Biserica "Sf. Parascheva" din Vidin (Bulgaria) va avea acoperiş nou datorită credincioşilor români
Astăzi, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, avem în cont
14.503 lei pentru repararea acoperişului bisericuţei “Sf. Parascheva” din Vidin (Bulgaria ). Campania de strîngere de fonduri,
organizată de revista Lumea Credinţei şi Asociaţia ROST, şi-a atins obiectivul deja.
Desigur, nevoile acestei biserici rămîn încă mari. De pildă, pictura murală ar
trebui restaurată. De aceea, colecta va continua pînă la sfîrşitul lunii octombrie, aşa cum am şi anunţat de la început, iar banii adunaţi vor fi folosiţi pentru alte lucrări de reparaţii la aceeaşi biserică.
Vă mulţumim din
suflet tuturor celor care aţi dat din puţinul dvs. pentru a salva de la
distrugere o ctitorie a domnitorului român Matei Basarab, o biserică închinată
Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, un simbol al românităţii creştin-ortodoxe din sudul Dunării. Numele de botez ale tuturor donatorilor
vor fi pomenite la bisericuţa din Vidin ca ale unor binefăcători, cum sînteţi.
La finalul campaniei, vom merge la Vidin pentru a înmîna banii Consiliului Parohial şi vom
publica în Lumea Credinţei şi pe www.rostonline.ro
un foto-reportaj de la eveniment. De asemenea, o echipă a TVR va face şi va
difuza un reportaj de acolo. Doamne, ajută!
1 Comentário:
Frate Claudiu, o veste cu mare bucurie înspre cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva si spre ctitoria domnului Matei Basarab !
Slava intru Cel de Sus !
Doamne ajuta si Mantuire Frate Claudiu !
Trimiteți un comentariu