Cel din urmă îndemn – un minut înainte de ceasul al 12-lea

La întoarcerea din ultima Noastră misiune în Washington trebuie să vă aduc la cunoştinţă că Serbia se confruntă cu o situaţie care e în acelaşi timp plină de primejdii, dar şi de nădejdi cu privire la viitorul provinciei Kosovo şi Metohia. Conducerea SUA ce doreşte să amputeze Kosovo şi Metohia Serbiei şi să şteargă prezenţa, chiar şi amintirea neamului pravoslavnic Sârbesc din Kosovo şi Metohia, încă e puternică şi hotărâtă. Însă, pe de altă partea glasurile conştiinţei şi ale Americanilor cinstiţi, care sânt încredinţaţi de neruşinarea şi imoralitatea politicii oficiale ale guvernului lor, nu mai pot fi ignorate.

În Washington am vorbit cu membri ai Senatului şi ai Congresului, cu reprezentanţii administraţiei guvernului, cu reprezentanţii ambasadelor străine, cu jurnalişti, profesori şi academicieni, precum şi cu analişti din firmele profesioniste think-tank. Ca şi în timpul recentei Noastre misiuni la Berlin, şi în SUA am auzit glasuri ale oamenilor de seamă care încă sânt neprietenoase. Dar trebuie să pomenesc că am auzit şi multe glasuri noi care ne sânt prietenoase. Însă nimeni, fie că e vorba de prieteni sau neprieteni, nu se îndoieşte că ne aflăm înaintea catastrofei ce ne ameninţă, pe noi Creştinii ortodocşi din Kosovo şi Metohia, dacă ţările apusene conduse de SUA se vor ţine de planul lor de a recunoaşte proclamarea unilaterală a independenţei din partea administraţiei terorist – jihadice şi tiranice din Priştina. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că prin această politică se vor înmulţi fărădelegile. Nimeni nu tăgăduieşte că aceasta ar însemna precedentul primejdios al instabilităţii în toată regiunea balcanică, în Europa, chiar şi în toată lumea. Cu toate acestea, toţi ne-au încredinţat că Administraţia SUA intenţionează să continue să meargă în aceeaşi direcţie şi că în acest fel va detona acesta criză previzibilă. De ce, se pune întrebarea? Deoarece Administraţia SUA aşteaptă şi speră că urmările nu vor fi atât de rele pe cât ar putea fi. Şi mai ales deoarece se crede că sfârşitul crizei ar aduce suferinţe numai poporului Sârb, ce pentru ei nu contează, căci Americanii, Europenii ca şi clienţii lor Albanezi ar fi feriţi de orice suferinţe.

Însă asta nu e singura lecţie care am învăţat-o în Washington. Trebuie să subliniez cu mulţumire că pentru prima dată după zece ani de vizite în cadrul misiunilor pentru pace şi înţelegere, marile personalităţi americane, ale căror glasuri nu pot fi ignorate, cer acum deschis schimbarea direcţiei politicii lor faţă de Serbia. Conducătorii acestei mişcări, ce este deja binecunoscută, sânt ambasadorul John Bolton, secretarul Lawrence Eagleburger şi secretarul Peter Rodman. În timpul misiunii Noastre am vorbit cu mulţi politicieni şi congresmeni importanţi şi activi care, din cauza pericolului crizei ameninţătoare pe care nimeni nu o mai poate ascunde, deja au început să vină cu iniţiative pentru a opri cât de repede mersul mai departe în direcţia nefericitei politici trasate de Administraţia SUA, la care cel mai mult a contribuit Departamentul de Stat. Deci, în sfârşit, a început mult aşteptata dezbatere în SUA. De aceea cred că, dacă am fi avut puţin timp, foarte degrabă orice îndoială despre înţelepciunea şi eficacitatea actualei politici oficiale ale SUA ar fi ajuns în punctul critic şi ar fi dus la oprirea definitivă a acestei politici.

Însă poate că nu o să avem îndeajuns vreme din simplul motiv la care, din păcate, singuri am contribuit. De nenumărate ori am auzit de la prietenii noştri, dar şi de la neprieteni, întocmai acelaşi gând: că purtătorii politicii anti-Sârbeşti cred că vor împlini scopul lor pentru că noi Sârbii doar vom da din umeri şi nu vom răspunde în nici un fel, indiferent de ce ne-ar face duşmanii. Am auzit de mai multe ori promisiunile unor politicieni Sârbi, al căror nume ne sânt bine cunoscute, dar care au spus că răspunsul Serbiei la agresiune şi ocupaţie va fi mult mai mic decât ar oricărui alt stat independent. Washingtonul crede că aceşti politicieni Sârbi ţin bine în lanţ armata noastră.

Ne-au mai spus şi că aceeaşi politicieni nu consideră şi nu apreciază că anunţata misiune UE este ilegală sau că o văd ca un aspect al forţelor de ocupaţie trimise drept precursor al recunoaşterii. Acei politicieni Sârbi, deşi pe faţă spun că niciodată nu vor recunoaşte pierderea provinciei Kosovo şi Metohia şi nimic nu vor accepta în schimb, în acelaşi timp spun că Serbia trebuie să întărească relaţiile noastre cu ţările agresoare, chiar dacă ele pregătesc noi atacuri împotriva ţării noastre, împotriva Bisericii noastre şi a poporului nostru. Cuvintele acestor politicieni Sârbi au numai un singur înţeles în mintea celor din SUA ce ne urăsc, şi mintea aliaţilor lor din alte ţări, şi acesta este: „... putem face ce vrem.”

Da, spun ei, e adevărat că Sârbii din Kosovo şi Metohia vor suferi, dar ei sânt doar Sârbi. Da, spun ei, suferinţa lor va fi un episod urât ce va trece repede, după care Serbia mutilată va accepta repede noua realitate. După gândirea lor în privinţa Rusiei nu trebuie să se îngrijoreze mult, pentru că Sârbii nici nu vor cere ajutorul ei. Pentru toate acestea şi în continuare sânt convinşi şi nu ascund planul lor. Din potrivă, ei spun: „noi vom lua Kosovo şi Metohia Sârbilor, le vom scoate inima din piept, doar pentru că ni se permite.”
Dragii noştri întru Hristos compatrioţi, dacă lăsăm să atace credinţa noastră, ţara noastră şi poporul nostru doar pentru că ne-am arătat ca nişte laşi, atunci nimeni altcineva nu va fi de vină, singuri vom fi vinovaţi pentru soarta noastră. Dacă lăsăm ca actuala criză a guvernului să paralizeze puterea Serbiei de a înfrunta aşteptările duşmanilor noştri, şi dacă ne vom înfăţişa duşmanilor noştri doar ca o pradă uşoară, fiţi siguri că vom fi blestemaţi de generaţiile viitoare de Sârbi ortodocşi. Dacă nu ne vom strădui să punem în ordine treburile propriei noastre case, şi dacă nu ne unim să apărăm tot ceea ce pentru noi e sfânt şi de preţ, fiţi siguri că vom da răspuns şi pe lumea asta şi pe cea de apoi.

Pe de altă parte eu nu am nici o îndoială că, măcar dacă se va întâmpla şi ce-i mai rău, altfel spus dacă războinicii şi teroriştii UCK vor proclama independenţa, şi vor fi recunoscuţi de guvernelor neprietene, noi niciodată nu vom pierde Kosovo şi Metohia. Da, din nou vom suferi sub noua ocupaţie ilegală a unei părţi a sfintei noastre patrii. Dar, cum am spus tuturor celor cu care am vorbit, noi Sârbii am supravieţuit multor ocupaţii şi le-am biruit. Soluţia nedreaptă, impusă, niciodată nu poate dăinui. Agresiunea păgână niciodată nu va birui şi dăinui. Numai compromisul şi respectul dreptului, morala şi vieţuirea împreună a fiinţelor omeneşti pot făuri o adevărată pace trainică şi sigură. Şi dacă se va întâmpla chiar şi ce-i mai rău, singura întrebare va fi cum şi când se va sfârşi ocupaţia. Şi câtă durere vom îndura din pricina ocupaţiei.

Dar, pe temeiul celor auzite la Washington Noi nu primim aceste împrejurări ca inevitabile. Precum am spus şi mai sus, sânt luate măsuri pentru schimbarea politicii SUA. Până şi guvernele europene care sânt gata să urmeze politica SUA deja se îndoiesc serios de un astfel de plan şi se tem de urmări, dar pentru că sânt laşi, încă nu arată aceasta deschis, căci se tem să nu provoace mânia stăpânilor lor din Washington. Pur şi simplu e de necrezut că deşi au trecut douăzeci de ani de la căderea comunismului în Europa, nimeni nu a fost în stare să prevadă că aceste noi ţări, aşa-zis democratice şi independente, vor împlini poruncile dictatoriale ale birocraţilor Departamentului de Stat ca nişte robi, chiar mai conştiincios decât împlineau înainte poruncile Biroului Politic. Pe temeiul a tot ceea ce am auzit atât în America, cât şi în Europa, sânt convins că putem ocoli primejdia recunoaşterii daca reacţionăm îndată şi fără şovăială, înainte de anunţata declaraţie a Albanezilor, căci numai în acest fel putem îndepărta falsa impresia a pasivităţii Sârbilor. Cred că trebuie să ne adunăm toate puterile ca să unim toate părţile poporului Sârb: guvern, Biserică, forţe armate, tineret, partide politice, organisme publice, mass-media...

De aceea foarte repede noi trebuie:
- să punem capăt vrajbei între partide şi să întocmim îndată un guvern de salvare naţională, care să unească puterile pregătite să apere ţara şi poporul prin toate mijloacele legitime;
- să refuzăm hotărât semnarea oricărui pact sau înţelegere cu UE sau cu oricare alt stat care e pregătit să pericliteze suveranitatea Serbiei;
- să trimitem în Kosovo şi Metohia, atât în Kosovska Mitroviţa cât şi în enclave, personal militar şi poliţienesc cu scopul de a împiedica orice atac împotriva structurilor guvernului Sârb, împotriva sfintelor lăcaşuri Creştine Sârbeşti, şi împotriva întregului popor Creştin ortodox, la care ne obligă Constituţia Serbiei, Charta Naţiunilor Unite, Documentul final de la Helsinki şi Rezoluţia 1244;
- să trimitem formaţiuni ale armatei Sârbe în sudul Serbiei cu ordine publice de a asigura neîntreruptă legătura normală între Sârbii din Kosovo şi Metohia cu restul Serbiei;
- să aducem la cunoştinţă că Serbia va cumpăra cele mai performante sisteme de luptă din Rusia şi din alte ţări care respectă integritatea noastră teritorială şi dreptul internaţional;
- să invităm Rusia şi alte ţări să trimită armată în Serbia şi să trimită voluntari pentru a ne ajuta în lupta noastră dreaptă;
- să aducem la cunoştinţa planul Serbiei de aderare la Organizaţia de cooperare de la Shanghai;
- să trimitem observatori din toate ţările prietene şi bine intenţionate în Kosovo şi Metohia pentru a fi martori ai atacurilor teroriste şi agresive la care sântem supuşi, cât şi apărării noastre legitime.
- să invităm toţi cetăţenii sinceri şi patrioţi, dar mai presus de toate Creştini din SUA şi din statele europene, să exprime împotrivirea lor faţă de politica nedreaptă, imorală şi periculoasă a guvernelor lor;
şi - să mobilizăm toate organismele publice din Serbia să arate hotărârea de a se împotrivi oricărui fel de atac.

Unii vor spune că aceasta este implicare directă în politică. Nu, nu este. Şi chiar dacă ar fi, ca păstor al turmei Noastre din Kosovo şi Metohia este de datoria Noastră de a vă aduce la cunoştinţă numai adevărul despre ce am auzit şi mărturisit în Washington şi în alte locuri. Şi pe temeiul celor ce am auzit, chemăm pe toţi Sârbii să împlinească legământul lor şi să acţioneze după conştiinţa lor. Datoria noastră este de a vă chema astăzi la noul legământ de la Kosovo. Cu ajutorul Sfântului Cneaz Lazar trebuie să urmăm pilda lui, precum şi nenumăratele pilde ale sfinţilor Sârbi de-Hristos-iubitori şi ale înaintaşilor noştri, care întotdeauna au ales Împărăţia Cerurilor şi nu pe cea pământească. Lupta noastră nu este numai o luptă pentru dreptate, pentru interese naţionale, nici nu este numai o luptă armată, ci mai presus de toate este o luptă duhovnicească. Şi cu ajutorul lui Hristos, al Preacuratei Sale Maici – de-Dumnezeu-născătoare, al Sfântului Ioan Înainte-mergătorul şi Botezătorul şi al tuturor sfinţilor, vom birui, căci – KOSOVO ESTE SERBIA!



Episcop de Ras - Prizren şi Kosovo - Metohia,

† Artemie


Cuvânt al Episcopului Artemie din data de 12 Februarie 2008 preluat de pe siteul oficial al Episcopie de Ras - Prizren şi Kosovo – Metohia. Traducere din limba Sârbă de Ionuţ şi Sladjana Gurgu.