luni, 8 martie 2010

Presa n-are gust pentru eroi

Previzibil, ziarele de astăzi n-au găsit loc nici măcar pentru o ştire seacă despre trecerea la Domnul a veteranului de război, fostului deţinut politic şi publicistului Gabriel Constantinescu. În vreme ce Vladimir Tismăneanu şi ai lui s-au năpustit pe ciolanul anticomunismului, iar presa abundă de cancanuri şi prostii politice, un anticomunist, care şi-a dovedit credinţa printr-o viaţă de jertfă, şi un reper major pentru românitate ne părăseşte fără nici un ecou mediatic. La fel ca mai toţi camarazii săi de crez şi de suferinţă, directorul Punctelor Cardinale pleacă discret, mustrînd astfel o lume românească ieşită din rosturile ei.
Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor Săi!

PS:
Vladimir Tismăneanu anunţă că IICCMER va purta numele Monicăi Lovinescu. Mă întreb însă dacă nu ar fi mai potrivit numele unui luptător anticomunist care s-a ridicat împotriva regimului în ţară şi a plătit cu ani grei de suferinţă în temniţă, pentru ca apoi să fie hărţuit, pînă în 89, de către Securitate. De pildă, Gabriel Constantinescu. Sau Părintele Gheorghe Calciu. Sau Ion Gavrilă Ogoranu. Ca să mă opresc la doar cîteva nume mai cunoscute şi atît de ignorate de vajnicii "luptători" anticomunişti de azi, de felul lui Vladimir Tismăneanu, Mihail Neamţu (numit director ştiinţific al IICCMER) et eiusdem farinae.

8 Comentários:

Cătălin Mareş spunea...

Personajele "anticomuniste" care leaga si dezleaga cam tot ce misca la ora asta in zona, se pare ca au o intoleranta organica la adevaratele valori, pe care le tot asociaza prosteste ba cu legionarismul, ba cu alte "-isme" deranjante atent monitorizate de cercurile supraveghetoare dinlauntru sau din exterior si carora, de multe ori chiar le fac jocul, interesat sau din proprie initiativa. Exemplul cel mai graitor il stiti si dvs., e vorba de cel cu expozitia interzisa.

Anonim spunea...

Dle Tarziu, va cam lipseste obrazul...nu e vina lui "Tismaneanu si ai lui" (SUNT CUMVA O GASCA???) ca nu s-a scris in presa de dl Constantinescu...


apoi cred ca retorica autovictimizanta a la Marius Oprea nu va sta bine, dl Tismaneanu a facut destule pt anticomunism cum n-o sa faca un frustrat de genul lui Mircea Platon ...


anticomunismul nu se reduce la dezgropatul mortilor (tot respectul) ci la studierea ideologiei din spatele..tragaciului

Unknown spunea...

@ Anonim:

Stimabile, esti bun sa-mi spui de ce sint neobrazat? Si poate iti dai si numele, daca tot am ajuns la delicateturi din astea. Nu de alta, dar n-as vrea sa creada cititorii "initiati" ca in spatele anonimatului se ascunde Mihail Neamtu, singurul care, din pacate pentru el, a facut o obsesie anti-Platon.

Dincolo de asta, da, Tismaneanu are o gasca a lui cu care defileaza peste tot si pe care o vom regasi in structurile IICCMER negresit: de la Neamtu, care vad ca isi asuma sarcina de prim-scutier al monopolistului anticomunismului, si Cristian Vasile (un alt ucenic), la Ioan Stanomir (ce dezamagire pt mine) si Dorin Dobrincu (un antiroman si antiordox dovedit).

N-o fi vina lui Tismaneanu si ai lui ca nu s-a scris in presa despre moartea lui Gabriel Constantinescu - nici n-am sustinut asta -, dar si ei l-au ignorat, cum i-au ignorat pe toti ceilalti marturisitori crestini si luptatori anticomunisti care au murit in ultimii 20 de ani. Si nu se cuvine, daca tot zic ca se ocupa cu studierea comunismului si a consecintelor sale.

[Macar Mihai Neamtu, de dragul unor vremuri de tinerete, putea sa scrie ceva despre directorul PC, avind in vedere ca a colaborat un timp la revista. Dar poate ca nu vrea sa fie acuzat de... legionarism :) ].

Apropo, cu ideologia comunista cred ca ne-am cam lamurit, dar nu prea am gasit vinovatii. Marius Oprea asta a incercat sa faca, sa-i gaseasca pe vinovati si, pe care mai sint in viata, sa-i puna sa plateasca. Dar se pare ca are dreptate si Tismaneanu & Co vor sa imbalsameze mortii in biblioteca si gata.

In rest, nici vorba sa practic un discurs autovictimizator. Am spus doar ca ma asteptam la acest tratament fata de Gabriel Constantinescu. Si ca asta ar trebui sa fie o palma nu pentru cel plecat, ci pentru cei ramasi si care sint nesimtiti pe mai departe fata de valorile autentice ale romanilor. Cum sa fie mustrarea autovictimizare?

Anonim spunea...

trebuie sa va dezamgesc: nu sunt Mihail Neamtu, nu-l cunosc personal ci doar din scris

deci, lasati-o balta cu resentimentarismele: daca aveti ceva sa-i reprosati, are blog unde va puteti exprima ideile...nu ma privesc!


si lasati-o mnai moale cu antiordoxismele la tot pasul ca e jenant: ca e Dobrincu protestant e alta mancare de peste; dar imi pun mai multa baza in dansul decat in niste penibili ca Hurduzeu si Platon, care nu fac decat sa latre la luna; ce sa-i faci, Cartea nu e pt toata lumea...


s

Unknown spunea...

@ Anonim:

Bine ca m-ati lamurit :) "S" e numele dvs de botez? :)

N-am nimic sa-i reprosez lui Mihai ce sa nu-i fi spus si direct, cind a fost cazul. Oricum, atita mai imi trebuie sa ma apuc sa comentez pe alte bloguri si forumuri :) Sint putin ocupat si cred ca am ceva mai bun de facut.

Aici ma obliga statutul de gazda sa raspund, dar nu o mai fac atunci cind imi dau seama ca n-am cu cine. Iar dvs, daca imi spuneti ca Dobrincu nu e antiortodox, riscati sa intrati in categoria asta. Pentru ca fie nu stiti ce vorbiti, fie incercati sa-l acoperiti.

Tare mi-e teama ca de fapt e vorba de rea-credinta, daca puteti spune despre Platon si Hurduzeu ca n-au stiinta de carte. Le puteti reprosa altele, nu asta.

Iulian Capsali spunea...

Draga Claudiu, asta e o clona mihailnemteana, lasa-l in durerea lui. Oricum, au ramas putini in jurul imparatului anticomunismului romanesc, Tismaneanu Volodea pre vai! numele sau. Pana si dl. Plesu a comentat acru toata povestea asta teribil de cetoasa si de rosietica. Iar tembelul s(ssst!), sa spuna despre Ovidiu si Mircea ca nu au carte!? Cine, asta care ne vorbeste despre "resentimentarismele" tale? Poate o fi o noua disciplina (studiul resentimentarismului) in institutul proaspat creat pentru curatirea vremurilor comuniste de eroi si de criminali. De bancurile epocii se ocupa Neamtu, care isi face viata de tot rasul (desi cred ca "rahatul" ar fi cuvantul mai potrivit).
Herta Muller, Dorin Tudoran, Dennis Deletant, Radu Filipescu, si multi altii, toata lumea cinstita a vazut ca este o mizerie ce a facut urmasul de bolsevic si s-au retras din ceea ce se arata a cardasie, s(ssssssssst!) nu. Sa-i facem un parastas pentru putina minte pierduta. Ca caracter (sic!) tipi de genul asta nu cred ca au pierdut vreodata, dintr-un motiv pe care il banuiesti cu siguranta.

Anonim spunea...

CU OCAZIA VIZITEI PRESENTELUI BASESCU IN JAPONIA CINEASTII ROBERT HORVATH- DEVA SI SOTIA SA KIYOKO HORVATH DECLARA GREVA FOAMEI IN FATA AMBASADEI ROMANE DIN TOKYO.

PRESEDINTELUI ROMANIEI TRAIAN BASESCU.
Ma numesc Robert Horvath Deva si sunt de meserie cineast. Am absolvi IATC Bucuresti si am lucrat la toate studiourile din tara. Continui sa-mi exercit profesia la studioul meu de film cu sediul in New York si Tokyo. In occident sunt cunoscut mai ales ca pictor si fotograf artistic. Ultima mea expozitie ” FROM DALI TO DEVA ” sa bucurat de succes . http://www.devagallery.com/
In I976 fiind acuzat de trimiterea unor materiale filmate despre Ceausescu am fost acuzat de inalta tradare. In timp ce eu mi-am pus viata in joc pentru caderea comunismului, un politruc rosu, pe nume Vladimir Tismaneanu scria ( tot in 1976)
“Un răspuns de principiu,……îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, (…).. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal”.
Acum cateva luni am incercat sa prezint documente importante reprezentantei Romaniei la ONU Simona Niculescu care sa fie predate dumneavoatra. Ele clarifica pentru prima data fatul ca Vladimir Tismaneanu a fost trimis in Statele Unite ca agent al securitatii romane, cerand deschiderea unei anchete prezidentiale. Dansa a refuzat precizand ca daca voi deschide plicul cu documente confidentiale, audienta a luat sfarsit. La intalnire au participat adjunctul misiunii T Morar si consulul adjunct la New York A.Berechet. Datele principale pot fi gasite in serialul de 12 articole intitulat DESCONSPIRAREA SOBOLANULUI ROSU VOLODYA TISMANETKY publicat pe blogul meu personal.
Nu ramane decat sa ma alatur celor mai mult de o suta de personalităţi marcante ale militantismului anticomunist din Europa şi din lume şi-au exprimat ingrijorarea faţă de modificarea misiunii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Mentionez printre ele pe laureata premiuluiNobel Herta Muller si pe Radu Ioanid director la Muzeul Holocaustului din Washington.
In consecinta in semn de protest privind restrîngerea investigării crimelor comunismului si a numirii lui V.Tismaneanu in fruntea IICCR declar simbolic greva foamei pe timpul vizitei oficiale a persoanei dumneavoatra in Japonia.
Robert & Kiyoko Horvath Tokyo Japan
BLOG http://devanewyork.blogspot.com/

Anonim spunea...

Multumesc pentru un blog interesant