O nouă carte de Constantin Virgil Gheorghiu
Librăria şi editura Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19, Bucureşti, lângă Facultatea de Teologie) vă invită joi, 20 octombrie 2011, ora 17.00, la o nouă lansare de carte: Condotiera, de Constantin Virgil Gheorghiu, în traducerea din limba franceză a lui Gheorghiţă Ciocioi (Editura Sophia, Bucureşti, 2011, 200 pagini, format 13x20 cm).
Conceput în maniera unei tragedii antice, sub patronajul „Condotierei”, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, Maica celor sărmani şi obidiţi din mirificul ţinut al Vrancei, romanul ilustrează oprimarea cotidiană de sub regimurile ţărilor răsăritene aflate în spatele Cortinei de Fier. Aşa cum se întîmplă adesea la Virgil Gheorghiu, trama poliţistă – punctul de plecare al intrigii fiind o crimă de care este acuzat un monah, săvîrşită de Sărbătoarea Naţională, zi în care invadatorii, deveniţi conducători ai Republicii Penitenciare Române, supuneau întreg poporul la marşuri şi defilări forţate, prin care acesta să-şi manifeste ataşamentul faţă de regim – se indreaptă către un fel de taină, în sensul religios al termenului, întreţinînd pe tot parcursul cărţii o reflecţie metafizică şi poetică asupra condiţiei umane.
Prin Condotiera – roman ce a cunoscut mai multe ediţii în limba franceză, fiind tradus, încă de la apariţie, în numeroase limbi – Constantin Virgil Gheorghiu, preotul-romancier, confirmă, fără umbră de îndoială, că este unul dintre cei mai de seamă scriitori contemporani.
14 Comentários:
Ai idee unde as putea gasi varianta in franceza?
@ Paul: Nu prea :)
Am o editie in greceste (greaca noua), cumparata din vremea doctoratului la Athena. Ma indoiesc insa ca la tineretea dvs cunoasteti greaca. Nici cu franceza nu stiu daca va descurcati. Daca doriti, totusi.. pot lasa un nr de telefon
@ Anonim:
Inteleg ca Paul vrea sa o citeasca in original. Si daca o cauta, cred ca se descurca in franceza, cu toata tineretea lui:).
Dvs ii oferiti varianta in greaca. Va intreb: v-ati gindit mult inainte de a face aceasta oferta? Nu de alta dar, daca orice traducere "tradeaza" textul original, nu vad de ce n-ar citi Paul varianta in limba romana. Desi ceva ma face sa cred ca s-ar descurca si in greaca :)
Nu, in greaca nu ma descurc :). Franceza in schimb e a doua mea limba materna, deci cred ca fac fatza.
Sa inteleg ca aveti indoieli in privinta traducatorului ? :-)
Sau credeti ca CVG a gandit-o in franceza ?
G'Cousin
@ G'Cousin:
Eu unul, n-am, pt ca-l stiu pe Gheorghita temeinic. Dar inteleg dorinta lui Paul de a citi cartea in original, daca franceza e a doua lui limba materna :)
Nu am indoieli, dar banuiesc ca ca CVG a gandit-o in limba in care a scris-o. Stiti altceva? Oricum, chiar daca a gandit-o in romana, cu siguranta ca gandul lui nu se suprapune peste tot cu al traducatorului. Era totusi doar un deziderat indepartat. O voi citi si in romana, daca n-o gasesc in franceza, si ii voi recunoscator celui care a tradus-o.
@ Paul
Am sa fac rost de editia franceza daca crezi ca poti astepta pana prin martie.
Radu Greuceanu
Iti multumesc, Radu, astept, nu ma zoreste nimeni.
Draga Claudiu,
Iti multumesc pentru semnalarea cartii.Din pacate,Editions du Rocher, care detine drepturile de autor impreuna cu Thierry Gillyboeuf, inca nu a tiparit Condotiera, iar un exemplar mai vechi cu greu s-a indurat sa ne trimita.Celelalte carti - in franceza - ale lui CVG i le pot oferi colegului tau Paul - atat spre lectura, cat si, mai ales, pentru eventuale indrepatari in litera si duh. Cu alese doriri de bine Gh Ciocioi
Din nou stimabilul Thierry Gillyboeuf,din pacate legatarul universal al doamnai Ecaterina Burbea Gheorghiu ne ofera cu darnicia specifica jumatati de adevar...........din vasta sa activitate de cercetator ?Astfel ne anunta ca , La Condotiera este prima carte scrisa in franceza????Noroc ca noi nu ne lasam dusi usor de nas de acest gigolo metafizic cum il numea nepotul Nicolae de la Oglinzi
Eu as dori sa stiu cum pot dovedi cei de la Editions du Roche ca au un drept de autor asupra cartilor Parintelui Virgil Gheorghiu, deoarece eu personal stiu ca dreptul nu a fos oferit nimanui. Mai mult decat atat daca ar avea drept de autor,acesta nu are valabilitate o vesnicie.
Trimiteti o anonima si cereti lamuriri. Poate veti primi cumva un raspuns.
Trimiteți un comentariu