Alegerile prezidenţiale, prin ochii conservatorului

Mircea Platon face o necruţătoare radiografie a societăţii româneşti, în lumina alegerilor prezidenţiale abia încheiate. În mare parte, îi împărtăşesc punctul de vedere, de aceea vă recomand să citiţi acest text. Cu observaţia că nu toţi cei care l-au susţinut în campania electorală pe Traian Băsescu (sau care au pledat pentru alegerea lui) sînt fanatici sau mercenari. Cum am mai spus-o: e bine să ne raportăm la un ideal, dar adecvarea la realitate, la care îndeamnă, pe bună dreptate, şi Mircea Platon, presupune, la rigoare, şi să poţi alege între două rele. În perspectivă, putem năzui la construirea unei Drepte autentice, conservatoare, dar în imediat avem de hotărît ce viaţă vrem să ducem în absenţa acestei Drepte, într-un sistem controlat de două aripi stângi, din care nu putem evada. De pildă, în aceste alegeri am avut de decis, între altele, dacă vrem impozite mai mari sau mai mici, dacă acceptăm ca ultimele domenii strategice ale ţării să fie privatizate (fraudulos) sau nu, dacă ne interesează un aparat de stat supradimensionat, care consumă enorm şi complică inutil birocraţia sau unul suplu, modern şi care să nu fie o povară pentru buget (adică pentru buzunarele noastre, ale tuturor), dacă în politica externă sîntem gata să cedăm totul fără nici o discuţie sau mai avem rezerve de negociere etc. Desigur, am ales între promisiuni - dar acestea pot fi credibile prin prisma trecutului celor care le-au făcut. Aşa se face că, după un mandat în care am avut multe şi grave să-i reproşăm lui Traian Băsescu, totuşi acesta a fost reales de cinci milioane de români. Şi majoritatea nu sînt fani, nici interesaţi direct (pentru funcţii şi avantaje), nici manipulaţi. Doar că au ales răul mai mic, în opinia lor. (C.T.)

Autopsia unor alegeri

de Mircea Platon

1. România îngenuncheatã

Presa internaţionalã a scris, în ultima sãptãmânã, despre violenta campanie electoralã care a agitat “cea mai coruptã/sãracã ţarã din Europa”, România. Din pãcate, comentatorii internaţionali nu analizeazã legãtura dintre corupţia vieţii publice româneşti şi violenţa campaniei electorale. Dacã recentele alegeri ar fi adus la putere partidele unor Corneliu Vadim Tudor sau George Becali, atunci probabil cã s-ar fi vorbit, previzibil, de legãtura dintre criza economicã şi “recrudescenţa extremei drepte” şi deci a “violenţei”. Iar românilor li s-ar fi prescris şi mai multã vaselinã corporat-globalistã împotriva “cancerului rasist”. Dar cum criza economicã nu a dus din fericire la recrudescenţa extremistã cu pricina, ci la victoria chinuitã a unui preşedinte neoliberal susţinut de Bruxelles,[i] sursele violenţei electorale rãmân un mister pentru analiştii occidentali şi chiar pentru unii comentatori români, care se mulţumesc doar sã deplângã josnicia întregii campanii electorale şi sã condamne hãituirea mediaticã a Preşedintelui Bãsescu şi a oamenilor lui.
E adevãrat cã oligopolul mediatic exercitat de triada Vântu-Voiculescu-Patriciu, aflaţi în conflict deschis cu Preşedintele Bãsescu, a jucat un rol important în manipularea şi înveninarea campaniei electorale. E adevãrat cã “mogulii” şi-au fãcut averile într-un mod care nu suportã lumina zilei. E adevãrat cã “exerciţiul” democratic românesc e la nivel, preşcolar, de bastonaşe (pe spinarea omului cinstit) şi cârligaşe (în buza electorului naiv). E adevãrat cã “vechile structuri” sunt încã la putere în România. E adevãrat cã trebuie sã scãpãm de ele. Singurul lucru neclar e însã dacã Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui sunt parte a soluţiei sau parte a problemei.
Dupã pãrerea mea, Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui sunt parte a problemei. (Continuare)