"Cauza", între justeţea politică, capitalismul sălbatic şi justiţia oarbă

Tupeu de şmenar: deschizi un proces contra cuiva, pentru nişte bani care nu ţi se cuvin (pentru că nu ţi-ai făcut treaba), invocînd un contract pe care nu-l ai în formă validă, la o instanţă necompetentă din punct de vedere legal. Dar cheltui bani buni pe o casă de avocatură, în ideea că vei cîştiga, căci se ştie cîrdăşia dintre unii avocaţi şi unii judecători şi că, în lipsa acesteia, avocaţii buni pot folosi orice chichiţă pentru a încuia "pîrîta", care nu-şi permite astfel de avocaţi.

Aşa încearcă să se căpătuiască unii dintre faliţii noştri, care, de şmecheri ce sînt, nu mai au ce lucra şi atunci îţi bagă mîna în buzunar. Pe modelul: "trebuie să mănîncă şi gura mea ceva!".

Sînt adept al capitalismului, am avut numai slujbe la privat (cu excepţia unui an de profesorat, la început), sînt implicat în iniţiative private, susţin, ca jurnalist, clasa de mijloc. Dar, băi potlogarilor, capitalism şi clasă de mijloc, nu banditism şi epigonism după Dan "Felix" Voiculescu, Sorin Ovidiu "Nus" Vîntu şi alţii de aceeaşi teapă (cu acelaşi model de ţeapă)!

Să ne punem nădejdea în Justiţie? Ne punem, că altceva nici nu avem ce face. Dar, pînă acum, în numai un an de zile, am văzut de-aproape cum e să pierzi: 1. un proces de retrocedare cu documentele de proprietate legale în mînă, doar pentru că un procuror ţi-a vrut bucata de pămînt; 2. cum e să pierzi un proces pentru că ţi-ai făcut pomană să ajuţi nişte "fraţi ortodocşi" aflaţi la ananghie şi pentru care mai trebuie să plăteşti şi după ce ai ajuns la fundul sacului; 3. cum e să fii tîrît prin instanţe pentru o sumă exorbitantă din pricina unor incompetenţi şi inconştienţi cu care ai avut lipsa de inspiraţie să lucrezi. Şi încă mai sper.

Îmi pare rău că nu mă pot abţine să-mi manifest aici astfel de indignări, mirări şi naivităţi. Sînt şi eu doar un om. 

Va veni vremea cînd voi vorbi cu nume şi prenume, adrese, fapte, sume, prejudicii morale etc. Căci nu confund "cauza" cu netrebnicii care pretind că o slujesc şi care îmi cer să mă sacrific pentru ea, ca să-şi umfle ei conturile şi egoul. Am mai vorbit şi altă dată, iar lumea naţionalist-ortodoxă, a Dreptei autentice, vezi bine!, s-a arătat oripilată, în cea mai mare parte. Mi s-a spus atunci: ai dreptate, dar nu trebuia să dai pe faţă, pentru că dăunează "cauzei". La fel mi se va spune şi acum. Voi fi acuzat, desigur, de trădare. Din nou. Îmi voi asuma însă toate acestea, căci putregaiul trebuie curăţat din interior, dacă nu se curăţă singur.

Pînă atunci, trag o concluzie amară: dacă ţi-a dat Dumnezeu talent pentru o artă, nimic, dar nimic pe lumea asta nu merită să-ţi jertfeşti acest talant. Ce faci în afara lui nu-ţi aduce decît dezamăgire. Împlinirea nu vine niciodată prin ce faci pentru alţii, oricît ne-ar plăcea să credem contrariul. (Vei fi mereu contestat, acuzat, murdărit, boicotat, hărţuit chiar de "ai tăi", aşa încît orice satisfacţie de moment va pieri în mocirlă.) Iar pentru Dumnezeu e de ajuns să-ţi înmulţeşti talantul tău.

Trist e ca mi-au trebuit 20 de ani ca să aflu asta.