Cotidianul (1991 - 2009)

Prima pagină la fondarea de către Ion Raţiu, în perioada Cristoiu şi la preluarea de către Caţavencu. Cea de-a treia conţine o investigaţie despre Geoană semnată de mine şi Mihai Munteanu.
Sursa colajului foto: http://sutu.ro/

Mîine este ultima zi în care apare Cotidianul. Oficialii trustului Realitatea-Caţavencu susţin că e vorba doar de o întrerupere, pînă cînd va fi găsit un nou investitor. Mă îndoiesc însă, pentru că acest ziar a murit mai demult, din 31 iulie a.c., de cînd Vîntu l-a adus director pe Cornel Nistorescu. În cinci luni, Nistorescu a reuşit să facă praf reputaţia Cotidianului, clădită în 18 ani de apariţie neîntreruptă. Aşa că declararea oficială a decesului este aproape ca o izbăvire, pentru că încetează profanarea unui cadavru.
Am bănuit că misiunea lui Nistorescu este să îngroape ziarul, căci Vîntu nu e capabil să-şi asume responsabilitatea asta. Este totuşi vorba de cotidianul fondat de Ion Raţiu.
Nistorescu nu e însă singurul responsabil de acest sfîrşit grotesc şi trist în egală măsură. În opinia mea, primii vinovaţi sînt Nick Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, şi Călin Husar, asociat şi director administrativ al ziarului o vreme. Nick Raţiu n-a respectat moştenirea părintelui său şi a dat-o pe mîna unui incompetent, Călin Husar, apoi, cînd Cotidianul ajunsese cu un picior în groapă, amîndoi au vîndut caţavencilor. Aceştia s-au dovedit salvatori numai pentru moment. Nefiind în stare să facă o afacere din Cotidianul, l-au vîndut, la rîndu-le, lui S.O. Vîntu.
Am citit acest ziar de la primele sale numere. Aici au debutat, s-au format ori au devenit cunoscute unele dintre numele grele ale presei româneşti.
Mi se pare că perioadele de glorie ale Cotidianului, sub raportul calităţii, sînt, în ordine cronologică, cele în care a fost condus de Tia Şerbănescu, Ion Cristoiu şi Doru Buşcu. Cei trei, în echipă cu mai mulţi redactori şefi, au reuşit să facă din Cotidianul o publicaţie inteligentă, mereu cu un pas înaintea altora, cu imaginaţie în găsirea şi tratarea subiectelor, cu o ţinută deosebită.
Am lucrat la Cotidianul în două rînduri: august 2001 - aprilie 2002 şi septembrie 2004 - decembrie 2006.
În primul interval, Cotidianul era făcut de o redacţie mică şi plătită prost, condusă de Ioana Lupea, dar reuşea să surclaseze destul de des ziare puternice, ca Evenimentul Zilei, Adevărul sau România Liberă, la capitolele calitatea informaţiei şi maniera de abordare. Din păcate, influenţa lui tindea spre zero din pricina unui management dezastruos, de care e responsabil Călin Husar.
Al doilea interval coincide cu epoca de entuziasm a caţavencilor, cînd au fost investite sume colosale, cînd ziarul a luat o haină nouă, a devenit influent şi cînd, ca jurnalist, te simţeai ca făcînd parte din elita breslei. Eram bine plătiţi, motivaţi profesional, respectaţi, temuţi. Am simţit că fac performanţă.
Din nefericire, caţavencii nu s-au priceput să-l administreze prea bine (de unde au şi apărut găurile negre în buget) şi au mai suferit şi de o manie a "revoluţiei" permanente. Designul ziarului a fost schimbat de vreo trei ori, deşi ieşise excelent de la început. Echipa de conducere editorială a fost şi ea înlocuită de cîteva ori, deşi cel mai adesea fără nici o noimă. De fiecare dată, noua conducere lua totul de la zero şi relansa ziarul, ceea ce presupunea cerinţe noi şi costuri suplimentare, başca trimitea în derizoriu conceptul de relansare, deci şi ziarul care se relansa de două ori pe an. Au mai fost şi alte mici cutremure, care au dus la o atmosferă de instabilitate, suspiciune, intrigă şi, finalmente, dezamăgire.
Cînd am plecat, la sfîrşitul anului 2006, aproape nimeni nu-şi mai amintea care fusese proiectul iniţial, pentru care veniserăm cu toţii la Cotidianul preluat de Caţavencu. Era destul de limpede că tentativa de renaştere a unui mare brand eşuase.

După primele măsuri luate de Nistorescu la Cotidianul, i-am făcut ziarului parastasul, împreună cu cîţiva foşti colegi .