marți, 10 mai 2011

De ce îşi proclamă regele Mihai independenţa azi?

Azi, de ziua monarhiei în România, regele Mihai I şi-a făcut un cadou: neatîrnarea de Casa Princiară Hohenzollern. Majestatea Sa rupe "legăturile istorice şi dinastice" cu Hohenzollern pentru a da un caracter "naţional şi independent" dinastiei sale şi Casei Regale a României. Şi îşi întemeiază acest act neaşteptat pe dorinţa regelui Ferdinand I, bunicul său. Dar de ce acum? Simte regele că i se va da o nouă şansă monarhiei în România şi vrea s-o lege mai mult de popor?
Iată comunicatul regal:

UPDATE
Explicaţia se pare că vizează lucruri mai pămînteşti. Cuiul lui Pepelea rămîne Radu Duda.

Avocatul Casei Regale a României, Adrian Vasiliu, a explicat pentru "Adevărul" care sunt motivele care stau în spatele deciziei luate de Mihai I. „Au existat nişte procese în Germania referitoare la numele de Hohezollern-Veringen, iar acum se lămureşte treaba. Toţi membrii Casei Regale a României au renunţat la aceste nume. Motivul este legat de faptul că, în Germania, un anume prinţ Karl de Hohenzollern a deschis nişte procese împotriva Casei Regale a României legat de faptul că principele Radu primise un titlu al Casei de Hohenzollern.
Titlul fusese retras, iar această situaţie urâtă a dus la o anumită răceală între aceste familii. Ca să se termine cu orice discuţie, Casa Regală a spus că este Casa Regală a României şi-atât, în baza decretului semnat de regele Ferdinand în 1921. Era foarte firesc ca decizia să fie comunicată de Ziua Regalităţii, 10 mai", susţine avocatul Vasiliu.

UPDATE 2

Tînărul istoric Filip-Lucian Iorga, fost consilier al regelui Mihai, dă alte lămuriri pentru Contributors:

- "Implicatiile pragmatice sunt o reconfirmare mai mult decat o inovatie. La 30 decembrie 2007, la 60 de ani de la abdicarea fortata a Regelui, Maiestatea Sa a semnat un document, Normele Fundamentale ale Casei Regale a Romaniei, care desfiinteaza legea salica, si lamureste foarte clar succesiunea la sefia familiei, dupa Maiestatea Sa. Principesa mostenitoare, Margareta, Principesa Elena, tanarul principe Nicolae, care are 25 de ani, si asa mai departe. Se desfiinteaza astfel prevederile Constitutiei Regatului Romaniei, conform careia numai mostenitorii barbati in linie de prim nascut aveau dreptul sa conduca familia si sa domneasca. In foarte putine monarhii din Europa sau din lume mai rezista aceasta lege salica."

- "Familia de Hohenzollern, care are o istorie admirabila, milenara, din pacate la ora asta are o problema, nu e o noutate, are un sef  care nu e la inaltimea nici a traditiei familiei, nici a faptelor stramosilor si e un personaj controversat. Si cred ca si din cauza aceasta Casa Regala a Romaniei a simtit ca e datoare pentru ea, dar si pentru noi, sa ne rupa, sa marcheze o distanta fata de aceasta familie care are niste probleme interne acuma."

- "Statutul Princepelui Radu rămâne acelaşi ca până acum. Principele Radu este tot prin acel document de care v-am pomenit, din decembrie 2007, a fost investit Alteta Regala si Principe al Romaniei, dar este membru nedinastic al Familiei Regale. Aceasta inseamna ca Principele Radu nu domneste in caz de restaurare a Monarhiei niciodata el n-ar deveni Rege, ar deveni principe-consort. Si nici nu poate deveni sef al Casei Regale."

- "Iar seful unei familii regale are dreptul suveran de a acorda titluri, de a elimina pe cineva sau de a accepta pe cineva in sanul familiei regale. Aici e si problema falsilor nostri printi si aristocrati care mai defileaza pe la televiziuni. Unul dintre ei este chiar un urmas al lui Carol al II-lea si care nu e print, este un simplu urmas al lui Carol al II-lea. Sangele nu e acelasi lucru cu statutul, cu functiunea in sanul unei familii regale. Daca seful familiei regale nu-ti recunoaste apartenenta la respectiva familie nu esti membru al familiei regale."

- "Se pare ca actualul sef al familiei de Hohenzollern e destul de apropiat de Paul Lambrino. Si de aici anumite reactii ale lui foarte inelegante fata de Familia Regala – fata de Regele Mihai, fata de Principele Radu. Problema lui Paul e foarte usor de transat. Asa cum v-am spus mai devreme, el chiar daca teoretic e nepotul lui Carol al II-lea, poarta sangele unui fost rege al Romaniei, nici tatal lui, deci fiul lui Carol al II-lea, nici el  nu au fost recunoscuti vreodata recunoscuti ca facand parte din Familia Regala a Romaniei, deci in nici un caz nu-si pot spune de Romania sau al Romaniei – aici specialistii in drept ar putea sa va lamureasca mai bine – si in nici un caz nu-si poate spune print. Nu mai vorbim acum de implicatiile protocolare, altfel foarte serioase, pe care le-a provocat faimosul botez al fiului lui Paul, Carol Ferdinand – botezat asa si cu o intentie propagandistica evidenta. N-ar fi prea grav daca o agentie de stiri sau o televiziune ar fi gresit si i-ar fi zis print sau Alteta regala, ceea ce e ridicol, ei nu au titlurile acestea de la nimeni si nu au dreptul sa le poarte. Dar, grav a fost ca seful statului roman din momentul acesta a participat, a cautionat aceasta farsa si din cauza asta chiar a existat o anulare a unei vizite a Principelui Charles in perioada respectiva. Sa nu credeti ca familiile regale, ca dinastiile europene nu retin gesturile acestea, pentru ei gesturile sunt foarte importante."

20 Comentários:

Anonim spunea...

Claudiu, pentru ca se pregateste ceva pentru acest popor:)

sceptik spunea...

Nu stiu daca se pregateste ceva sau daca ce se pregateste e de bun augur. Depinde si cine face pregatirea, poate ajunge Base ... premier in noua monarhie constitutionala :).

Cu toate astea io nu pricepe: Paul zice ca el are letra de recunoastere, iar Duda nu. Asta pricep, ca Duda nu are sange bleu, dar nu stiu cat is de r(l)egali Pol & Leea...

Una peste alta, sistemul asta s-o cam imputit. Auzi la ei alianta socialist-liberala... Ar cam trebui schimbat macazu'

Anonim spunea...

Penibil! Bine a zis cineva mai nainte: s-a ales "duda" de Casa Regala a Romaniei!

sceptik spunea...

Prea p[utin conteaza, mi se pare, daca e Duda recunoscut sau alte discutii pe tema continuitatii acestei dinastii... Important este daca sistemul monarhiei constitutionale poate fi o alternativa viabila si valabila la ce avem acum. Virtutile si patimile, se mai si educa. Nu inseamna ca daca Mihai sau Carol II au fost cum au fost, Duda e mai rau. Sau mai bun.

Cred ca tot mai multi isi pun problema revenirii la monarhie, si mai putin conteaza trecutul, hai sa vedem mai bine ce se anunta in viitor... Eu, unul, sunt sceptic.

Păstorelul spunea...

@sceptik

Nu te amăgi, frate! Prostia nu-i tot una cu scepticismul...
Altfel, ştiu până şi copiii de grădiniţă că "viitor de aur ţara noastră are" (doar de proşti şi sceptici n-are ea scăpare!).

Anonim spunea...

se pregateste restauratia, posibila doar cu sprijinul unei mari puteri. indiferent de regimul politic determinanta e calitatea oamenilor. ce/au facut romanii cu republica, vor face si cu monarhia.

Anonim spunea...

În 1916 regele ferdinand şi descendenţii au fost excluşi din rândul familiei Hohenzollern. Faţă de cine, atunci, şi-a declarat independenţa?

Căsătoria prinţului Carol ci Zizi Lambrino a fost desfăcută pentru că nu respectase legile ţării: numai Parlamentul României putea îngădui căsătoria unui moştenitor. Cu ce drept desfiinţează Mihai I nişte regulamente de succesiune la tron?

Domeniile regale erau nişte proprietăţi ale STATULUI de pe urma cărora se asigura întreţinerea Curţii regale. Cu ce drept au intrat ele în buzunarul unor particulari?

Răspuns: casa de avocatură care "îl reprezintă pe rege" este a unor evrei, parcă Shappiro.

Lămuriţi?

Mizerabilu'

Unknown spunea...

@ Mizerabilu':

Se vede ca nu numai numele sta pe om, cum se spune, ci si nickname-ul.

1. Asupra deciziei de excludere din Casa de de Hohenzollern a revenit mai tirziu seful acelei Case.

2. Regulamentele Casei Regale erau puse in acord cu Constitutia statului de la acea vreme. Cum intre timp Constitutia a fost modificata, iar monarhia a fost abolita la noi, Casa Regala e libera sa-si faca alte regulamente, inclusiv sa renunte la legea salica.

3. Domeniile regale erau de doua tipuri: proprietate privata (a Casei Regale) si proprietate a statului. Casei Regale Romane i s-a restituit dupa 90 doar ce i-a apartinut, exact ca si in cazul altor persoane care au fost jefuite de statul comunist.

Lamurit?

Bloggoslovul spunea...

Mă încăpăţânez s-o spun: mizerabilu' tot mizerabil!
Dar blogurile rabdă, ca să nu mai vorbesc de Dumnezeu...

sceptik spunea...

Pastorelul vorbeste in rime dar nu a raspuns laintrebare... ce sansa are monarhia in Romania, azi?

Ion de la Chiuiesti spunea...

Monarhia este istorie. Asta nu inseamna ca nu vrea cineva sa faca vreo ghidusie. Timpul ne va spune exact.

A.I. spunea...

Sa avem încredere în Regele românilor, el vrea doar Binele tãrii. Existã denigratori printre ex-neo-comunistii din presã, care nu contenesc cu defãimãrile si provocãrile lor murdare, vehiculând la adresa Regelui si familiei lui minciuni si otrãvuri de cea mai joasã spetzã (am primit, pe e-mail, desigur ca o provocare, un astfel de articol, total nedocumentat si plin de accente de urã personalã, (mi-e rusine sã pomenesc acel titlu, mi-e lehamite sã vehicuez lãturi de constiintã, mi-e fricã sã nu rãnesc inimile oamenilor cu bun simt si cu discernãmânt). Asadar, oameni buni, ce vreti voi, ce vrem noi pt România? Ce vreti voi pt copiii vostri? Balanta lumii e în echilibreu instabil, monarhiile stiu asta si luptã pentru pãstrarea valorilor morale. Vreti comunism generalizat, vreti ateism, decãdere, iar si iar? Dati o sansa României, singura ei sansa e monarhia constitutionalã(Iliescu si Roman stiau asta când l-au împiedicat pe Rege sa vina în tarã în 1990 si apoi 1992). Poporul l-a purtat pe brate pe Rege, când, mai târziu, Regelui i s-a permis în fine, sa viziteze mormintele strbunilor lui(pe timpul de guvernare a lui Emil Constantinescu, daca nu ma însel). Poporul l-a aclamat, cu milioanele, l-au purtat pe brate, i-au arãtat iubire si devotament, fiindcã el, poporul, stie ce e bun pentru el si urmasii lui. Ascultati vocile lor. Elisabeta Rizea a vorbit, mai sunt si altii, ascultati-i pe ei si nu pe cei care fac zgomot, tocmai pentru ca aceste voci sa nu se audã. Sa dam cuvântul Adevarului, si sã astupãm gura minciunii, care denigreazã si ucide sãmânta buna din om. Dumnezeu sã îl pãzeascã pe Rege si sã-l ajute sã-si ducã la împlinire planul sãu pentru România. Aveti încredere!
Si o recomandare: cei care nu cunosc istoria vie, sã se abtinã de la comentarii injurioasã. Puneti mai întâi mâna pe carte si cititi!Va recomand una dintre cãrtile care proclamã adevãrul despre familia regalã: "IN FATA NEAMULUI MEU - Convorbiri cu regele Mihai I al României"- de Mircea Ciobanu, Ed. Princeps, Iasi 1995
Fie ca bunul nostru Iisus Hristos, care a înviat, sã vã deschidã ochii spre luminã, spre dreptate si spre iubire de adevãr.
A.I.

Anonim spunea...

Pentru A.I. si nu numai:

O alta recomandare: cine nu a trait vremurile sa citeasca despre regii Carol II si Mihai I cartea "SAH LA REGE. Declinul monarhiei romane in secolul XX" de Gabriel Constantinescu, Ed. Christiana, Buc., 2007.
Situatia de acum nu mai e aceiasi ca la inceputul anilor 90, in orice caz. Pe rege nu mai trebuie sa il denigreze nimeni: s-a autodenigrat el de ajuns prin fapte si declaratii, inclusiv ca a renuntat la singurul lucru care ii da prestanta europeana: apartenenta nominala la o mare si veche familie regala - Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Ce inseamna "Casa Regala a Romaniei" in lume? Zero barat!

A. V.

Mihail Albisteanu spunea...

Am să intru foarte scurt în polemica Regalitate vs Republică. În ceea ce priveşte România, Regalitatea asta şi înseamnă: România însăşi. Pentru că România din 1947 şi până azi nu este altceva decât o glumă proastă.

Asta, legat de istorie. Dacă ne raportăm la viitor, este de discutat dacă perspectiva trebuie să fie una monarhică sau una republicană - cu variantele de rigoare pentru cele două opţiuni. O polemică în acest sens se poartă însă cu argumente şi, evident, cu bună cuviinţă. Nu ştiu cine este dl. "Alexander", dar văd că se consideră grozav de instruit în ale istoriei. Nu ştiu ce tangenţă are cu domeniul, dar după cum îşi flutură cunoştinţele, probabil a citit câteva cărţi şi îşi închipuie că poate da altora, cu multă aroganţă, lecţii. Mă rog, tot românul se pricepe la fotbal, politică şi istorie. Dar dacă tot are pasiunea să recomande altora lecturi, l-aş trimite la una importantă, care, din nefericire, i-a scăpat: "Bunul simţ la români. Reguli elementare de politeţe" -).

În ceea ce mă priveşte, prefer monarhia - cu un rol simbolic al regelui. Familia o avem, nu are rost să umblăm acum după potcoave de aristocraţi români morţi. Dar, profitând de faptul că regele ne-a blagoslovit cu 5 fete, poate ar trebui să combinăm dinastia de origine străină cu principiul medieval românesc de succesiune: cel ereditar-electiv. Cine ar avea dreptul de a face alegerea, reprezintă o altă discuţie, dar soluţii se pot, cu siguranţă, găsi. Spre exemplificare, mă întreb ce soartă ar fi avut România dacă principiul de care vorbesc ar fi fost aplicat în perioada interbelică, şi în loc să-l vedem pe principele Nicolae, efemer membru al Regenţei, l-am fi avut ca rege, îm locul prea tulburatului Carol al II-lea.

Anonim spunea...

@Albisteanu Mihai

Alexander parcă se pricepe mai mult decât domnia (sau tovărăşia) ta care o dai prin bălării. "Din 2011, conform strălucitei idei a măriei sale Daniel, calendarul religios este întors puţin pe dos. Duminica este trecută prima zi în săptămână (nu mai este trecută ca a 7-a). O singură nedumerire am. Care mai este ziua a 7-a, de odihnă?" Că doară la noi duduie de deştepţi!
Statuia lu madama libertate.

alexander spunea...

domnule albisteanu, ai ceva de aratat, arata! a mai fost un text vag hilar, dar macar ala e scris cu pasiune coruțistă...

mai ramane sa aflam despre originea extraterestra a speciei neo-monarhiste si despre printul noii rome cu trajan prim-ministru

Anonim spunea...

Vine ea si vremea cand toti denigratorii ideii de regalitate vor amuti. Si nu mai e mult:)

Mihail Albisteanu spunea...

Pentru (pseudo?)Anonim

1. Tovarăşii sunt întotdeauna Anonimi. Şi laşi. Domnii îşi prezintă numele. Asta pentru dumirire.

2. Referirea la ziua a 7-a şi la pasiunea unora pentru schimbări treptate şi cu bătaie lungă era foarte clară, pentru cine poate să înţeleagă. Dar se pare că, de multe ori, unii rămân anonimi, nu din modestie exagerată, ci pentru că, în general, nu văd dincolo de lungul nasului.

Pentru Alexander

Obsesia legată de Traian Băsescu (indiferent în ce funcţie de decizie ar fi) pare să fie mai degrabă a dvs. şi a celor de la Antena 3, de unde se pare că vă inspiraţi pentru înţelegerea peisajului politic românesc, prezent şi viitor.

alexander spunea...

@vlad: te bantuie apucaturi pistolare? :)
sau doar vrei sa-l arunci pe proprietarul acestui blog in vreo ancheta politienesca?

Anonim spunea...

@Alexander: niciodata nu esti tras la raspundere pentru schimbari pe care cei ce detin cu adevarat puterea se pregatesc sa le infaptuiasca.
Se schimba situatia atunci cand initiativa o au reactionarii.
Dar nu e cazul ;)