O scrisoare de la Athos despre actele de identitate cu cipuri
Redacţia revistei Presa Ortodoxă a cerut unor monahi de la Sf. Munte Athos un punct de vedere asupra introducerii actelor de identitate cu cip. Revista a decis să dea publicităţii scrisoarea semnata de Ierom. Ştefan, împreună cu toţi părinţii de la Schitul Lacu, înainte de apariţia numărului 2 al mensualului, datorită actualităţii subiectului. Redau mai jos documentul.
RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”(Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.
Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?
Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.
Lăsând la o parte celelalte probleme grave cu care se confruntă Ortodoxia, să ne oprim la cea a introducerii în România a cip-urilor în paşapoarte şi în permisele de conducere, problemă care a creat multă tulburare în rândul creştinilor ortodocşi. Cu toate că această iniţiativă are în primul rând implicaţii religioase – desigur, pentru cei ce vor să se mântuiască –, fiind o lucrare curat satanică tocmai pentru că este îndreptată împotriva libertăţii omului în gradul cel mai înalt, libertate pe care Însuşi Dumnezeu o respectă, ea este nesocotită, din păcate, de mulţi dintre cei pe care Dumnezeu i-a pus să vegheze asupra turmei încredinţate lor.
Un singur glas, asemenea „glasului celui ce strigă în pustie”, a răsunat cu tărie şi a tulburat pe „Irod şi tot Ierusalimul”. Ca şi atunci, tot astfel şi acum s-au adunat cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege să cerceteze cine a slobozit glasul şi pentru care pricină a îndrăznit să tulbure „liniştea” oilor celor cuvântătoare. În loc să-şi plece urechea la omul lui Dumnezeu şi să-i soarbă cuvintele sale insuflate de Duhul, îl nesocotesc şi-l dispreţuiesc, iar prin conferinţele şi interviurile lor savante sfătuiesc oile să doarmă liniştite, căci încă nu a venit lupul, ci au fost numai nişte zvonuri false. Ce bine se potrivesc şi astăzi cuvintele proorocului Isaia: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea”! (Isaia 6, 9)
Dar nu este de mirare aceasta. Dintotdeauna proorocul, omul lui Dumnezeu, deşi a strigat cu mare glas, nu numai că nu a fost auzit şi nu a fost luat în seamă, ci, mai degrabă, a fost luat în râs, prigonit şi chiar omorât. Avem atâtea pilde şi totuşi inima noastră împietrită refuză să creadă adevărul dumnezeiesc, amăgindu-se cu nădejdi deşarte şi cu promisiuni de viaţă îndelungată, prosperă şi fericită. Şi aceasta pentru că mentalitatea creştinului de astăzi s-a schimbat. Creştinul „modern” nu mai vrea să-şi asume Crucea, nu mai vrea să fie părtaş la Jertfa Mântuitorului şi, prin urmare, nu mai vrea să fie al lui Hristos. În aceste condiţii de lepădare de credinţă şi de confuzie planificată vin pregătirile pentru instaurarea unui guvern mondial, cu un conducător unic, antihrist, la care va trebui să se supună necondiţionat toată populaţia globului.
Părintele Iustin, faţă de care noi, monahii athoniţi români şi nu numai, nutrim o deosebită evlavie şi îl cinstim cum se cuvine, ca pe un om al lui Dumnezeu şi far luminos ce luminează în întunericul dens creat de norii grei a tot felul de compromisuri în materie de credinţă ce s-au abătut pe cerul Ortodoxiei româneşti, a conştientizat pericolul pregătirii domniei lui antihrist ce se apropie cu paşi repezi şi a tras la bună vreme semnalul de alarmă absolut necesar. Nu mai este vreme de discutat, de comentat, de criticat, ci a venit vremea „să luăm aminte” în modul cel mai serios la cele ce se întâmplă în jurul nostru. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune şi, datorită trândăviei şi comodităţii noastre, ne vor lua prin surprindere şi nu vom mai avea vreme nici să ne mai gândim ce se întâmplă cu noi.
Părintele Iustin vorbeşte în acelaşi duh atât cu Părintele Paisie, cât şi cu mulţi alţi părinţi contemporani bine cunoscuţi de credincioşii români, care au vorbit atât de clar despre vremurile grele în care trăim, căci s-au adăpat din Acelaşi Duh Sfânt, Care i-a insuflat şi i-a luminat pe Părinţii Bisericii să înţeleagă şi să vadă cele viitoare ca fiind prezente.
Părintele Paisie spune clar: „Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua noul buletin de identitate, aceasta va constitui o cădere”. Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist. Mulţi „oameni duhovniceşti” spun că vor pune alături o cruce şi totul se va aranja. „Dar lucrul murdar nu se sfinţeşte, spune Părintele mai departe. Apa curată primeşte Harul şi se face agheasmă, dar urina nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar de am pune şi o cruce”.
Ce este de făcut? În primul rând, să ne întoarcem la Hristos, să ne simplificăm viaţa şi să ne mulţumim cu puţin. Aceasta este adevărata schimbare şi ea se poate împlini în măsura în care ne apropiem mai mult de Biserică şi de Tainele ei, ceea ce înseamnă:
- participarea la viaţa liturgică a Bisericii;
- împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine, cu pocăinţa şi asceza cuvenite;
- rugăciunea, pe care Apostolul Pavel o recomandă a fi neîncetată şi care sparge cercul închis al egoismului nostru;
- dragostea faţă de aproapele, care ne scoate din cadrul strâmt al intereselor personale;
- curajul mărturisirii până la jertfă a Adevărului, virtute care încununează întreaga nevoinţă a creştinului ortodox.
Numai aşezându-ne sub acoperământul Harului dumnezeiesc mintea ne va fi luminată de Sfântul Duh spre a înţelege chipul în care trebuie să ducem până la capăt „lupta cea bună” şi vom primi puterea să înfruntăm cu bărbăţie avalanşa evenimentelor de suflet pierzătoare, mărturisind fără frică pe Hristos înaintea oamenilor, ca şi El să mărturisească pentru noi înaintea Tatălui Său cel ceresc.
Dorim să-i încredinţăm pe fraţii noştri ortodocşi români, clerici şi mireni deopotrivă, de toată dragostea noastră, de smeritul nostru sprijin în rugăciunile înălţate către Hristos şi către Maica Domnului ca să caute cu milostivire spre Biserica Sa şi să nu îngăduie să fim înşelaţi de balaurul cel viclean.
14/27 ianuarie 2009
Praznicul Sfinţilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait
Ierom. Ştefan dimpreună cu toţi părinţii Schitului LACU
8 Comentários:
Foarte cuminte si echilibrata scrisoarea parintilor de la Athos. Si sfaturile lor sunt mai mult decat binevenite. Numai de le-am pune in practica...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Dar respingind viitoarele acte cu cipuri (pasaport, buletin) cum o sa mai ajunga cineva la Sf.Munte Athos si Ierusalim?
Si din pacate, fara viitorul permis de conducere cu cip, nici la parintele duhovnic nu o sa mai ajungem.
Iar daca pelerinul fara acte cu cip nu mai ajunge la Athos sau Ierusalim, in cit timp dispare obstea monahala din acele locuri?
Ceea ce este mai hilar ramane faptul ca si calugarii din Sf. Munte au pasapoarte cu cipuri, daca vor sa ajunga, de pilda, la Ierusalim. Aceste pasapoarte sunt folosite deja de peste un an, dupa informatiile pe care le am. Daca sunt gresite, va rog sa ma atentionati. Domnu' Danion, poate stiti ceva mai bine.
Parca si vad preotii prin moldova exorcizand raui: ori de te ascunzi in cip, ori in buletin, ori in pasaport, ori in carnetul auto... iesi si te departeaza.. pentru semnaturile initiate d...
Rog pe toti cei care sunt fermi impotriva pasapoartelor biometrice, sa se duca pe balcon si sa isi arunce telefoanele mobile de la etaj....telefoanele mobile pot fi urmarite de SRI prin satelit chiar daca sunt inchise...asa ca va rog, daca sunteti impotriva pasapoartelor biometrice aruncati-va telefoanele mobile, aruncati: televizoarele, computerele, aparatele electrocasnice si tot ce aveti prin casa, pentru ca toate sunt lucrurile satanei. Apoi inchideti-va in debara si asteptati sfarsitul lumii, impreuna cu parintii calugari anonimi si analfabeti care isi dau cu parerea prosteste si fac conferinte idioate fara binecuvantarea ierarhului locului.In ceea ce priveste automobilul, acesta e o adevarata dracovenie....aruncati-l in prapastie si va luati caruţa cu cal ca acestea sunt sfinte.
Apropo....eu nu am ca model parintii din Sf. Munte, deoarece unul ca Pr. Efrem de la Vatoped este mason, in Loja Steaua Orientului.
Ce s-ar fi facut DanIon Vasile sau Victor Roncea fara internetul dracului? Cum s-ar duce fara pasaportul dracului atonitii la Ierusalim? E generos dracul: le da fratilor cu ce sa-L apere pe Cristos si cu ce sa se duca pana la Iisus acasa!
Anuntul pe care il fac este foarte IMPORTANT; ieri am aflat din presa si astazi am inteles ca s-a "zvonit" si la radio ca s-au furat ARME dintr-un depozit din Romania. In cadrul anuntului se spunea ca deja lipseste si o cantitate importanta de munitie de diferite tipuri. Acest anunt nu este deloc intamplator in contextul in care ne aflam. Stim cu totii ca in America cand a fost vorba sa se instaureze un regim de control foarte bine pus la punct s-a invocat atentatul de pe 11 septembrie. Acum la noi, oamenii tocmai incep sa se trezeasca si sa vada cine ii conduce atat din punct de vedere politic, cat si religios. Si aceasta "disparitie" a unei cantitati importante de arme este sigur in legatura cu eventualele "masuri de securitate" care deja au fost luate: s-a declarat alerta de GRADUL I. Trebuie sa intelegem ca aceste miscari diversioniste, menite sa "imprastie" atentia oamenilor si s-o distraga de la adevarata problema a MICRO-CIPURILOR, vor fi cu siguranta in crestere, pentru a slabi forta de reactie si pentru a o imprastia in diferite zone de interes. Totodata, trebuie sa intelegem faptul ca MASONERIA se afla la baza acestor actiuni VICLENE prin care poporul ROMAN este inselat pas cu pas prin tot felul de "masuri" adoptate, gen "instaurarea gripei aviare", introducerea prin decret parlamentar(!) a sarii iodate in alimentatia romanului, fie ca vrea, fie ca nu vrea, inocularea vaccinurilor ucigase la fetitele din Romania etc. Cum se explica faptul ca au disparut atatea arme in contextul in care pana si in unele universitati din Romania si in unele camine studentesti s-au instalat CAMERE de LUAT VEDERI??? Cu atat mai mult, intr-un depozit de armament, trebuia sa fie asigurata o SECURITATE MAXIMA... Lupta trebuie sa fie, cel putin din partea noastra, a ROMANILOR CRESTINI ORTODOCSI, PE FATA, caci se pare ca guvernul Romaniei, parlamentul, mass-media si Patriarhia lupta VICLEAN. Pai cum se poate ca in cazul "gripei aviare" sa vuiasca efectiv de zeci de ori pe zi radiourile si TV.-ul si in cazul MULT mai GRAV al MICRO-CIPURILOR sa asistam la o PENIBILA TACERE, prin care, de fapt, avem deja un RASPUNS: ca majoritatea celor care sunt "in fruntea" ROMANIEI, fie ca este vorba despre politica, fie ca este vorba despre religie, sunt deja "vanduti" banului si intereselor de o cu totul alta natura, fata de interesele DUMNEZEIRII de a SALVA ce se mai poate salva in ROMANIA.
Concluzia este ca cea care trebuie cu adevarat DESFIINTATA in primul rand este MASONERIA din ROMANIA. Pentru aceasta trebuie sa fie instaurata o CAMPANIE de STRANGERE de SEMNATURI in fiecare oras din TARA. Fara acest pas foarte important va fi foarte greu, ca sa nu spun, aproape imposibil, sa luptam cu oameni care sunt pozitionati peste tot in posturi cheie in mai toate functiile de conducere din Romania: sanatate, cultura, alimentatie, agricultura etc.
Inchei aici acest mesaj si va rog frumos, daca sunteti de buna credinta, sa-l faceti cat se poate de cunoscut, fie in aceasta forma originala, fie intr-o forma potrivita, dupa cum considerati de cuviinta.
Trimiteți un comentariu