Ultima izbîndă a ÎPS Bartolomeu
Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului a desfăşurat în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 o campanie de promovare şi strângere de fonduri pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, începute în toamna anului 2009.
În acest sens, Mitropolitul Bartolomeu a adresat, la începutul lunii noiembrie 2010, clerului şi credincioşilor din Eparhie, un APEL PASTORAL pentru sprijinirea lucrărilor la acest proiect medico-social extrem de important pentru viaţa bolnavilor oncologici şi a familiilor acestora.
Evenimentele majore care au marcat această campanie au fost conferinţa cu tema „Conştiinţa medicală” susţinută de actorul Dan Puric şi Spectacolul de binefacere, dedicat celor care s-au implicat activ în promovarea şi strângerea de fonduri. Pe toată perioada campaniei s-au implicat pe lângă ierarhi, preoţi, credincioşi şi donatori şi 28 de artişti plastici români din ţară şi străinătate, care au donat, în scop caritabil, câte un tablou, pentru care cei doritori au donat suma de 1000 euro, în beneficiul Centrului „Sfântul Nectarie”.
Astfel, suma totală colectată de la credincioşi şi donatori este de 448.785 lei, din care 226.280 lei, au fost adunaţi în urma apelului Mitropolitului Bartolomeu, iar 222.505 lei din donaţii şi sponsorizări.
În numele celor care vor beneficia de serviciile acestui proiect, Arhiepiscopia Clujului le mulţumeşte protopopilor, preoţilor şi credincioşilor, pentru generozitatea lor, având încredinţarea că o binefacere se poate revărsa oricând asupra binefăcătorului, chiar şi aici pe pământ.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei
Pr. Bogdan Ivanov
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu