miercuri, 27 februarie 2013

Reţeaua naţională de propagandă homosexuală în muzeele din România

D-l Virgil Ştefan Niţulescu, directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ar trebui să demisioneze. Dacă ar avea onoare, dar nu e cazul. Sau ar trebui demis. Se pare însă că are proptele politice solide, ca de atîţia ani de cînd se cocoaţă în tot felul de funcţii publice fără niciun fel de merit.
După ce aproape a distrus opera muzeistică a lui Horia Bernea, omul este pe cale să facă praf şi bunul renume al MŢR, implicînd muzeul în scandaluri de tipul celui petrecut pe 20 februarie a.c. 
Probabil speriat de efectele publice ale gestului său nesăbuit prin care introdus MŢR în circuitul propagandei homosexuale, d-l Niţulescu apelează la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România ca să-l apere. Şi aceasta intervine cu un comunicat de presă mincinos şi stupid
Mincinos pentru că susţine asta: “Deşi suntem conştienţi că o bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă muzeelor să nu opereze cu altceva decât cu ideea de modernism şi de maximă deschidere, traduse în cazul nostru prin facilitarea necondiţionată a accesului tuturor categoriilor de oameni în spaţiul dorit participativ al unui muzeu.
(…) Dacă vor să fie cu adevărat convingătoare în impunerea punctelor proprii de vedere, grupurile de persoane care au reacţionat violent faţă de proiecţia unui film din cadrul acestui eveniment trebuie să ofere replici culturale şi nu isterice, să ne uimească şi să ne bucure cu proiecte artistice şi culturale de grup sau personale, pentru a da orice fel de 'lecţie' sau argument în sprijinul valorilor în care cred şi pe care le promovează. Muzeele le vor oferi spaţiu de exprimare în egală măsură.”
Să mă explic. În august 2008, expoziţia “Destine de martiri”, organizată de Asociaţia Rost la Muzeul ”Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, a fost închisă, după ce d-nii Dorin Dobrincu, şeful de atunci al Arhivelor Naţionale, şi Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, s-au plîns în presă că evocarea a şase personalităţi care au suferit în temninţele comuniste este o acţiunea de “propagandă legionară”. O acuzaţie tembelă. Expoziţia nu avea în ea nimic propagandistic şi nu intra sub incidenţa nici unei legi, iar numele cărora le era dedicată figurează în Martirologiul întocmit de Bisericile creştine din România, ca ale unor mărturisitori ai dreptei-credinţe, şi în Raportul Tismăneanu pentru condamnarea comunismului, ca ale unor eroi ai rezistenţei anticomuniste.
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), care se declară acum atît de permisivă la toate punctele de vedere şi care ne invită să producem acte culturale pe care să le găzduiască instituţiile care o compun, a ignorat atunci incidentul, deşi era pentru prima dată după ’89 cînd o manifestare culturală era interzisă atît de brutal şi pe faţă în România. De ce RNMR nu a cerut atunci muzeografilor să-şi respecte “cu sfinţenie” propriul cod etic? “Sfinţenia” asta merge numai în cazul propagandei homosexuale? De ce RNMR nu a spus răspicat, într-un comunicat de presă, că “muzeele vor oferi spaţiu de exprimare culturală şi artistică oricăror categorii de oameni, iar acest lucru nu se negociază”? Simplu, pentru că o interesează prea puţin etica şi pluralitatea opiniilor, referindu-se la acestea numai cînd îi convine, pentru apărarea unui coleg sau pentru a închide gura “incorecţilor” politic.
În fine, în comunicatul de astăzi, RNMR comite şi o prostie: “Muzeele sunt obligate să promoveze valori culturale şi sociale sănătoase, decente, din care să facă parte inclusiv TOLERANŢA, abordată şi interpretată din orice perspectivă.”
Păi bine, stimabililor, dar vi se pare că propaganda homosexuală este o valoare socială sănătoasă şi decentă? Chiar dacă a fost amplasată într-un loc destinat exclusiv tradiţiei româneşti (în esenţă creştină)? Chiar dacă la filmele de propagandă gay intrarea era liberă şi permitea astfel accesul minorilor (cu atît mai mult cu cît MŢR se află vizavi de Şcoala nr. 11)? Chiar dacă, aşa cum recunoaşte RNMR, “bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine”? Dacă o bună parte – aş zice partea a bună – din societatea românească apreciază drept nesănătoasă şi indecentă homosexualitatea, cu propaganda ei cu tot, cine este RNMR să afirme că e taman pe dos?
Cît despre toleranţă, să nu o confundăm cu iresponsabilitatea sau cu nepăsarea criminală! Creştinismul ne învaţă să iubim pe păcătos, dar să urîm păcatul. În învăţătura asta nu e vorba, deci, de toleranţă.
Iar bunul-simţ – laic şi civic – ne obligă la măsuri pentru protejarea societăţii de o propagandă care induce în mentalul colectiv ideea de normalitate a perversiunii, cu consecinţe foarte grave nu numai morale şi politice, ci şi în planul perpetuării speciei.
 
UPDATE
Am verificat ce este Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. E un ONG, fără nici o legătură instituţională cu statul român, cu sediul la o adresă particulară, unde răspunde o doamnă care nu lucrează pentru RNMR şi care ne-a dat numărul de telefon al preşedintelui ONG-ului, Dragoş Eduard Neamu. Deci, pare că acest ONG e o butaforie care stă într-un singur om. Însă, presa serioasă din România s-a şi grăbit să preia comunicatul RNMR, ca pe al unei entităţi credibile, funcţionale şi reprezentative. S-ar putea ca muzeele care alcătuiesc RNMR să nici nu fi fost consultate cînd a pornit acest comunicat spre lumea largă.

6 Comentários:

Marcel Răduţ Selişte spunea...

Dragoş Eduard Neamu era prin 2012 un muzeograf anonim la Muzeul National al Literaturii Romane. A coordonat diferite proiecte cu finantare europeana si a incercat mereu sa fie prezent in agora cetatii. Ciudata interventia lui, daca ne gandim ca in 2009 a intervenit pentru ca patrimoniul fostei Manastiri Cotroceni sa nu fie preluat de Administratia Prezidentiala. Atunci a initiat o campanie pentru ca bunurile de patrimoniu respective sa fie preluate spre conservare in reteaua de muzee. Reteaua asta pe care o conduce e formata din persoane fizice (muzeografi, lucratori in muzee etc.) si este o ONG infiitata inclusiv pentru a obtine fonduri UE.

Anonim spunea...

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-14328172-drepturile-lesbienelor-homosexualilor-bisexualilor-transsexualilor-sunt-drepturile-omului.htm

Unknown spunea...

@ Anonim:

Reprezentantul ambasadei SUA la Bucuresti nu face decit sa ne confirme inca o data, de parca am mai fi avut nevoie, ca sustine agenda marxistilor culturali.
Cineva ar trebui sa-i spuna ca declaratiile lui Obama nu sint litera de lege pentru romani (bine, nici macar pentru americani, ca si acolo trebuie sa lupte pentru a-si impune punctul de vedere) si ca invocarea lor ne lasa reci.
De asemenea, Duane Butcher ar trebui sa afle ca drepturile homosexualilor (a se citi: discriminarea pozitiva a homosexualilor) nu fac parte din drepturile omului. Cel putin la momentul acesta. Altminteri stim ca lupta pentru ca dreptul lor de a se impreuna pervers sa fie asimilat cu drepturile omului (http://www.lacasuriortodoxe.ro/cuvant/1535-drepturile-omului-vaticanul-da-o-lectie-cdo,-de-nota-10,-fara-menajamente.html).

Anonim spunea...

Iar "tolerantul" Dan Tapalaga nu tolereaza nici un comentariu/replica pertinent/a. Pur si simplu nu il/o publica.
Oare de ce l-a premiat GDS ?

Anonimul de la 17:48

claus web spunea...

Bineintele ca exista einterese din partea dl director si a conducerii institutiei amintite pentru a nu se lua nici o masura de demitere a directorului. Nu e moral sau normal sustinerea aunor astfel de orientari, insa nu poate fi interzisa accederea acestora din nici o institutie atat timp cat nu isi manifesta ostentativ orientarea sau principiile personale. Nu e normal, insa nu acestia si-au ales orientarea, Dumnezeu a permis acest lucru din anumite motive.

Anonim spunea...

Este foarte bine ca intr-un final Virgil Nitulescu a fost zburat de la conducerea Muzeului Taranului Roman cu care nu avea niciun fel de treaba ! El apare in "board"-ul Retelei (zise) Nationale a Muzeelor din Romania, ca presedinte. Poate ca muzeele ar trebui instiintate de asemenea comunicate date fara consultarea lor de un ONG si o persoana.