LEUL ÎN IARNĂ AL ARDEALULUI ORTODOX

Slujba de înmormântare a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Bartolomeu va avea loc joi, 3 februarie 2011, la orele 12.00, în Cripta Ierarhilor de sub Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

            În seara zilei de 31 ianuarie (ora 19.25), la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, s-a curmat aventura pămîntească a vlădicăi Bartolomeu, scriitorul Valeriu Anania, slujitorul fără preget al lui Dumnezeu şi al Limbii Româneşti. Pe 18 martie ar fi împlinit 90 de ani, dar voia dumnezeiască a fost să-i ridice mai din vreme crucea suferinţei şi să-l adauge în plină iarnă la neamul lui cel adormit.

Turpitudinea monumentală a televiziunii (ruşinii) noastre naţionale n-a întîrziat să pună început unei posterităţi confuze, ingrate şi indigne, prezentîndu-l, în loc de înfiorată pomenire, ca pe un “legionar” şi ca pe un “securist” ajuns în scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan de la Cluj. Iată că insinuările sau deducţiile vicioase, pe care le-a răbdat creştineşte în iarna vieţii, îi războiesc sufletul şi după moarte. Nici lămuritoarele sale Memorii, nici fermele sale declaraţii publice, nici lipsa oricăror dovezi că ar fi săvîrşit ceva reprobabil ca “legionar” sau că ar fi făcut mai tîrziu “poliţie politică” n-au putut pune capăt voluptăţilor calomnioase ale abjecţiei noastre ambiante. Din fericire, adevărata judecată nu aparţine oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care i-a dat robului Său Bartolomeu Valeriu ani îndelungaţi, putere şi har ca să-I tălmăcească Scripturile şi să-I păstorească turma, la răscruce de veacuri şi de milenii.

Sigur că, în anii tinereţii, drumul vieţii “călugărului Anania” s-a intersectat, ca al aproape întregii lui generaţii, cu complexul şi controversatul “fenomen legionar”, mai ales prin intermediul Frăţiilor de Cruce, dar tînărul scriitor şi monah n-a fost nici membru fanatic al Legiunii şi nici propagandist ulterior al ideilor legionare, ci doar un creştin cu firească atitudine anticomunistă, lider aproape legendar al protestelor studenţeşti de la Cluj din 1946, iar după aceea client al temniţelor comuniste (unde i s-a pus teribila etichetă – în mare măsură abuzivă – care avea să-l urmărească în viaţă şi în moarte). Iar ca fost deţinut politic, sigur că a avut de-a face în fel şi chip cu Securitatea, atît în anii de închisoare, cît şi după aceea. Este cazul tuturor foştilor deţinuţi politici, care constituie o categorie aparte, ca victime directe şi predilecte ale terorii. Aceştia s-ar cuveni judecaţi – într-o lume a oamenilor cu frică de Dumnezeu, iar nu a bestiilor vorbitoare – cu alte criterii decît cei care n-au luat în viaţa lor o bîtă pe spinare, ci au acceptat compromisuri doar din dorinţa de a se pune bine cu puterea şi a profita de pe urma oportunismului cinic sau laş. S-a speculat mult despre “misiunea” pe care “călugărul Anania” ar fi avut-o din partea Securităţii în anii cît a stat în America, dar faptele arată că n-a făcut rău nimănui – nici episcopului Trifa, nici structurilor bisericeşti de acolo, nici altcuiva. Ba mai mult, a băgat frica în securişti că, dacă nu-l vor lăsa în pace cu presiunile lor, va da totul în vileag în presa americană. Securitatea va fi avut planuri cu el, dar pur şi simplu “n-a mers”. Iar astăzi la C.N.S.A.S. sînt vreo 11 dosare ale sale, dar numai dosare de urmărire, care mai degrabă îl onorează decît să-l înjosească (aşa cum probabil că şi-ar dori, cu instinctele lor impure de trepăduşi senzaţionalişti, fîrţîngăii şi piţipoancele maidanelor noastre “mediatice”).

Sînt cu totul alte lucruri – esenţiale şi incontestabile – care s-ar cădea ştiute şi mărturisite despre cel căruia în tîrziul vieţii i s-a spus “Leul Ardealului”: că este unul dintre marii scriitori creştini români ai secolului XX (poet, dramaturg, prozator), tălmăcitor al Bibliei şi cărturar bisericesc, monah de la 20 de ani, arhiereu autoritar (şi la un pas – fără a şi-o dori cu tot dinadinsul – de a fi fost chiar Patriarhul României), vajnic luptător anticomunist şi fost deţinut politic, paznic nezdruncinat al Ortodoxiei şi al tradiţiilor naţionale. Informaţii mai detaliate despre viaţa şi opera sa se pot găsi inclusiv pe acest blog, sau – postate mai de curînd – pe blogul prietenului Claudiu Târziu (care a realizat cu vrednicul arhiereu şi două interviuri memorabile – poate cele mai bune care i s-au luat vreodată).

Eu unul l-am socotit şi îl socotesc pe Înaltul Bartolomeu drept cel mai experimentat şi mai prestant arhiereu postdecembrist al Bisericii mele şi mi-ar fi plăcut să-l văd în ultimii săi ani pe scaunul patriarhal, avînd în vedere şi faptul că merituosul mitropolit Daniel oricum ar fi ajuns patriarh după aceea, fiind limpede că n-avea vreun concurent hotărît şi redutabil în generaţia sa. Ar fi fost frumos ca imediat după greu încercatul Părinte Patriarh Teoctist, să vină în fruntea Bisericii, fie şi doar pentru puţini ani, tot un om din aceeaşi generaţie, dar cu alt „traseu”, din ceata nu puţin numeroasă a răscumpărătorilor de vremuri, luptător împotriva ateismului comunist, prigonit pentru Hristos, scriitor şi cărturar de seamă, şi acesta să predea ştafeta generaţiei următoare, în numele şi în duhul martirilor crucii din Gulagul românesc. Sînt şi voi rămîne încredinţat că Înaltul Bartolomeu ar fi fost un patriarh cum n-am mai avut pînă acum şi cum poate nici nu vom avea vreodată, căci oameni de forţa şi înzestrarea sa nu se nasc în fiecare generaţie şi nu sînt experienţial repetabili. Din grabă interesată sau din alte pricini (aici oficialii Patriarhiei m-ar trage de mînecă, şoptindu-mi doct: „Duhul Sfînt!”), n-a fost să fie aşa. În orice caz, a-l preţui pe unul (Dumnezeu să-l ierte) nu înseamnă a-l dispreţui pe celălalt (Dumnezeu să-l ţină), aşa cum, dacă îmi aleg drept patron spiritual un anume sfînt, nu înseamnă că-i desconsider pe ceilalţi sfinţi. Honni soit qui mal y pense!

Azi, omul unic şi irepetabil nu mai e printre noi. În ce ne-a rămas nepervertit, îl plînge Ardealul şi toată ţara. Ce va fi în urma lui? Îşi va asuma Sf. Sinod al B.O.R. imaginea publică a slăbiciunii versatile şi va reface Mitropolia Ardealului după cum a fost înainte de 2006, dîndu-i mitropolitului de la Sibiu satisfacţia de a recupera acum ceea ce a pierdut atunci? Are vreo şansă la scaun – fie el mitropolitan sau doar arhiepiscopal – P. S. Irineu, vicarul de la Cluj pe care răposatul mitropolit şi l-ar fi numit succesor, cu limbă de moarte? Va scăpa P. S. Ioan Selejan (favorit, se pare, al celor din Deal) de crucea Covasnei şi Harghitei? Un lucru e cert: oricine şi în orice variantă i-ar urma în scaun, nu-i va fi deloc uşor să se măsoare cu umbra marelui răposat şi să dea impresia că acesta ar fi lăsat în urmă un gol mai mic decît a lăsat de fapt. Ceea ce rămîne deocamdată de sperat este că nu ne-am pervertit şi n-am decăzut într-atît încît să confirmăm româneşte proverbul că “de leul mort îşi bat joc pînă şi iepurii”…

Deocamdată să-l petrecem cu toată cuviinţa pe ultimul drum şi să ne rugăm pentru pacea sufletului său. Şi ca Dumnezeu să ne facă vrednici de dreapta lui pomenire.

Răzvan CODRESCU

sursa: Blogul lui Razvan Codrescu 
-----------------------------------------------

PF Patriarh Daniel : "Este o mare pierdere pentru Biserica noastră şi pentru spiritualitatea românească"

Aseară, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat la Radio Renaşterea (Cluj):
„Cu mare tristeţe am aflat trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în seara aceasta. Considerăm că este o mare pierdere pentru Biserica noastră şi pentru spiritualitatea românească, deoarece Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a fost un apărător al credinţei ortodoxe şi un locomotor al spiritualităţii româneşti. A îmbinat credinţa şi cultura într-o armonie roditoare. A arătat experienţa vieţii în ţară şi străinătate. Avea un spirit misionar foarte accentuat şi un dinamism deosebit. În mod cuprinzător a găsit întotdeauna, cu toate că vârsta era înaintată, metode noi de pastoraţie şi se adapta la evoluţia societăţii în aşa fel încât Biserica să fie recunoscută şi respectată prin hotărârile ei, dar mai ales prin activitatea ei şi mă refer aici în primul rând la folosirea mijloacelor moderne de comunicare în masă pentru a răspândi cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, noi considerăm că în Împărăţia Cerurilor va fi în compania sfinţilor autori ai Sfintei Scripturi, ai Sfinţilor Prooroci, ai Sfinţilor Apostoli pentru că a lucrat cu multă osteneală la traducerea şi diortosirea Sfintei Scripturi. Exprimăm condoleanţele noastre pentru întreaga Arhiepiscopie a Vadului, Feleacului şi Clujului şi pentru întreaga Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepţii”. 

sursa: Agenţia de presă Basilica

-------------------------------------------

  

Bătrânul oştean

"Cei care mă cunosc ştiu bine că, de-a lungul unei vieţi, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă spre a mă ţine cât mai departe de treapta ierarhiei superioare bisericeşti, pe care dintru’nceput am considerat-o sfântă, pentru care am avut un adevărat respect, o adevărată veneraţie, şi pe care întotdeauna am socotit-o, în conştiinţa mea, după criteriile Sfinţilor Ierarhi.  Şi pentru că, totuşi, trebuie să existe o clipă a mărturisirii: Am făcut aceasta nu numai pentru că mi se părea că am şi alte treburi de îndeplinit – fie în literatură, fie în administraţie -, dar şi pentru că, în fondul intim al sufletului meu, nu m’am socotit vrednic de o asemenea misiune (înainte de a ţi-o spune alţii, e imperios necesar să ţi-o spună propria ta conştiinţă). În al doilea rând, o dată cu vârsta mi-am cumpănit puterile şi m’am întrebat dacă, într’adevăr, pot să duc pe umeri o astfel de povară. (…)

De aceea nu m’am urnit din aşezământul de la Văratec decât în clipa în care Prea Fericitul Patriarh Teoctist mi-a transmis, prin telefon, poruncă.

Iată că într’o asemenea circumstanţă, era firesc să mă întreb: De ce Biserica noastră nu are un steag al ei, care s’o individualizeze, s’o particularizeze faţă de alte Biserici? Şi mi-am zis: Pentru că la noi, românii, Biserica şi Patria au unul şi acelaşi stindard! Ca atare, rostirea lui Dumnezeu – prin Colegiul Electoral Bisericesc de astăzi – am primit-o (şi vă rog să-mi permiteţi să o primesc) ca pe o chemare sub drapel căreia bătrânul oştean, chiar în rezervă, nu putea să-i răspundă decât: Prezent!… Şi iată-mă aici! (…)"

(Fragmente din Cuvântul Arhimandritului Bartolomeu Anania la şedinţa din ianuarie 1993 a Sfântului Sinod în care s-a validat alegerea sa ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului; extras din volumul “Apa cea vie a ortodoxiei”, Editura Renaşterea, 2005)

sursa: Blogul lui Mihnea Măruţă

--------------------------------------------------  

La despărțirea de Mitropolitul Bartolomeu (Anania)

Mișcat de vuietul Duhului, ÎPS Bartolomeu citea și semnele vremii. A lăudat progresele medicinei, dar a avertizat împotriva faustismului tehnologic; a pledat pentru integritatea dogmei Bisericii, dar s-a angajat într-un dialog concret cu reprezentanții Bisericilor romano-catolice și protestante din Germania; a criticat modernismul, dar și-a asumat fără complexe modernitatea. Deși încărunțit, a fost printre primii ierarhi care a adus mesajul Evangheliei pe undele radio și Biblia pe suport electronic digital.

Neconvențional și conservator în același timp, IPS Bartolomeu a prețuit darul vieții și, mai presus de toate, a iubit petrecerea cu Dumnezeu. N-a acceptat niciodată ghetoizarea liturgică a creștinismului, subliniind importanța acțiunii jurnalistice, culturale sau filantropice din partea mirenilor. Le-a cerut românilor să se integreze cu fruntea sus în Europa, fără complexe puerile sau mimetisme adolescentine. Bartolomeu Anania a avut parte de discipoli universitari, s-a lăsat cercetat de pelerinii Mănăstirii Nicula, a sprijinit redescoperirea tradiției Bisericii primare, încurajînd totodată laicatul să aperele valorile creștine în cetate.

sursa: Contributors

--------------------------------

BARTOLOMEU: Înaintemergătorul

Predicile lui au fost, ani de zile evenimentul cultural al săptămânii în Cluj-Napoca. Erau oameni care veneau doar ca să îl asculte pe “Înaltul”. Nu intrau în biserică, stăteau umili în piaţă sau pe treptele din faţă, nemişcaţi o jumătate de oră, unii dintre ei cu reportofoane în mână. Pentru că predicile Arhiepiscopului şi apoi ale Mitropolitului Bartolomeu erau lecţii de viaţă şi file de cultură. Poveşti de o limpezime şi de o simplitate fără margini, cum numai marilor profesori le e dat să predea. Nimeni nu a plecat vreodată nelămurit de la predicile sale.
A fost, în ultimele decenii, personalitatea cea mai importantă a ortodoxiei româneşti. A rămas independent, neafiliat, a stat departe de slugărnicii, a fost intransigent când situaţia a cerut-o şi şi-a dozat impecabil energiile în ultimii 10 ani. Cu el Patriarh, Biserica Ortodoxă Română ar fi avut poate ceva mai puţini bani în visterie şi ceva mai multă credibilitate şi prestanţă.
A fost un om deschis şi un vizionar. Ne-a lăsat tot ce avea de lăsat şi a plecat înainte. Ca un înaintemergător.

sursa: Blogul lui Ciprian Rus