În apărarea Eugeniei Vodă
Suntem cu totii de acord ca spatiul public trebuie protejat de efectele oricarui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar cand se manifesta, trebuie amendate prompt. Pe de alta parte, o asemenea precautie nu este legitima decat ca expresie a unui discernamant exercitat in deplina libertate. A contracara o ideologie pernicioasa in numele unei ideologii de sens contrar, izvorata din partizanat, calcul strategic sau inregimentare conformista nu e de natura sa rezolve lucrurile.
Spiritul conformist presupune sa gandesti potrivit unui canon, sa spui nu ce crezi, sau ce este adevarat, ci doar ceea ce se asteapta de la tine sa spui; sau sa te indignezi pentru ca ti se cere s-o faci, pentru ca e la moda indignarea, pentru ca "da bine" sa te manifesti intransigent. Unul dintre numele spiritului conformist este, astazi, "corectitudinea politica". E un tip de comportament adoptat de numerosi ganditori oportunisti, dispusi sa afiseze, la tot pasul, o combativitate de circumstanta si sa arunce anatema in toate directiile, montand perfide procese de intentie.
Gandindu-ne la aceasta forma, arbitrara, de corectitudine, atragem atentia Consiliului National al Audiovizualului ca s-a grabit sa judece fara o argumentatie solida cazul Eugeniei Voda, ca urmare a emisiunii "Profesionistii", difuzata pe 13 noiembrie a.c. la TVR 1.
1. S-a incitat astfel la un veritabil atac mediatic al autoarei, motivat strict de ipocrizia spiritului conformist. Iar spiritul conformist este, inainte de orice, liberticid. Nu intra aici nici o clipa in discutie partitura invitatului Ion Cristoiu, ale carui opinii pot fi, pentru unii dintre noi, mai mult decat discutabile. Atata doar ca, pentru a fi discutate, ele trebuie mai intai sa fie cunoscute. Este o datorie a jurnalistului sa aduca la cunostinta publicului o paleta cat mai larga de pozitii, pareri, tipuri de discurs. In cazul la care ne referim, jurnalistul, Eugenia Voda, asculta, isi incita partenerul de discutie si lasa telespectatorilor libertatea de a judeca. Pentru ce este ea acuzata? Pentru ca nu a manifestat acea pioasa indignare, atat de draga spiritului conformist. Or, nu acesta este rolul ei in formatul emisiunii. Rolul ei este "de a scoate la iveala" si tocmai acest rol da miezul deontologiei jurnalistului. El nu va practica cenzura "mironositei virtuoase", spunandu-ne dinainte ceea ce se cuvine sa spunem, luandu-ne dreptul de a gandi si de a vorbi cu mintea si cu vocea noastra.
2. Sanctionand emisiunea Eugeniei Voda, CNA se face vinovat si de practica dublei masuri. El invoca art. 47 din Codul Audiovizualului, potrivit caruia este interzisa "prezentarea apologetica a crimelor si abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte". Or, e greu sa ne explicam felul in care CNA se grabeste, in cazul Eugeniei Voda, sa invoce un articol de care a uitat cu desavarsire cand, pe numeroase alte posturi de televiziune, s-au tolerat, fara sanctiuni, emisiuni intregi incurajand, explicit, nostalgia fata de regimul comunist. Cel mai recent exemplu: acum cateva saptamani, cu ocazia funeraliilor lui Adrian Paunescu, majoritatea posturilor TV din Romania au facut zile in sir apologia unuia dintre actorii principali ai unui regim totalitar "vinovat de crime si abuzuri".
Nu credem ca asemenea masuri sunt probe de vigilenta adevarata si ca ele pot intretine o atmosfera de libertate responsabila. Si nu credem ca a te solidariza cu astfel de actiuni cochet conformiste doar pentru a-ti confectiona un portret convenabil este un model de atitudine civica. Dimpotriva.
Marie-France Ionesco (Franta)
David Esrig (Germania)
Gabriel Liiceanu
Cristian Mungiu
Toma Pavel (SUA)
Lucian Pintilie
Andrei Plesu
Corneliu Porumboiu
Cristi Puiu
Silviu Purcarete
Sursa: Hotnews
----------------------------
Nota mea, C.T.:
Semnalez atitudinea celor zece din două motive: 1. sînt plăcut surprins de această luare de poziţie pe un asemenea subiect de aceşti oameni şi 2. mi se pare o poziţie bine argumentată, mai ales că merge la principii, şi echilibrată în ton şi conţinut. Aştept contraatacul reclamagiilor la CNA şi eventual replica acestui organism de stat. Poate şi a unor conformişti cu ştaif, de teapa lui Nicolae Manolescu, care deunăzi aplauda slugarnic şi mincinos decizia de CNA de sancţionare publică a Eugeniei Vodă.
Sublinierile din text sînt făcute de mine.
---------------------------------------
---------------------------------------
UPDATE
Foştii deţinuţi politici protestează împotriva sancţiunii CNA
Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti îşi exprimă deopotrivă indignarea şi îngrijorarea cu privire la sancţiunea acordată de CNA la adresa TVR1 şi a realizatoarei emisiunii “Profesioniştii”, d-na Eugenia Vodă, în legătură cu afirmaţiile d-lui Ion Cristoiu referitoare la Corneliu Zelea Codreanu.
Un astfel de act, pe care noi îl considerăm neprocedural şi abuziv, este cu neputinţă de imaginat la 21 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, când, cu preţul sângelui vărsat de tineretul său, poporul român şi-a câştigat Libertatea, concept care include şi libertatea de expresie. După cum, de neconceput considerăm că este îndrăzneala cu care, semnatarii scrisorii de protest, care se erijează în apărători ai intereselor etniei evreieşti din România, înţeleg să-şi manifeste public comportamentul abuziv, purtător al unor reminiscenţe de natură totalitară.
Aceşti domni trebuie să ştie că, prin sacrificiile făcute în închisorile şi lagărele comuniste, în rezistenţa armată anticomunistă, precum şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, neamul românesc şi-a câştigat Libertatea, iar principiile pluralismului, libertăţii de expresie şi statului de drept, sunt cuceriri la care nu are dreptul să atenteze nimeni, indiferent cine ar fi.
Noi, foştii luptători în Rezistenţa Naţională Anticomunistă, cei care am dus greul acestei lupte, plătind cu ani grei de detenţie politică, ne rezervăm dreptul moral de a condamna cu fermitate acest atentat la Libertatea câştigată de poporul român cu atât de multe sacrificii.
Dar cel mai îngrijorător ni se pare faptul că o instituţie precum CNA, în mod inadmisibil şi contrar deontologiei profesionale, înţelege să cedeze în la presiunile morale şi politice exercitate de semnatarii scrisorii de protest.
Pe această cale, noi, foştii deţinuţi politici, luptători în Rezistenţa Naţională Anticomunistă, condamnăm sancţiunea acordată postului TVR1 şi emisiunii realizate la standarde de excelenţă de profesionista Eugenia Vodă, şi cerem în mod imperativ acestei instituţii să revină asupra deciziei luate. CNA nu are voie să uite că este o instituţie a Statului de Drept şi că are datoria de a apăra deontologia profesională, neavînd voie să abdice de la această menire în urma lobby-ului desfăşurat de terţe persoane, indiferent cât de influente ar fi acestea pe plan intern sau internaţional.
Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti
Preşedinte,
dr. Constantin Iulian
fost deţinut politic
Secretar,
Gheorghe Jijie
fost deţinut politic
19 Comentários:
De acord cu tine si cu semnatarii, dar nu pricep, cine a reclamat-o totusi pe Eugenia Voda? Sau s-a autosesizat CNA? Mărturisesc că deși urmăresc cu plăcere „Profesioniștii”, ediția cu Cristoiu am ratat-o, așa cum am ratat și acest amănunt, cine a reclamat?
Credeam că numai la ziar sunt unii care trimit drept la replică la interviu...
Eu ca un simplu om din tara asta, trebuie sa stiu adevarul istoric. De ce se incearca sa nu ni-l prezinte. Bun, rau,a fost trecutul tarii pe care trebuie sa-l cunoastem. Fiecare personaj istoric a avut bune si rele, depinde pe ce parte a "baricadei" te afli, dar lasa sa aflam, si apoi noi "simpli cetateni" tragem concluziile. Nu ne influenta tu CNA-ule.
@ Dollo:
Am pus link acum si in text. Ia vezi:
http://www.agentia.org/anchete/ion-cristoiu-e-acuzat-de-evrei-ca-i-face-statuie-lui-zelea-codreanu-7248.html
Recunosc, nu il agreez pe acest domn Ion Cristoiu.Este un mare -mic om.Mai bine zis sa te fereasca Dumnezeu de orgoliul omului complexat.Se poate intelege persoana dupa evolutia lui in timp.Este pacat ca Dnei Voda i s-a dat o sanctiune. Poate era de asteptat sa o primeasca, indiferent invitatul sau subiectul ...Este o emisiune culturala si de o anumita tinuta.Este asadar GRAV! Din pornire.Gustul autohton si contemporan s-a schimbat si mai ales de 20 de ani incoace,programul este de schimbare in continuare.Mai spre agramat ,mai subtirel ca gandire , mai COMERCIAL ...Ce atata gandire?S-a declansat clar Marea Evadare ! Este cu voie de la stapanire. Regretabil este ca sunt loviti oameni de calitate.Ca de obicei ...?!
Ce vina are Eugenia Voda pentru pentru faptul ca Ion Cristoiu il ridica in slavi pe fanul lui Hitler din epoca? Putea sa stie ea ce scoate pe gura Cristoiu?
@ Anonim (16.50):
N-ati inteles nimic. Mai cititi o data. Succes!
Am inteles si cred ca acelasi lucru l-au inteles si semnatarii scrisorii.
Din pacate acesti "aparatori" ai evreilor impotriva "asasinilor de legionari si criminalului Antonescu" sunt din aceeasi "echipa" cu cei care l-au atacat vehement pe Shimon Peres cand a multumit poporului roman pentru ca a salvat 400.000 de evrei in ww2.
Iata cum si evreii au tradatorii lor, ai propriilor interese, si numai noi suntem "ultimii oameni pe Pamant".
Replica celor mentionati (Liiceanu,etc.) este intr-adevar surprinzatoare, dar asta nu inseamna decat ca noi deja ii judecasem si etichetasem deja.
Poate ca trebuiau sa faca apel la faptele istorice concrete si nu la acea comparatie (de altfel corecta)cu emisiunile si articolele dedicate lui AP ("varf de lance", mr. Tuca ce a scos si un CD cu "bardul"), dar este bine si asa!
Despre cauzele reale ale holocaustului, niciun cuvant in continuare, de la "aparatorii" evreimii.
Pentru ei este un dat : "vinovati" sunt toti crestinii !
Mai nou si musulmanii !
Au mai ramas budhistii, hindushtii si cine-o mai fi !
Sa vedem ca fac cu taoistii si confucianistii din China !
Doamne ajuta !
G'Cousin
Dreptul la libertate trebuie aparat cu orice pret. Instituirea aberatiei corectitudinii politice a noului stangism dictatorial mi se pare ca trebuie stavilita cat se mai poate. Este de neimaginat ca am inlocuit un tip de discurs, cel comunist, cu altul, de tip nou, dar in esenta totalitar in corpore. Cristoiu putea sa vorbeasca despre orice. Sunt sigur ca daca spunea despre Ceausescu ca a fost un "erou tragic", tovarasii nu s-ar fi indignat absolut deloc. Nu poti scoate din istorie parti care convin ori ba. Este absurd, ca si cand ne-am scoate din memorie momentele neplacute personale. S-a instituit Politia Mintii! Tabuizarea dreptei, de la scoaterea bustului Maresalului Antonescu, adversar al Legiunii, ucis de bolsevici, la imposibilitatea de a vorbi despre Miscarea Legionara in spatiul public, pentru ca nu vrea x sau y (fapt care nu face decat sa mitizeze miscarea, dar politia mintii nu face diferente...), toate aceste aspecte nu fac decat sa arunce in derizoriu posibilitatea de a ne comenta istoria decat dupa standarde pe care Politia Mintii le impune.
Subscriu fara rezerve la aceasta scrisoare, absolut decenta sub toate aspectele.
Citez dintr-un interviu al lui Adrian Lustig, sotul Eugeniei Voda, mare scriitor( "Funeralii fericite") si om de afaceri de succes:"Eu am o problema de identitate: sunt corcitura, evreu cu romanca, varianta necistigatoare – in Romania sunt considerat evreu (dupa tata), in Israel as fi considerat roman (dupa mama). Totusi, lumea ma considera baiat bun. In afara celor care sunt de alta parere"
Nu-si lasa el nevasta... Mai rau de Cristoiu. Creasta-i jurnalistica i se vrea stimulata?
Draga frate, am postat pe blogul meu un articol in apararea doamnei Eugenia Voda. Pentru ca gasesc adresa blogului meu in lista ta, iti las aici un link catre acest articol. Sper sa fie de folos! http://vallahianova.blogspot.com/2010/12/in-apararea-doamnei-eugenia-voda-sau.html
Iata un link ce vine sa ne deomstreze fara echivoc ca Dumnezeu lucreaza prin oameni. Iar acest om habar n-are daca Roncea V. il face pe Puric mason, de exemplu.
Si nici nu-l intereseaza daca maine "fascisto-comunistii", cum ii denumeste el, il vor omaori pentru ceea ce spune. Pentru ca el spune Adevarul. Mai direct si mai simplu si mai complet decat toti intelectualii romani din ultimii 65de ani !
Inclusiv decat noi cei care scriem pe aceste blog-uri !
http://www.youtube.com/watch?v=-rYDsKdfWYc&feature=player_embedded
Doamne ajuta !
G'Cousin
Solicit semnaturile celor de mai sus intru apararea lui Ioan Cristoiu, nu a Eugeniei Voda. Cine are curajul sa o faca?
Mi se pare geniala!
17 decembrie 2010, 10:23
Anonim Anonim spunea...
Solicit semnaturile celor de mai sus intru apararea lui Ioan Cristoiu, nu a Eugeniei Voda. Cine are curajul sa o faca?
Domnule anonim care ne ceri semnaturi (!), personal eu pledez in acest caz pentru un pricipiu al libertatii de exprimare si impotriva acestei Politii a Mintii. Pentru Ion Cristoiu nu am o simpatie deosebita, dar nici o antipatie; il consider destul de mediocru. Insa sa nu uitam ca Ev.Z. fondat de d-lui in anii '90, a fost un precursor al tabloidizarii crase din ziua de azi, iar "gaina care a nascut pui vii" ramane in antologia mistificarii jurnalistice.
Onorabile, d-le Iulian,
Nu dumitale iti ceream semnatura, ci elitelor care au sarit intru apararea Eugeniei Voda. Mediocrul Cristoiu ( la fel de mediocru ca si Eugenia Voda, ca si scriitorul E Lustig) ar trebui aparat acum pentru ca e singur. De altfel, nici nu cred ca dl Plesu ar semna pentru un om aflat la belea si fara " spate asigurat", precum Eugenia Voda. Omul care a inventat gaina nascatoare de pui vii antisemit? Sa fim seriosi!
Inteleg ca d-lui Capsali i se pare geniala replica moldoveanului din filmuletul de pe youtube de mai sus, din data de 17.12/10:23.
De asemenea, stau si ma intreb daca Ion Cristoiu dadea interviul d-lui Codrescu (zic si eu nu dau cu paru'), ce intelectual "de marca" mai scria si lua apararea ... cui ?
Sa intelegem ca Eugenia Voda nu are nicio vina (si n-are)si Cristoiu are (legata de parerea lui despre Codreanu ?).
Si pentru ca nu asteptam niciun rapuns, iata parerea evreilor care-l "iubesc" pe Shimon Peres despre comunism. Deja sunt penibili (si interesati evident)in a compara mortii "lor" cu mortii "altora".
Acuma... noi ce vina avem ca majoritatea bancherilor sunt evrei si ca criza mondiala a fost declansata de Fed ? Sau trebuie sa le multumim ?
http://www.romanialibera.ro/blog/romulus.cristea/de-ce-nu-trebuie-comparate-crimele-naziste-cu-cele-comuniste-209821.html
Totusi, raspunsul la intrebarea de ce a fost posibil holocaustul (sau nu avem voie sa intrebam si suntem considerati automat antisemiti sau sustinatori ai :Legiunii, fascistilor, nazistilor, etc.)se cam lasa asteptat, chiar daca il stim cu totii.
Sau ... ce bancheri si de unde au sustinit MRSO ?
Si mai sunt si altele.
Dar declaratia lui Shimon Peres ramane si nu va putea fi negata niciodata de acum incolo !
Aici, in Romania , asa cum a fost ea atunci, despicata in doua intre Germania si Rusia, cu Maresalul Antonescu sef al Statului, au fost salvati 400.000 de evrei !
Punct !
G'Cousin
Si pentru ca vad ca nimeni nu zice nimic despre Sionisti, ci numai despre Anti-Sionisti, iata doar un filmulet despre cum semnau ... Sionistii diverse "chestii" cu Hitler !
Sau, dupa mintea celor care protestau impotriva "romantismului lui Codreanu", filmuletul de mai jos este facut ... tot de legionari.
Deci unii o cauta cu lumanarea si dupa aia tzipa ca are cineva ceva cu ei.
Dar "facerea de bine ..."
http://www.youtube.com/watch?v=o3we8Sg9oOs
G'Cousin
Se pare ca este un caz de malentendu. In ceea ce-l priveste pe Ion Cristoiu, nu i-am problematizat "mediocritatea". Nu pot compara, totusi, emisiunile lipsite de continut ale sale cu emisiunile d-nei Eugenia Voda, pe care le calific, cel putin in parte, drept exceptionale. Chiar daca are in fata un "mediocru" care, ce-i drept, a facut scoala, reuseste sa scoata ceva din el. Cristoiu e un balon umflat, o personalitate de rang secund care apare ca deosebita intr-un context favorabil. In timpuri normale, Cristoiu nu ar fi putut fi vedeta media (asa cum Boc, Ponta sau Udrea nu ar fi fost vedete politice). Culturalmente insa mi se pare modest. Parerea mea :) Dar asta e o alta discutie.
Sub nicio forma insa nu il cred antisemit, iar toate speculatiile pe tema asta sunt otioase, asa cum mi se par si luptele intre sionisti si anti- sionisti...
PS Totusi, trebuie sa recunosti, stimabile, ca e simpatica ideea de a cere din spatele anonimatului ca cineva sa aiba o "pozitie", indiferent cui i te adresezi :)
Putintica rabdare, onorabile Iulian!
Io ceream ca pe lista sa se inscrie intru apararea onorabilului domn Cristoiu, cei care s-au inscris intru apararea dnei Voda. Io, anonim, care combat pe bloguri de la 2003, nu puteam sa nu fac o petitiune in acest sens. À bon entendeur, salut!
Trimiteți un comentariu