Pe scurt
Am revenit dintr-o prea scurtă vacanţă (pe alte plaiuri decît cele mioritice), unde mi-am îngăduit să mă lipsesc de internet şi telefon. Distanţarea m-a ajutat să văd mai bine, la întoarcere, cît de seacă este realitatea românească, atunci cînd nu e de-a dreptul dramatică. Aşa încît am renunţat să mai scriu aici încă vreo cîteva zile. Mi-a prins bine, mai ales că între timp am avut şi două mari sărbători creştine, pe care astfel le-am trăit în tihnă.
Astăzi, revin însă pe blog, pentru că sînt cîteva lucruri peste care nu e bine să trecem uşor.
# Într-un interviu în Ziua, Iurie Roşca, liderul PPCD, confirmă ceea ce bănuiam şi anume că preşedintele Traian Băsescu l-a îndemnat să facă alianţă cu Voronin şi comuniştii în 2005. Bine, nu numai Băsescu, dar acesta pare să fi avut cuvîntul cel mai greu. Reporterul de la Ziua îl ajută cît poate pe Roşca să se justifice, chiar aruncînd cea mai mare parte a culpei pe Băsescu.
Pentru această trădare, PPCD, în cap cu Iurie Roşca, a fost eliminat din Parlament de electorat.
S-ar cuveni ca şi Băsescu să plătească pentru complicitate, cu atît mai mult cu cît în declaraţiile publice condamna comunismul.
# Sorin Roşca Stănescu, şeful reporterului care l-a intervievat pe Iurie Roşca, spune lucrurilor pe nume: Iuda e Iuda, indiferent de ce a trădat. "Iuda e Iuda nu numai fiindca a facut pactul cu diavolul. Ci fiindca a ramas consecvent, pana in ultima clipa, pacatoasei intelegeri. Inainte de a fi victima lui Basescu si a lui Voronin, Rosca este propriul sau calau."
# Cornel Nistorescu, noul director al ziarului Cotidianul, îşi continuă politica păguboasă: război cu toată lumea, motivat numai de orgoliul său. Iar roadele se văd: un val de demisii. A plecat Liviu Avram, omul care, în ultimii cinci ani, indiferent cine a fost redactor şef, a ţinut ziarul, cum se spune. Îl cunosc pe Liviu de vreo 18 ani şi am lucrat cu el la trei ziare. Este un ziarist de investigaţii excelent şi un editor extrem de priceput. În plus e harnic şi modest, ceea ce nu se poate spune despre prea mulţi şefi din presă.
# Dacă Liviu a plecat, eu nu dau prea multe zile Cotidianului, căci înseamnă că nu se mai poate face nimic - cel puţin nu cu actualul staff. Îmi amintesc că, în 2001, după ce Mihai Iacob (Curentul) a preluat şi Monitorul de Bacău, Liviu a demisionat de la conducerea acestuia şi s-a mutat în Bucureşti. După foarte puţin timp ziarul a ajuns unul de partid şi falimentar.
În 2004, pe cînd era şeful secţiei de investigaţii la Adevărul, simţind că lucrurile se împut, Liviu s-a transferat la Cotidianul. După o vreme, conducerea ziarului Adevărul şi o parte din redacţie au demisionat şi au fondat Gândul. Adevărul a avut nevoie de cîţiva ani să-şi revină.
# Pe lîngă Liviu Avram, de la Cotidianul au mai demisionat băieţii de la economic, în frunte cu şeful secţiei, Mihai Nicuţ. Din cîte ştiu, urmează şi alte demisii importante, iar Nistorescu va rămîne doar cu cei care nu au unde să plece şi cu mercenarii pe care îi mai poate strînge. Văd că şi-a adus deja alături de el la comanda ziarului doi oameni care au slujit PNL, întărind astfel suspiciunile de parti-pris care planează asupra sa.
Oricum, pare-se că nici Nistorescu nu lucrează cu orice mercenari, căci au eşuat negocierile dintre el şi un fost subordonat al său de la EvZ, care în urmă cu cîteva zile îl firitisea, iar acum îl înjură :)
# Nistorescu se lăuda că, după scandalul numirii sale la şefia Cotidianului, ziarul a crescut tirajul la un nivel nemaiîntîlnit, iar pe internet are un număr sporit de vizitatori. O minciună demontată aici, aici şi aici.
# Volumul Măsura vremii: îndemn la normalitate, de Mircea Platon şi Gheorghe Fedorovici, are parte de prima recenzie. Sînt tare curios să văd care dintre numele mari ale criticii noastre se va opri asupra cărţii - una polemică şi dură cu mainstream-ul.
1 Comentário:
M-am gandit la concediu dupa cateva zile in care n-a mai aparut nimic nou :-)
Trimiteți un comentariu