Pentru alegătorii care nu acceptă compromisuri
Nici un politician nu e sfînt. Sfinții nu devin politicieni. Doar unii politicieni au devenit sfinți. Dar pentru asta au avut nevoie să ajungă mai întîi în postura din care să se dovedească de partea bună. A-i considera pe toți politicienii răi în mod absolut și a plînge după un candiat ideal, deci ireal, e o eroare fatală.
Acestea fiind zise, vă invit să răspundeți: Iliescu și Rațiu erau dracul și îngerul de lumină sau răul mare și un rău mai mic? Iliescu și Constantinescu erau dracul și îngerul de lumină sau răul mare și un rău mai mic? Năstase și Băsescu erau dracul și îngerul de lumină sau răul mare și un rău mai mic? Geoană și Băsescu erau dracul și îngerul de lumină sau răul mare și un rău mai mic?
După care, vă rog să vă gîndiți la consecințele alegerii unuia dintre candidați și ale abținerii de la vot în toate aceste cazuri.
Ar fi arătat România la fel cum a arătat cu Iliescu președinte (cu sărăcia, jaful generalizat, mineriadele, emigrația masivă etc), la începutul anilor 90, cu Rațiu sau Constantinescu președinți?
Ar fi arătat România la fel ca pe vremea lui Iliescu, la începutul anilor 2000, cu Vadim Tudor președinte (că el a ajuns în turul doi în 2000)?
Ar fi arătat România la fel ca pe vremea lui Băsescu, în ultimii zece ani, cu Năstase sau Geoană președinți?
Dacă sînteți lucizi și sinceri, veți conchide că sîntem obligați să votăm astfel încît să salvăm ce se mai poate salva. Ponta este dracul în ecuația asta. Nu vă mai învîrtiți după vorbe și nu mai faceți pe înțelepții puri și duri! Faptul că vă abțineți de la vot nu vă exonerează de răspunderea pentru ce va urma. Și v-o spune unul care s-a abținut de vreo două ori.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu