Campanie: "Trei veacuri de istorie. O încercare de restaurare"
În 2014 se împlinesc 300 de ani de la moartea de martir a domnitorului
Constantin Brâncoveanu. Pentru a-l comemora şi altfel decât prin
cuvinte, vrem să restauram una dintre ctitoriile sale, aflată într-o
stare avansata de degradare: biserica Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din oraşul Baia de Aramă (judeţul Mehedinţi).
Asociaţia Predania, artistul fotograf Irinel Cîrlanaru şi compania
Vectorpixel vă invită să scoatem împreună la lumină o comoară de la
1700: fresca originală a mănăstirii din Baia de Aramă, pictată de
aceiaşi meşteri iconari care au lucrat şi la Mănăstirea Horezu.
Pentru
început, vă propunem să vedeţi cum arată lăcaşul, atât în exterior -
unde structura de zidărie este grav afectată, cât şi în interior - unde
pereţii crapă, iar chipurile şi culorile se sting.
Astfel, vă aşteptăm, în data de 24 octombrie 2013, de la ora 19:00,
la evenimentul prin care vom lansa aceasta campanie: vernisajul
expoziţiei cu fotografiile pe care Irinel Cîrlanaru le-a făcut la Baia
de Aramă. Expoziţia va fi deschisă timp de trei zile la libraria
Predania din Bucureşti (strada Vulturilor nr. 8).
Mănăstirea Baia de Aramă nu a fost restaurată niciodată în cei peste
300 de ani de când zugravul Neagoe a lasat scrisă cu litere chirilice,
în peretele de apus al naosului, următoarea pisanie: „Cu vrerea Tatălui,
a Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfântu au făcut această sfânta
biserică dumnealui jupânulu Cornea Brăiloiu velu Banu, dimpreună cu
dumnealui jupânului Milco Băiaşul nepotu de frate lui Poznanu căpitan cu
toată cheltuiala dumnealoru şi fiind igumenu Vasile arhimandritu în
zilele prealuminatului şi bunului creştin Domnu Ion Constandinu Basarab
Voievod.
Începutu-s-au a să zidi această sfântă biserică la mai 22
leat 7027 (1699) şi s-au savârşitu cu toastă podoaba ei la mai 7 leat
7211 (1703). Eu cu mâna-mi păcătoasă am zugrăvit biserica, Neagoe şi
Parthenie, eromonah din Tismana”.
Pentru a înţelege importanţa construcţiei, e nevoie de un scurt pasaj în istoria ctitoriei şi e bine de ştiut că unul din numele mai sus menţionate aparţine lui Cornea Brăiloiu, Marele Ban al Craiovei şi rudă cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, care dăruise 300 de taleri pentru ridicarea bisericii. Un alt nume care apare în pisanie este cel al lui Milco Băiaşul, sârb de origine, şi care era vătaful minerilor din Baia de Aramă. De altfel, ca efect al
legăturii cu sârbii din regiune, aşezamântul de la Baia de Aramă a fost închinat mănăstirii sârbeşti Hilandar din Muntele Athos, la puţini ani după începerea activităţii monahale.
Pentru a înţelege importanţa construcţiei, e nevoie de un scurt pasaj în istoria ctitoriei şi e bine de ştiut că unul din numele mai sus menţionate aparţine lui Cornea Brăiloiu, Marele Ban al Craiovei şi rudă cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, care dăruise 300 de taleri pentru ridicarea bisericii. Un alt nume care apare în pisanie este cel al lui Milco Băiaşul, sârb de origine, şi care era vătaful minerilor din Baia de Aramă. De altfel, ca efect al
legăturii cu sârbii din regiune, aşezamântul de la Baia de Aramă a fost închinat mănăstirii sârbeşti Hilandar din Muntele Athos, la puţini ani după începerea activităţii monahale.
Mănăstirea
„Sfiţnii Voievozi” a fost iniţial una de călugări, dar la reînfiinţarea
sa, în 2008, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei, a
devenit mănăstire de călugăriţe.
Campania noastră îşi propune,
într-o primă etapă, să adune suma necesară pentru a reface zidăria şi
pictura murală din altar, iar, ulterior, să strângă fonduri pentru
restaurarea întregii fresce vechi de 300 de ani.
La eveniment vor participa si cei din Grupul “Nectarie Protopsaltul”.
Cine poate contribui cu bani are la dispoziţie următoarele conturi bancare:
Mănăstirea Sfinţii Voievozi
C.U.I.: 23257357
C.U.I.: 23257357
LEI: RO93CECEMH0230RON0524836
C.E.C. Bank - BAIA DE ARAMA
STR. Tudor Vladimirescu, Bl. 1
C.E.C. Bank - BAIA DE ARAMA
STR. Tudor Vladimirescu, Bl. 1
EURO: RO03CECEMH02C1EUR0524845
USD: RO96CECEMH02B8USD0524850
USD: RO96CECEMH02B8USD0524850
Cod BIC: CECEROBU
Pentru mai multe informaţii puteţi consulta: site-ul de prezentare, site-ul de campanie, pagina Facebook.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu