miercuri, 21 noiembrie 2007

Un an de la plecarea Parintelui Gheorghe Calciu


Astazi, la praznicul Intrarii in Biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, se implineste un an de cind Parintele Gheorghe Calciu a trecut din Biserica Luptatoare in Biserica Biruitoare. Pe 23 noiembrie ar fi implinit 82 de ani.
Simbata, 24 noiembrie, din vointa familiei si prin grija obstei Sfintei Manastiri Petru Voda (Neamt), unde este ingropat, i se va face parastasul de un an.
Deja, de un an incoace, mormintul Parintelui Calciu a devenit un loc de neincetat pelerinaj al crestinilor. Din informatiile pe care le am, simbata vor fi prezenti foarte multi dintre cei care l-au iubit si l-au avut duhovnic sau numai prieten pe Parintele Gheorghe Calciu. Este un bun prilej pentru ca, in jurul mormintului sau, sa ne reimprospatam fortele sufletesti pentru luptele duhovnicesti ce vor urma si pentru ca noi, cei care am fost mai mult sau mai putin ucenici ai Sfintiei Sale, sa "stringem rindurile" sau, cum bine a scris Parintele in Testamentul sau, sa ne iubim unii pe altii "cum si Iisus ne-a iubit pe noi, ca sa se vada dintru aceasta ca suntem fii Mantuitorului nostru Iisus Hristos".

Pr. Gheorghe Calciu - Dumitreasa (n. 23 nov. 1925), fost detinut politic intre anii 1948 - 1964 si intre 1979 si 1984, a absolvit Facultatea de Filologie si Facultatea de Teologie Ortodoxa, dupa ce a fost eliberat. A fost profesor la Seminarul Ortodox din Bucuresti in anii '70 si slujitor al Biserica seminarului. In Postul Mare al anului 1979 a rostit sapte predici, numite cuvinte catre tineri, prin care a criticat regimul comunist si in special derimarea bisericilor din Bucuresti. A fost din nou arestat si inchis. Eliberat din inchisoare la presiunile internationale, determinate in principal de Comitetul pentru Apararea Parintelui Calciu, prezidat de Mircea Eliade, si de Comitetul Intelectuali pentru Europa Libera, prezidat de Eugen Ionescu, dar si de interventiile unor lideri Margaret Thacher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea, in 1984 a fost silit sa emigreze in SUA, care ii acordasera cetatenia de onoare. Parintele Gheorghe Calciu a slujit la Biserica Ortodoxã Românã "Sfânta Cruce" din Alexandria, Washington D.C. Este fondator al Romfest - Întrunirea Românilor de Pretutindeni si presedinte al Consiliului International. In aceasta calitate a luptat contra comunismului, organizind o parte a exilului romanesc. Din anul 2002, a fost presedinte de onoare al Asociatiei Rost - editor al revistei omonime.

Pentru alte detalii, cititi numarul din revista "Rost" pe care i l-am dedicat, Testamentul sau si extrase din volumul despre viata Parintelui Calciu aparut recent de Editura Christiana, prin osirdia monahiilor de la Sfinta Manastire Diaconesti (Bacau).

Dumnezeu sa-l odihneasca in ceata dreptilor Sai!

Seja o primeiro a comentar