Anticomunism cu voie de la "vînătorii de antisemiţi"
După principiul "dacă n-avem antisemiţi îi inventăm" şi după ideea că regimul comunist nu poate fi criticat decît de pe poziţii de stînga (şi, bineînţeles, cu moderaţie, pentru o memorie selectivă şi într-o libertate închipuită), şefii a două instituţii inutile din România protestează contra unui film difuzat la Festivalul de la Berlin.
Marco Katz, preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România (care antisemitism, frate, mai ales pe penuria asta de evrei?), şi Alexandru Florian, director al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, (ce să mai studieze dacă Wiesel însuşi a decretat, înainte de orice investigaţie: "România a ucis, aucis, a ucis!" ?) cer oprirea proiecţiei peliculei „Portretul luptătorului la tinereţe”, în regia lui Constantin Popescu, pe motiv că aceasta glorifică un fost legionar, Ion Gavrilă Ogoranu.
Într-o scrisoare adresată lui Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, şi membrilor juriului actualei ediţii, prezidat de Werner Herzog (deşi filmul nu este în competiţie), Katz şi Florian îşi justifică astfel demersul: „Promovarea cultului persoanelor şi organizaţiilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob este interzisă de legea din România şi contravine principiilor fundamentale ale democraţiei europene“.
Întîi că oamenii ăştia, care protestează aşa de vehement, n-au văzut filmul (poate că nu le e favorabil luptătorilor din rezistenţa anticomunistă). Pe urmă, filmul este o ficţiune, nu un documentar. Apoi, Ion Gavrilă Ogoranu este unul dintre cei mai renumiţi luptători anticomunişti, iar viaţa sa a fost documentată în mai multe articole de presă, cărţi şi în "Memorialul Durerii", de Lucia Hossu Longin, difuzat pe TVR. Dacă era vreun temei, se găseau destui care să protesteze atunci.
Nu în ultimul rînd, Gavrilă nu a fost legionar, ci membru al Frăţiei de Cruce, o organizaţie de tineret de pe lîngă mişcarea legionară, unde se făcea educaţie patriotică şi creştină, nu politică propriu-zisă. Asta, aşa, în treacăt, pentru cei care, în loc să încerce să cunoască istoria, preferă să înghită pe nemestecate acuzaţiile comuniştilor contra legionarilor.
În fine, în mişcarea de rezistenţă, ca şi în puşcăriile comuniste, majoritari au fost legionarii. Lupta lor împotriva comunismului nu e legitimă? Jertfa lor nu e bună?
Alexandru Florian şi Marco Katz ştiu prea bine realitatea, dar dacă nu folosesc un astfel de prilej pentru a se mai arăta "hăituiţi" şi "discriminaţi", li se taie subvenţiile pentru organizaţiile lor fantomă.
Aşa s-a trezit vorbind Florian şi mai an împotriva expoziţiei "Destine de martiri", de la Iaşi, în care erau evocaţi şase mărturisitori ai lui Hristos în temniţele comuniste. Şi atunci, fără să vadă expoziţia, Florian a protestat, afirmînd că se face propagandă legionară. Chit că în expoziţie erau doar documente şi fotografii din arhivele Securităţii.
Şi i-a speriat pe unii.
De data asta, pe nemţi nu i-a mai speriat, iar filmul lui Constantin Popescu rulează în continuare.

5 Comentários:
Nu ai voie sa te ocupi de comunism sau sa-l condamni decat daca esti ori securist din familie (Basescu), ori bolsevic (Brucan), ori urmas direct de kaghebist (Tismaneanu, Petre Roman, etc.). S-a reinstituit originea sanatoasa in societatea romaneasca. Si in politica este la fel. Prim ministrul a dat cu fleanca la CC al UTC. Primarul general este fiu de general de securitate (tatal) si maior (mama). Acum Volodea Tismaneanu vrea sa preia prin ciracii sai (iarasi ne intalnim cu inconturnabilul Mihai Neamtu!)si Institutul de Studiere a Crimelor Comunismului. Ce se doreste de fapt este trimiterea anticomunismului in zona cercetarii (a bibliotecii). Anticomunism, dar cu voie de la mainstream. Si nu care cumva chiar sa existe criminali si crime. Nu, sa-l condamnam in colocvii, la cenaclu sau in Parlament. Daca te atingi de comunisti, devii indezirabil. Iar Marius Oprea cu asta a gresit. A pus oasele mortilor in fata procurorului, a aratat cine i-a ucis, adresa unde locuieste criminalul, si a lasat justitia sa-si faca treaba. Am vazut cu totii cum si-a facut-o. NUP.
Ion Gavrila Ogoranu = ROMAN!
Katz si Florian sunt doar niste pigmei.
D-le Tarziu ,
Timpul nu prea mai are rabdare! Cand se va initia o miscare national-conservatoare in spectrul politic? Pe cine mai asteptam?
Cine mai trebuie sa vina?
O sa pierim si noi astia peste 35 ani daca tot asteptam momentul propice
Claudiu D.
Conducator, un Conducator care sa ne uneasca pe toti ca inca mai suntem rapaciti...
Doamne ajuta!
Filmul evoca in esenta prigoana comunista,nu are nici o tenta antisemita.Pe fond cei care au cerut retragerea filmului sunt in eroare.
cu respect
Trimiteți un comentariu