“Iarna Demografica” - un film despre declinul populatiei mondiale si al familiei, in premiera in Romania
IARNA DEMOGRAFICA: DECLINUL FAMILIEI
(Titlu original: “Demographic Winter: Decline of the Human Family”)
Film documentar, SUA, 2007 | Regia: Rick Stout | Producator: Barry McLerran, Acuity Productions
Premiera in Romania - Vineri, 21 noiembrie 2008, ora 19.00, la Cinemateca Romana - sala Eforie/Jean Georgescu, strada Eforie nr. 2 (langa Politia Capitalei)
Prezinta: Dl. Vasile Ghetau, Profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si Directorul Centrului de Studii Demografice al Academiei Romane
Organizatori si detinatori ai drepturilor de difuzare: Asociatia “Provita - pentru Nascuti si Nenascuti” Filiala Bucuresti, Asociatia “Alianta Familiilor din Romania”
Co-organizatori: Asociatia Altermedia, Infocon.ro
INTRAREA LIBERA. Filmul este subtitrat in limba romana.
—————–
SINOPSIS
Ce-ati face daca ati avea dovezi zdrobitoare si convingatoare, provenite de la savanti eminenti, economisti, politicieni si lideri civici si religiosi din 33 de tari, ca cel mai mare pericol cu care se confrunta lumea nu este supra-popularea, ci scaderea accentuata si imbatranirea populatiei?
Ce-ati face daca ati afla ca populatia Romaniei va scadea la 14-16 milioane in 2050 si la 8-9 milioane in 2100?
Ce-ati face daca ati afla care vor fi efectele acestei crize asupra felului de viata, obisnuintelor si sperantelor voastre pentru generatiile viitoare?
“Iarna Demografica - Declinul Familiei” este primul dintr-o serie de documentare care exploreaza fiecare aspect al declinului demografic care deja se face simtit.
“Iarna Demografica - Declinul Familiei” este filmul pe care adeptii corectitudinii politice, ai controlului populatiei, ecologistii radicali si promotorii “culturii mortii” n-ar vrea sa il vedeti.
“Iarna Demografica - Declinul Familiei” va dezvaluie consecintele dramatice ale stilului de viata “modern”, marcat de declinul familiei si al moralitatii, de banalizarea avortului si “normalizarea” homosexualitatii, de influenta otravitoare a majoritatii mass-media si a “culturii Hollywood” care inoculeaza egoismul, frivolitatea si fuga de responsabilitate.
Filmul va fi prezentat de dl. Vasile Ghetau, Profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si Directorul Centrului de Studii Demografice “Vladimir Trebici” al Academiei Romane. Domnia sa va vorbi si despre situatia demografica din Romania si masurile ce se impun a fi luate de urgenta de catre factorii de decizie, pentru a opri depopularea tarii. Conform previziunilor specialistilor in demografie, daca starea de fapt actuala nu se va schimba, pana in 2050 populatia Romaniei va scadea la 14-16 milioane, in timp ce, in anul 2100, Romania va mai avea doar 8-9 milioane de locuitori.
Inaintea proiectiei va fi prezentat si volumul “Razboiul impotriva populatiei: economia si ideologia controlului mondial al populatiei” de dr. Jacqueline Kasun, aparut in romaneste la Editura Provita Media, 2008. Cartea ofera o radiografie socanta a unei miscari care se foloseste de miliarde de dolari pentru a impune controlul populatiei la nivel global. Dr. Kasun este profesor de economie la Universitatea de Stat Humboldt din Arcata, California (SUA).
1 Comentário:
este un adevar foarte crud; nr. celor care se casatoresc scade, al divorturilor creste...
Trimiteți un comentariu