O dezbatere care spune aproape totul despre lumea romaneasca
Azi a fost dezbaterea AZEC despre pasapoartele biometrice. Mi-a lasat un gust amar, din pricina felului in care s-au purtat discutiile. Ca nu avem o cultura a dialogului stiam, dar nu ma asteptam la absenta unei minime politeti si la o agresivitate nedisimulata din partea unor crestini.
Intrunirea aceasta spune multe, aproape totul, despre lumea romaneasca de azi. In fata unor evenimente care ar reclama unitate, alegem dezbinarea. Prea putini avem nedumeriri, majoritatea covirsitoare are doar certitudini pe care si le sustine inversunata. Foarte putini sint interesati sa auda un punct de vedere contrar a ceea ce ei "stiu", si inca mai putini sint sensibili la argumente. Logica e un lux pe care nu ni-l permitem. Orgoliul este adevaratul stapin al celor mai multi dintre noi, oricit de mici am fi pe scara sociala. E un duh al slavei desarte care trazneste a pucioasa. Oazele de normalitate sint rare si aproape ca nu se mai vad pe tarimul nesfirsit de piatra.
Vrem sa schimbam multe si pe multi, adica tot ce tine de exterior, dar inlauntrul nostru nu mai apucam sa ne uitam si sa schimbam nimic.
E o lipsa de iubire care ingheata, usuca, macina. Nici multa credinta nu e. Dar "credinta" fara iubire ar fi si mai primejdioasa.
Nu sint defetist, va sigur, doar realist. Mereu am sperat ca putem depasi anumite neimpliniri si asperitati din relatiile personale, ca sa lucram impreuna macar in numele si spre slava lui Hristos. Dar oamenii isi rid de astfel de sperante. Asa ca ma rog sa-mi intareasca Dumnezeu nadejdea.
Dincolo de aceste ginduri, s-au desprins si citeva idei interesante, iar unele chiar de folos. Poate ca voi gasi timpul si rabdarea de a posta aici o relatare, fie si scurta. Daca nu in seara asta, in zilele urmatoare. Pina atunci, mai cuget la rostul implicarii mele in Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini si a Forului Ortodox Roman.
UPDATE:
Dupa urita experienta de joi, am urcat in munti, spre folosul sufletului si al trupului meu. Insa, pacatosul de mine, n-am rezistat sa nu-mi arunc azi un ochi pe felul in care a fost reflectat evenimentul. Exact cum ma asteptam, ziaristii indiferenti religios au luat dezbaterea in bascalie, iar gherilele ortodoxe - un fel de "revolutionari" pe internet (i-ar lua frica sa dea fata cu dusmanul in realitate), care au ideologizat ortodoxia si vad in Mintuitorul un fel de Marx & Engels & Lenin mai pasnic - continua isteria, acuzind, printre altele, AZEC de toate relele pamintului. Un vierme de closet, cu legitimatie de ziarist "crestin", continua sa abereze pe seama mea si a dlui Codrescu, desi parintele Iustin Parvu i-a poruncit sa inceteze a-si mai da poalele peste cap. Sint curios sa vad cit va mai rabda prea bunul si iubitul parinte Iustin ca astfel de ipochimeni sa se foloseasca de numele sfintiei sale pentru a se legitima.
Pina ma intorc in "orasul prabusirilor", fac citeva precizari:
- Voi posta o relatare de la dezbaterea AZEC, prin care incerc sa ii lamuresc pe crestinii onesti, care chiar isi doresc asta.
- Inca nu am luat o decizie privind implicarea mea in AZEC si in FOR. O voi lua dupa ce ma voi sfatui cu duhovnicul meu. Asa ca sa-si mai amine bucuria cei care cred ca au scapat de mine.
- Faptul ca ma gindesc sa demisionez din conducerea AZEC si sa parasesc FOR nu tine de nici o "infringere" sau de vreo piedica peste care nu pot trece, nici de vreo solidarizare intempestiva cu Razvan Bucuroiu, care a anuntat ca isi depune mandatul de presedinte al AZEC. Eu nu vreau sa fiu partas la o mega-diversiune - in care vad ca se lasa atrasi si preoti, si monahi a caror buna-credinta nu o pun la indoiala - prin care ortodoxia militanta va fi perceputa ca un fel de Al Qaeda. Belicosii kamikaze ortodocsi s-au infiltrat si in AZEC si, folosindu-se de calitatea de membru, fac zgomot pe net si la intrunirile publice ale organizatiei, dind impresia ca ei sint miscarea civica ortodoxa. Eu cu unii ca acestia nu pot defila.
Un parinte atonit, al carui nume imi scapa pe moment, spunea sa fim atenti la cei infiltrati intre noi si care ne mina sa reactionam la modul extremist fata de orice provocari ale vremurilor, caci daca ne vom lua dupa ei ne vom pierde si credinta si credibilitatea, iar cind va fi cu adevarat vremea sa marturisim raspicat, pina la ultimele consecinte, nu vom fi nici in stare (obositi de atita lupta cu provocari-fantoma), nici crezuti, nici urmati.
- Daca voi pleca din AZEC si FOR, nu inseamna ca imi ingrop talantul, caci voi continua, dupa puteri, sa actionez si sa marturisesc, prin proiectul meu de suflet, ROST - pe care nu-l poate contesta nici un om intreg. AZEC si FOR sint initiative pline de promisiuni, sint grupari necesare si la care laicii visau de mult. Insa, fie facem curatenie in ele si le asezam pe calea dreapta, fie le abandonam.
In rest, vedeti citeva reflectari mediatice ale dezbaterii AZEC:
- O dezbatere esuata
- Sarmana Ortodoxie...
- Pro TV si Adevarul
- Inregistrarea audio a dezbaterii
43 Comentários:
Mda, e mare tulburare. Ca parintele Iustin a zis, ca nu a zis, ca parintele Arsenie a comentat cumva pe langa `zicerea parintelui Iustin`, ca de fapt el (parintele Iustin) se referea la Gardasil, ca Sinodul cauta sa-i sanctioneze pe amandoi, ca AZEC-ul nu-i ce-ar trebui sa fie, ca voi va certati intre voi (ba cu Roncea, ba cu altii), ca parintele Noica e marca inregistrata si nu caraie fara dreptul de autor al Arhiepiscopiei, ca purtatorul de cuvant de la Arhiepiscopia Tomisului care face lumina?! era sa fie mazilit de `ultrasii` parintelui Iustin, ca... multe altele.
Zicea bine parintele Tanase la conferinta de la Slatina de anul asta: ne batem ca chiorii si bisericile raman goale.
Am un gust tare amar... Dumnezeu sa ne ajute ca sunt cu adevarat vremurile de pe urma!
Deci ce am vazut la stirile PROTV nu este o incercare de masluire a adevaratelor discutii ce au avut loc acolo. Mda, era cumva de asteptat... De asta si este Romania un atat de bun teren pentru implementarea pasapoartelor biometrice.
Sa nu fim noi atat de uniti si maturi incat macar sa impunem guvernantilor dreptul de a opta intre un act simplu si unul cu cip? Inseamna ca demersurile atator oameni de bine, incepand cu dv, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, Dan Puric sunt sortite esecului... Gloata merge inainte, povatuitorii asista neputinciosi.
Totusi nu ar strica sa ne spuneti cu ce idei ati parasit "dialogul" AZEC.
@ pr. Suciu:
Pr. Iustin si-a asumat si azi, intr-o interventie telefonica, la conferinta AZEC, textul acelui comunicat.
Pr. Arsenie a zis ce-a crezut si nu trebuie judecat, ca nu pot gindi toti marii duhovnici la fel. Din cite stiu, si pr. Adrian Fagetianu este de parerea pr. Arsenie. Nu-i nici o tragedie in asta. Pe fond, toti sint de acord.
Eu unul nu ma cert cu nimeni.
Nimeni nu a incercat sa-l mazileasca pe bietul pr. Eugen, care insa a provocat, din pacate, prin atitudinea sa si a stirnit gilceava.
Bisericile nu sint goale, nici nu vor fi. Va ajuta si criza financiara la umplerea lor. Intrebarea este: citi inteleg de ce merg la biserica si citi o fac doar din superstitie sau obisnuinta?
eu, una, am acum mare nevoie de spovedanie.
acum inteleg mai bine de ce domnul Danion a spus ieri sa ne rugam pentru ca discutiile de a doua zi, de la AZEC sa fie in gand bun. am zis un "Doamne ajuta-i" si mi-am facut cruce, dar trebuia sa plec genunchii la rugaciune!
domnule Claudiu, nu va lasati, mergeti inainte.
Draga Horia,
"Logica e un lux pe care nu ni-l permitem".Incep prin a te cita, intrucat vremurile care le parcurgem le traim cu sufletul.Ce ma doare cel mai mult , este lipsa totala de reactie a clericului din "administratia centrala".Ce bine daca s-ar propune si aici reduceri cu 20%, care ar trebui trimise ulterior sub ascultare vreo 10 ani la scumpul nostru parinte IUSTIN.De la ziaristi, fie ei adunati si sub sigla AZEC, la ce te asteptai? Folosesc apartenenta pentru cresterea raiting-ului CV-ului, dar ce pacat, ca folosesc acest cuvant dulce al ortodoxiei ca un apendice si nu ca un titlu de noblete.Asta e...lipseste nobletea si demnitatea,care nu tin cont de logica gazetariei , ele au in spate milioane de mucenici, care au renuntat din primul moment la mandrie (ORGOLIU) .
Referitor la ramanerea in AZEC,mi-as permite o mica rugaminte>Ramai, macar pentru o minima opozitie in calea tavalugului care ne cuprinde in fiecare zi ,pe noi toti.Avem nevoie de oamenii pe toate palierele societatii in aceste vremuri, care sa-i sustina pe duhovnicii adevarati ai neamului nostru.Si ma bucur ,ca incet-incet , incep sa apara si alti sustinatori.Cel mai bun exemplu> Studiul realizat de pr. prof univ dr Mihai Valica cu binecuvantarea IPS TEOFAN,referitor la comunicatului Părintelui Justin Pârvu din data de 14.01.2009 , si care releva cata dreptate avea parintele Iustin , Domnul sa-i dea sanatate , in comunicatul sau.
Domnul sa intareasca constiinta neamului nostru romanesc si sa lumineze ierarhii nostri pentru a lua o decizie inteleapta pana nu va fi prea tarziu.
De cand a aparut comunicatul parintelui Iustin, am urmarit cam tot ce s-a scris pe blogurile "ortodoxe", uneori am si comentat incercand cumva, sa sting, macar putin, aprinderea fratilor, fie dintr-o tabara fie din alta. Afost un esec total. De departe cei mai echilibrati au ramas parintii Iustin si Arsenie si asta ne arata, daca mai avem ochi de vazut si urechi de auzit, ca cei ce au ajuns sa traiasca credinta ortodoxa, au ajuns sa isi si poata lasa voia proprie, pentru ca ei cauta voia lui Dumnezeu. Se vede iarasi, ca cei ce au citit mult din cartile bisericii, au parerea, numai pentru ca sant informati, ca pot sa sara la lupta in apararea ortodoxiei si lupta dupa cum se vede, dar de la a fi informat pana la a trai este o cale forte lunga. Cand apuci si incepi sa-ti traiesti credinta vezi ca lupta nu se duce in afara ci inlauntru, iar razboiul este cu tine si cu ce ai cultivat pana atunci. Sper ca au obosit fratii sa se lupte intre ei si Domnul sa-i lumineze si sa le stinga aprinderea.
Domnule Claudiu,
Am vazut stirea despre dezbatere la Protv.
Dar,
Sfantul Prooroc Ilie, atunci cand credea ca este ultimul profet si marturisitor adevarat al lui Dumnezeu -a primit raspuns de la Domnul ca, mai sunt in Israel 7000 de drepti ascunsi care nu si-au plecat genunchii in fata lui Baal.
Asteptam cu interes materialele lamuritoare.
Doamne ajuta!
Corina N.
mai e un lucru, cred, important. problema pe fond este corecta; vedeti sclavul fericit & minunata lume noua care se construieste chiar sub ochii nostri.
am vazut si eu modul cum stirile protv au reflectat stirea: "oamenii legii au incercat sa convinga enoriasii ca diavolul nu e in pasapoarte" (sic! de mai multe ori, aici). (am redat aproximativ, din memorie...).
ma tem ca aceste frictiuni pe care nu le inteleg (nu le inteleg motivatia lor) vor fi exploatate in fel si chip...de "deontologii" de tot felul.
Apoi, nu as lua-o nici in cheie tragica: noi ne certam, iar Bisericile raman goale. Nu, nu sunt si nici nu vor ramane goale.
Cu bine,
Mihai
Atentie cand deschideti site-ul AZEC! CONTINE UN VIRUS.
WARNING: ProxyAV has detected a virus in this
file!
Pattern File Version: 4.37E.586004.1389886430 (Timestamp: 2009/01/22 22:48:00)
Virus: "Mal/Iframe-F" found!
URL: http://www.azec.org.ro/
Ce sa spun, a fost un fiasco, un dezastru. Din punctul meu de vedere principalul vinovat este Razvan Bucuroiu, care a organizat si a ales invitatii, vorbitorii. Ma asteptam ca dezbaterea sa aiba loc intre "radicali" si "moderati" pe tema cipurilor si a pasapoartelor, spre a elucida cum este cu lepadarea (daca este, cand este), daca si unde este 666 si, mai ales, ce se poate face concret, pe care cale e mai bine sa se actioneze, cu ce strategie, etc. Sa se elucideze si cum a fost cu cuvantul parintelui Iustin, cum a fost cu cele ale parintelui Arsenie. Nimic din toate astea, ci, de la bun inceput si cu insusi dl. Bucuroiu incepand, o punere la zid, mai mult indirecta, dar foarte clara totusi si foarte dura umilitoare a perspectivei celor carora, vezi Doamne, "le este frica" de pasapoarte.
Mai mult, s-a sugerat parsiv apropierea de duhul sectar, neoprotestant si s-a incercat sa se insinueze neascultarea de ierarhi, negandu-se (Dumnezeule!) explicit si vehement "institutia" duhovniciei in Biserica si sugerand ca parintele Iustin ar fi un fals profet (parintele decan Buchiu).
Impresia multora a fost ca dl.Bucuroiu si-a ales invitatii dupa convingerile sale proprii, pe care si le-a exprimat, de altfel, din capul locului, si anume oameni care sa convinga lumea ca totul e o prostie, o psihoza si ca, de fapt, nu exista nicio problema.
Daca nici macar "ecumenismul nu este o amenintare, pentru ca este mort" (sic!!!) (parintele C-tin Coman - din al carui discurs totusi se pot retine si multe lucruri foarte bune, ceea ce nu e cazul la pr. Buchiu, din pacate), cu atat mai putin niste biete cipuri, care atesta numai "evolutia stiintei si a tehnicii" si nu au nicio legatura cu credinta. Nu-i stinghereste nici din punct de vedere al libertatii exterioare si in niciun caz din cel al libertatii interioare, pe care au pus, intr-un mod ipocrit "duhovnicesc" accentul.
Nu a fost insa de ajuns. S-a ajuns pana la a se contesta, bazandu-se pe teoriile unui teolog grec contemporan, Savvas Agouridis, insusi faptul ca Apocalipsa ar avea cea mai mica legatura cu sfarsitul lumii! Nu, este doar ceva de ordin istoric, legat de imperiul roman si de prigoanele si luptele de atunci!
Asadar... asa punandu-se problema, este clar ca a cazut in ridicol apelul parintelui Iustin (care a intervenit inutil, telefonic), nemaipunandu-se deloc problema in termeni de nuante de interpretare sau in termeni practici, asa cum astepta multa lume, ci discutia a fost directionata spre o pista falsa, cu oameni (intamplator teologi, preoti profesori!) care nu doar ca nu vad (mai bine zis, NU CRED IN) vreun semn al sfarsitului, nu doar ca batjocoresc pe cei care cred asta, dar chiar contesta insasi talcuirea Sfintilor Parinti, deci a Bisericii asupra Apocalipsei! E ca si cum ai vrea sa te intalnesti cu un prieten credincios cu care sa lamuresti o controversa fina legata de credinta - de pilda, cum sa intelegem legatura dintre frica si iubirea de Dumnezeu - si el, in loc sa vina cu alti prieteni tot credinciosi, mai intelepti, ca sa "dezbateti" subiectul, iti aduce un ateu, un filosof agnostic... si deja problema se pune cu totul altfel, ca acela nici in Dumnezeu nu crede, deci falsifica tema discutiei, o desfiinteaza!
De altfel, impresia a fost ca cineva chiar asta a dorit: sa omoare si sa ingroape orice dezbatere constructiva, s-o reduca la caricatura si la scandal. Pentru ca, pana la urma, "multumita" preotului hiper-arogant Eugen Tanasescu discutiile au degenerat, cand acesta a lansat o jignire si o calomnie grava monahilor de la Petru_Voda, cu ei de fata, pe un ton extrem de agresiv si categoric, desi pana atunci macar atata lucru fusese, ca nimeni nu mai pusese la indoiala ca este cuvantul parintelui Iustin! Dar credem ca asta a fost o provocare special ca sa declanseze o previzibila contrareactie violenta si o harmalaie totala, care a "avortat" intalnirea, ce, altminteri, ar fi trebuit sa mai dureze!
Prin urmare, rezultatul este NIMIC. Ma tem ca asta e si sfarsitul unitatii din laicat, ca s-o numi AZEC sau FOR. Probabil ca unii asta si-au si dorit. Vorba aia, daca vrei sa omori o problema infiinteaza o comisie. Sau o federatie de asociatii. Stiu ca nu plac teoriile conspiratiei, dar mi-e greu sa nu ma intreb daca Laicatul nu cumva a fost unit tocmai ca sa fie paralizat mai lesne.
Desigur, mai groaznic chiar decat asta este 'reportajul' total batjocoritor de la PROTV. Cred ca s-a dat tonul la linsaj mediatic!
Draga Claudiu,
Stiu, nu poti sa fii linistit cand vezi cum cel rau infige in sufletele noastre acest duh al dezbinarii. Si, mai ales, este trist sa vezi cum oamenii isi poarta propriul adevar ca o platosa; se respinge aprioric dorinta nu de dialog, dar macar de bunavointa de a-l asculta pe celalalt. Trebuie sa stam martiali, sumbri, incrancenati, sau, dimpotriva, cu un zambet de Budha pe un chip de piatra. O sa ne aparam si o sa ramanem in adevarurile noastre, batandu-ne cu disperare pentru ele, in timp ce lumea in jurul nostru incepe sa arda si cad zidurile cetatii. Aceasta fixatie pe un numar (666), a coborat partial dezbaterea in derizoriu, suficient cat sa fie speculata impur. A urmat povestea cu "Marele meu duhovnic este mai aproape de Adevar, decat marele tau duhovnic!" Saracii duhovnici, au inceput sa fie sfasiati, fara voia lor, de adevarate grupuri de presiune formate din zeloti ai ortodoxiei, care sunt in stare sa rada o padure pentru ca intre stejari a crescut un tei, care-i strica puritatea si ii schimba usor parfumul. Au fost, cum ai si observat, voci lucide si curajoase, care au tasnit, tocmai prin normalitate in murmurul general.
Apelul meu este la unitate, de care este mare nevoie mai ales acum. Altfel cel viclean nu o sa mai pridideasca de atata placere, si chiar sa-i dam aceasta satisfactie nu cred ca merita...
Stiu ca este greu sa incasezi, mai ales cand asta se intampla de la cei in care ai avut incredere pana mai an, dar hai sa ne gandim macar o clipa la Patimile celui fara de pacat. In acest context sa ne punem, si cred ca este suficient ca sa ne mai venim in fire. Asta este valabil si pentru cei doi Razvani, Bucuroiu si Codrescu. Nu cred ca aveti dreptul sa inchideti usa, oricata liniste poate sa va creeze pe moment aceasta stare de abandon a unui camp de batalie in care adversari marunti, lasi, nevrotici, uzurpatori, mincinosi, raspund la sabie tiganeste, cu ligheanul plin de zoaie. Nu poate sa fie lasata dezamagirea ca sa inlocuiasca combativitatea cea buna si puterea de regenerare a Adevarului sa fie periclitata si abandonata unor naimiti si sperjuri, care dezbina si fitilesc orice intra in atingere cu ei. Mai ales ca greul abia de acum incepe. Iar noi, crestinii, stim ca Hristos, stapanul nostru, va birui.
Dumnezeu sa ne intareasca si sa ne lumineze pe toti!
E bine că n-am ajuns pe-acolo, ca să nu mai obosesc şi cu certitudinile mele...
@ adrian
faptul ca stai toata ziua pe internet si comentezi pe bloguri despre tot felul de lucruri, nu este nici foarte ortodox si nici nu inseamna ca esti un luptator. Ca ortodox ar trebui sa urmaresti mai putin aceste dezbateri si sa te rogi mai mult. Iti recomand sa citesti cea mai recenta carte a lui Virgiliu Gheorghe si sa-i asculti conferintele pentru a avea un punct de vedere ortodox despre ce inseamna internetul si ce inseamna cu adevarat un crestinism militant si marturisitor.
@ Claudiu,
Draga Claudiu,
Ca privitor absolut neutru al acestor "dezbateri" din ultima vreme si ca persoana care te simpatizeaza chiar daca nu te cunoaste personal, imi permit un sfat: ramai prezent in spatiul public "on your own" si renunta la toate afilierile la diverse organizatii, asociatii etc. Iti vei putea aduce contributia si din afara acestor organizatii.
Cu dragoste si prietenie,
alex
Lasa, frate ca asa trebuia sa fie. Sa se deosebeasca oile de capre si mai ales sa se dovedeasca lupii imbracati in piei de oaie. Pentru ca acestia din urma nu ataca niciodata pe pastori, adica pe ierarhi, evita cainii (adica preotii) ci au un singur tzel acela de a rapi cat mai multe oi. Atzi inteles? Lupii imbracati in piei de oaie au coltzii ascutiti si gura mare.Asta a fost pina la urma rezultatul pozitiv al acestei dezbateri care din punct de vedere crestin nici nu trebuia sa aiba loc. Ce sa dezbati?Cum a reusit Sf. Ioan sa ne transmita exact numarul codului de siguranta de pe pasapoartele electronice? Sa fim seriosi. Lucrurile astea nu se dezbat. Ce-ar fi ca la fiecare semn de circulatie de pe o autostrada soferii sa coboare si sa dezbata daca semnul ala arata dreapta sau stanga. Si daca semnele stabilitate de oameni sunt respectate, de ce semnele revelate de Dumnezeu sunt dezbatute si discutate?
Claudiu, eu stiu/stiam ca parintele si-a asumat comunicatul. Mi-a placut enorm luciditatea parintelui Arsenie care vine ca o completare. Intre ei nu este nici un duh de impotrivire!
Mai jos incepe colcaiala. Am incercat sa-l temperez pe parintele Eugen, nu am reusit... el e preot de `investigatii` care face lumina... si cu incapatanare, ca altceva nu are de facut, va mai tulbura ceva ape.
Ca nu va certai unii cu altii... am alta parere. Eu sunt un consumator bolnav care citesc cam tot ce-mi permite timpul si va spun ca va cam certai si inca rau, la baioneta!
Iar ca bisericile nu sunt goale, si aici am alta parere: cred ca procentul real de credinciosi incadrati si integrati liturgic este undeva catre 3% (din cei 87% atat de mediatizati) si asta cu indulgenta.
In rest... iarna demografica, recesiune, manipulare la greu a unora care, daca au avut candva o circumvolutiune pe creier, acum e spalata, demagogie, stat politienesc, dictatori... ce mai isi face dracul de cap!. O lume in care traiesti cu resemnare obiectiva si astepti sa te scoata cumva Dumnezeu din ea, eventual sa mai implinesti niste rosturi demulteori stiute numai de El si eventual te rogi sa mai ai cate o bucurie cincinala cand te intalnesti cu altcineva din sfera familie cu care sa poti impartasi bucuria invierii si sa plangi deznadejdea lumii sub stapanirea mortii.
Suntem diversi dar putem fi in unitate, acum cand am ramas destul de putini.
Sa ma iertati! Doamne ajuta!
Despartindu-ne de planul duhovnicesc si situandu-ne intr-un plan strict logic(lucru care in realitate nu se poate intampla, deoarece duhovnicia este traita, dar discutand in abstract)motivatia asigurarii unei securirati sporite impotriva terorismului si infractionalitatii nu sta pe o temelie de nezdruncinat. Cei ce cunosc informatica cred ca ar putea demonstra, ca avand anumite cunostinte si fiind in posesia unei anumite tehnologii, s-ar putea intervenii in aceste documente, fie falsificandu-le, fie schimband datele de pe cip. Cei interesati pentru un astfel de lucru cred ca ar reusi sa-l faca. (vezi cum niste copii au reusit sa intre in bazele de date ale nato, cia, nasa,...) Daca asa stau lucrurile cipuirea ramane valabila doar pentru cetateanul de rand, asupra carui prin aceasta metoda ai avea un control sporit.
Va rog sa nu renuntati la ceea ce va-ti propus in aceasta organizatie, va citesc constant ,.....,ma ajuta tot ceea ce spuneti si faceti, un abandon poate lasa urme si la ceilalti cititori.Fie si sa ramaneti singur in adevaratul rost al asociatiei si este un argument pentru cei care va urmaresc .Multumesc.
Se intampla in toata lumea:
- Anglia: toti agentii politiei londoneze obligati sa accepte
implantarea sub piele a chipurilor RFID, in caz contrat vor fi
CONCEDIATI
http://www.dailymail.co.uk/news/article-558597/Met-Police-officers-microchipped-brass-Big-Brother-style-tracking-scheme.html
- SUA: angajatii companiilor obligati sa accepte acelasi tip de
chip pentru a putea fi monitorizati de patronat
http://news.medill.northwestern.edu/chicago/news.aspx?id=111561
- Global: pacientii incurajati sa accepte implantarea unui chip RFID
pentru stocarea datelor medicale in baza de date HealthVault.
http://www.theregister.co.uk/2008/12/04/ms_verimed/
- Indonezia: toate masinile monitorizate prin intermediul chipurilor RFID
http://economictimes.indiatimes.com/RFID_Revolution_Your_cars_will_be_tagged/articleshow/2401080.cms
- SUA: introducerea documentelor biometrice
http://international.com.com/FAQ+How+Real+ID+will+affect+you/2100-1028_3-5697111.html
- Anglia: introducerea documentelor biometrice
http://www.mcclatchydc.com/world/story/57215.html
- Israel: introducerea documentelor biometrice
http://www.israelnationalnews.com/News/Flash.aspx/156712
- Maroc: introducerea documentelor biometrice
http://news.cnet.com/8301-13639_3-10110050-42.html
- Indonezia: implatarea fortata a chipurilor RFID pacientilor
bolnavi de SIDA, pentru a preveni raspandirea maladiei
http://www.newsvine.com/_news/2008/11/24/2144413-indonesian-aids-patients-face-microchip-monitoring
- Anglia: implantarea chipurilor in randul detinutilor penitenciarelor
http://privacy.org/archives/002196.html
Cele de mai sus sunt doar cateva exemple cu ceea ce se intampla acum
in jurul nostru.
@ alex
Multumesc pentru sfat, am sa-l urmez, pentru ca este bun, desi cred ca persoana de la care vine este mult mai tanara decat mine. Pana la comunicatul parintelui Iustin nu bantuiam blogurile ci imi ajungea blogul vostru, dar nefiind impacat cu violenta voastra pentru cei ce nu va impartasesc parerea, am cautat mai departe. Cu mici exceptii, am gasit acelasi lucru. Mi-am dat seama ca nu-ti plac comentariile mele si chiar si pentru un strop de pace nu am sa mai fac comentarii pe nici un blog. Nu iti propun sa imi urmezi exemplul ci doar daca vrei sa te gandesti putin.
Totusi, ne-ati promis inregistrari si rezumate pentru a ne face o idee despre ce s-a discutat acolo.
Claudiu Tarziu, nu va lasati! Initiati o discutie pertinenta, din care sa inteleaga ceva reprezentantii autoritatilor si credinciosii neinformati, nefamiliarizati cu profetiile Sfintilor Parinti despre vremurile apocaliptice si cele premergatoare.
Stiu ca sunt ispite, din afara si din interior, dar, daca la primul esec dati bir cu fugitii...
Nu ProTV-ul este de vina pentru relatarea "obiectiva" care a aparut pe postul de televiziune, ci proasta organizare care a permis muierilor acelora sa dea cu bata in balta. Domnul Iisus a spus ca pentru orice cuvant in plus vom da socoteala in fata lui Dumnezeu, cu atat mai mult pentru istericalele care au creat confuzie si au dat apa la moara gazetarilor "binevoitori".
Cu un scenariu similar m-am confruntat in primul an de facultate, cand am condus o campanie de protest a defunctei Ligi a Studentilor si a ASCOR-ului impotriva interzicerii dezbaterilor cu tematica religioasa in mediul universitar. Ei bine, a avut loc o conferinta de presa in cadrul careia reprezentantii nostri au purtat un dialog pertinent cu ziaristii versati timp de 15 ore, pana cand presedintele de atunci al ASCOR-ului, Tudor Popescu (in prezent, monahul Teofan de la Putna), a scos pe gura porumbelul: "Sunteti niste masoni, satanisti si atei!". Ei bine, din toata discutia, numai aceasta propozitie a aparut in "Adevarul" si in cateva alte cotidiane. Un crestin in primul rand trebuie sa aiba grija ce/cand/cu cine vorbeste. Mesajul sau trebuie adpatat in functie de persoana careia i se adreseaza, pentru a nu vorbi gura fara ei.
Capsali Iulian, Anonim si altii, daca nu sunteti buni comunicatori, abtineti-va sa vorbiti si rugati-va pentru ca Dumnezeu sa-i lumineze pe crestini si sa ne ajute sa depasim momentele acestea de dezbinare provinciale!
Felicitari pentru incercare, este nevoie de a doua, a treia etc. pana cand invatam sa comunicam, nu sa vorbim singuri! Ganditi-va ca un numar de crestini de buna-credinta trebuie sa faca cunoscuta cat mai rapid problematica cipurilor in societatea romaneasca, sa le explice oamenilor la nevelul lor de intelegere semnificatia acestui cip (consecintele implantului in actele de identitate si in corpul uman)! Avem nevoie de o "celula de criza" care sa pregateasca un protest de amploare, similar celor din Grecia, Serbia si din alte tari care au renuntat, sau au nuantat aceasta lege aberanta privind pasapoartele biometrice. In loc sa va certati intre voi care e mai tare din parcare, trebuie sa va pregatiti pentru un protest organizat inca din marte 2008, de cand presa a anuntat implementarea masurii in Romania. Dezbaterile trebuia sa inceapa si sa continue sistematic de un an de zile pe toate canalele de comunicare posibile, sa le explicati oamenilor ca cipul nu este un element de siguranta, ca cetatenii altor state care calatoresc in SUA fara vize nu au asa ceva in actele personale etc. Preocupati de alegerile parlamentare, jurnalistii "crestni" au lasat pe plan secundar problema cipurilor (acum ati aflat? EVZ, euractiv, Romania Libera anunta de un an de zile ca vom avea pasapoarte cu date biometrice incepand cu data de 1 ian. 2009); reprezentantii manastirilor si cei ai laicatului crestin au avut mult timp la dispozitie pentru o strategie de informare a populatiei si de protest.
Studiul realizat de pr. prof univ dr Mihai Valica cu binecuvantarea IPS TEOFAN despre comunicatul Pr. Iustin (parintele s-a adresat celor din Biserica, nu-l poti prezenta ca atare populatiei neinformate, fara clarificari) reprezinta un inceput. Tardiv, dar trebuie continuat cu un bulgare de zapada din ce in ce mai mare, pana se transforma in avalansa.
Dupa cum afirma Danion, avem nevoie de rugaciune, sa ne intareasca Dumnezeu si sa evitam sa spunem prostii ori sa ne mandrim in fata semenilor, dar si de STRATEGIE.
Deci, rugaciune si STRATEGIE! Un esec nu trebuie sa va demoralizeze nicidecum. Rugati-va sa ne intareasca Dumnezeu sa trecem peste aceste bruiaje in comunicare, sa ne maturizam discursul si sa ajungem la inimile fratilor nostri crestini din tara si din toata lumea! A fost o incercare, dialogul trebuie continuat. Cu mai multa umilinta, rugaciune, intelegere, nu cu infatuare. Dumnezeu asteapta perseverenta din partea celor dispusi sa ofere ceva societatii de astazi si sa ne vada ca suntem ai Lui. Caci "acolo unde doi sau trei se adună in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor".
Alex:
Waw! Lucrezi cumva in serviciile secrete sau la sistemul care monitorizeaza traficul pe internet al fiecarui cetatean, ca sa stii cat stau eu pe net?! Te deranjeaza opinile mele - atunci comenteaza-le pe ele, nu te lega de cat timp stau eu pe net, nu stiu cum l-ai calculat. Si ne cunoastem de undeva ca sa ne tragem de nasturi, vorba parintelui Iustin? Multumesc pentru sfaturi, dar cred ca imi pot purta singur foarte bine de grija, impreuna cu duhovnicul :) Genul asta de povete binevoitoare de la necunoscuti care se preocupa de viata personala a cuiva ma uluiesc intotdeauna. Cat despre Virgiliu Gheorghe, suntem buni prieteni, i-am citit cartile, sunt foarte de acord. Cred ca stiu sau aproximez ce inseamna sa fii un crestin militant, stiu ca sunt departe de a fi unul, dar nici nu stiu cat imi cunosti viata ca sa ma poti judeca fratia-ta pentru asta. Sa fii sanatos!
Ah, si adaug: se vede, draga Alex, ca tu te rogi foarte mult si nu urmaresti deloc aceste dezbateri. Sunt convins ca tot prin rugaciune ai fost iluminat cu vederea vietii mele personale si a timpului petrecut pe net, ca altfel nu se explica :)
Fratilor,
Parintele Iustin are dreptate si nici un cavant al sfintiei sale este de prisos sau nepotrivit! De unde stim aceasta? Oare glasul inteligentei noastre poate sa ne ofere raspunsul?Slava Tie Doamne ca nu ne-a lasat la voia si la priceperea inteligentei noastre, slava Tie Doamne! Slava Tie Doamne ca ne-ai oferit putinta, oricaruia, sa vedem dincolo de orizontul nostru limitat, si stramt si stramb! Valoarea si greutatea cuvantului rostit o da fapta, o da jertfa, o da dragostea, o da comuniunea cu sfintii si cu Dumnezeu! Ce-i lipseste parintelui din toate acestea???? ....Iar noi, ce avem din toate acestea???..... Sa avem sinceritatea sa ne raspundem la aceasta intrebare , si atunci....vom tacea si vom asculta si vom recunoaste glasul pastorului....Daca intelegem totul unde ar mai fi credinta? Lumea se scufunda tot mai adanc si mai adanc in intumecimile pacatului si a durerii nesfarsite, iar glasul parintelui suna ca o goarna puternica in trezirea constiintei noastre, ...si glasul Arhanghelului se repeta in el...Sa stam bine , sa stam cu frica,sa luam aminte... Noi ce facem? Ne oprim din cadere, sau...nu?
Ma doare sufletul pentru esecul acestei intalniri in care imi pusesem sperante. Eu una am un permis auto cu cip, preschimbat in decembrie 2008 (deoarece cel vechi expirase dupa 10 ani). Ma intreb daca acest permis este la fel de vatamator sufleteste ca si pasapoartele biometrice. Bogdaproste pentru lamuriri. Maria
Adaug ca habar nu aveam ca urma sa primesc acest tip nou de permis, altfel m-as fi grabit sa-l preschimb inainte de a expira. Maria
Cunosc destui monahi, preoti si credinciosi care au aderat fara sa se gandeasca la actiunea Parintelui Iustin.
Parintele meu duhovnic isi pusese sperante in intalnirea AZEC. Cand i-am spus prin telefon ca sa ales praful din unitatea laicilor, a spus: "Inseamna ca Dumnezeu vrea ca ierarhii sa ia atitudine, asa cum se si cade, de altfel" Dumnezeu sa ne auda rugaciunea!
Nu fiti deznadajduiti, in Romania sunt mai mult de 7000 care nu si-au plecat genunchii....
Iertaţi-mi faptul că voi mai adăuga şi eu un comentariu la cele multe existente, totuşi aş vrea să-mi exprim bucuria ce o simt.
După ce am ascultat toată conferinţa, m-a făcut să plâng atunci când am auzit cum toţi au cântat în acelaşi gând "Cuvine-se cu adevărat !" Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Într-adevăr cântarea nu a fost în acelaşi glas, dar inima...
Şi m-a bucurat şi cum a decurs toată conferinţa. Cum ar fi posibil ca un subiect atât de delicat, de hotărâtor (pentru viaţa unui ortodox) să fie dezbătut în linişte !? Aşa cum şi în familie sunt certuri, acolo a fost tot o familie.
Că nu s-a hotărât nimic, asta cam aşa e, nimic lumesc nu s-a hotărât, sau cel puţin nu s-a hotărât nimic din cele ce se doreau a fi hotărâte. DAR Cine hotărăşte ce să se hotărască? Chiar dacă nu sunt în măsură să-mi dau o părere, doresc să spun că ceva s-a hotărât.
Schimbările, hotărârile simt că nu sunt la nivelul pielii noastre, a minţii. De ce mi-a venit să plâng după toată vorbăraia care mai de care să aibă dreptate?
Pentru că toţi vorbeau despre Adevăr. Cred asta. Dar fiecare înţelege acest Adevăr după cum I s-a descoperit, după mediul în care trăieşte/a trăit.
Iertaţi-mă că mă lungesc atât, aş dori totuşi să mai aduc în discuţie şi o istorisire din Patericul mirenilor (cine are urechi de auzit să audă):
Adevărata iubire
49. În Săptămâna Patimilor, doi soţi şi-au împărţit treburile casnice, astfel încât să termine cât mai repede curăţenia. Stabiliseră că trebuiau să termine înainte de Miercurea Mare, ca să aibă cât mai mult timp pentru cele duhovniceşti. Dacă terminau, până la Paşti mai aveau de făcut numai mâncare. Le rămânea destul timp să se ocupe de cele duhovniceşti.
Soţia şi-a terminat partea ei de treabă. Până să plece la denie, s-a gândit să bată covoarele. Soţul întârziase acasă, fiind reţinut la serviciu. Când a venit, a văzut-o pe soţie în faţa blocului bătând covoarele.
- Ce faci aici, de ce faci tu treaba mea? Mă schimb şi vin eu să le bat. Nu trebuia să faci şi treaba asta.
- Nu, du-te sus şi mănâncă, mă descurc şi singură. Ce, până să mă mărit nu tot eu le băteam? Că tata nu mai avea putere.
- Opreşte-te, că mă superi, asta e treaba mea. Tu ai muncit destul.
Înainte de a pleca la biserică, părintele lor duhovnic, care le era vecin, a văzut scena de pe balcon. Le-a spus:
- Asa să vă certaţi, fraţilor, şi nu altfel. Fiecare să vrea să îl ajute pe celălalt cât mai mult. Şi certurile astea vor avea plată de la Dumnezeu.
Doamne miluieşte!
Ionuţ
Cine poate urmari emisiunile PRO-TV , fie numai si cele de stiri, ori este foarte intemeiat si de nezdruncinat duhovniceste, ori este strain de problematica ortodoxa. Eu cea mai firava in credinta, ma simt incarcata si coplesita de dejectele anticrestine ce duhnesc dinspre PRO-TV, oridecate ori fac imprudenta sa -i urmaresc emisiunile. In ultimii ani , denigrarea ortodoxiei pe acest post , dar si pe altele, a crescut in progresie exponentiala, asa incat ma intreb pana la ce nivel se va ajunge.
Regret iesirea penibila a pr. Eugen Tanasescu, concetateanul meu pe care-l ascult zilnic la Radio Dobrogea. Si-a facut ,,mea culpa " pe postul local. Adevarat ne lupta rau de tot orgoliul si mandria ... si pe mine...asta ne orbeste.
Domnule Claudiu Tarziu, odihniti-va si reluati lupta , asa cum stiti. Nu ingropati talantul pe care l-ati primit , ca veti fi mustrat ...nu de noi.
Ortodoxia nu a stat si nici nu va sta in ciocnirile dintre orgoliile unor persoane lipsite de spiritul comuniunii si comunicarii. Asa ca fiti optimisti. Nimeni nu va sti ceasul sau clipa cand va veni sfarsitul lumii si cu siguranta pasapoartele astea nenorocite vor servi cel mult oamenilor ca diavolul e mult mai subtil in a ne cuceri. Credeti ca are nevoie de martiri?
@ Adrian
Draga Adrian,
Daca ramaneai la prima replica pe care mi-ai dat-o ar fi fost excelent pentru tine. Chiar as fi crezut ca esti un traitor autentic.
In ce priveste intrebarile tale vreau sa-ti raspund: NU LUCREZ pentru serviciile secrete si nici N-AS LUCRA pentru aceste servicii. Lucrez in sectorul privat si ma chinui la fel ca toti cei care in tara aceasta incearca sa fie productivi, corecti, onesti si care NU FAC AFACERI CU STATUL. Crede-ma ca este foarte greu. IN felul acesta muncesti mai mult pentru a plati taxe la stat decat pentru a face profit, a crea noi locuri de munca etc.
Pentru a te linisti, vreau sa-ti zic ca nu te urmaresc dar stiu despre tine de la cunostinte comune - probabil ca ti-e greu sa crezi dar lumea este foarte mica.
In ce priveste statul pe internet, draga Adrian, aceasta este o patima pe care o am si eu. Incerc insa sa mi-o corectez si imi impun sa nu stau mai mult de 1,5 ore pe zi (asta ca urmare a sfaturilor duhovnicului si a sprijinului oferit de cativa prieteni iubitori).
Vad ca esti foarte moralist nu numai cu mine dar si cu ceilalti care dezbat acuzandu-ne ca nu stim sa dezbatem ca bla, bla.
Eu cred ca cele mai recente comentarii pe care le-ai postat demonstreaza ca esti la fel ca noi toti.
DIFERENTA dintre mine si tine este urmatoarea: eu stiu despre mine ca sunt un pacatos insa nu afirm, asa cum faci tu, ca sunt un mare si bun crestin. Sunt mai putin IPOCRIT si cred eu si mai putin TRUFAS decat esti tu, frate Adrian.
Doamne ajuta!
alex
@ alex
Cred ca a aparut o confuzie, se pare ca santem doi Adrian eu sant cel cu prima postare pe care fratele nostru Claudiu la scris cu litere albastre. Tot eu ti-am dat si prima replica, cel de al doilea adrian este scris cu litere negre, iar la replicile care ti le-a dat se identifica explicit ca Adrian 2.Nu am sa-ti scriu altceva decat, ca prima replica ramane valabila, iar eu iti doresc tot binele.
@ Adrian
Te rog sa ma ierti pentru comentariul dur de mai inainte.
am stat si am mai reflectat. Cred ca ceea ce ar trbui sa intelegem cu totii, dar nu reusim sa o facem, este ca suntem de aceeasi parte a baricadei.
Unii dintre noi suntem mai vocali, mai agresivi. Altii suntem mai putin vocali si, in relatie cu primii mai moderati. In fapt avem cu totii acelasi scop.
Gresim insa cand ii masuram pe ceilalti cu masura noastra. Unii sunt mai luptatori pentru ca tipa mai tare, ceilalti sunt caldicei pentru ca sunt mai linistiti. Falsa disputa.
Dumnezeu nu ne masoara cu masurile noastre. Ar trebui sa ne gandim cu totii la cei care traiesc si lucreaza Cuvantul lui Dumnezeu si pe care noi nu-i stim.
Adrian, cred ca ceea ce ne apropie este mai important decat ceea ce ne desparte. Iertare inca o data!
Sa ne lumineze Dumnezeu pe toti spre a fi mai buni.
alex
Dragă Claudiu,
Adu-ti aminte de unul din indemnurile cuprinse in cadrul Sfintei Liturghii: "SUS SĂ AVEM INIMILE!" Şi desigur, îndemnul lui Hristos însuşi: "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!"
Cu prietenie, deşi nu te cunosc...
Draga Claudiu,
foarte bune comentariile tale din update.
sunt absolut de acord!
@ Alex:
Cu siguranta ma confundati (de altfel cel putin la postarea asta am mai vazut cel putin inca unul sau doi cu nickname Adrian, in afara de mine, de asta am si vrut sa adaug cifra 2 acum). N-am gandit nicio clipa, cred ca m-a ferit inca Bunul Dumnezeu -slava Lui!- de nebunia asta, si cu atat mai putin nu am afirmat vreodata undeva ca sunt bun crestin, mare crestin, traitor sau mai stiu eu ce; deci cred ca tintiti in alta parte si faceti grave confuzii, acuzand oamenii pe nedrept. Nu stiu daca avem cunostinte comune, pentru ca eu nu va cunosc, dar cu siguranta sunteti fie dezinformat, fie ati incurcat borcanele si persoanele, fie... nu stiu, nu ati redus totusi destul timpul de internet si au inceput sa apara unele tulburari :) In orice caz, stiu sigur acum ca nu mi-as dori sa avem cunostinte comune si sa facem parte din aceeasi lume :) In plus, se vede ca va lipseste nu doar simtul umorului sau intelegerea ironiei, ci si un minimum simt al ridicolului:
"DIFERENTA dintre mine si tine este urmatoarea: eu stiu despre mine ca sunt un pacatos insa nu afirm, asa cum faci tu, ca sunt un mare si bun crestin. Sunt mai putin IPOCRIT si cred eu si mai putin TRUFAS decat esti tu, frate Adrian"
Cu siguranta asa este :) :) Dupa cuvintele acestea, nu pot decat sa va multumesc din tot sufletul, sa va bat, de la distanta, metanie, sa va asigur ca voi invata din aceasta pilda de smerenie, ca ma voi pocai pentru trufie, ipocrizie si dependenta de internet! In incheiere nu pot decat sa va doresc din suflet multa sanatate si mantuire!
As semnala si parerea parintelui Adrian Fageteanu, in legatura cu pasapoartele biometrice si refuzul primirii lor ("Deci, cine poate..sa evite!"): http://www.revistalumeacredintei.ro/sct_3/st_330/sfat_de_la_avva_adrian_fageteanu_despre_pasapoartele_biometrice.htm
De multa vreme nu mai intru in discuti pe grupuri, citesc sporadic si pe diagonala ce se mai bârfeste prin târg, cu aceasta ocazie am sa spun doar atât
D-le Târziu,
În urma cu doi-trei ani de zile am cautat uni si online crestinatatea asta salbaticita ( vezi Pr Arsenie Boca). Ceea ce azi va aud vaitându-va, cu mai bine de zece ani le cunoasteam cu precizie, incercând avertiza asupra pericolelor, a se contracara loviturile miselesti din afara si interior. Si d-ta dle Târziu ai comis grave erori, nu ai dorit asculta, chestiuni pe care nu am sa le pun in discutie, il las pe Dumnezeu sa va lamureasca.
Miscarea aceasta numita AZC, este o casta care are interesele sale personale cum bine remarca un alt comentator as face CV-uri, reclama si alte maruntisuri. Nu neg, este stingenta nevoie de jurnalisti crestini, cum este nevoie si de medici dar si de zidari capabili reflecta valoarea/superioritate biserici lui Hristos nu prin apara ci prin a demonstra, a face fata provocarilor timpurilor, bine, bine, toata sulfarea mai ales ceea instruita trâmbiteaza vorbe mari, teoretic totii par sa fi intels buba, numai ca practic.. scroafa este mierlita in cotet...
Si va spun si de ce. Pentruca este pus carul inaintea boilor, nici Domnul nu mai poate ajuta pentruca ar trebui sa o faca cu nuiaua dar din prea marea mila fata de noi ne lasa lovi cu capul de tocul usi, sper ca acest proces sa se faca cât mai rapid si trezeasca crestinatatea noastra.
Nu punem in discutie justetea actiuni privitor la datele biometrice, chip si alte draci inventate de spurcat. Eu astept de la crestinatate sa inteleaga cauza dezbinari, semne pe care nu vrea sa dea neam. Spunea alt comentator mai sus, ca asa trebuia sa se întâmple sa se desparta oile de tzapi, este un mic adevar si acesta, numai ca bag eu de seama, 95% da semne a face parte din categoria tzapilor sfârsând face jocul spurcatului, nu este prima actiune de acest gen al AZC si alte grupari de acest gen, insusi d-ta dle Târziu ai fost implicat in minim douo actiuni in care un crestin cu întelpciune duhovniceasca nu avea voie cadea.
Mai mult decât amspus nu vreau sa mai spun, nu-mi dau nici identitatea pentru ca nu am pentru ce sa o fac, când am dat-o am fost pus la zid de niste descreierati, ca asa este la români, cine tipa mai tare se impune... Eu nu tip, asist, analizez si tin pentru mine concluziile, ce rost are sa dau porcilor margaritarele (fie ele si concluzi gresite, sunt margaritarele mele) . Nu am mai postat la d-ta de mai bine de cca un an de zile, insa v-am urmarit blogul, printre putinele care mai pot fi citite fie si pe diagonala. Poate am comis o greseala postând acum, scuzati aceasta indrazneala.
Imi aleg o semnatura virtuala in cinsitirea acelui parinte, ptr ca voi posta sub anonimat
Ioan Gura de Aur
Nu mor caii cand vor cainii!
Postarea anonimului de la 3 48 este epocala. Te rog sa o pastrezi cat o fi acest blog. Pe scurta vecie a internetului. Amin!
Ecsact! Se simptea nevoia unui voci articulate si hotarate precum cea a hrisostomului! Cu asa aliati, chiar ca nu ne mai temem sa pornim la lupta impotriva Inteleptilor Sionului, cu toate ca ceilalti doi ierarhi (Vasile si Grigore) mai intarziesc putin.
O consolare s-avem: ca ai dracului masoni o sa fie si ei cipuiti la gramada. Cip-cip! - o sa piuie ortodocsii. Cip-cirip! - o sa le raspunda masonii. Si Antihristul, parinteste, o sa le dea la toti ca bonus spatiu nelimitat pe internet, pentru cip-ciripeala fara frontiere.
Trimiteți un comentariu