Maria Ploae: "Dacă ar înţelege toată lumea ce forţă are rugăciunea!"
Vă recomand un interviu, după mine emoţionant, cu actriţa Maria Ploae. O actriţă plină de credinţă, care a jucat rolul unei deţinute politic care îl descoperă pe Dumnezeu în puşcărie, o femeie cu mare evlavie la părintele Arsenie Boca şi care nu acceptă roluri ce intră în conflict cu ortodoxia pe care se străduieşte să o trăiască. Iată cîteva fragmente mai jos, interviul integral putînd să-l citiţi în Formula As.
- De unde credeti ca vine apetenta aceasta pentru sordid, pentru malefic si pentru grotesc, in teatrul si cinematografia noastra de dupa decembrie 1989?
- Dupa revolutie, a existat un soi de radicalism moral, am simtit nevoia sa aratam si ce e rau si urat in noi, ca prea fuseseram obligati pana atunci sa zugravim totul in roz. Dar experienta asta ar trebui sa fie deja consumata. Se intarzie prea mult in ea. Ar fi momentul sa se faca, de pilda, teatru spiritual, si nu prea se face. Este o degradare a omenirii, in general, careia noi nu avem cum sa-i scapam, si nici arta noastra. E o alunecare spre rau.
- In credinta noastra crestina se pune un mare accent pe smerenie. Poate fi un actor smerit?
- M-am gandit si eu ca meseria asta te expune slavei desarte. E normal sa vrei sa ai succes, dar e periculos sa ti se urce la cap. Totusi, noi aducem multa bucurie oamenilor, care vin la teatru si pleaca foarte fericiti, mai ales daca spectacolul este unul pozitiv, care te lumineaza. Daca iti alegi si nu joci orice, faci teatru de buna calitate, spre zidirea omului.
In marea trecere
- Care e lucrul cel mai important pe care l-ati invatat prin credinta?
- Ca nu trebuie sa amani pregatirea ta pentru mantuire. E foarte important cum astepti momentul mortii. Daca te-ai spovedit, impartasit si esti intarit de rugaciune, vei astepta marea trecere, desprinderea din trup, cu zambetul pe buze. Moartea nu tine numai de batranete. Ea poate veni oricand. Imi doresc tare mult sa pot astepta momentul asta impacata, pregatita si fara teama.
- Ce simtiti cand va rugati?
- Uneori, cand ma adancesc mai mult in rugaciune, cand reusesc sa ma rog mai profund - mai ales in post - simt o mare pace, si ca n-as mai vrea sa ma ridic din genunchi si sa incetez rugaciunea. E o stare de bine, de parca ma desprind de pamant, de grija lumeasca, nu mult, poate un centimetru, doi, dar e minunat. Si reiau rugaciunile sau ma afund in Rugaciunea Inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatoasa". Si o spun mult, mult.
- A fost ceva in viata dvs. care v-a ajutat sa va desavarsiti credinta?
- Da, pregatirea pentru rolul Nicoletei Valery Grossu (scriitoare si jurnalista romanca, anticomunista si crestina) din filmul "Binecuvantata fii, inchisoare!" (2002), regizat de sotul meu, Nicolae Margineanu.
- Dupa revolutie, a existat un soi de radicalism moral, am simtit nevoia sa aratam si ce e rau si urat in noi, ca prea fuseseram obligati pana atunci sa zugravim totul in roz. Dar experienta asta ar trebui sa fie deja consumata. Se intarzie prea mult in ea. Ar fi momentul sa se faca, de pilda, teatru spiritual, si nu prea se face. Este o degradare a omenirii, in general, careia noi nu avem cum sa-i scapam, si nici arta noastra. E o alunecare spre rau.
- In credinta noastra crestina se pune un mare accent pe smerenie. Poate fi un actor smerit?
- M-am gandit si eu ca meseria asta te expune slavei desarte. E normal sa vrei sa ai succes, dar e periculos sa ti se urce la cap. Totusi, noi aducem multa bucurie oamenilor, care vin la teatru si pleaca foarte fericiti, mai ales daca spectacolul este unul pozitiv, care te lumineaza. Daca iti alegi si nu joci orice, faci teatru de buna calitate, spre zidirea omului.
In marea trecere
- Care e lucrul cel mai important pe care l-ati invatat prin credinta?
- Ca nu trebuie sa amani pregatirea ta pentru mantuire. E foarte important cum astepti momentul mortii. Daca te-ai spovedit, impartasit si esti intarit de rugaciune, vei astepta marea trecere, desprinderea din trup, cu zambetul pe buze. Moartea nu tine numai de batranete. Ea poate veni oricand. Imi doresc tare mult sa pot astepta momentul asta impacata, pregatita si fara teama.
- Ce simtiti cand va rugati?
- Uneori, cand ma adancesc mai mult in rugaciune, cand reusesc sa ma rog mai profund - mai ales in post - simt o mare pace, si ca n-as mai vrea sa ma ridic din genunchi si sa incetez rugaciunea. E o stare de bine, de parca ma desprind de pamant, de grija lumeasca, nu mult, poate un centimetru, doi, dar e minunat. Si reiau rugaciunile sau ma afund in Rugaciunea Inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatoasa". Si o spun mult, mult.
- A fost ceva in viata dvs. care v-a ajutat sa va desavarsiti credinta?
- Da, pregatirea pentru rolul Nicoletei Valery Grossu (scriitoare si jurnalista romanca, anticomunista si crestina) din filmul "Binecuvantata fii, inchisoare!" (2002), regizat de sotul meu, Nicolae Margineanu.
Postări
Dumnezeu s-a binecuvinteze pe d-na Maria si pe toti ai ei, sa aiba Craciun cu pace si bucurii duhovnicesti si sa stea pe calea Imparatiei. Sa se mantuiasca!
Craciun duhovnicesc si sfant, d-le Claudiu, Mantuitorul Hristos sa se nasca in sufletele tuturor!
Este o persoana minunata si va multumesc pentru articol, pentru ideea de a o intervieva Exemplul ei ne da curaj, sporeste nadejdea ca Dumnezeu lucreaza in chip statornic cu fiecare dintre noi. Am vazut-o in rolul lui Nicole si eram convinsa ca este credincioasa. Domnul ii va harazi, cu siguranta, si alte roluri ziditoare de suflet, care sa destepte la credinta generatia tanara. Doamne ajuta!
Minunat articolul! Multumim frumos! Am vazut filmul ,,Binecuvantata fii Inchisoare," felicitari d-nei. Maria Ploae! Ca simplu spectator am ramas cu aceasta impresie ca actorii au interpretat cu sufletul. Craciun cu bucurii sa aveti!
Sufletul unui actor adevărat este, o rană deschisă în permanenţă, spunea, dacă nu mă înşe, chiar maestrul Beligan. Primeşte în inima sa durerile celorlalţi şi le transformă în laboratorul său, dăruind emoţie şi bucurie. Doamna M. Ploae a subliniat foarte bine: acest gen de actori şi de teatru e cel care construieşte într-adevăr, nu turnuri babiloniene, ci scări către cer. Nu mă miră declaraţia dumneaei despre convertirea aceasta interioară, am văzut unul dintre filme "Binecuvântată fii..." şi m-a impresionat forţa cu care poate transmite puterea credinţei şi a speranţei. Ceea ce mă miră este neincetata şi marea dragoste a Dumnezeului nostru ce ne cheamă neîncetat la El.
Trimiteți un comentariu