DAN STANCA: "Scriu ca să fiu viu"

Cineva spunea ca "spionul perfect nu este James Bond, ci vecinul tacut si modest de alaturi". Schimband ce e de schimbat, as spune: rebelul adevarat nu e rockerul ostentativ, ci omul linistit, care bea singur o bere cu rom pe o terasa. Sta acolo, colorat in culorile toamnei, sub prunii zvelti de la "Pardon Cafe", cu obrazul asezat in palma dreapta si privirea departe, spre un orizont vazut doar de el, mult dincolo de plutonul de blocuri care noua ne inchide perspectiva. Parca asteapta dintotdeauna pe cineva care sigur nu va veni, rasturnat putin intr-o parte, in scaunul de nuiele. Parul mare, aspru si albit inainte de vreme, e singurul care il tradeaza: pieptanat neglijent, lasa sa i se vada putin revolta. Locul acesta din cartierul-dormitor Drumul Taberei - Bucuresti, loc neverosimil, ca o pictura de Paul Cezanne pe zidul unei uzine, i se potriveste perfect, caci il sustrage puterii distructive a marelui oras, pentru a-l lasa sa viseze. Cand ma vede venind, tasneste din scaun, ma striga si imi face semne energice cu mana. Fata sa bronzata e toata numai zambet. Bucuria sincera a celui pe care aparitia neasteptata a unui cunoscut il scoate din singuratate. Chiar daca venirea mea nu e o supriza, caci aveam programat un interviu, singuratatea lui e autentica.

-----------------------------------------------------------

Cititi un interviu interesant, zic eu, cu scriitorul Dan Stanca, in Formula As.

UPDATE:

Prietenul Alexandru a prins esenţa acestui dialog. Şi e printre puţinii care au înţeles (dintre cei ştiuţi de mine). Poate pentru că are organ, adică e pe Cale. Cu Dumnezeu înainte, Alex!