Pentru recunoaşterea prin lege a genocidului anticreştin din România

Părintele Savatie Baştovoi publică, pe blogul său, o scrisoare către preşedintele României, în care se cere modificarea legii „privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii” şi recunoaşterea prin lege a genocidului anticreştin din România, comis în timpul comunismului. După cum veţi vedea, cele două iniţiative legislative au legătură între ele. Părintele îi îndeamnă pe cititori să amendeze textul, pentru ca, în cel mai scurt timp, forma finală să fie expediată la Cotroceni, alături de o listă de semnături. Organizaţiile civice şi persoanele particulare care susţin ideea acestei scrisori pot să-i scrie părintelui Savatie.
Această iniţiativă vine în sprijinul campaniei pentru canonizarea sfinţilor din închisori. Prin urmare, mă raliez demersului.

SCRISOARE DESCHISĂ PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI,
DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU,

adresată de către un grup de creştini-ortodocşi, reprezentînd un şir de organizaţii, prin care se semnalează acte grave de instigare la ură religioasă şi naţională, precum şi încălcarea libertăţii religioase şi de gîndire a creştinilor-ortodocşi

1. Evenimentele recente, cînd la Iaşi a fost închisă expoziţia „Destine de martiri” dedicată unor foşti deţinuţi politici creştini, unde au fost expuse materiale din fondurile CNSAS, lucru admis de Constituţia României, ne descoperă existenţa cenzurii de tip totalitar în statul român de azi. Printre cele 6 personalităţi a căror memorie a fost cinstită, cu scop educativ, prin expoziţia „Destine de martiri” se numără şi 4 preoţi ortodocşi, motiv pentru care creştinii au perceput închiderea ordonată a expoziţiei ca pe o încălcare a libertăţii religioase şi de opinie.

2. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, garantează dreptul oricărei persoane de a-şi manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, religia pe care o împărtăşeşte: „Statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor internaţionale la care România este parte. Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrară convingerilor sale, şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa sau neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase. Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă” (Art. I, al. 1-2; Art. II, al. 1).

3. Se ştie că un loc aparte în credinţa creştinilor (ortodocşi şi catolici) îl constituie cultul sfinţilor. Sfinţi sînt consideraţi oamenii care au plăcut lui Dumnezeu în orice timp. Din mărturiile Sfintei Scripturi, cei mai vrednici de cinstire sînt consideraţi mucenicii sau martirii. Martirii au fost cinstiţi chiar de la întemeierea Bisericii Creştine, primul martir fiind Apostolul Ştefan, de neam evreu. Cinstirea sfinţilor în Biserica Creştină nu cunoaşte graniţe naţionale, de rasă, ori de obîrşie socială. Astfel creştinii, indiferent din care Biserică locală fac parte, cinstesc atît sfinţii proveniţi din rîndul poporului lor, cît şi pe cei proveniţi din rîndul grecilor, romanilor, evreilor, ruşilor, sirienilor, egiptenilor, iar mai nou, chinezilor, indienilor, iraqienilor etc. Cultul sfinţilor în Biserica Creştină are rădăcini în credinţa vechilor iudei, care cinsteau mormintele prorocilor şi drepţilor, fiind cunoscut că şi în zilele noastre evreii venerează mormîntul Sfîntului Proroc David.

4. Există toate temeiurile prevăzute de tradiţia creştin-ortodoxă pentru a-i cinsti pe martirii din închisorile comuniste drept sfinţi. Canonizarea lor oficială de către Sfîntul Sinod al BOR este doar o formalitate ce ţine de timp, ştiut fiind că alte Biserici Ortodoxe cu care Patriarhia Română se află în comuniune canonică şi liturgică, deci cinsteşte aceeaşi sfinţi, au canonizat mii de martiri din perioada comunistă. Credincioşii ortodocşi din România cinstesc icoanele şi cîntă imne închinate martirilor din perioada comunistă. Dovada sfinţeniei lor, pe lîngă mărturiile camarazilor de suferinţă rămaşi în viaţă, o constituie rămăşiţele lor pămînteşti care răspîndesc bună-mireasmă, izvorăsc mir şi fac tămăduiri, ceea ce le face să fie cinstite ca sfinte moaşte. Prin urmare, închiderea expoziţiei „Destine de martiri” a fost percepută şi ca o jignire adusă memoriei colective a Bisericii Creştine, inclusiv a cultului sfinţilor.

5. Motivul pentru care s-a solicitat închiderea expoziţiei „Destine de martiri” a fost unul cît se poate de speculativ şi anume acuzaţia cum că expoziţia ar face „imagine unor legionari”. Deoarece această acuzaţie a fost adusă de directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului din România şi cîţiva adepţi ai săi, fără a invoca o lege, nu ne rămîne decît să deducem că baza legală a acestei acuzaţii o poate constitui doar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 (aprobată ca Lege de Parlament în 2006, cu rectificările de rigoare) „privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.

Ordonanţa nr. 31/2002, vine într-un moment cînd statul român nu a făcut încă ordine în sutele de mii de dosare privind condamnările din perioada regimului comunist totalitar. Este de neconceput să-i consideri vinovaţi de infracţiuni contra păcii şi omenirii pe unii deţinuţi politici, precum Părintele Calciu, acuzat la una din arestările sale de spionaj în favoarea unei puteri străine, doar în baza proceselor falsificate de un regim criminal precum a fost cel comunist în România. Completarea „printr-o hotărîre recunoscută potrivit legii” din Art. 2, punctul c, care apare în legea nouă, atunci cînd e definită persoana vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii drept „orice persoană condamnată definitiv de o instanţă judecătorească română sau străină, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii” repară doar la modul ideal condiţia zecilor de mii de condamnaţi pe nederept, de vreme ce pentru fiecare dintre ei cineva ar trebui să se judece în decursul multor ani pentru a obţine o hotărîre judecătorească prin care condamnarea lor să fie declarată nerecunoscută potrivit legii.

6. Este cunoscut faptul că majoritatea foştilor deţinuţi aşa-zişi „politici”, printre care se numără peste 2000 de preoţi ortodocşi, în afară de călugări, au fost învinuiţi în mod fals de „spionaj” şi alte delicte care pot fi încadrate la infracţiuni contra păcii şi omenirii. Un caz celebru în acest sens îl constituie Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa care a petrecut în temniţele comuniste 21 de ani. Se ştie că Părintele Calciu a fost o personalitate publică recunoscută în Occident drept un luptător pentru pace şi drepturile omului. Părintele Calciu, care a fost eliberat din închisoare şi expulzat din ţară în urma demersurilor făcute de preşedintele SUA, Ronald Reagan, de către Papa Ioan Paul II şi alte personalităţi ale vieţii politice din Occident, a fost apoi primit la Casa Albă în mai multe rînduri ca un martir al contemporaneităţii. Paradoxul şi confuzia pe care le creează Ordonanţa nr. 31/2002 face ca un simbol al păcii şi al luptei pentru democraţie, atît de respectat în Occident, cum a fost Părintele Calciu, să fie considerat în România un delicvent vinovat de infracţiuni împotriva păcii şi omenirii şi să i se interzică memoria, deoarece şi el a fost unul din cei şase martiri omagiaţi de expoziţia „Destine de martiri”. Acesta este doar unul din cazurile în care se verifică imperfecţiunea Ordonanţei nr. 31/2002, impunîndu-se revederea ei urgentă.

Din păcate, nu există nici un act normativ care să-i declare pe foştii deţinuţi politici victime ale genocidului comunist, iar pe cei implicaţi în acest genocid vinovaţi de crime împotriva umanităţii. Prin Ordonanţa 31/2002, Art. 2, punct c, foştii deţinuţi politici din România comunistă au fost incriminaţi încă o dată, de data aceasta intr-un stat democratic, iar regimul criminal care i-a persecutat şi exterminat a fost absolvit de orice vină.

7. Este inadmisibil ca zecile de mii de victime ale genocidului comunist să fie declarate vinovate de infracţiuni împotriva păcii şi omenirii şi, în virtutea Ordonanţei nr. 31/2002, să li se interzică memoria, în timp ce criminalii care i-au exterminat să rămînă nejudecaţi. Considerăm că Ordonanţa nr. 31/2002 este un act pripit şi nedrept, care încalcă brutal dreptul creştinilor, care alcătuiesc majoritatea populaţiei României, la cinstirea memoriei colective a propriei Biserici, ştiut fiind faptul că marea majoritate a deţinuţilor politici erau creştini mărturisitori care au fost persecutaţi pentru credinţa lor.

Totodată, felul în care Comunitatea Evreiască din România (CER) speculează cu acuzaţia de antisemitism, bazîndu-se doar pe ambiguitatea Ordonanţei 31/2002, se constituie într-o instigare la ură religioasă şi naţională. De pildă, se invocă faptul că „printre români e răspîndită credinţa potrivit căreia evreii au stat în spatele morţii lui Iisus”, sau „românii consideră că evreii conduc omenirea prin manipulări financiare”, dar tot acolo, pe un ton oficial, specific oricărui raport, Dl. Alexandru Florian afirmă în numele CER: „Guvernul a adoptat această Ordonanţă şi ca urmare a presiunilor exercitate mai bine de 10 ani de către guvernele occidentale, în special cel american, de către asociaţii evreieşti americane şi internaţionale”. Îndeobşte, întreaga istorie a felului în care a fost votată Ordonanţa 31/2002, aşa cum străbate ea din Raportul privind Antisemitismul în Romania publicat pe site-ul oficial al CER (http://www.romanianjewish.org/) pare un scenariu conspirativ, pe care nu dorim să-l reproducem aici pentru a nu submina autoritatea Statului somân.

8. Considerăm că acuzaţia de “imagine făcută unor legionari” adusă expoziţiei „Destine de martiri” de către directorul Institutului pentru cercetarea Holocaustului în România, urmată de închiderea ei, s-a făcut din ură religioasă. Altfel, de ce ar fi trebuit să se autosesizeze directorul unei instituţii care reprezintă etnia evreiască în cazul în care personalităţile a căror dosare făceau obiectul expoziţiei nu au nici o legătură cu evreii şi Holocaustul? Reacţia directorului Institutului pentru cercetarea Holocaustului din România este o defăimare gratuită a memoriei celor şase martiri creştini. Se creează impresia că autorităţile române au cedat unui şantaj bazat pe speculaţiile în jurul învinuirii de antisemitism, devenit posibil din cauza ambiguităţii Ordonanţei nr. 31/2002 care creează confuzie între o persoană vinovată de antisemitism şi un fost deţinut politic, sugerînd că toţi deţinuţii politici sînt în mod obligatoriu şi antisemiţi.

9. Chiar şi cinstirea Crucii de către creştini este considerată un act de antisemitism. Din Raportul privind antisemitismul în România publicat pe site-ul CER aflăm că evreii reclamă faptul că în Parlamentul României, o ţară majoritar creştină, este expusă crucea şi cataloghează drept antisemitism credinţa românilor „potrivit căreia evreii au stat în spatele morţii lui Iisus”. Cu alte cuvinte, scopul declarat al Comunităţii Evreieşti din România, bazîndu-se pe susţinătorii săi externi, este acela de a îndepărta orice prezenţă publică a simbolurilor creştine (de unde şi campania de scoatere a icoanelor din şcoli), dar şi a mărturiilor creştine. În acest context, cenzurarea expoziţiei „Destine de martiri”, solicitată de o persoană publică a comunităţii evreieşti din România, este un act de denigrare a memoriei colective a Bisericii Creştine.

10. Avînd în vedere conflictul provocat de directorul Institutului pentru cercetarea Holocaustului din România şi de aliaţii săi din presă prin solicitarea închiderii expoziţiei „Destine de martiri” şi posibilitatea creşterii lui într-un fenomen de masă, trebuie să se recurgă urgent la reformularea Ordonanţei nr. 31/2002. Vă propunem, în acord cu juriştii noştri, dar şi credincioşi ai BOR, următoarele modificări:

a) Să se înlocuiască termenul „infracţiuni” din formula „persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii” cu termenul „crime”, astfel încît formula definitivă să fie: „persoanelor vinovate de săvârşirea unor crime contra păcii şi omenirii”. Înlocuirea termenului „infracţiune” cu „crimă” se va opera peste tot în Ordonanţa nr. 31/2002. Această formulare se impune datorită faptului că Statul român încă nu a făcut ordine în sutele de mii de dosare intentate de regimul criminal comunist şi nu a recurs la disculparea, printr-o hotărîre judecătorească, a foştilor deţinuţi politici care au fost acuzaţi de infracţiuni fictive.

b) Să se omită termenul „antisemitism” din Art. 2, punct a, deoarece el nu este cuprins în enunţul Ordonanţei care se referă doar la: „interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob”. Antisemitismul se subînţelege prin termenii „fascist”, „rasist” şi „xenofob”. Prin introducerea lui în lista infracţiunilor menţionate în Art. 2, punct a, termenul „antisemitism” apare ca ceva diferit de fascism, rasism şi xenofobie, fără a fi definit. Prin acest termen se sugerează diferenţierea evreilor de alte etnii şi naţionalităţi, ceea ce este o discriminare, comisă printr-un act normativ al Statului român.

c) La Art. 2, la noua literă introdusă, d, unde se defineşte Holocaustul în termenii următori: „Prin Holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de al doilea război mondial o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării”; să se facă referire la persecuţia sistematică sprijinită de stat împotriva creştinilor în perioada regimului totalitar comunist din România. Această completare este necesară pentru a nu crea impresia că Statul român, dorind să cinstească memoria victimelor persecuţiilor împotriva evreilor şi romilor, nesocoteşte sutele de mii de victime ale Genocidului Anticreştin care a avut loc în România în perioada regimului comunist totalitar. Situaţia României este una specială, deoarece aici au fost persecutaţi sute de mii de creştini, existînd zeci de mii de victime. Memoria martirilor din perioada comunistă este un subiect sensibil, iar cinstirea victimelor unui regim totalitar scoate în evidenţă neglijarea victimelor altui regim totalitar, devenind o sfidare. Instituţiile acreditate ale Statului român trebuie să constate şi să condamne Genocidul Anticreştin în România comunistă, precum a condamnat Holocaustul şi să recurgă la reformularea Art. 2 punct d. De asemenea, este necesar ca persecuţia evreilor să nu fie separată prin punct de persecuţia romilor şi a creştinilor, ci întreaga definiţie a Holocaustului, care presupune un simplu şir de enumerări, să fie cuprinsă într-o singură frază.

11. Aceste modificări sînt necesare pentru a preveni pe viitor conflictele naţionale şi religioase pe care Ordonanţa nr. 31/2002, chiar şi în noua sa formulă, puţin îmbunătăţită, le alimentează. De asemenea, prin operarea modificărilor propuse va fi îndepărtată confuzia prin care memoria miilor de martiri creştini din perioada comunistă a fost defăimată.

Într-un Sondaj de opinie organizat pe internet de Editura Cathisma pe un eşantion de 694 de persoane (presupunînd 694 de computere) cu întrebarea: „De ce nu sînt canonizaţi martirii din perioada comunistă?” 29% (203 voturi) au răspuns „Sinodul BOR nu este interesat”, 12% (82 voturi) au răspuns „pentru că nu sînt cunoscuţi”, 2% (13 voturi) „deoarece nu sînt sfinţi” şi 57% (396 de voturi) au răspuns „din motive politice”. Acest sondaj scoate în evidenţă faptul că partea cea mai mare a creştinilor se simte nedreptăţită şi discriminată de regimul politic din România.

Creştinii protestează împotriva discriminării de orice fel, condamnînd ideile şi manifestările fasciste, rasiste sau xenofobe, invitînd instituţiile şi autorităţile statului să se menţină în limitele unei democraţii reale care să asigure dreptul la opinie şi credinţă. Orice aspect al vieţii sociale, precum şi orice vedere asupra fenomenelor şi evenimentelor istorice poate constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atîta timp cît prin aceasta nu este pusă în pericol viaţa nimănui şi nu se încalcă ordinea publică şi drepturile fundamentale ale omului. Ordonanţa nr. 31/2002, prin unele puncte ale sale, creează un precedent de cenzurare a ideilor şi credinţelor, reinstaurînd în România un regim de teamă şi persecuţie pe motiv de opinie sau credinţă. Considerăm că reformularea Ordonanţei nr. 31/2002, în termenii propuşi mai sus, se constituie într-un act democratic şi necesar care ar îndrepta o greşeală impusă prin şantaj şi presiuni care nu-şi au locul în epoca democraţiei şi a libertăţii de opinie.

Vă rugăm să interveniţi cu atutoritatea pe care o aveţi în calitate de preşedinte al României pentru ca expoziţia „Destine de martiri” să-şi poată relua traseul itinerant şi pentru a asigura, pe viitor, accesul la dosarele foştilor deţinuţi politici în vederea cercetării şi popularizării dovezilor de martiraj creştin în perioada regimului comunist totalitar din România.

Totodată, dorim ca, prin intermediul Excelenţei Voastre, cererea creştinilor-ortodocşi de a revedea şi reformula legea privind holocaustul în România, în vederea recunoaşterii persecuţiilor împotriva creştinilor în perioada comunistă, să ajungă la organele competente.

Ataşăm acestei scrisori şi cererea fără răspuns a celor 54 de istorici adresată CNSAS pentru redeschiderea expoziţiei „Destine de martiri”.