Măcar din cînd în cînd, să ne amintim că există lucruri frumoase pe lume. 
Joujou
Azaleea Highlander
Dan C Mihăilescu: «Mai bine câteva citate zdravene, decât o glosare anostă, nu credeţi? Am extras dintr-un manifest de patriotism curat, de tradiţionalism bine moderat şi ortodoxie temeinică. Un manifest al exasperării de România, pe cât de nobil în radicalismul său, pe atâta de înduioşător în fibra sa utopică: „A treia forţă: România profundă“, de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, Editura Logos, carte lansată cu participarea lui Dan Puric la ultimul târg „Gaudeamus.“
Câtă vreme Ideea românească încă mai dispune de astfel de energii în stare să-şi etaleze crud, fără sfială şi cruţare, credinţa în ethosul naţional, duhul tradiţiei, rânduiala creştină, cultul familiei şi al muncii bine închegate, având în acelaşi timp un bun dialog cu valorile occidentale (economice, religioase, politice) - încă sunt speranţe de recuperare a substanţei morale în cuprinsul „neantului valah.“»
Citiţi integral semnalul editorial în Evenimentul Zilei.
Dan Puric, proeminenta constiinta crestina a societatii civile, cunoscut regizor si actor, autor al volumului Cine suntem, vândut în peste 70.000 de exemplare, va veni în fata bucurestenilor, marti, 10 februarie 2009, de la ora 19:30, la Ateneul Roman sa conferintieze pe tema “Omul frumos”. Totodata isi va lansa volumul cu titlul Omul frumos.
Evenimentul face parte dintr-o serie de patru conferinte pe care Dan Puric le va prezenta in anul 2009, la Ateneul Roman, in organizarea Fundatiei ART PRODUCTION.
“Lumea de azi este intr-un proces continuu de uratire. In noul imperiu al uratului, frumosul este doar o amintire care abia mai palpaie sub marsul triumfal al unei lumi schilodite aflata in plina ofensiva. Omul frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii in lupta cu oceanul de neomenesc ce vine. Omul frumos este ultimul suspin Hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva.” Dan Puric
Biletele s-au pus in vanzare la Ateneul Roman (tel.021/315.68.75) si online pe www.eventim.ro
UPDATE (2 febr. 2009)
Am primit un comunicat de la organizatorii conferintelor lui Dan Puric, pe care il redau in intregime:
Pentru prima conferinta a Domnului Dan Puric - „Omul Frumos” din 10 februarie 2009, orele 19:30, de la Ateneul Roman , biletele au fost epuizate.
Pentru celelalte conferinte din anul 2009 de la Ateneul Roman care se vor desfasura in zilele de 8 aprilie - „Despre Corp", 14 octombrie - „Despre Umor” si 15 decembrie - „Despre Iubire”, se vor pune in vanzare bilete la Ateneul Roman (tel. 021/315.68.75), Sala Rapsodia (tel. 021/315.89.80) si online pe www.eventim.ro.
La initiativa Domnului Dan Puric, fondurile stranse la conferintele din anul 2009, vor fi donate pentru realizarea Memorialului “Calvarul Aiudului” de pe Rapa Robilor – Aiud, Jud. Alba.
1. O butadă a lui Nae
Butada lui Nae Ionescu conform căreia dacă nu eşti de stânga în tinereţe înseamnă că nu ai inimă şi dacă nu eşti de dreapta la bătrâneţe înseamnă că nu ai minte a făcut carieră în România postdecembristă. Lucru normal, dat fiind faptul că România ultimilor două decenii a fost una a clarificărilor doctrinare şi a limpezirii opţiunilor personale. E firesc, şi legitim, să ne schimbăm, subţiem, rafinăm, dezvoltăm opţiunile ideologice. Poţi deveni, din comunist, un om de dreapta, mai ales dacă prefacerea ideologică a fost însoţită de o înnoire religioasă. Poţi deveni, din comunist, socialist, sau din legionar, conservator. Maturizarea poate duce în direcţia moderaţiei sau a radicalizării politice. Evantaiul opţiunilor şi algoritmii teologico-politici sunt practic infiniţi. Dar, pentru a fi serioase, toate aceste prefaceri cer timp. Un om care azi e legionar, mâine stângist, poimâine neoconservator e fie neserios, fie oportunist. E, în ambele cazuri, într-un minorat intelectual sau moral din care trebuie ajutat să iasă nu prin polemici, ci printr-o pedagogie fermă al cărei scop e responsabilizarea subiectului.
Când, în august 2008, Mihail Neamţu a publicat în revista Idei în dialog un articol pe marginea “cazului Corneanu” în care aproape jumătate din text era dedicată unor atacuri la adresa mea şi a familiei mele, am tăcut. Deşi am fost îndemnat să-i răspund, am încercat să trec peste episodul respectiv din cauză că nu ştiam prea bine cu cine aş fi polemizat: cu legionarul Neamţu, cu socialistul Neamţu sau cu neoconservatorul Neamţu? Natura gazoasă a scrisului dlui Neamţu făcea imposibil un răspuns dar cere, având în vedere insistenţa dlui Neamţu, câteva clarificări şi puţin aer proaspăt.
2. Reconstituirea
“Inflaţia retorică” a dlui Neamţu are două părţi. Prima e dedicată unei critici a elanului cuminecător al ÎPS Corneanu şi a avântului iertător al Sinodului. A doua parte e dedicată “slavofililor” şi subsemnatului, considerat “epitomul” unei tendinţe curente, “radicale”, în Ortodoxie. Refractată în ocelii analitici ai dlui Neamţu, bătălia din jurul “cazului Corneanu” are trei tabere. Prima tabără e cea a radicalilor pro-Corneanu şi e reprezentată de “poetul Cristian Bădiliţă” şi de “literatul Mircea Mihăieş“. A doua tabără e cea a radicalilor anti-Corneanu, nenumiţi, dar denunţaţi tenebros ca “folosind fără scrupule cele mai avansate mijloace de comunicare” (internet, satelit, telepatie?) şi reprezentaţi pentru uzul polemic al dlui Neamţu de subsemnatul. A treia căpiţă e cea a moderaţilor, reprezentată “pro” de “diplomatul Teodor Baconsky” şi de “jurnalistul Marius Vasileanu”, şi “contra” de teologul Radu Preda şi de ieromonahul Savatie Baştovoi. Deasupra acestor tenebre iniţiale, bâzâie judicios duhul dlui Neamţu, un Solomon care se vrea judecător fără a fi pledat vreodată convingător o cauză.
În cele ce urmează, nu voi încerca să apăr tabăra “radicalilor”. Şi aceasta pentru că nu mă consider lider de facţiune în Biserică. Ceea ce am încercat să fac, alături de alţi creştni văzuţi şi nevăzuţi, a fost să mărturisesc, după putinţă, adevărul de credinţă neştirbit al Bisericii Ortodoxe. Un Adevăr care nu e al meu, sau al “fârtaţilor”. E al tuturor celor care vor să-L primească şi să-L mărturisească. Dacă acest lucru ne-a transformat într-o “facţiune”, acest lucru se datoreşte nu naturii fragmentare a Adevărului mărturisit de noi, ci naturii acomodante, neguţătoreşti, “postmoderne”, după cum o numea Radu Preda, a ortodoxiei propovăduite de “elitele” intelectuale şi sinodale cu care am ajuns să ne intersectăm nu axial, ci marginal-instituţional.
Atacând facţiunea radicală prin mine, dl Neamţu comite o eroare deoarece linia de atac a domniei-sale ţinteşte prea mult în faptul că eu locuiesc în SUA. Sub pana domnului Neamţu, argumentele mele sunt cele ale unui desţărat paseist, ale unui om care, stând în America, “bovarizează idilic cu gândul la România profundă”. Sunt gata să conced că insinuările dlui Neamţu ar putea avea oarecare valabilitate dacă mi-aş fi schimbat poziţia după ce am plecat din ţară, dacă mi-aş fi descoperit pasiunea pentru România profundă abia după ce am părăsit România. Dar nu e aşa, şi oricine a urmărit, precum a făcut dl Neamţu, activitatea mea publicistică, ştie că întotdeauna am scris în sensul dreptei conservatoare, şi că acest lucru m-a costat de altminteri. Psihocritica dlui Neamţu e deci prezumţioasă şi aducerea în discuţie a copiilor mei – sub pretextul că viaţa mă “obligă” sa-mi educ “copiii la şcoală în limba lui Jefferson”-, impardonabilă.[1]
Argumentul dlui Neamţu ar ţine apă dacă eu aş fi singurul care “visează” la o Românie al cărei viitor nu presupune eradicarea trecutului, ci se bazează pe recuperarea coloanei vertebrale a acestui trecut, pe conservarea identităţii naţionale şi a verticalităţii religioase. Dar ce ne facem dacă eu şi cu Ovidiu Hurduzeu suntem, dintre “radicali”, singurii expatriaţi? Cum explici faptul că tot la o Românie profundă, adică cinstită, s-au raportat, în contextul polemicii din jurul “cazului Corneanu”, şi radicalii care nu s-au expatriat, oameni de profesiuni, gusturi şi temperamente diferite: de la artistul Dan Puric, la actorul şi teologul Răzvan Ionescu (admirator al “păşunistului” Vlahuţă), la profesorul de limba română, şi traducătorul marilor scriitori catolici Dante şi San Juan de la Cruz, Răzvan Codrescu, la omul de presă Claudiu Târziu, sau la publicistul creştin Gheorghe Fedorovici? Oare, stând în România, şi ei bovarizează ca “expatriaţii” Platon şi Hurduzeu? Şi oare ar trebui toţi cei plecaţi să se considere “norocoşi” că au “scăpat” din România şi să stea în colţul lor, rozându-şi posesiv osul? Asta ar face dl Neamţu dacă s-ar expatria? E oare dl Neamţu de părere, precum Săptămâna pe vremuri, Iliescu după ‘89 şi dl Valentin Protopopescu astăzi [2] - că cei care nu mănâncă “salam cu soia” nu au voie să spună nimic în privinţa României prezente şi viitoare?
Mircea Platon
Citiţi textul integral pe bookblog.ro.
Redacţia revistei Presa Ortodoxă a cerut unor monahi de la Sf. Munte Athos un punct de vedere asupra introducerii actelor de identitate cu cip. Revista a decis să dea publicităţii scrisoarea semnata de Ierom. Ştefan, împreună cu toţi părinţii de la Schitul Lacu, înainte de apariţia numărului 2 al mensualului, datorită actualităţii subiectului. Redau mai jos documentul.
RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”(Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.
Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?
Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.
Lăsând la o parte celelalte probleme grave cu care se confruntă Ortodoxia, să ne oprim la cea a introducerii în România a cip-urilor în paşapoarte şi în permisele de conducere, problemă care a creat multă tulburare în rândul creştinilor ortodocşi. Cu toate că această iniţiativă are în primul rând implicaţii religioase – desigur, pentru cei ce vor să se mântuiască –, fiind o lucrare curat satanică tocmai pentru că este îndreptată împotriva libertăţii omului în gradul cel mai înalt, libertate pe care Însuşi Dumnezeu o respectă, ea este nesocotită, din păcate, de mulţi dintre cei pe care Dumnezeu i-a pus să vegheze asupra turmei încredinţate lor.
Un singur glas, asemenea „glasului celui ce strigă în pustie”, a răsunat cu tărie şi a tulburat pe „Irod şi tot Ierusalimul”. Ca şi atunci, tot astfel şi acum s-au adunat cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege să cerceteze cine a slobozit glasul şi pentru care pricină a îndrăznit să tulbure „liniştea” oilor celor cuvântătoare. În loc să-şi plece urechea la omul lui Dumnezeu şi să-i soarbă cuvintele sale insuflate de Duhul, îl nesocotesc şi-l dispreţuiesc, iar prin conferinţele şi interviurile lor savante sfătuiesc oile să doarmă liniştite, căci încă nu a venit lupul, ci au fost numai nişte zvonuri false. Ce bine se potrivesc şi astăzi cuvintele proorocului Isaia: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea”! (Isaia 6, 9)
Dar nu este de mirare aceasta. Dintotdeauna proorocul, omul lui Dumnezeu, deşi a strigat cu mare glas, nu numai că nu a fost auzit şi nu a fost luat în seamă, ci, mai degrabă, a fost luat în râs, prigonit şi chiar omorât. Avem atâtea pilde şi totuşi inima noastră împietrită refuză să creadă adevărul dumnezeiesc, amăgindu-se cu nădejdi deşarte şi cu promisiuni de viaţă îndelungată, prosperă şi fericită. Şi aceasta pentru că mentalitatea creştinului de astăzi s-a schimbat. Creştinul „modern” nu mai vrea să-şi asume Crucea, nu mai vrea să fie părtaş la Jertfa Mântuitorului şi, prin urmare, nu mai vrea să fie al lui Hristos. În aceste condiţii de lepădare de credinţă şi de confuzie planificată vin pregătirile pentru instaurarea unui guvern mondial, cu un conducător unic, antihrist, la care va trebui să se supună necondiţionat toată populaţia globului.
Părintele Iustin, faţă de care noi, monahii athoniţi români şi nu numai, nutrim o deosebită evlavie şi îl cinstim cum se cuvine, ca pe un om al lui Dumnezeu şi far luminos ce luminează în întunericul dens creat de norii grei a tot felul de compromisuri în materie de credinţă ce s-au abătut pe cerul Ortodoxiei româneşti, a conştientizat pericolul pregătirii domniei lui antihrist ce se apropie cu paşi repezi şi a tras la bună vreme semnalul de alarmă absolut necesar. Nu mai este vreme de discutat, de comentat, de criticat, ci a venit vremea „să luăm aminte” în modul cel mai serios la cele ce se întâmplă în jurul nostru. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune şi, datorită trândăviei şi comodităţii noastre, ne vor lua prin surprindere şi nu vom mai avea vreme nici să ne mai gândim ce se întâmplă cu noi.
Părintele Iustin vorbeşte în acelaşi duh atât cu Părintele Paisie, cât şi cu mulţi alţi părinţi contemporani bine cunoscuţi de credincioşii români, care au vorbit atât de clar despre vremurile grele în care trăim, căci s-au adăpat din Acelaşi Duh Sfânt, Care i-a insuflat şi i-a luminat pe Părinţii Bisericii să înţeleagă şi să vadă cele viitoare ca fiind prezente.
Părintele Paisie spune clar: „Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua noul buletin de identitate, aceasta va constitui o cădere”. Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist. Mulţi „oameni duhovniceşti” spun că vor pune alături o cruce şi totul se va aranja. „Dar lucrul murdar nu se sfinţeşte, spune Părintele mai departe. Apa curată primeşte Harul şi se face agheasmă, dar urina nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar de am pune şi o cruce”.
Ce este de făcut? În primul rând, să ne întoarcem la Hristos, să ne simplificăm viaţa şi să ne mulţumim cu puţin. Aceasta este adevărata schimbare şi ea se poate împlini în măsura în care ne apropiem mai mult de Biserică şi de Tainele ei, ceea ce înseamnă:
- participarea la viaţa liturgică a Bisericii;
- împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine, cu pocăinţa şi asceza cuvenite;
- rugăciunea, pe care Apostolul Pavel o recomandă a fi neîncetată şi care sparge cercul închis al egoismului nostru;
- dragostea faţă de aproapele, care ne scoate din cadrul strâmt al intereselor personale;
- curajul mărturisirii până la jertfă a Adevărului, virtute care încununează întreaga nevoinţă a creştinului ortodox.
Numai aşezându-ne sub acoperământul Harului dumnezeiesc mintea ne va fi luminată de Sfântul Duh spre a înţelege chipul în care trebuie să ducem până la capăt „lupta cea bună” şi vom primi puterea să înfruntăm cu bărbăţie avalanşa evenimentelor de suflet pierzătoare, mărturisind fără frică pe Hristos înaintea oamenilor, ca şi El să mărturisească pentru noi înaintea Tatălui Său cel ceresc.
Dorim să-i încredinţăm pe fraţii noştri ortodocşi români, clerici şi mireni deopotrivă, de toată dragostea noastră, de smeritul nostru sprijin în rugăciunile înălţate către Hristos şi către Maica Domnului ca să caute cu milostivire spre Biserica Sa şi să nu îngăduie să fim înşelaţi de balaurul cel viclean.
14/27 ianuarie 2009
Praznicul Sfinţilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait
Ierom. Ştefan dimpreună cu toţi părinţii Schitului LACU
Joi, 22 ianuarie 2009, începând cu ora 12.00, Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) a organizat, în sala de presă a Radio România, dezbaterea cu titlul „Paşapoartele biometrice: între legislaţie şi semnele vremii”. Au fost invitaţi să-şi expună punctele de vedere: pr. prof. Ştefan Buchiu, profesor de dogmatică ortodoxă decanul Facultăţi de Teologie din Bucureşti, pr. prof. Constantin Coman, profesor de Noul testament, sociologul Dan Dungaciu, monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, comisar şef de poliţie Gabriel Pandele şi comisar şef de poliţie Horaţiu Judea, de la Serviciul Paşapoarte. Moderator. Răzvan Bucuroiu, preşedintele AZEC. Dezbaterea s-a dovedit necesară după ce un apel al părintelui Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă pentru respingerea paşapoartelor biometrice a iscat reacţii dintre cele mai diverse în presă şi pe internet.
Am zugrăvit, într-un post „la cald”, maniera dezolantă în care s-a petrecut întîlnirea. Revin astăzi cu relatare mai detaşată, sper eu, după cîteva zile de decantare a evenimentului.
Vina pentru impresia jalnică pe care a lăsat-o această iniţiativă animată de bună credinţă, este împărţită, în proporţii diferite, între organizatori, invitaţii speciali şi participanţii ceilalţi.
Noi, organizatorii, am greşit cînd am permis accesul în sală unor persoane care nu aveau nici calitatea de ziarist, nici pe aceea de membru AZEC. Am fost siliţi să procedăm aşa întrucât gazdă ne era postul public de radio, la care cotizează toată lumea. Apoi, poate că nici nu am găsit invitaţii cei mai potriviţi pentru o astfel de dezbatere. Pe de altă parte, Răzvan Bucuroiu nu a reuşit să-i ţină permanent aproape de subiect pe invitaţi. De pildă, comisarii de poliţie ne-au plictisit cu detalii tehnice fără folos, dar au vorbit prea puţin de cipul pe care unii creştini îl cred semnul diavolului. Iar părinţii profesori s-au referit doar tangenţial la subiect, preferînd digresiunile în ton minor (mă aşteptam să spună măcar unul dintre ei ceva despre cum au reacţionat marii duhovnici sau ierarhii Bisericii Ortodoxe a Greciei sau cei ai Bisericii Ortodoxe Sîrbe vizavi de acest subiect). În plus, în cuvântul de deschidere, Răzvan Bucuroiu şi-a spus părerea, renunţînd la imparţialitatea pe care o presupune calitatea de moderator şi lăsînd senzaţia că direcţionează discuţia. Erori care, totuşi, într-o atmosferă mai puţin tensionată, ar fi fost trecute cu vederea.
Unii dintre invitaţii speciali, cum e cazul pr. prof. Ştefan Buchiu, au alimentat suspiciunile şi au pus gaz pe foc într-un război al acuzaţiilor, care nu-şi avea rostul acolo.
În fine, cîţiva participanţi din „public”, unii necunoscuţi mie, alţii de la care aveam pretenţii, ca maica Ecaterina Fermo, teologul Danion Vasile şi pr. Eugen Tănăsescu de la Radio Dobrogea, au provocat şi au jgnit prin intervenţiile lor brutale, gălăgioase şi pline de prejudecăţi.
Pe de altă parte, remarc cuvîntările pline de înţelepciune şi de dragoste ale părintelui Iustin Pârvu - care a intrat în legătură telefonică prin sistemul de teleconferinţă - şi a părintelui Ioan Şişmanian de la mănăstirea Petru Vodă. De asemenea, notez că sociologul Dan Dungaciu, avocatul Cezar Axinte şi profesorul Radu Carp – prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din Universitatea Bucureşti – au dat o undă de seriozitate şi profesionalism manifestării, propunînd o abordare judicioasa, pe baza de argumente şi oferind repere legislative şi politice pentru limpezirea întregii poveşti.
Redau în continuare, fără comentarii, fragmentele de discurs care mi se par relevante pentru felul în care a fost tratat subiectul dezbaterii. La sfîrşit o să vă spun şi opinia mea în chestiune.
Comisar şef Gabriel Pandele: “Paşapoartele biometrice au rolul de a ne proteja. Nu există nici un caz în care ele să fi fost falsificate. Paşapoartul românesc are elemente de siguranţă în plus faţă de cele europene. Paşapoarte vechi erau uşor de falsificat şi de aceea trebuie schimbate.”
Monahul Filotheu Bălan: „Părintele Iustin m-a chemat, săptămîna trecută, să-mi arate textul apelului către credincioşi, în care sesiza pericolul acestor paşapoarte. Eu am plecat cu textul către alţi mari duhovnici, pentru a le cere părere, iar în urma mea, altcineva a pus apelul pe internet. A fost o greşeală strategică, pentru că apelul trebuie întîi adus la cunoştinţa şi semnat şi de alţi mari duhovnici. [...] Apelul părintelui Iustin este un mesaj profetic, o chemare la trezvie. [...] Părintele ne avertizează că ese începutul sfîrşitului libertăţii noastre. [...] Consider că mi se aduce un afront prin faptul că se ataşează numărul 666 numelui meu primit la botez şi chipului meu datd e Dumnezeu. [...] Era firesc ca statul să ceară părerea poporului înainte de a introduce paşapoartele biometrice”.
Pr. Iustin Pârvu: „La mine vin oameni de peste tot. Şi am fost întrebat mereu despre aceste probleme şi a trebuit să dau răspuns. În urmă cu mai mulţi ani, toate acestea păreau incredibile. Azi le trăim încet, încet. Nu mai pot folosi telefonul că e controlat, nu mai pot să cumpăr o haină că are un număr, un semn pe ea... Asta e libertatea? [...] Regret mult că nu avem un ierarh care să exprime un punct de vedere al Bisericii. Să vină un călugăr din munţi Neamţului să spună?...”
Pr. prof. Ştefan Buchiu: „Este străină de duhul Ortodoxiei orice viziune apocaliptică. [...] Nu de tehnică trebuie să ne temem, căci tehnica nu e bună sau rea, ci depinde cum o foloseşti. [...] Codurile de bare şi CNP-urile există la noi de mai multă vreme şi nu s-a întîmplat nimic, nu ne-au furat credinţa. [...] Eu ştiu că în Biserica noastră sînt doar trei trepte preoţeşti: diacon, preot şi episcop. De unde a apărut instituţia marilor duhovnici? [...] Este discutabil un duhovnic care spune sau lasă pe ucenicii săi să creadă că e profet.”
Pr. prof. Constantin Coman: “Personal, am o mareproblemă cu ceea ce se cheamă teoria conspiraţiei. Nu neg că e posibil să fim victimele unei conspiraţii şi le mulţumesc celor care veghează ca să nu se întîmple, dar eu n-am o motivaţie să mă preocup de aşa ceva. [...] Aş fi ipocrit să spun că ea mai mare problemă a mea este paşaportul. Am alte păcate care îmi pun în primejdie mîntuirea. [...] Îl creditez pe părintele Iustin, care a făcut acest apel în temeiul credinţei sale, căci părintele îl trăieşte pe Dumnezeu. [...] Îi mulţumesc părinteleui Iustin că a tras acest semnal de alarmă, care s-ar putea să se adeverească sută la sută. Dar să fim atenţi să nu tragem prea multe semnale şi să nu ne credem infailibili.”
Dan Dungaciu: “Problema care se pune este aceasta: în ce măsură avem de-a face cu un conflict între cetăţenii cu sensibilitate religioasă şi stat? În ce măsură acţiunea aceasta a statului îi periclitează mîntuirea creştinului. Îmi împiedică mîntuirea acest paşaport? Dacă da, trebuie să explicăm şi să luăm o decizie [...] Eu cred că de fiecare dată funcţionează liberul arbitru. Putem alege. Mucenicia este la dispoziţia oricui.”
Cezar Axinte: „Paşaportul biometric este o obligaţie asumată prin tratatul de aderare a României la UE. [...] Statul ne afectează mîntuirea prin multe din acţiunile sale, cum ar fi legea pentru recurgerea la avort a fetelor mai mici de 14 ani. [...] Orice protest este inutil.”
Radu Carp: „Ideea introducerii acestui paşaport era de a renunţa la CNP, care nu asigură protecţia datelor personale. Paşaportul biometric însă conţine şi CNP-ul, prin care state care nu au un sistem de protecţie a datelor cu caracter personal intra în posesia informaţilor despre noi. [...] Societatea civilă a fost consultată cînd s-a hotărît introducerea acestor paşapoarte? [...] Maniera în care au fost introduse aceste paşapoarte este un atentat la drepturile noastre.”
Acum, n-aş putea pretinde că, după ce am răscolit internetul pentru informaţie, am stat de vorbă cu numeroşi oameni şi am asistat la dezbaterea AZEC, m-am lămurit definitiv. Însă, mi-am format o părere cît de cît.
Cred că, înainte de toate, prin acest paşaport îmi sînt lezate drepturile civile. Cipul care conţine datele mele personale nu este sigur, iar informaţiile de pe el pot fi preluate şi de la distanţă. În plus, nimeni nu are dreptul să mă considere un potenţial infractor şi să mă amprenteze.
Nu există un temei tehnic real pentru introducerea paşapoartelor biometrice, ele putînd fi citite şi de persoane neautorizate care au sculele trebuincioase şi apoi falsificate, după cum s-a demonstrat.
Pe de altă parte, acest paşaport nu poate fi considerat un mijloc de urmărire a persoanei. Deja putem fi supravegheaţi prin intermediul cardurilor bancare, a telefonului mobil, a abonamentului electronic de RATB, a camerele video din locuri publice etc.
Nu realizez cum acest paşaport îmi poate afecta credinţa. Însă, am mare evlavie la părintele Iustin şi sînt convins că sfinţia sa "vede" lucruri care nouă ne sînt ascunse. Cred că părintele a avertizat nu atît asupra primejdiei – în ordinea duhovnicească – la care ne-ar expune aceste paşapoarte, ci mai ales asupra faptului că se apropie vremurile de pe urmă, pentru care trebuie să ne pregătim duhovniceşte. Admit însă că s-ar putea înşela. Şi chiar îmi doresc să se înşele, pentru că noi nu sîntem vrednici să trăim acele vremuri ale Parusiei Domnului.
Din păcate, mesajul părintelui a fost prost receptat din pricina scandalului declanşat în jurul său, fie prin rîvna nepricepută, fie prin acţiunea tendenţioasă a unora dintre cei care afirmă că susţin "cauza". Şi foloseşte mai mult anticreştinilor - care au mai găsit un prilej de a lovi în Biserică şi în figuri luminoase ca aceea a părintelui Iustin -, decît creştinilor - derutaţi şi panicaţi de campania de "informare".
În fine, este poate simptomatic faptul că guvernul nu a prevăzut o variantă de paşaport pentru cei care resping astfel de documente pe motivul încălcării convingerilor religioase sau a drepturilor civile. La fel îmi pare tăcerea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, în condiţiile în care sinoadele altor Biserici Ortodoxe locale s-au pronunţat cînd a fost cazul în privinţa introducerii unor astfel de documente.
Subiectul rămâne deschis. Însă, cred că nici n-o să înţelegem, nici n-o să convingem pe nimeni dacă nu învăţăm să comunicăm (că pînă la cumincare e cale şi mai lungă). Tabloidizarea sau otevizarea Ortodoxiei nu ajută decît vrăjmaşului.
Librăria Sophia şi Editura Cathisma vă invită miercuri, 28 ianuarie, ora 17.00 la lansarea volumului “Duhovnicul închisorilor” de arhimandritul Spiridon - Mărturiile pline de învăţăminte ale unui preot monah care a spovedit 25.000 de deţinuţi din închisorile ţariste. Cartea va fi prezentată de ieromonahul Savatie Baştovoi.
Adresa: Libraria Sophia, Bucuresti, str. Bibescu Voda nr. 24.
“Cartea arhimandritului Spiridon, prea puţin cunoscută acasă [în Rusia], este în schimb un best‑seller pentru occidentali, înregistrînd ediţii în limbile franceză, engleză, germană […].
Veţi găsi aici descrieri înduioşătoare ale unei copilării căutătoare de Dumnezeu şi ale vieţii ţăranilor pelerini ruşi, dar şi mărturii şocante despre crime şi păcate sau despre virtuţi ascunse ale celor mai diverşi oameni: de la odioşi criminali în serie, hoţi de biserici, patroane de bordel, trădători de război, intelectuali arestaţi în urma deconspirării spovedaniei de către duhovnic, sectanţi, rascolnici, mahomedani, buddhişti şi închinători la idoli, pînă la oameni nevinovaţi care au luat crimele altora asupra lor dintr‑un altruism dus pînă la sfinţenie”. (Ieromonah Savatie Baştovoi)
Azi a fost dezbaterea AZEC despre pasapoartele biometrice. Mi-a lasat un gust amar, din pricina felului in care s-au purtat discutiile. Ca nu avem o cultura a dialogului stiam, dar nu ma asteptam la absenta unei minime politeti si la o agresivitate nedisimulata din partea unor crestini.
Intrunirea aceasta spune multe, aproape totul, despre lumea romaneasca de azi. In fata unor evenimente care ar reclama unitate, alegem dezbinarea. Prea putini avem nedumeriri, majoritatea covirsitoare are doar certitudini pe care si le sustine inversunata. Foarte putini sint interesati sa auda un punct de vedere contrar a ceea ce ei "stiu", si inca mai putini sint sensibili la argumente. Logica e un lux pe care nu ni-l permitem. Orgoliul este adevaratul stapin al celor mai multi dintre noi, oricit de mici am fi pe scara sociala. E un duh al slavei desarte care trazneste a pucioasa. Oazele de normalitate sint rare si aproape ca nu se mai vad pe tarimul nesfirsit de piatra.
Vrem sa schimbam multe si pe multi, adica tot ce tine de exterior, dar inlauntrul nostru nu mai apucam sa ne uitam si sa schimbam nimic.
E o lipsa de iubire care ingheata, usuca, macina. Nici multa credinta nu e. Dar "credinta" fara iubire ar fi si mai primejdioasa.
Nu sint defetist, va sigur, doar realist. Mereu am sperat ca putem depasi anumite neimpliniri si asperitati din relatiile personale, ca sa lucram impreuna macar in numele si spre slava lui Hristos. Dar oamenii isi rid de astfel de sperante. Asa ca ma rog sa-mi intareasca Dumnezeu nadejdea.
Dincolo de aceste ginduri, s-au desprins si citeva idei interesante, iar unele chiar de folos. Poate ca voi gasi timpul si rabdarea de a posta aici o relatare, fie si scurta. Daca nu in seara asta, in zilele urmatoare. Pina atunci, mai cuget la rostul implicarii mele in Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini si a Forului Ortodox Roman.
UPDATE:
Dupa urita experienta de joi, am urcat in munti, spre folosul sufletului si al trupului meu. Insa, pacatosul de mine, n-am rezistat sa nu-mi arunc azi un ochi pe felul in care a fost reflectat evenimentul. Exact cum ma asteptam, ziaristii indiferenti religios au luat dezbaterea in bascalie, iar gherilele ortodoxe - un fel de "revolutionari" pe internet (i-ar lua frica sa dea fata cu dusmanul in realitate), care au ideologizat ortodoxia si vad in Mintuitorul un fel de Marx & Engels & Lenin mai pasnic - continua isteria, acuzind, printre altele, AZEC de toate relele pamintului. Un vierme de closet, cu legitimatie de ziarist "crestin", continua sa abereze pe seama mea si a dlui Codrescu, desi parintele Iustin Parvu i-a poruncit sa inceteze a-si mai da poalele peste cap. Sint curios sa vad cit va mai rabda prea bunul si iubitul parinte Iustin ca astfel de ipochimeni sa se foloseasca de numele sfintiei sale pentru a se legitima.
Pina ma intorc in "orasul prabusirilor", fac citeva precizari:
- Voi posta o relatare de la dezbaterea AZEC, prin care incerc sa ii lamuresc pe crestinii onesti, care chiar isi doresc asta.
- Inca nu am luat o decizie privind implicarea mea in AZEC si in FOR. O voi lua dupa ce ma voi sfatui cu duhovnicul meu. Asa ca sa-si mai amine bucuria cei care cred ca au scapat de mine.
- Faptul ca ma gindesc sa demisionez din conducerea AZEC si sa parasesc FOR nu tine de nici o "infringere" sau de vreo piedica peste care nu pot trece, nici de vreo solidarizare intempestiva cu Razvan Bucuroiu, care a anuntat ca isi depune mandatul de presedinte al AZEC. Eu nu vreau sa fiu partas la o mega-diversiune - in care vad ca se lasa atrasi si preoti, si monahi a caror buna-credinta nu o pun la indoiala - prin care ortodoxia militanta va fi perceputa ca un fel de Al Qaeda. Belicosii kamikaze ortodocsi s-au infiltrat si in AZEC si, folosindu-se de calitatea de membru, fac zgomot pe net si la intrunirile publice ale organizatiei, dind impresia ca ei sint miscarea civica ortodoxa. Eu cu unii ca acestia nu pot defila.
Un parinte atonit, al carui nume imi scapa pe moment, spunea sa fim atenti la cei infiltrati intre noi si care ne mina sa reactionam la modul extremist fata de orice provocari ale vremurilor, caci daca ne vom lua dupa ei ne vom pierde si credinta si credibilitatea, iar cind va fi cu adevarat vremea sa marturisim raspicat, pina la ultimele consecinte, nu vom fi nici in stare (obositi de atita lupta cu provocari-fantoma), nici crezuti, nici urmati.
- Daca voi pleca din AZEC si FOR, nu inseamna ca imi ingrop talantul, caci voi continua, dupa puteri, sa actionez si sa marturisesc, prin proiectul meu de suflet, ROST - pe care nu-l poate contesta nici un om intreg. AZEC si FOR sint initiative pline de promisiuni, sint grupari necesare si la care laicii visau de mult. Insa, fie facem curatenie in ele si le asezam pe calea dreapta, fie le abandonam.
In rest, vedeti citeva reflectari mediatice ale dezbaterii AZEC:
- O dezbatere esuata
- Sarmana Ortodoxie...
- Pro TV si Adevarul
- Inregistrarea audio a dezbaterii
Într-o intervenţie avută ieri la ortodoxradio, teologul Danion Vasile ne face atenţi, pe urmele părintelui Serafim Rose şi ale Sfîntului Nicolae Velimirovici, că e foarte primejdios să vorbim, fără o adîncă judecată şi insuficient pregătiţi duhovniceşte, despre Apocalipsă. El spune că există riscul fie să cădem într-o panică necreştinească (în Crezul nostru mărturisim că aşteptăm învierea morţilor, deci sfîrşitul acesti lumi cum este acum, cu mare nădejde), fie într-o abordare uşuratică, la fel de vătămătoare duhovniceşte. El se ridică împotriva duhului sectar pe care îl răspîndesc unii neaveniţi, fără o înţelegere teologică a semnelor vremurilor, şi care îndepărtează lumea de Biserică şi, deci, de mîntuire.
Redau mai jos un punct de vedere pe care îl împărtăşesc în cea mai mare parte. Şi mai adaug - în spiritul celor spuse de pr. Savatie - că, vorba părintelui Arsenie Papacioc, nu e de ajuns să avem arme (rugăciunea şi postul) şi curaj, ci ne trebuie şi strategie. (C.T.)
Pr. Savatie Baştovoi
Discuţia despre paşapoartele cu cip nu a reuşit niciodată să fie teologică. Pentru că nu este o problemă teologică. Ghiciturile despre esenţa numărului satanic nu pot lua locul certitudinii, cu neputinţă de pus în cuvinte, a luminii dumnezeieşti. Şi nu trebuie amestecate aceste două aspecte ale cunoaşterii creştine: discuţiile despre Dumnezeu şi discuţiile despre satana. Deşi ele fac parte, în proporţii diferite, din viaţa noastră.
Desigur, un cip nu este un diavol. Totuşi, nimeni nu mă va contrazice dacă voi spune că cipul nu este altceva decît rodul dorinţei demonice de a stăpîni pe celălalt. Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm, ce tranzacţii facem şi cu cine intrăm în relaţie. Veţi spune că este o invenţie omenească. Sigur, dar al cărei categorii de oameni? Al oamenilor răi, căci cei buni se sfiesc să citească scrisorile străine. Obligativitatea cipurilor este o înjosire a persoanei, deoarece propune o relaţie care nu se mai bazează pe respect şi încredere. A încuraja acest tip de relaţie, după ce generaţii de mucenici au însuflat în noi duhul dragostei şi al toleranţei, este nedrept înaintea lui Hristos şi un grav păcat împotriva aproapelui.
Sînt mulţi oamenii în întreaga lume care au protestat împotriva introducerii cipurilor. Motivele lor nu au fost întotdeauna bazate pe analogia dintre cip şi cifra fiarei pomenită în Apocalipsă. În orice caz, fiecare din ei ştia că a-l urmări pe celălalt înseamnă a nu-l iubi, ba chiar înseamnă a-l robi. Răspunsul care se cuvine dat, în primul rînd, este acela dacă e bine să-i lăsăm pe nişte străini să ne urmărească pas cu pas? E bine să ne facem trădători ai fraţilor noştri, lăsînd acest popor în mîinile unor străini, fără nici o luptă?
Dacă este să gîndim în numele unei singure persoane, cipul nu e un pericol, dar dacă trebuie să gîndim la nivelul unui grup, atunci pericolul este evident. Personal, aş putea arunca cipul în faţa diavolului, dar nu voi putea la fel de uşor să refac un grup risipit de urmăritorii care arată atîta interes şi atîta grabă în a şti totul despre noi. Rămîne întrebarea: facem ceva pentru păstrarea adunării, a Bisericii sau ne mîntuim singuri, dacă ne vom mîntui.
Atunci cînd nu va mai exista nici o posibilitate de împotrivire sistemului, cînd foamea şi bolile ne vor doborî, iar singura modalitate de a plăti şi de a ne deplasa va fi cipul, risipirea adunării creştine se va face într-un timp record şi într-o proporţie pe care nu a atins-o nici o prigoană în decursul întregii istorii. Şi încă ceva, de acum nu vor mai exista mucenici privind la care poporul să se aprindă de rîvnă, căci adevăraţii mucenici vor muri în mizerie, izolaţi şi poate chiar expulzaţi de restul adunării, ştiuţi doar de Dumnezeu. Dacă Sfîntul Vasile cel Mare se ruga să nu prindă vremurile sfîrşitului, de teamă că nu le va putea face faţă, nu ştiu ce vom face noi.
Lupta pornită acum în România nu este împotriva pecetluirii, căci unul Dumnezeu ştie ce a vrut să spună Sfîntul Ioan în Apocalipsă, dar este o luptă de apărare a adunării creştine. Biserica trebuie păstrată compactă şi cît mai mare, aşa cum am moştenit-o, căci pentru fiecare om botezat din această ţară cineva, pe care nici nu-l ştim, şi-a vărsat sîngele. Mai întîi de toate a fost vărsat sîngele scump al lui Hristos.
Nu cred că e momentul teologhisirilor, ci al unei rezistenţe normale în faţa unui fenomen normal. Normal din punctul de vedere al anormalităţii generale în care ne aflăm.
În atenţia membrilor AZEC:
Invitaţie la Dezbatere publică
Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) vă invită să participaţi Joi, 22 ianuarie a.c. la dezbaterea publică pe o temă care a suscitat deja un imens interes şi o mare emoţie în lumea religioasă din România, şi nu numai. Este vorba despre introducerea, anul acesta, a paşapoartelor biometrice şi a cipurilor personale – văzute de unii duhovnici ortodocşi ca fiind un semn premergător Apocalipsei.
Subiectul a stârnit o şi mai mare emoţie în rândul opiniei publice prin implicarea directă a Părintelui Iustin Pârvu de la mânăstirea Petru Vodă în această dispută. Comunicatul (mesajul) adresat creştinilor ortodocşi de către Prea Cuvioşia Sa a suscitat vii comentarii şi dezbateri, în special pe blogosferă, dar şi restul mass media.
Dezbaterea publică organizată de AZEC spre lămurirea acestui subiect va avea loc între reprezentanţii mânăstirii Petru Vodă (iniţiatoarea şi susţinătoarea acestui protest contra amintitei forme de evidenţă a populaţiei), sociologi, reprezentanţi ai Ministerului Internelor şi Administraţiei, teologi de marcă, ziarişti.
Pentru presă şi membrii AZEC, intrarea este liberă.
Sunt aşteptate, la final, întrebări.
Locul de desfăşurare:
Foaierul Sălii Radio (str. G-ral Berthelot, nr ), începând cu ora 12,00.
Iacată se împlinesc 159 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. În vară se vor rotunji şi 120 de ani de la moartea sa - atît de relevantă pentru felul în care îşi tratează acest popor valorile. Deci, vom asista la noi rafale ditirambice şi la altele injurioase ţintite către numele său dar ricoşînd aiurea. Apoi, îl vom uita pînă la o nouă aniversare/comemorare.
De peste un veac se vorbeşte întruna despre Eminescu. Venerat şi diabolizat, redus la postura de poet - fie el şi naţional - sau anexat ca ideolog şi simbol politic, n-a lăsat pe nimeni indiferent. Dar cît de puţin este înţeles!
Fără Eminescu, ideea de român este schiloadă. Dar la fel şi cu un Eminescu răstălmăcit, dispreţuit, idolatrizat tîmp, necunoscut în adevărata sa substanţă umană, ignorat în privinţa fundamentelor gîndirii sale, gustat ca o glazură, numai pe deasupra, tîrît în penibile războaie româno-române, manipulat ca legitimaţie de român absolut, făcut ţintă a frustrărilor şi ţap ispăşitor al urilor.
Eminescu este astăzi exact opusul a ce ar fi meritat - şi poate că a sperat - să fie.
În loc să devină un model, Eminescu a fost transformat de nevrednicia noastră într-un steag, care trece de la o tabără la alta şi este tratat în consecinţă, sărutat sau scuipat. Cînd nu este pur şi simplu ignorat.
Eminescu trebuia să rodească în noi. Modelul său de căutare intelectuală, de efort creator, de verticalitate şi de iubire s-ar fi cuvenit să se imprime în fibra noastră etnică. Dacă ne-am fi străduit să-l pricepem şi să ni-l asumăm în chip esenţial pe Eminescu, am fi putut deveni ceva mai buni. Poate că nu-i prea tîrziu să începem a creşte întru Eminescu.
A fost iniţiată o petiţie online pentru recunoaşterea prin Lege a Genocidului Anticreştin în România Comunistă. Petiţia este în directă legătură cu Scrisoarea celor 16 organizaţii către Preşedintele României, Parlamentul şi Guvernul României (la care a venit de acum un prim răspuns). Demersul iniţiat de cele 16 organizaţii se bucură şi de susţinerea FOR (Forul Ortodox Român). Textul Scrisorii a fost citit Părintelui Iustin şi are binecuvîntarea şi încurajarea acestuia. Rugămintea noastră este ca toţi fraţii întru Hristos să se unească în această acţiune de cinstire a memoriei martirilor români din perioada comunistă, semnînd, preluînd şi răspîndind Petiţia de faţă. Petiţia online nu este singura cale de colectare a semnăturilor. Despre celelalte evenimente în sprijinul acestei acţiuni, Grupul de Iniţiativă vă va informa la vremea cuvenită. Hristos în mijlocul nostru!
Am primit un apel al Părintelui Justin Pârvu, stareţul sfintei mănăstiri Petru Vodă din Neamţ, pe care îl redau în continuare:
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane.
Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în Biserică situaţia este destul de anevoioasă, deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă, deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi, ca Brâncoveanu de altădată, să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, Biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului, avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu
Un număr de ani, ca jurnalist, m-am ocupat de sindicate. Am scris despre greve, marşuri, mitinguri şi acţiuni în justiţie. Au fost în primul deceniu "post-revoluţionar". Liderii sindicali s-au orientat apoi către politică, fabricile s-au privatizat fraudulos, patronii au sugrumat încet, încet sindicatele. Azi, cînd se mai face cîte un miting sau se mai declară o grevă, e aproape cert o manevră politică. Se loveşte "cu manta", în cineva, dar nu caută nimeni să îndrepte o nedreptate sau să obţină un drept pentru cei mulţi.
"Societatea civilă", recte ONG-urile care îşi asumă scopuri privind apărarea şi promovarea nu ştiu căror drepturi şi libertăţi, e castrată. Sînt două categorii mari de organizaţii, unele făcute să facă bani, unele făcute degeaba. Cele din prima categorie aparţin unor băieţi deştepţi care accesează fonduri nerambursabile de la stat sau de la UE, fac din cînd în cînd puţin zgomot, ca să-şi semnaleze prezenţa şi gata. Cele din a doua categorie fie sînt constituite ca mod de aflare în treabă la români - adică numai pe hîrtie -, fie sînt marginalizate, lipsite de sprijin financiar şi deci fără vlagă. Nici unele, nici celelalte nu forţează politicul să păstreze măsura şi să-şi îndeplinească menirea.
Transferurile de oameni de la un partid la altul, tranzactionismul general, aranjamentele financiare mafiote, folosirea puterii în scopuri scandaloase ulcerează viaţa politică şi au surpat încrederea majorităţii românilor în politicieni, dar, mai grav, şi în instituţiile politice, şi în actul politic. Aşa se face că mulţi creştini pun semnul egal între politc şi satana. După umila mea părere, în mod greşit.
În acest context, absenteismul de la urne şi apatia electoratului între legislaturi sînt oarecum explicabile. Însă, guvernul acesta, în special, şi politicienii, în general, se înşală dacă îşi imaginează că aşa va fi mereu. Va veni un moment cînd li se va cere capul. Nu la figurat, ci la propriu. Şi momentul se apropie. 
În loc să se joace de-a hoţii şi vardiştii, guvernanţii ar face bine să rezolve repede cîteva probleme majore pe care le naşte criza. Scenariul american ameninţă să se repete la noi.
Se anunţă valuri de concedieri. În multe companii au fost diminuate salariile. O parte dintre românii din străinătate sînt siliţi să se întoarcă în ţară din pricina recesiunii de pe acele meleaguri. Leul slăbeşte pe zi ce trece, iar creditele în valută devin de nesuportat.
Presa a anunţat că este în creştere numărul celor care au luat maşini în leasing şi le dau înapoi, căci nu mai pot plăti ratele.
Curînd vom auzi de executări silite ale unor persoane care nu-şi mai pot achita creditele pentru case.
După ce, în ultimii trei, patru ani, românii au fost încurajaţi cu oferte şi para-oferte să se îndatoreze în valută (ba, pe lîngă euro, şi în valute exotice ca francul elveţian), acum cursul valutar a luat-o razna. Iar BNR şi guvernul nu par să-l poată stăpîni. În doar patru luni, o rata lunară de 1000 de franci elveţieni, de pildă, a ajuns de la 2200 lei la aproape 3000 lei. Şi dacă evoluţia francului rămîne constant în ascensiune, peste cîteva luni băncile vor trebui să treacă la executarea a mii de debitori. Francii elveţieni sînt extrem de greu de găsit la bănci şi la casele valutare, aşa încît nu ai cum obţii un curs mai bun. M-am oprit la franc pentru că această monedă era pezentată, pînă nu demult, ca una mult mai stabilă în comparaţie cu euro. Şi era, dar nu în vreme de criză, cînd este cumpărată masiv, fiind monedă de refugiu, adică la fel de valoroasă şi de sigură ca aurul.
Foarte mulţi români au făcut credite în franci elveţieni pentru că erau net mai avantajoase decît cele în euro şi incomparabil mai bune decît cele în lei.
Dacă românii, îndatoraţi în valută în general, nu vor mai avea de unde achita ratele la împrumuturi, iar băncile vor trece la executare, va fi o mare ofertă de case pe piaţa imobiliară, ceea ce va duce la scăderea drastică a preţului lor. Numai că nimeni nu va putea cumpăra. Băncile au făcut imposibile condiţiile de creditare, dar chiar dacă le-ar relaxa, cine mai riscă să se îndatoreze? Exact aşa s-a întîmplat şi în SUA. Însă, oficialii noştri ne asigurau că la noi nu există acest risc, întrucît condiţiile de creditare au fost mult mai stricte, am avut o mare creştere economică, leul e puternic etc. etc. Se vede că au minţit.
Eu unul, deşi sînt dezamăgit de imobilitatea românului şi de lipsa lui de apetenţă pentru acţiuni civice, nu cred că va mai răbda totuşi prea mult. Dacă nu va mai avea nici loc de muncă, nici bani de la rudele de peste graniţă, şi va fi scos în stradă, pentru neplata creditelor, va căuta un responsabil.
Vrea guvernul să vadă dacă mămăliga românească mai explodează?
În zilele de 17 şi 19 ianuarie am onoarea de a vorbi despre sfinţii închisorilor la Constanţa şi Galaţi, la invitaţia tinerilor de mare ispravă de la Păvălia "Predania" şi respectiv a celor din Asociaţia Pro-Vita.
Sîmbătă, 17 ianuarie a.c., începînd cu ora 13.00, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, voi conferenţia alături de publicistul creştin Danion Vasile şi de fostul deţinut politic George Cuşa - supravieţuitor al "reeducării" de la Piteşti. 
Luni, 19 ianuarie a.c., începînd cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, voi conferenţia alături de Danion Vasile şi Răzvan Codrescu.
În ambele oraşe va fi prezentat volumul Din temniţe spre sinaxare (Editura Egumeniţa, 2008.
Manifestările se înscriu în campania pentru canonizarea sfinţilor din închisorile comuniste.
Via pr. Savatie Baştovoi
La sfîrşitul lunii noiembrie 2008, 16 organizaţii din România au adresat o Scrisoare Preşedintelui Băsescu, Guvernului şi Parlamentului României, semnalînd acte grave de instigare la ură religioasă şi naţională, precum şi încălcarea libertăţii religioase şi de gîndire a creştinilor-ortodocşi pe teritoriul României
Guvernul României a răspuns Scrisorii pe care 16 organizaţii au formulat-o, la sfîrşitul lunii noiembrie 2008, în legătură cu încălcările grave ale libertăţii religioase şi de opinie în cazul închiderii silite, la Iaşi, a Expoziţiei „Destine de martiri”. Scrisoarea de răspuns poartă numărul 15D/13250 din 10.12.2008 şi a fost primită prin poşta electronică în data de 7.01.2009.
Secretariatul General al Guvernului României a comunicat semnatarilor că memoriul „a fost transmis spre informare şi analiză Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului”. Avînd în vedere caracterul complex al memoriului, care nu s-a limitat la simpla semnalare a abuzurilor comise în cazul închiderii Expoziţiei „Destine de martiri”, ci analizează scăpările şi ambiguităţile unei Ordonanţe de Guvern, anume 31/2002, soluţionarea cererilor înaintate de cele 16 organizaţii necesită timp. Acest timp poate fi scurtat de insistenţa şi consecvenţa demersurilor făcute în acest sens, dar mai ales de un număr cît mai mare de semnături care să sprijine iniţiativa de modificare a Ordonanţei nr. 31/2002. Ordonanţa cu pricina, care anunţă pedepse de pînă la 5 ani de închisoare pentru „antisemitism”, în condiţiile în care antisemitismul nu este definit, riscă să devină un focar de conflicte pe fond religios şi naţional.
În scrisoarea celor 16 organizaţii, printre altele, se spune: „Creştinii-ortodocşi protestează împotriva discriminării de orice fel, condamnînd ideile şi manifestările fasciste, rasiste sau xenofobe, invitînd instituţiile şi autorităţile statului să se menţină în limitele unei democraţii reale care să asigure dreptul la opinie şi credinţă. Orice aspect al vieţii sociale, precum şi orice perspectivă asupra fenomenelor şi evenimentelor istorice poate constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atîta timp cît prin aceasta nu este pusă în pericol viaţa nimănui şi nu se încalcă ordinea publică şi drepturile fundamentale ale omului. Ordonanţa nr. 31/2002, prin unele puncte ale sale, creează un precedent de cenzurare a ideilor şi credinţelor, reinstaurînd în România un regim de teamă şi persecuţie pe motiv de opinie sau credinţă”.
Reprezentanţii organizaţiilor semnatere sînt creştini ortodocşi şi militează pentru dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe Române. În cazul închiderii silite a expoziţiei “Destine de martiri” a fost defăimată memoria martirilor români din temniţele comuniste, faţă de care credincioşii ortodocşi români manifestă o evlavie firească, conformă tradiţiei milenare a Bisericii. Ofensele aduse celor şase martiri, dosarele cărora au făcut obiectul expoziţiei, de către directorul Institutului pentru cercetarea Holocaustului şi aliaţii săi din presă, se constituie în defăimare a memoriei colective a Bisericii Ortodoxe Române şi lezarea sentimentului religios a milioane de creştini ortodocşi din România şi din întreaga lume.
Grupul care a iniţiat memoriul de reabilitare a imaginii martirilor ortodocşi români din perioada dictaturii comuniste îşi va continua demersurile în faţa autorităţilor statului român şi a forurilor internaţionale. În viitorul apropiat va fi elaborat un plan al acţiunilor care să-i implice pe toţi cei care se simt solidari cu martirii din închisorile comuniste şi cărora le pasă de soarta Bisericii în lumea şi timpul în care am păşit.
De-o vreme încoace, numele meu şi al d-lui Răzvan Codrescu s-au adăugat pe lista neagră a unui mic Vadim (fără haz şi fără har), într-o companie onorantă: Andrei Pleşu, H. R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconsky etc. Vă amintiţi că şi Vadim Tudor avea o listă neagră cu intelectuali care, în opinia lui, trebuiau eliminaţi. Surpriză: lista lui Vadim şi cea a nevolnicului său epigon nu diferă prea mult. Şi amîndoi folosesc aceleaşi mijloace de linşaj public.
Nefericitul la care mă refer, ţuţăr al altei mari conştiinţe naţionale dovedit turnător al Securităţii şi năimit al mafiei post-decembriste, se foloseşte de calitatea de jurnalist pentru a declanşa războaie personale; calomniază personalităţi publice în speranţa că astfel va fi remarcat; dă din coadă şi linge mîinile celor despre care crede că l-ar putea ajuta (fără discernămînt, de la compromişii Adrian Păunescu, Gigi Becali, Dinu Săraru şi Iulian Vlad, la onorabilii Dan Puric, Pavel Chirilă, Mircea Platon şi Ovidiu Hurduzeu), fiind gata să muşte aceleaşi mîini dacă interesul i-o cere; se autoproclamă promotor al canonizării sfinţilor din închisorile comuniste, nerenunţînd la limbajul de mahala şi cultivînd în paralel memoria unor slugi comuniste; se foloseşte cu neruşinare de bunul renume şi de buna-credinţă a unui mare duhovic ca părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă, pentru a se legitima în faţa naivilor (cu siguranţă, părintele Iustin nu i-a citit nici una dintre producţiile odioase de pe scîrbavnicul blog, că l-ar fi pus la canon); înşală cu nonşalanţa unui escroc sentimental şi bîrfeşte ca o babă frustrată; redă pe blogul său – din memorie, vezi bine – discuţii telefonice private pe care le mistifică în mod abject, după model securist, spre a băga zîzania între prieteni; plăsmuieşte teorii ale conspiraţiei ilare. Şi toate astea cu un patos demolator care ar putea fi încadrat clinic.
Riscul moderaţiei
Nu e prima dată cînd un extremist naţionalist-comunist, care trece drept “extremist de dreapta” din pricini care continuă să-mi scape, ne înjură ca la uşa cortului pe mine şi pe d-l Răzvan Codrescu. Au făcut-o şi alţii, ale căror nume au rămas în mlaştina societăţii, din care pentru o clipă au scos capul agăţîndu-se de noi. Uneori, extremiştii de dreapta şi extremiştii de stînga ne-au înjurat în acelaşi timp.
Cînd de la stînga eşti acuzat de fundamentalism religios, naţionalism şi intoleranţă, iar de la dreapta eşti potopit cu etichete ca “necredincios”, „vîndut” şi „ticălos”, înseamnă că eşti pe calea cea bună a moderaţiei. Aşa că i-am ignorat, cel mai adesea, pe detractorii noştri. De altfel, nu poţi intra în polemică decît cu cei care dovedesc că ştiu regulile polemicii, nu cu mitocanii sau cu oligofrenii.
Nici măruntul Hitler de Dîmboviţa nu mi-a stîrnit, după primele izbucniri nervoase la adresa noastră, decît o profundă scîrbă. Şi am căutat, igienic, să stau deoparte. Nici d-l Codrescu nu i-a răspuns. Dar omuleţul, isteric şi cu pretenţii mesianice, se ţine de poala mea ca un milog pe care l-ai miluit şi de care nu mai scapi pînă nu-ţi întorci buzunarele pe dos. Mai grav, o serie de cunoscuţi de-ai mei consideră că ar trebui să-i răspund, părînd să-l crediteze în continuare pe acest reacţionar cu voie de la miliţie.
Constat, cu o nedumerire tristă, că oameni cinstiţi sufleteşte continuă să se asocieze cu acest individ, consimţind să le apară texte pe blogul său, punînd legături către această cloacă virtuală, citîndu-l ca sursă credibilă (nu mai contează subiectul, pentru că maniera de lucru pune sub semnul suspiciunii orice ar face), curtîndu-l, cu speranţa că îi va ajuta mediatic, sau organizînd împreună diferite acţiuni. Cît de rupt de realitate trebuie să fii ca să-l iei în serios pe acest păcălici mizer? Cît de disperat, ca să-l admiţi ca tovarăş de drum, după ce-şi dă astfel arama pe faţă? Cît de orb, ca să pui în balanţă credibilitatea unor persoane care şi-au cîştigat-o prin fapte, în zeci de ani de trudă, şi „credibilitatea” unui hulitor de profesie, care pînă mai ieri primea burse în America şi se dădea corect politic, iar acum o face pe naţionalistul (îl şi recomandă originea etnică) şi ortodoxul fervent?
Căderea măştii
În acest caz – pe care încep să-l cred patologic –, singura mea mirare (şi totodată reproşul pe care mi-l fac) este că măscăriciul cu ambiţii de Căpitan m-a păcălit prea mult timp.
L-am crezut un om de onoare, un luptător sincer pentru cauza românismului, un apărător al tradiţiei şi un ortodox militant, pe cînd el nu era decît un biet arivist. Desigur, nu i-am gustat niciodată stilul din topor, dar l-am îngăduit, în ideea că se va mai şlefui din mers dacă are de-a face cu oameni subţiri. S-a făcut părtaş la cîteva bătălii civice importante, ca aceea pentru păstrarea icoanelor în şcoli, pentru a se bucura de încrederea mea şi a altora. Însă, un semnal de alarmă a fost pasiunea contestatară, delirul culpabilizator şi limbajul scatofil pe care le-a etalat în asaltul său deznădăjduit asupra „grupului de prestigiu” Pleşu-Liiceanu-Patapievici. Atunci, am avut o întrunire a Consiliului Director al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini – unde se insinuase tot cu intenţia de a deveni credibil şi onorabil –, în care i-am pus în vedere că ori schimbă tonul şi limbajul, ori va fi exclus din AZEC. Polemica o înţelegem, dreptul la liberă exprimare îl protejăm, dar statutul de jurnalist creştin presupune totuşi o atitudine rezonabilă şi, în tot cazul, una de care nu te-ai ruşina în faţa duhovnicului. Ne-a asigurat că va fi mai atent la ce şi cum spune, dar apoi n-a mai dat pe la AZEC. Şi a tot acumulat venin contra noastră. Noi ne-am văzut de treabă. Asociaţia ROST, AZEC, Pro Vita şi Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni au organizat Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român (CALOR), care s-a dovedit un succes, în pofida multelor beţe care ne-au fost puse în roate. Cu acel prilej, am fondat Forul Ortodox Român (FOR), structură federativă fără personalitate juridică, spre o mai bună organizare a mişcării laicatului ortodox. El a început să cîrtească pe la colţuri, inclusiv contra CALOR şi FOR, pe care le-a numit diversiuni. Iar AZEC a început să-i pută pentru că n-are în denumire cuvintele ortodox şi român. Deşi ştia bine, de cînd s-a înscris în organizaţie, că aceasta este o asociaţie profesională, deci are scopuri legate de breaslă; nu e o organizaţie etnică sau confesională, aici sînt şi români, şi maghiari, şi germani, şi polonezi, şi catolici, şi greco-catolici, şi protestanţi (doar cîţiva eterodocşi şi de alte etnii, dar sînt). Iată-i încă o dată rea-credinţa!
Totuşi, nu l-am băgat în seamă. Şi a explodat.
Într-o zi, a devenit duşmanul nostru pe faţă. Dacă e doar un prost agresiv, aşa cum l-am bănuit, va fi fost intoxicat şi asmuţit pe noi de către adversari vechi şi cu putere, inclusiv din serviciile secrete (cu care aud că are niscaiva legături). Dar nu se poate să fie doar prost, căci pretextele atacurilor asupra noastră sînt străvezii, iar acuzaţiile sînt aberante; ca să nu mai spun că vehiculează învinuiri despre care ştie sigur că sînt minciuni ordinare. Deci, e şi de o infamie nemărginită.
Nu cred defel că este întîmplătoare ofensiva acestui führer de operetă împotriva noastră, a liderilor Asociaţiei ROST, taman acum, cînd, mai ales prin eforturile ROST, s-a constituit un important grup de gîndire şi de acţiune la dreapta şi cînd începe să se închege o mişcare a laicatului ortodox. Dacă ar fi doar prost, ar mai avea o scuză, dar modul său de acţiune demonstrează că vrea să discrediteze, să dezbine şi să distrugă. Pe cine slujeşte în acest fel, nu e greu de presupus. Cît despre ce cîştigă, se va vădi mai devreme sau mai tîrziu.
Teoria conspiraţiei
Pe mine i-a căşunat, chipurile, pentru că am scris cîteva rînduri laudative despre talentul de povestitor al lui Andrei Pleşu (pe care altminteri revista ROST l-a criticat cînd a fost cazul) şi pentru că am protestat contra concedierii lui Dan Stanca pe motive ideologice.
Pe d-l Codrescu s-a înfuriat pentru că a ajutat la strîngerea de semnături contra unui abuz care se comitea asupra unui confrate de breaslă, Dan Stanca. Mă rog, un pretext...
"Amicul" ne-a reproşat că îl apărăm pe un om care nu e de dreapta şi nici un bun creştin. Ca şi cum doar oamenii de dreapta şi bunii creştini ar avea drept la opinie. În discuţie se punea faptul că un jurnalist era dat afară de către conducerea unui ziar sub acuzaţia nefondată de antisemitism. Iar poziţia noastră era fundamentată pe dreptul la libertatea de exprimare, nu pe apartenenţa confesională sau ideologică a persoanei căreia i se încălca acest drept.
Hitlerul gîngav a imaginat şi o legătură strînsă între noi şi „grupul de prestigiu” Pleşu-Liiceanu-Patapievici, care am complota contra lui Eminescu, a lui Caragiale, a naţiunii şi a lui Hristos însuşi. Pentru modestul mîzgălitor de porcării la ziar, este un semn de cîrdăşie să recunoşti cînd un om – ca Andrei Pleşu, de pildă – are dreptate (şi nu, nu în cazul lui Dan Puric - cum insinuează mişelul), chiar dacă în alte ocazii nu eşti de acord cu el; iar a observa, după cercetarea temeinică a vieţii şi a operei sale, că Eminescu nu a fost un credincios creştin este crimă de lezmajestate (căci, după mintea boantă a unor nechemaţi apărători ai săi, de care poetul s-ar jena, Eminescu se veştejeşte ca scriitor şi ca simbol naţional dacă nu e canonizat).
Sărmanul sclav al propriului delir îşi încropeşte scenariile abracadabrante trecînd sub tăcere de cîte ori ne-am poziţionat public diferit de cei pe care îi consideră membri ai „grupului de prestigiu” Pleşu-Liiceanu-Patapievici (amintiţi-vă, de pildă, că Teodor Baconsky a primit o ripostă foarte dură cînd cu cazul Corneanu) şi toate polemicile pe care membrii grupării ROST le-au dus cu aceştia. Dar nu mă mir, de vreme ce îl acuză pînă şi pe ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania că s-a făcut frate cu dracul, consimţind să-şi publice cartea de Memorii la editura Polirom, şi că astfel riscă să devină (Doamne, iartă şi păzeşte!) tot un drac. Polirom este în viziunea insului, aţi ghicit, o verigă în lanţul conspiraţiei comunisto-ideo-masonico-anticreştino-anţinaţională, pe care el, şi numai el, este chemat s-o demaşte fioros, s-o facă de rîs şi s-o bage înapoi în turbinca de unde a fost scoasă de cuplul Iliescu-Brucan.
Cît de ticălos trebuie să fii ca să născoceşti că un editor nu e mai mult decît un comerciant, pe care îl interesează să publice cărţi vandabile (ceea ce se şi dovedeşte a fi cea semnată Valeriu Anania)? Că sînt şi editori cu scrupule, e altă poveste, aici e vorba însă de mentalitatea curentă.
Cît de nărod trebuie să fii să nu realizezi că, publicînd la aceeaşi editură unde apar şi cărţile Alinei Mungiu, nici aceasta nu devine credincioasă, nici mitropolitul Bartolomeu nu devine ateu?
Şi iarăşi zic: nici atacul la adresa vlădicăi Bartolomeu nu e întîmplător, ştiută fiind legătura sufletească pe care o avem cu părintele mitropolit.
Deosebirea duhurilor
În fine, ce vreau cu acest text? Nu să-i replic pigmeului care mă înjură. Mă aştept să inventeze încă multe altele pe seama mea şi a d-lui Răzvan Codrescu, poate şi a altora. Dar nu asta mă interesează, ci atitudinea celor care îl cunosc şi care, prin prezenţa lîngă el sau prin simpla tăcere, îl girează. Acest text le este adresat, într-o primă şi ultimă încercare de a-i conştientiza asupra responsabilităţii pe care şi-o asumă.
Chiar nu realizaţi impostura şi ticăloşia acestui om? Chiar nu vă daţi seama că individul compromite orice atinge, că face deservicii imense cauzei pe care spune că o susţine, că murdăreşte memoria sfinţilor pe care îi invocă? Chiar nu vă daţi seama că dvs înşivă loviţi, indirect, în ceea ce iubiţi, prin complicitatea cu el?
Dacă aveţi îndoieli, citiţi cele scrise de neterminatul ăsta despre ÎPS Bartolomeu, despre d-l Codrescu şi despre mine. Apoi revedeţi ce a făcut fiecare dintre noi în ultimii 15 – 20 de ani şi trageţi singuri concluziile.
Vă mai reamintesc – cum a făcut-o, în altă parte, şi d-l Codrescu - că “discernămîntul sau dreapta socotinţă, care ţin de «deosebirea duhurilor», este virtute creştină de căpătîi. Creştineşte vorbind, «mincinos şi tatăl minciunii» este dracul, dar noi avem fiecare în sine, de la Dumnezeu, posibilitatea de a nu ne lăsa manipulaţi impur şi de a nu admite să fim simpli pioni (sau nebuni) pe tabla de şah a Nefratelui”.
În rest, nu-mi cereţi să-i pronunţ numele în public, căci asta şi vrea. Îl voi pomeni doar la rugăciune, ca să-l izbăvească Dumnezeu de demonul din el. Doamne-ajută!
O scrisoare deschisa, care ar trebui sa fie un semnal pentru presedintele Basescu. Deja este in pierdere de credibilitate masiva, dupa ce a pus la cale alianta PDL-PSD. Prin numirea unui politician maghiar foarte controversat - Peter Eckstein Kovacs (foto) - in functia de consilier al sau, Basescu comite o alta greseala (oare greseala?) care il va costa. Subscriu la scrisoarea lui Dan Tanasa.
Scrisoare deschisa
Domnului Traian BASESCU, presedintele Romanie
Am aflat din presa despre gestul Dumneavoastra de a-l numi pe fostul senator Peter Eckstein Kovacs in functia de consilier prezidential pentru minoritati. Dumneavoastra i-ati propus acest post avand in vedere experienta domnului Eckstein in ceea ce priveste minoritatile, acesta aratandu-se inca de la inceput foarte interesat de rezolvarea problemelor minoritatii rrome, in special.
Ratiunile numirii domnului Eckstein Kovacs in functia de consilier prezindential va apartin. Doresc insa sa va atrag atentia asupra unor implicatii care s-ar putea sa va fi scapat la momentul luarii deciziei.
In primul rand domnul Eckstein Kovacs este cunoscut la nivelul opiniei publice ca fiind un promotor al drepturilor comunitatilor de homosexuali din Romania, acesta fiind chiar premiat de catre comunitatea gay in cursul anului trecut pentru pozitia sa in chestiunea casatoriilor intre homosexuali. Legat de acest aspect as dori doar sa va reamintesc faptul ca atunci cand Dumneavoastra ati depus juramantul ca presedinte al tarii, iar domnul Eckstein a depus juramantul ca si senator in Parlamentul Romaniei, ati pus mana pe Biblie, cartea sfanta in care se vorbeste despre dragostea dintre Adam si Eva, si nu despre dragostea dintre Adam si Adam sau dintre Eva si Eva. Iar Biblia reprezinta cartea fundamentala a ortodoxiei intr-o tara in care 89% din populatie este crestin ortodoxa.
In al doilea rand domnul Eckstein Kovacs face parte dintr-un partid politic constituit pe criterii etnice care are ca scop declarat obtinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice in Harghita si Covasna, criteriul etnic fiind acela al apartenentei la etnia maghiara. Pot sa fiu de acord cu faptul ca umilintele la care sunt supusi romanii din cele doua judete de catre formatiunea politica din care face parte domnul Eckstein Kovacs sunt detalii nesemnificative pentru calculele Dumneavoastra politice. Daca va ganditi, dupa cum banuiesc, sa castigati votul electoratului maghiar la viitoarele alegeri prezindentiale, cred ca ati gresit un pic calculul, pentru ca alegerile din acest an, atat cele locale cat si cele generale, au spart mitul electoratului maghiar disciplinat la vot. Astfel, primarul municipiului Sfantu Gheorghe a ajuns in functie cu doar 15% din voturile cetatenilor cu drept de vot, iar UDMR a intrat in Parlament cu doar o treime din voturile electoratului de un milion si jumatate de votanti pe care il reclama.
In al treilea si ultimul rand, numirea unui reprezentant al UDMR pe un post de sfatuitor al Presedintelui Romaniei, dupa ce chiar Dumneavoastra personal ati infierat modul feudal si discriminatoriu la adresa romanilor in care UDMR administreaza judetele Covasna si Harghita, imi reconfirma faptul ca politica de purificare etnica a romanilor din cele doua judete, aplicata in fiecare zi de administratia UDMR, are girul celor mai inalte foruri si institutii din aceasta tara.
Dan Tanasa, cetatean din Covasna umilit de UDMR
Sfantu Gheorghe,
09 ianuarie 2009
Părerea mea este că mult invocata criză economică mondială nu ne-a lovit aşa de rău pe noi, românii, precum vor unii să credem. Cel puţin deocamdată. E folosită mai mult ca pretext. Însă, pînă şi manipularea ideii de criză produce daune. Este o chestiune de încredere. Dacă piaţa este bombardată cu informaţii despre nenorocirile pe care ar putea să le provoace criza, entităţile economice se comportă deja ca şi cum ar fi în criză: dau oameni afară, reduc bugetele de publicitate şi altele.
Iacată cum loveşte ideea de criză în industria de publicitate şi presă: o analiză pertinentă a lui Cătălin Tolontan.
Cartea lui Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, A treia forţă: România profundă, a fost prezentată într-o emisiune a lui Cristian Tabără la Pro TV, pe 21 dec. 2008. Mi s-a părut interesant. Vizionaţi şi comentaţi!
Cind e criza mai mare, romanul face haz de necaz. Bintuie internetul noi reclame cu tilc si ceva umor pe seama guvernului Boc, a premierului sau Basescu si a idolului lor Iliescu.
Ia vedeti mai jos. 
Guvernul Boc a pornit cu dreptul, cu dreptu-n stîngul. Boc, boc! Şi-a început activitatea dînd o ordonanţă de urgenţă neconstituţională, prin care îi numeşte pe Mircea Geoană vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Pe urmă, a iniţiat modificarea legii pentru indemnizaţia de concediu post-natal, aşa încît nedreptatea de pînă acum – cînd toate mămicile primeau aceeaşi sumă ridicolă indiferent de impozitele şi taxele pe care le plăteau, dacă se încumetau să stea doi ani acasă cu copilul, să-l crească – să continue într-o formă uşor ameliorată. Iar alde Băsescu se plînge că demografia e în plin avât spre fundul prăpastiei.
În fine (vorba vine, că mai urmează şi alte prostii, simt eu), guvernul Boc a dat o ordonaţă prin care interzice cumularea pensiilor cu alte venituri de la stat, lovind în cei mai săraci profesionişti: profesorii, medicii, actorii... Chiar în cei care ne lipsesc mai mult.
Ceva îmi spune că la baza acestor tîmpenii stă concepţia comunistă a PSD-iştilor, aprobată din nepricepere de PDL-işti.
În tot cazul, prin aceşti primi trei paşi greşiţi, guvernul Boc ameninţă să facă viitorul să sune prost – pentru sine, dar mai ales pentru noi.
Postări
Comentarii
