Poeme tîrzii (III)
Fotografie din semiprofil
Pleoapa ei dreaptă
zvîcneşte-n obrazul meu stîng,
bărbia ei delicată
aproape umăru-mi atingînd,
gura ei numai
şoaptă
către vena mea
pulsînd,
încît sîngele
descîntă
primăvara venind.
Da
Pentru tine aş fi
schimbat polii pămîntului,
ca să facem lumea
de la început;
pentru tine aş fi
contrazis zborul păsărilor
cu aripile mele
interioare;
pentru tine aş fi
luat cerul în picioare,
pînă ţi l-aş fi
supus;
pentru tine aş fi
murit în fiecare toamnă,
spre a te ferici
cu învierea mea primăvara;
pentru tine aş fi
pus timpul în hamuri de mătase,
ca să te ducă
unde vrei...
dacă ai fi spus
un cuvînt.
Minunea
Iubito, am
crescut din aripa ta dreaptă,
ca o aripă stîngă,
şi-atît de sus am
zburat mpreună
de s-a cutremurat
cerul
şi s-a împărţit,
ca altă dată
marea sub toiagul lui Moise,
deschizîndu-ne
drum spre tărîmul făgăduit...
Doar că oamenii-aripi nu rămân împreună
precum aripile păsărilor.
Tu ai fost luată
pe valul din dreapta, eu pe valul din stînga.
2 Comentários:
Câtă incandescență!
Îmi plac poemele, fie ele chiar târzii deși, n-aș zice încă!
Vă mulţumesc mult. Şi mă bucur că vă plac.
Trimiteți un comentariu