AVANPREMIERĂ. Interviu lămuritor cu prof. univ. dr. Pavel Chirilă despre Proiectul Aiud

Numărul 78 al revistei ROST, pe care îl veţi putea găsi în librării şi la chioşcuri de săptămîna viitoare, conţine şi un grupaj consistent de articole pe marginea Proiectului Aiud.
Postez aici un interviu lămuritor cu dl prof. univ. dr. Pavel Chirilă, unul dintre cei implicaţi în Proiect şi căruia îi conferă autoritate în domeniu realizările sale de pînă acum.

Din sumarul acestei ediţii a ROST - dedicată părintelui Dimitrie Bejan -, vă mai recomand alte cîteva titluri: Jurnalul unei călătorii în Cuba (ultima parte), de Marcel Răduţ Selişte, Un exemplu francez: Marine Le Pen, de Daniel Focşa, Conservatorism, Liberalism, Socialism, de Alexandru Racu, Biserica şi elitele, de Constantin Mihai, Constantin Oprişan şi generaţia corăbiilor arse la mal, de Florin-Ciprian Mitrea, Dumnezeu şi filosofia, de Paul-Gabriel Sandu.

De asemenea, prin intermediul unui formular aflat în revistă, puteţi răspunde unui chestionar privind convingerile dvs. religioase, întocmit de un grup de profesori de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova.

PROIECTUL AIUD

“Centrul de martirologie este un act măreţ al Bisericii luptătoare”

Interviu cu Domnul Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

În jurul „Proiectului Aiud” s-a iscat, mai ales în ultimele luni, o mare dezbatere, pe alocuri foarte contondentă, în lumea ortodoxă. Discuţie care s-a lăsat cu supărări între personalităţi a căror împreună-lucrare este altminteri foarte importantă pentru reuşita proiectului.

Polemica a pornit de la o idee acceptată de toată lumea la început: înfiinţarea, pe lângă o mănăstire, la Aiud, a unui Centru de Studii Martirologice. Câteva persoane foarte active mai ales pe internet au răspândit suspiciune că acesta va fi de fapt un „centru multicultural şi multiconfesional”, apoi că în activitatea sa se vor implica reprezentanţi ai unor organizaţii secrete, anticreştine şi antiromâneşti, pentru a-i deturna cercetările şi scopul; că, în fine, va fi confiscat şi îndreptat, nici mai mult, nici mai puţin, împotriva lui Hristos şi a neamului. Pe marginea acestui scenariu conspiraţionist şi fantasmagoric au fost brodate şi alte năluciri, cum este, de pildă, aceea că biserica mănăstirii nu va fi una ortodoxă, ci o... moschee!

Profesioniştii dezinformării au reuşit să convingă multă lume, între care şi foşti deţinuţi politici, că francmasoneria, de mână cu serviciile secrete (româneşti şi străine), în înţelegere cu anumite grupări culturale şi de conivenţă cu însăşi oligarhia, va transforma Aiudul, dintr-un loc de cinstire al martirilor creştini, în unul de condamnare a neamului şi al lepădării de Hristos. Odată ce minciuna a fost crezută, toţi cei care s-au exprimat în favoarea înfiinţării unui centru de martirologie la Aiud au devenit suspecţi, de la ÎPS Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Albei Iulia, şi Dan Puric, până la Răzvan Codrescu şi subsemnatul. Singurul care nu a fost încă atacat de “zeloţi” este dl. prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

Dl. prof. univ. dr. Pavel Chirilă, preşedintele Asociaţiei Christiana, ctitor de biserici şi mănăstiri, fondatorul primului spital creştin de la noi de după revoluţie şi al unui hospice în Bucureşti, om implicat puternic în viaţa Bisericii şi a Cetăţii, este unul dintre susţinătorii la vârf ai „Proiectului Aiud”. Cunoaşte bine toate etapele de până acum ale acestuia, dar a evitat să se amestece în polemică. Astăzi consideră că este obligatoriu să-şi spună punctul de vedere, pentru a risipi confuzia şi a încerca o împăcare între fraţi.

- Domnule Profesor, dvs. aţi avut ideea ca în viitoarea mănăstire de la Aiud să se întemeieze un Centru de Studii Martirologice. Le-aţi propus-o părintelui Iustin Pârvu, de a cărui personalitate duhovnicească v-aţi declarat impresionat, şi preacuviosului părinte Augustin, duhovnicul schitului de la Râpa Robilor. Ce v-a împins să faceţi această propunere?

- Am avut o parte din membrii familiei deţinuţi politici şi, în plus, predau la Facultatea de Teologie un curs de medicină pastorală. Temele acestui curs, asupra cărora m-am aplecat ani de zile, m-au convins să acord o atenţie şi o preocupare maximă martirologiei: schingiuirile sfinţilor, curajul în faţa morţii, probarea şi depăşirea limitelor anatomice şi psihologice ale fiinţei umane, suferinţa şi excluziunea socială – asumate pentru Hristos, capacitatea de a dizolva toate valorile prezentului în numele unei vieţi viitoare cu Hristos, ş.a.

- Cum vă susţineţi ideea?

- Biserica este zidită pe sângele martirilor – fără a căror prezenţă fizică (în Sfântul Antimis) nici nu putem face Sfânta Liturghie.
În al doilea rând, secolul XX a dat, cred, mai mulţi martiri decât primele trei secole.
Este absolut obligatoriu să-i descoperim şi să-i cunoaştem, să nu lăsăm pământul şi oamenii trecători – fie ei ai Bisericii sau nu – să-i îngroape şi să-i uite.
În al treilea rând, de martirii noştri, ai creştinilor, trebuie să ne ocupăm noi creştinii, căci numai noi le cunoaştem definiţia, şi, prin sfânta euharistie, avem acelaşi sânge şi părtăşie cu ei.

- Ce îşi propune, în opinia dumneavoastră, acest centru de studii martirologice? Ce urmează a fi el, în fond?

- În opinia mea martirologia, ca ştiinţă, se ocupă cu studierea persoanelor umane martiri, adică a acelor morţi pentru Hristos care răspund criteriilor de definire a martirilor în Biserica creştină.
În credinţa noastră, mântuirea este personală , în Biserică (în comuniune).
De aceea centrul epistemologic şi eclezial al martirologiei este persoana umană şi nu grupările sociale, politice, armate, ideologice, partinice, etc.

- Vreţi să fiţi mai explicit?

- Vreau să spun că, după părerea mea, nu există liberali-martiri, ţărănişti-martiri, democraţi-martiri... Există martiri pe numele lor... Moartea este o taină mare.
În momentul când omul trece prin ea, multe din valorile acestei lumi pălesc, rămân în urmă şi devin neesenţiale pentru mântuire. Foştii deţinuţi politici care au rămas drepţi până la sfârşit şi au fost în pragul morţii, înţeleg aceasta.
Centrul de studii martirologice, aşa cum îl am eu în minte, este o lucrare sfântă de teologie socială, este un act eclesial măreţ al Bisericii luptătoare, care aduce slavă Bisericii triumfătoare. Nu aduce şi nu trebuie să aducă nici răzbunare, dar nici indiferenţa faţă de toţi morţii de la Aiud şi de toate jertfele umane care au fost acolo. Creştin fiind, nu mă interesează decât numele mic, de botez, al martirului, pentru a-l putea pomeni la rugăciune. Nu mă intresează numele torţionarului sau delatorului, ci cel mult fapta lui, pentru a nu se repeta în generaţiile următoare.

- Centrul de martirologie a speriat destulă lume înainte să se ştie în ce va consta...

- Vor fi câteva camere pentru cercetătorii interesaţi, un muzeu, o bibliotecă pentru câteva mii de volume şi documente în domeniu, un laborator de imagistică şi audio pentru înregistrarea documentară a mărturiilor, săpăturilor, documentelor inedite, gropilor comune etc., un osuar.

- De ce a trezit acest proiect atâta scandal în lumea monahilor şi mirenilor ortodocşi?

- Întrebaţi-i pe scandalgii – monahi sau mireni. Aceştia sunt scandalagiii văzuţi.
Există, sunt convins, şi nişte scandalagii nevăzuţi, probabil fiii, rudele sau legăturile de sânge ale foştilor torţionari, comandanţi de închisori, instrumentele represiunii etc., care lucrează prin scandalagii văzuţi. Lor, însă, nu trebuie să le fie frică, ci să aibă încredere în creştini. Creştinii se roagă mult pentru vrăjmaşii lor. Există multe dovezi în Pateric care arată cum vrăjmaşii lui Hristos i-au trimis pe creştini în Rai, şi uneori creştinii au ajuns aici chiar „la braţ” sau „de gât” cu vrăjmaşii lor.
Petre Ţuţea spunea că religia creştină este singura care porunceşte iubirea vrăjmaşilor. De aceea este ultima mare religie a lumii, căci o religie superioară iubirii vrăjmaşului nu poate exista.

- Există persoane, unele chiar printre foştii deţinuţi politici, care zic că e mai bine să nu se facă un centru de martirologie la Aiud, căci va fi deturnat de către vrăjmaşii Bisericii. Dvs. ce părere aveţi despre aceste temeri?

- Îndoiala, frica şi incertitudinea nu aparţin Bisericii lui Hristos. Cei care se clatină în cele văzute ale Bisericii se clatină şi în cele dinlăuntru ale lor. Sufletul lor e clătinat şi îndoielnic. Dacă ar fi gândit aşa primii creştini ai Bisericii, n-am mai fi avut azi temelii bimilenare.
Cei care se îndoiesc de acest proiect sunt unii dintre cei care nu vor să se facă.
Trebuie să ne ferim de ei.

- Vă pun o întrebare delicată. Ce părere aveţi despre poziţia Pr. Iustin şi atitudinea unor monahi de la Petru Vodă faţă de acest proiect?

- Nu e delicată deloc. Pentru suferinţa de la Aiud şi pentru autoritatea duhovnicească a Pr. Iustin trebuie să-i sărutăm mâna şi să-i apărăm reputaţia de care se bucură în popor.
Eu, personal, nu înţeleg câteva lucruri care „pleacă din Petru-Vodă”. Să le luăm pe rând.
În urmă cu câţiva ani, când am lansat ideea unui centru de studii martirologice, i-am împărtăşit-o Pr. Iustin. A fost întrutotul de acord, chiar s-a bucurat că cercetarea martirilor ar fi sub autoritatea onestă a creştinilor, călugărilor, ierarhilor. Ulterior (vezi ziarul „Ziua” nr. 4534 de joi, 14 mai 2009 ) părintele şi-a schimbat opţiunea, afirmându-şi răspicat părerea că centrul de studii martirologice este „un centru cultural” şi că trebuie îndepărtat din mănăstire.
În urmă cu câteva luni, un părinte de la Petru-Vodă a întocmit o temă de arhitectură şi a exclus din ea complet centrul de studii martirologice. I-am telefonat să-i cer explicaţii. Mi-a răspuns că a proiectat „un arhondaric mai mare ca să aibă loc acolo şi cercetătorii”.

- Cum interpretaţi aceste oscilaţii contradictorii?

- Nu pot să le interpretez. Poate că Pr. Iustin, prin această opoziţie, fiind un duhovnic renumit, vede sau simte ceva ce nu sunt eu în stare să percep acum. Dar există câteva argumente logice, singurele la care eu am acces, care mă determină să militez în continuare pentru centrul de studii martirologice.
Ştiu că intenţia mea şi a celor care promovează studiul martirilor la Aiud este sinceră şi nu urmăreşte decât cinstirea martirilor şi întărirea Bisericii. Din acest punct de vedere, nu greşim faţă de nimeni şi credem că şi noi facem voia lui Dumnezeu.
Argumentul că în mănăstire trebuie să fie doar liturghie, şi nu implicarea mirenilor, nu stă în picioare, din mai multe motive. Cercetarea martirilor poate fi făcută exclusiv cu monahi, dacă sunt buni specialişti şi dacă nu au sentimente persistente de respingere, neîncredere şi angoasă când întâlnesc mireni. Am văzut însă că şi mirenii sunt primiţi bine în mănăstiri, mai cu seamă când donează ceva. Deci excepţii pot fi. În plus, există, sunt convins, mireni buni profesionişti şi foarte buni creştini, la fel de buni ca unii călugări.
Întâlnim în mănăstirile ortodoxe ascultări diverse: ţesut covoare, pulovere, făcut şindrilă, prelucrare de lemn, crescut nutrii, vaci, oi multe, prăşit porumb etc.
Cu ce or fi mai duhovniceşti aceste ascultări decât studiul martirilor, nu înţeleg.
Am întâlnit în textele iscălite de Pr. Iustin câteva expresii care sugerează faptul că Sfinţia Sa nu este singurul autor a ceea ce iscăleşte. Statura duhovnicească de Pateric a părintelui Iustin mă face să cred că între limbajul duhovnicesc al Prea Cuvioşiei Sale şi expresiile „torpilă japoneză”, „vârful sabiei” sau „centru cultural” nu există nici o legătură.
Toate aceastea mă fac să cred că Părintele Iustin încă doreşte ca la Aiud să fiinţeze un centru de studii martirologice. (1)
Dacă totuşi la Aiud nu se va naşte cercetarea martirilor, avem posibilitatea, libertatea, râvna şi bucuria să o facem oriunde în altă parte.
Iar eu voi rămâne acelaşi admirator şi voi avea aceeaşi evlavie pentru cel ce este Părintele Iustin de la Petru Vodă. Poate, pentru binele şi liniştea părintelui, treptat, vor obosi şi „ucenicii de serviciu” – plini de râvnă, dar lipsiţi de pricepere – care îl înconjoară de atâta vreme, sperând că vor învăţa ceva de la Sfinţia Sa. Excluderea centrului de studii martirologice din spaţiul eclesial riscă deturnarea şi capturarea lui de către atei şi necreştini (care, oricum, cinste lor, se luptă din greu, cu trudă şi cu mândrie, să-şi reactiveze memoria). De aceea, cred cu tărie că cercetarea martirilor este bine să se facă sub autoritatea unei mănăstriri.
Sfântul Vasile cel Mare a adus bolnavii în mănăstire încă în secolul IV. Nu cred că e cazul ca noi să scoatem martirii din mănăstire în sec. XXI.

- Dumneavoastră aţi dat o idee, dar nu sunteţi nici fost deţinut politic, nici arhitect, nici monah la Aiud, nici factor de decizie în Biserică. Cine credeţi că are autoritatea să intervină în proiectul de la Aiud?

- Pentru că mi-aţi pus această întrebare, am să vă răspund mai în detaliu pentru că din cauza unor confuzii asupra dreptului şi obligaţiei de a interveni s-au născut multe certuri, care n-au făcut decât să întârzie proiectul.
ÎPS Andrei este autoritatea eclezială supremă, care decide în Sfânta Arhiepiscopie a Alba Iuliei. Ierarhul locului hotărăşte. În mod fericit, Î.P.S. Andrei este un om care iubeşte martirii şi sunt convins că, dacă Dumnezeu l-a aşezat ierarh peste altarul suferinţei carcerale din România, are curajul şi înţelepciunea să guverneze acest mare şi preţios proiect al Bisericii şi neamului nostru. Sper ca ÎPS Andrei să fie o stâncă de care se vor lovi – şi se lovesc – toţi detractorii, fie ei monahi sau mireni.
Foştii deţinuţi politici au desigur autoritatea morală să susţină un asemenea proiect şi să-l apere în faţa celor care nu-l doresc sau se sperie de el. Ei pot face relatări şi sugestii valoroase privind adevărul istoric, viaţa cotidiană în închisori, metodele de schingiuire fizică şi presiune psihică, bolile, hrana, îmbrăcămintea, condiţiile ambientale ale închisorii, relaţia socială, rugăciunea, trăirea, asceza asumată sau nu, lezarea anatomică şi spirituală a fiinţei umane etc.
Dacă există foşti deţinuţi politici care se pricep – în mod expres şi atestat – la arhitectura mănăstirească sau la funcţia arhitecturală a unui centru de cercetare, atunci au dreptul să-şi spună opinia, şi este realmente bine să se ţină cont de părerea lor.

- Ce rol a jucat şi ce responsabilitate are maestrul Dan Puric în acest proiect?

- De la lansarea ideii, până în prezent, maestrul Dan Puric este omul care a făcut cel mai mult pentru acest proiect. Domnia sa a ajutat la obţinerea unei extensii de teren la Aiud, fără care nu s-ar putea face o mănăstire mare, şi a virat o primă sumă de bani pentru începutul lucrărilor. Cei care îl critică n-au făcut nimic pentru Aiud, nu au donat nimic, doar critică. Jignirile care i s-au adus – pe internet şi în presă –, calomniile, bănuielile, sunt pentru el un mic botez al focului, la care a răspuns cu demnitate până acum: adică a păstrat liniştea solemnă a omului superior, care nu răspunde, înjosindu-se, atâta timp cât proiectul merge înainte.
D-l Dan Puric mi-a mărturisit de mai multe ori că nu are nici o cădere să se exprime asupra arhitecturii aşezământului şi nici nu vrea să se implice. Această decizie aparţine Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Dar ca român şi creştin sensibil la istoria creştină a acestui neam – care este o realitate obiectivă ce nu poate fi înlăturată – şi la jertfele lui, va continua să sprijine moral şi material acest aşezământ.

- Dar noi, creştinii de rând, ca mine şi ca dumneavoastră, ce putem face pentru Aiud?

- Să milităm pentru ideea construirii Memorialului Aiud, să ne bucurăm că se face şi să ne expunem opiniile cu smerenie, făcându-le cunoscute ierarhului locului, nu dând buzna cu aparatul de filmat „acasă” la episcop şi pe blogguri. Iar limbajul trebuie să fie decent, corect, să exprime un cuget bun şi buna intenţie. Dacă nu putem face nimic pentru Aiud, să încercăm să facem altceva plăcut lui Dumnezeu, căci Dumnezeu la judecată ne întreabă şi de timpul pierdut pe pământ şi de binele pe care puteam să-l facem şi nu l-am făcut.

- Prima variantă a proiectului a fost criticată pentru dimensiunea ei arhitecturală. Înţeleg că acum există o altă variantă, agreeată şi de ÎPS Andrei...

- Prima variantă a fost criticată pe nedrept, în sensul că nu i s-a dat arhitectului nici o temă de arhitectură; s-au repezit însă s-o critice săptămâni în şir. Ştiu că în prezent există o altă variantă: mănăstire şi centru de martirologie. Referinţele asupra d-lui arhitect Radu Mihăilescu, autorul acestui proiect, sunt dintre cele mai bune.
Dacă ÎPS Andrei a agreat această nouă variantă, înseamnă că se lucrează la documentaţia de avizare. Nu ştiu amănunte, nu mai sunt la curent, pentru că de trei săptămâni duhovnicul de la Aiud este mai greu de contactat.

- Ce v-a impresionat neplăcut în disputa creată pe marginea proiectului Aiud?

- Calomniile, insultele, minciunile, manipularea, confuziile, limbajul trivial (departe de orice mentalitate creştin-ortodoxă) făcute fără oprelişti pe anumite blogguri care se declară ortodoxe.

- Există manipulare în toate aceste dispute?

- Desigur. Să vă exemplific. Nimeni dintre iniţiatorii proiectului Aiud nu a pronunţat sintagma “centru cultural”, pentru că realmente descoperirea şi identificarea martirilor nu este un act de cultură, ci o lucrare spirituală în cel mai înalt înţeles al cuvântului.
La un moment dat detractorii proiectului au introdus sintagma “centru cultural”, susţinând cu tărie (de la ei înşişi) că la Aiud se doreşte un centru cultural.
Au pus acest zvon în gura Pr. Iustin şi au început să lupte din toate puterile împotriva “centrului cultural", adică, de fapt, împotriva proiectului Aiud – Centrul de studii martirologice.
Astfel oamenii neavizaţii au înţeles că Pr. Iustin respinge crearea unui centru de studii martirologice, pentru “a salva Aiudul”.
Ultimul manipulator este un domn din Constanţa care îi pune, abrupt, Părintelui Arsenie întrebarea: ”Mănăstire sau centru cultural?” Toate întrebarile ulterioare sugerează răspunsurile programate: ”mănăstire” şi nimic “altceva”.
Asistăm la aceeaşi intenţie susţinută cu tenacitate şi manevrată abil din culisele manipularii: excluderea cercetării martirologice. Ceea ce este dureros e faptul că martirii noştri sunt condamnaţi la uitare chiar de către pretinşii ortodocsi. Mi-ar plăcea să cred că sunt doar cu starea de veghe amorţită şi nu sunt instrumente conştiente ale duşmanilor ortodoxiei.
Uneori, manipularea abilă alternează cu minciuna (îi amintim domnului din Constanţa să fie atent la cuvinte, căci în Sfânta Scriptură scrie că diavolul este tatăl minciunii). În interviul cu Pr. Arsenie, intervievatorul spune textual: ”...le e frică să fie mănăstire... Nu mai vor să facă în principal o mănăstire...”.
Eu vă spun că niciodată, nimeni nu a vrut să excludă mănăstirea. Pr. Iustin, Î.PS Andrei şi Pr. Augustin ştiu asta.
Iar mai jos, spre sfârşitul interviului toarnă altă minciună alarmistă: ”Credem că se încearcă să se preia de către alţii, care nu sunt foarte cinstiţi, ideea aceasta a Aiudului” (sublinierea ne aparţine).

- Cum ar fi posibil un final fericit al dezbaterii din jurul proiectului de la Aiud?

- Cei dornici să se implice în proiectul Aiud să înţeleagă că cercetarea şi descoperirea martirilor este un act eminamente spiritual şi eclesial, că nu trebuie exclus din mănastire un astfel de centru de martirologie (ar fi chiar păcat) şi să pună umărul fiecare la edificarea acestui memorial românesc.

- Vă implicaţi în continuare în Proiectul Aiud?

- În etapa actuală, nu e rolul şi nici priceperea mea: arhitectură, construcţii, şantiere etc. Este misiunea exclusivă a ÎPS Andrei şi a specialiştilor.
Voi milita însă pentru proiectul Aiud şi voi încerca să ajut cum pot. Am propus ÎPS Andrei, şi a fost de acord, să constituie un grup de lucru consultativ, format din teologi, istorici, sociologi, monahi, foşti deţinuţi politici, cercetători, antropologi – creştini autentici, oameni din Biserică –, care să-i prezinte analize pertinente şi direcţii de cercetare ale fenomenului carceral şi martirologic. În felul acesta, în luarea deciziilor, Înaltpresfinţia Sa s-ar sprijini pe opinii profesioniste şi avizate.

- Dacă totuşi în acest proiect intervin securişti, masoni, ezoterişti, atei, necreştini etc, ce e de făcut? Ştiu că la Petru Vodă şi dumneavoastră, şi Dan Puric aţi fost bănuiţi că faceţi parte dintre aceştia.

- Întâi, vă răspund printr-o întrebare. Dacă în acest proiect intervin foşti deţinuţi politici turnători, care nu s-au pocăit pentru faptele lor, călugări care scot cercetarea martirilor din Biserică, falşi episcopi şi arhimandriţi care bântuie prin mănăstiri, oameni fricoşi care zic „mai bine să nu-l facem decât să fie distrus”, oameni care confundă cultura cu spiritualitatea, monahi care cred că cercetarea istorică şi arheologică se poate face în arhondaric, bloggeri care ţin „predici bune la toată trebuinţa” – ce e de făcut?
Cred totuşi că există şi un răspuns teologic la această întrebare.
Am învăţat de la duhovnicul meu că una din cele mai mari taine şi puteri ale Bisericii Creştine este faptul că Dumnezeu întoarce răul în bine în virtutea actului proniator şi grijii lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc.
Dacă întemeietorii mănăstirii şi centrului de studii martirologice de la Aiud sunt bine intenţionaţi, iubesc Biserica şi cred cu tăria cu care mută munţii sau Râpa Robilor din loc, atunci toţi cuceritorii noştri ori se vor converti, ori vor fi îndepărtaţi prin mâna tare a lui Dumnezeu care celor mândri le stă împotrivă.
Aici îşi găsesc sens cuvintele atât de des repetate în pateric: „...Să punem început bun”.
Pentru acest început bun şi buna intenţie a noastră a celor care iniţiem lucrarea – Dumnezeu o va ocroti în veci. Altfel, să nu fie!

Interviu realizat de Claudiu Târziu

(1) Interviul a avut loc la începutul lunii august. Pe 21 august a.c., părintele Iustin Pârvu, dr. Pavel Chirilă, maestrul Dan Puric şi liderii foştilor deţinuţi politici au semnat un comunicat comun în care arată că la Aiud se va face şi centru de martirologie, pe lângă mănăstire. Redăm documentul în paginile următoare.