Radu Gyr: omul sau opera?
de Bogdan Munteanu
Pe plan stilistic, toate poeziile lui Radu Gyr
poartă pecetea inconfundabilă a autorului. Dar la nivelul conţinutului,
cele mai importante creaţii ale sale nu ţin de subiectivismul unui
temperament imaginativ, ci întruchipează năzuinţe şi valori colective.
Nu poate fi vorba, după cum pretind unii, de o “schizofrenie” între
pretinsa turpitudine morală a autorului şi reuşitele sale pe plan
estetic. Aceasta pentru că, după cum am văzut, mesajul artei lui Gyr
transcende cu mult acest nivel, fapt de care trebuie să ţină obligatoriu
cont orice hermeneutică a operei sale.
Poeziile lui Radu Gyr continuă să fie
ţinute la index. Unii români de bună credinţă încearcă să le mai salveze
sub latura lor estetică, teoretizînd cultivarea lor exclusivă în
ţarcul strîmt al cenaclului literar. Acolo da, recitarea lor se permite,
dar, Doamne fereşte, nu în împrejurări cu caracter social sau politic,
unde conotaţiile ar avea o cu totul altă încărcătură simbolică. Pentru
aceasta se încearcă o imposibilă operaţie chirurgicală: separarea operei de om.
Valoarea literară e una, spun ei, şi nu trebuie amestecată cu
“rătăcirile”, cu “orbirea morală”, care ar fi făcut ca opiniile
politice ale autorului să fie situate undeva în spectrul dintre
“discutabil” şi “detestabil” . Fixarea exactă între aceste limite
rămînînd, fireşte, la latitudinea subiectivă a celui care încearcă
astfel măcar o recuperare în plan poetic a unui autor român de
geniu. Se face adesea chiar o paralelă cu Adrian Păunescu, un fervent
susţinător al naţional-comunismului regimului ceauşist şi în acelaşi
timp un versificator prolific şi talentat. E însă o comparaţie care nu
merge din nici un punct de vedere.
Să fie acesta preţul cerut pentru
reabilitarea – strict literară – a lui Radu Gyr, anume terfelirea
valorilor în care (şi) el a crezut? Participarea benevolă la această reeducare
în condiţii de “libertate”? Căci cu ce altceva putem compara ceea ce se
întîmplă, decît cu declaraţiile defăimătoare obligatorii pe care erau
siliţi să le facă deţinuţii politici, pentru ca acele chingi care le
ferecau libertatea să le fie niţel slăbite? Să le dea impresia unei
raţii suplimentare de libertate exterioară, a unui “ţarc” cu iluzia unui
dram de confort în plus, dar cu preţul pierderii libertăţii interioare
de a asculta vocea propriei conştiinţe şi îndemnul propriilor repere
morale? Un preţ cumplit şi mult prea mare, comparat cu avantajul aparent
dobîndit. (Continuare)
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu