Dan Puric: „Dacă ne pierdem simţul umorului, ieşim din istorie”
# Clasa politică din 1990 încoace este, aşa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală clasă politică" din istorie. Foarte bună remarca.
# P.P. Carp spunea: „Nimic pentru noi, totul pentru ţară". La ăştia a fost o răsturnare de paradigmă: „Totul pentru noi, nimic pentru ţară".
# S-a dat drumul la mitocani, pe toate posturile. Şi ăştia te sufocă, ei decid. Totuşi, calitatea supravieţuieşte. Supravieţuieşte... Asta e tot.
# Din când în când apare câte o străfulgerare de umor, românească, care rearanjează, rerostuieşte lucrurile. Umorul te salvează. Înseamnă că inteligenţa, gena asta de umor nu a fost poluată.
# Se cultivă neliniştea. Prin ştiri, prin actualităţi speciale care se ocupă de lucruri de medicină legală în public. Publicul are un sistem nervos. El este îngrijorat peste măsură. Biserica spune că poţi să ai griji, dar să nu fii îngrijorat.
Când eşti îngrijorat ţi-ai tăiat raportul acesta teandric cu Dumnezeu.
# Acum este un experiment. La nivel majoritar, lumea are această tristeţe. Este setată pentru că aşa se lucrează: du-l pe om la deznădejde şi îi rupi lumea interioară. Un om care nu mai are lume interioară este supus tuturor ordinelor.
# Mai nou, ăştia în clasa politică seamănă cu seminţele alea sinucigaşe - nu ştiu dacă aţi auzit de ele - care au distrus agricultura americană. Ele fac fructe mari, arătoase, dar sunt nocive, fără gust, distrug pământul şi sistemul ecologic. Prin polenizare le distrug şi pe celelalte. Seminţele sinucigaşe sunt ca şi clasa politică - apar tot timpul. Pe ăştia noi parcă îi fac în laborator. E un fenomen de „science-fiction".
# Acum se merge pe linia consumerismului. Îi creezi omului dependenţe cât mai multe. Spre exemplu, sunt oameni nefericiţi în România pentru că nu se găseşte brânză franţuzească.
# Ţigani sau rromi, cum ar trebui să le spunem?
Ţigani, evident, pentru că aşa e normal şi asta nu-i umileşte. E numele care li se dă în toate limbile Europei. Aia cu „rromi" creează confuzie şi a fost făcută special. Noi am coexistat cu ei foarte bine. Pe vremea domnitorului Caragea, dacă un ţigan fura o curcă era lăsat în pace. Se ştia că-i vai de capul lui. Acum, ei au păţit-o prin faptul că au minţit şi s-au dus la francezi, iar ăia îi tratează în mod fascist. Noi nu i-am tratat niciodată aşa.

# Mie mi-a zis o doamnă o chestie extraordinară, la Turnu Severin, după o conferinţă: „Domnule Puric, dumneavoastră sunteţi o lumânare". „Sărut mâna, mulţumesc!", îi zic. „Nu, nu. Staţi un pic că n-aţi înţeles rostul lumânării - e o chestie genială! Domnule Puric, lumânarea e mai valabilă decât soarele", îmi spune. „Ei, doamnă, cum puteţi să spuneţi aşa!?". „Nu domnule Puric, lăsaţi-mă să spun până la capăt!". Era o doamnă din asta... „interbelică". „De ce vă repeziţi?! Lumânarea face ce nu poate face soarele". „Ce, doamnă?", o întreb. „Luminează pe întuneric!"
3 Comentários:
Draga Claudiu,
Acum vreun an de zile am citit o carte de Dan Puric. Apoi pe a doua.
Mi-au placut foarte mult. L-am vazut in emisiuni televizate si pe DVD.
Datorita lui am inceput sa-i citesc si urmaresc in fapte pe Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, Claudiu Tarziu, Emilia Corbu, Gheorghe Fedorovici, Daniela Filioreanu si nu cel de pe urma , de la unul la altul, pe Ilie Catrinoiu.
Incepand cu Dan si terminand, daca se poate spune asa, cu Ilie ,l-am descoperit pe Hristos.
Am vazut apoi ca mai sunt tot pe acolo si Alexandru Racu si Iulian Capsali si multi, multi altii.
Am descoperit apoi ca in bisericile din Romania, lumea se duce si canta si se-nchina si se roaga.
Eu credeam ca sunt niste cladiri care se umplu numai la cununii-nunti, botezuri si parastase.
Am inteles ca oamenii acestia isi iubesc tara si credinta.
Am inteles ce caut eu pe aici pe pamant !
In acest Craciun "al impacarilor" am remarcat ca toti cei de mai sus sunt certati unii cu altii sau pe grupuri, se acuza de tot raul din lume si cel care mi-a deschis mie drumul spre Hristos este printre "cei mai rai". Imediat dupa el vine, in acest "clasament al nefericirii", Ovidiu, si apoi ceilalti "isi disputa" diverse locuri.
Eu vreau sa le spun tuturor, prin intermediul tau,ca ii iubesc si caut sa-i inteleg pe toti, dar nu pot uita ca "nemernicul nr.1", cel caruia trebuie "sa i se dea in cap", a fost si este Dan Puric.
Prin el a ales sa lucreze Dumnezeu, in cazul meu.
Cu rabdare si smerenie.
Cu dragoste si bucurie.
Multumesc Dan Puric !
Dumnezeu sa te ajute, si sa ne ajute pe toti, sa vedem ca numai el poate "separa graul de neghina" la Judecata !
Sa ne ajute Dumnezeu sa intelegem ca nimic nu se face decat cu iubire si rabdare.
Iar trufia ce a pus stapanire pe noi si care ne face sa credem ca noi stim deosebi adevarul de minciuna, sa ne-o scoata noua din suflete !
Macar in ultima zi a acestui Craciun, ziua "intaiului mucenic Stefan", sa ne aducem aminte ca suntem datori sa ne iubim dusmanii!
Voi incheia cu un citat din fratele Gheorghe :"...Iadul este timp ramas neindreptat fiindca a refuzat indreptarea.Si a refuzat indreptarea fiindca s-a vazut pe sine drept".
Sa ne gandim si sa ne vedem cat de "drepti" suntem inante de a "arunca piatra", pentru ca atunci cand o facem o aruncam in Hristos !
Doamne ajuta !
E.Badauta

Buna seara! va rog daca stie cineva as dori sa imi spuna cind vine Dan Puric la Bacau?
Trimiteți un comentariu