Cît crede guvernul că va dura pînă vom ieşi în stradă?

Un număr de ani, ca jurnalist, m-am ocupat de sindicate. Am scris despre greve, marşuri, mitinguri şi acţiuni în justiţie. Au fost în primul deceniu "post-revoluţionar". Liderii sindicali s-au orientat apoi către politică, fabricile s-au privatizat fraudulos, patronii au sugrumat încet, încet sindicatele. Azi, cînd se mai face cîte un miting sau se mai declară o grevă, e aproape cert o manevră politică. Se loveşte "cu manta", în cineva, dar nu caută nimeni să îndrepte o nedreptate sau să obţină un drept pentru cei mulţi.

"Societatea civilă", recte ONG-urile care îşi asumă scopuri privind apărarea şi promovarea nu ştiu căror drepturi şi libertăţi, e castrată. Sînt două categorii mari de organizaţii, unele făcute să facă bani, unele făcute degeaba. Cele din prima categorie aparţin unor băieţi deştepţi care accesează fonduri nerambursabile de la stat sau de la UE, fac din cînd în cînd puţin zgomot, ca să-şi semnaleze prezenţa şi gata. Cele din a doua categorie fie sînt constituite ca mod de aflare în treabă la români - adică numai pe hîrtie -, fie sînt marginalizate, lipsite de sprijin financiar şi deci fără vlagă. Nici unele, nici celelalte nu forţează politicul să păstreze măsura şi să-şi îndeplinească menirea.

Transferurile de oameni de la un partid la altul, tranzactionismul general, aranjamentele financiare mafiote, folosirea puterii în scopuri scandaloase ulcerează viaţa politică şi au surpat încrederea majorităţii românilor în politicieni, dar, mai grav, şi în instituţiile politice, şi în actul politic. Aşa se face că mulţi creştini pun semnul egal între politc şi satana. După umila mea părere, în mod greşit.

În acest context, absenteismul de la urne şi apatia electoratului între legislaturi sînt oarecum explicabile. Însă, guvernul acesta, în special, şi politicienii, în general, se înşală dacă îşi imaginează că aşa va fi mereu. Va veni un moment cînd li se va cere capul. Nu la figurat, ci la propriu. Şi momentul se apropie.



În loc să se joace de-a hoţii şi vardiştii, guvernanţii ar face bine să rezolve repede cîteva probleme majore pe care le naşte criza. Scenariul american ameninţă să se repete la noi.

Se anunţă valuri de concedieri. În multe companii au fost diminuate salariile. O parte dintre românii din străinătate sînt siliţi să se întoarcă în ţară din pricina recesiunii de pe acele meleaguri. Leul slăbeşte pe zi ce trece, iar creditele în valută devin de nesuportat.
Presa a anunţat că este în creştere numărul celor care au luat maşini în leasing şi le dau înapoi, căci nu mai pot plăti ratele.
Curînd vom auzi de executări silite ale unor persoane care nu-şi mai pot achita creditele pentru case.

După ce, în ultimii trei, patru ani, românii au fost încurajaţi cu oferte şi para-oferte să se îndatoreze în valută (ba, pe lîngă euro, şi în valute exotice ca francul elveţian), acum cursul valutar a luat-o razna. Iar BNR şi guvernul nu par să-l poată stăpîni. În doar patru luni, o rata lunară de 1000 de franci elveţieni, de pildă, a ajuns de la 2200 lei la aproape 3000 lei. Şi dacă evoluţia francului rămîne constant în ascensiune, peste cîteva luni băncile vor trebui să treacă la executarea a mii de debitori. Francii elveţieni sînt extrem de greu de găsit la bănci şi la casele valutare, aşa încît nu ai cum obţii un curs mai bun. M-am oprit la franc pentru că această monedă era pezentată, pînă nu demult, ca una mult mai stabilă în comparaţie cu euro. Şi era, dar nu în vreme de criză, cînd este cumpărată masiv, fiind monedă de refugiu, adică la fel de valoroasă şi de sigură ca aurul.
Foarte mulţi români au făcut credite în franci elveţieni pentru că erau net mai avantajoase decît cele în euro şi incomparabil mai bune decît cele în lei.

Dacă românii, îndatoraţi în valută în general, nu vor mai avea de unde achita ratele la împrumuturi, iar băncile vor trece la executare, va fi o mare ofertă de case pe piaţa imobiliară, ceea ce va duce la scăderea drastică a preţului lor. Numai că nimeni nu va putea cumpăra. Băncile au făcut imposibile condiţiile de creditare, dar chiar dacă le-ar relaxa, cine mai riscă să se îndatoreze? Exact aşa s-a întîmplat şi în SUA. Însă, oficialii noştri ne asigurau că la noi nu există acest risc, întrucît condiţiile de creditare au fost mult mai stricte, am avut o mare creştere economică, leul e puternic etc. etc. Se vede că au minţit.

Eu unul, deşi sînt dezamăgit de imobilitatea românului şi de lipsa lui de apetenţă pentru acţiuni civice, nu cred că va mai răbda totuşi prea mult. Dacă nu va mai avea nici loc de muncă, nici bani de la rudele de peste graniţă, şi va fi scos în stradă, pentru neplata creditelor, va căuta un responsabil.
Vrea guvernul să vadă dacă mămăliga românească mai explodează?