Conferinţă extraordinară la Teologia din Bucureşti
Conferinţă extraordinară la Facultatea de Teologie Bucureşti, Amfiteatrul Pr. Dumitru Stgăniloae, marţi, 26 noiembrie a.c, ora 18.00. Invitat special: Arhimandritul rus Ambrozie Iurasov (75 ani). Este un prilej rar de a întîlni rezistenţa duhovnicească din Rusia de azi şi din timpul comunismului. La conferinţă va fi lansată cartea Ortodoxia şi Protestantismul, al cărei autor este Părintele Ambrozie.
Părintele
arhimandrit Ambrozie Iurasov este duhovnicul Mănăstirii Ivanovo din Rusia, pe
care a înfiinţat-o în anul 1990. Astăzi, în aşezămîntul monahal de pe lîngă Catedrala „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din oraşul Ivanovo, îşi
lucrează mîntuirea peste 200 de maici.
Părintele Ambrozie este fondator şi
duhovnic al Frăţiei Ortodoxe Radonej şi al Centrului de Presă al Patriarhiei Ruse. Este un predicator talentat şi se remarcă printr-o bogată activitate publicistică pe teme apologetice, catehetice şi omiletice,
concretizată în cele zece cărţi pe care le-a scris, din care trei sunt
traduse şi în limba română.
Pr. Ambrozie coordonează activitatea Departamentului
pentru asistenţă religioasă în penitenciarele din Rusia şi este preşedintele Comisiei
episcopale de canonizare a noilor mucenici ruşi.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu