Şapte motive pentru a merge la vot
Am scris în mai multe rînduri că nu mai vreau să votez. Din două motive: n-am pe cine alege (refuz să aleg răul "mai mic") şi nu vreau să legitimez un sistem putred.
Pînă să ajung la acest refuz, ani în şir am votat. N-am mai votat cînd a trebuit să aleg între Iliescu şi Vadim Tudor. Pur şi simplu, n-am putut. Era ca şi cum aş alege între două boli incurabile. N-am votat nici în alegerile generale de anul trecut. Candidaţii pe care îi aveam în circumscripţie erau dezolanţi, partidele lor - ticăloase. N-am votat nici în alegerile europarlamentare - nu cred în UE şi nici în prestaţia binefăcătoare pe care ar putea să o aibă reprezentanţii noştri acolo (dovezile că fac figuraţie pe bani foarte mulţi sau votează cele mai aberante legi, la comandă politică, n-au întîrziat să apară).
Pînă în urmă cu foarte puţin timp, eram decis să nu votez nici în alegerile prezidenţiale din acest an. Recunosc, am căutat argumente ca să-mi schimb hotărîrea. Şi, dincolo de scîrbă şi de lehamite, le-am găsit.
Voi merge mîine la vot, pentru că:
1. Dacă nu votez, nimeni nu va şti de ce n-am făcut-o. Cît din absenteism este provocat de lene, ignoranţă, nepăsare şi cît e protest?
2. Membrii şi simpatizanţii partidelor merg să voteze, deci ei vor decide şi pentru mine. Răul mai mic sau mai mare va fi hotărît de capacitatea de mobilizare a partidelor şi nu de conştiinţa civică a majorităţii alegătorilor. Partidele îşi doresc cel mai mult ca marea masă de electori care le poate face surprize să nu se exprime, să rămînă acasă. E mai sigur rezultatul dacă votează doar oamenii lor.
3. Dacă merg la vot, nu e musai să aleg un candidat. Pot da un vot în alb, pe care să scriu un mesaj, sau pot să-i anulez pe toţi candidaţii. Aşa se va şti că am protestat. Iar dacă vom fi destul de mulţi, politicienii se vor întreba unde au greşit şi ce ar trebui să facă pentru a ne obţine voturile. E imposibil să nu le sune alarma cînd vor vedea că dintr-o prezenţă de 60% al urne, de pildă, jumătate sînt voturi de protest. Şi în faţa acestei realităţi e posibil ca, pînă la urmă, candidaţii să-şi revizuiasă agenda şi discursul.
4. Nu e obligatoriu să aleg candidatul care are şanse. E natural şi de dorit să mă orientez către cel care are o viziune cît mai apropiată de a mea, către cel care pare să-mi cunoască cel mai bine interesele şi promite că mi le va reprezanta. Ar putea fi o dezamăgire dacă ar cîştiga, dar dacă nu cîştigă rămîne un semn al conştiinţei noastre mai bune. Ca să nu mai spun că outsiderii devin candidaţi cu şanse numai dacă sîntem atenţi la discursul lor şi le acordăm încrederea noastră. Altminteri, nu avem cum să ieşim din situaţia de a avea mereu aceiaşi candidaţi cu şanse pe care nu-i putem suferi.
5. Un sistem nu poate fi reformat din afară. Cei care vor cîştiga mereu sînt cei implicaţi, cei care sprijină activ un partid sau un candidat, cei care hotărăsc în locul nostru. Noi, cei care nu mergem la vot, vom rămîne mereu spectatori. Şi vom putea fi ignoraţi pe mai departe de către politicieni. Şi-atunci, de ce să ne mai plîngem? Sigur, mi s-ar putea sugera că, în loc să votez, aş putea să construiesc o alternativă. Corect. Şi pînă atunci? Şi dacă nu vine momentul acela, al apariţiei unei alternative, cu sau fără sprijinul meu?
6. Criza politică ni se datorează nouă, alegătorilor. Şi tot noi trebuie să o rezolvăm. Absenteismul masiv de anul trecut a făcut ca nici un partid să nu abă suficiente voturi pentru a guverna singur. Şi nici un partid să nu poarte singur responsabilitatea actelor sale politice. Partidele parlamentare vor au de ales între compromisuri odioase şi lupta pînă la declanşarea alegerilor anticipate - care ar fi o nouă pacoste şi ar ameninţa să aibă tot un rezultat nedecis, în absenţa noastră de la urne.
7. În alegerile din 1992, 1996, 2000 şi 2004 am votat. Clasa politică nu era mai bună decît acum şi, pe măsură ce treceau legislaturile, nici speranţa nu mai era ce fusese. Dar am votat înţelegînd ce şansă am să aleg liber şi în semn de recunoştinţă şi de respect pentru cei care au răscumpărat această libertate cu vieţile lor în decembrie 89.
După ce mi-aţi ascultat motivele pentru care voi merge la vot, votaţi sau nu? Oricum veţi decide, hotărîrea dvs. va cîntări în rezultatele finale.
11 Comentários:
Claudiu, eu ma ghidez dupa urmatorul citat in hotararea pe care am luat-o sa nu votez maine niciun candidat:
"Tinerii trebuie sau nu se implice in politica? [...] Si daca da, in ce fel sa o faca?
Aceasta este o mare si dureroasa preocupare pentru mine. IN primul rand, ceea ce se intampla in America, in Europa si in Romania nu este polotica, ci politicianism, ceea ce e cu totul altceva. Politica este implicarea cetateanului in treburile cetatii. O datorie nobila. Politicianismul este implicarea cetateanului in jefuirea cetatii si a locuitorilor ei. [...] Politicanismul vine cu o serie nesfarsita de institutii demonice dupa el, incat viata sociala este murdarita pana in cele mai intime fibre" (Parintele Gheorghe Calciu - Cuvinte vii)
Regret mult voturile date de mine in 2000 si 2004. Pentru ca am girat, printre altele, legalizarea sodomiei. Nu mai vreau sa ma fac partas altor aberatii.
Le am pe ale mele pacate, multe si mari. De ce sa girez si sa ma fac partas si la liberalizarea sau instigarea la pacate savarsita de cei pe care i-am votat eu? Nu vreau sa aleg raul cel mai mic. Vreau sa aleg un om credincios, un om luminat, un Roman! Nu paleative.
Eu nu pot vota, si chiar daca as putea nu stiu daca as vrea...
Niciunul din canditati nu reuseste sa se aprope de ideile mele, niciunul din candidati reuseste sa imi dea sperante si sa ma faca sa cred, macar putin, ca ziua de maine va fi mai buna...
Toti, oricat s-ar stradui, nu fac decat sa imi dea de inteles ca vor sa isi umple buzunarele si ca nu ii intereseaza deloc de alegatori...
@ Vlad:
Daca nu gasesti omul care merita votul intre cei 12 candidati, poti vota alb, sau poti anula votul, poti transmite un mesaj, cum ziceam.
Qui prodest?:)
1.Este suficient sa sti tu si oricum nu ii intereseaza.
2.Oricum vor decide altii pentru tine si e mai bine sa te simti neimplicat decat sa decida prost cei pe care i-ai votat cu incredere.
3.Cred ca este un gest inutil.
4. idem pct.3
5.Mai bine spectatori la o mizerie, decat implicati in ea.
6. De aceeasi parere cu tine, pentru literele ingrosate dar nu le consider argument.
7. Cei din decembrie au murit si pentru libertatea de a nu vota (in vremea lui Ceausescu daca se afla ca nu ai votat erai in colimator).
http://zaraovidiu.blogspot.com/2009/11/geoana-il-invinge-pe-basescu-in-turul-2.html
Eu optez ferm pentru răul cel mai mic, pentru că Răul cel mai mare este, de data asta, absolut!
Bun, anulezi votul, chestia asta imi placea si mie. Numai c-am aflat de la o persoana, care cunoaste situatia, care a fost la sectiile de votare de-a lungul anilor, adica a lucrat acolo. Stiti ce se intampla cu voturile anulate? Buletinele de vot anulate se impart, cum faceam noi cand eram mici: unul tine, unul mie si tot asa. Deci...
Trebuie mers la vot! Am spus intotdeauna ca absenteismul nu este o solutie. Asa cum spunea si domnul Tarziu, macar in cinste celor ce ne-au recastigat libertatea in 1989, trebuie mers la vot. Mie imi pare tare rau ca astazi sunt de garda la domiciliu si de aceea nu pot parasi orasul in care lucrez, caci altfel as merge pana la Berlin (170 km) la ambasada romana ca sa votez acolo. Promit ca in turul II voi merge.
Salut!
Esti total eronat prietene! Exact cum ai spus, ei vor ca noi sa legitimam votarea raului mai putin rau! Prostestul tau il poti face scris cu petitii pentru fiecare lege sau ordonanta de urgenta care e gresita si ne dauneaza! Dar nu se promoveaza ideea asta ci se promoveaza ca ai puterea doar la vot! Acolo poti protesta si EI vor vedea ca protestezi! Daca te duci la vot si dai alb buletinul inseamna urmatoaree lucruri: esti prost si nu stii sa votezi, ai gresit votul sau chiar vrei sa spui ca n-ai cu cine vota. Dar! Surpriza! Nimeni nu se va intreba de ce sunt atatea voturi anulate pentru unul dintre 'rau-uri' va fi castigat indiferent de protestul tau! Atat timp cat ei dau ordonante de urgenta pe banda rulanta, ignorand aparatul legislativ in care oricum se dau legi doar pentru ei(vezi cea de superimunitate) si nu numai, si cat timp nimeni nu va face nimic pentru tara si nu-si va da demisia de onoare cand e gasit ca a gresit grav, anularea votului tau chiar n-are importanta! Atat timp cat se mai putea fura in tara asta si nimeni nu va raspunde pentru asta in timp util nu doar de ochii lumii, pentru voturi, suntem fara scapare. Daca de maine in justitie s-ar schimba si vei putea da in judecata pe oricine si sa se rezolve in 3 zile daca ai castig de cauza, multe lucruri se vor schimba. Daca de maine orice tentativa de furt la voturi ar fi soldata cu multi oameni in puscarie sau pentru o lege data in detrimentul tarii si al populatiei si-ar pierde postul de parlamentar...lucrurile clar s-ar schimba. Dar ce-ar fi daca ar fi la vot doar 20% din populatia tarii...asta ar insemna ca sunt lenesi oamenii sau ca protesteaza? Ce vor face, vor schimba legea, cum vor deja, sa fie validat scrutinul daca sunt peste 10% din populatie la vot?!
Trimiteți un comentariu