marți, 17 mai 2011

Comemorarea lui Andrei Vartic

COMUNICAT

Asociaţia Culturală „Pro Basarabia și Bucovina“ - Filiala Bacău, vă invită la manifestările ocazionate de comemorarea a doi ani de la plecarea dintre noi (02.06.2009) a lui Andrei Vartic (n. 21 octombrie 1948, Dănceni, judeţul Chişinău), fizician (USM, 1971), scriitor, publicist, orator, cercetător al vechilor culturi carpato–dunărene, regizor de teatru şi film, deputat în primul parlament al Republicii Moldova 1990–1993, iniţiatorul creării Frontului Popular în Basarabia (27 mai–3 iunie 1988), fondator şi director al revistelor „Quo Vadis” şi „Fără Machiaj”, Fundaţiei Culturale „Basarabia”, Teatrului poetic, Institutului Civilizaţiei Dacice, revistei de studii carpato–dunărene „Dava International”, autor a peste 20 de cărţi, unele apărute samizdat, cât şi a numeroase studii şi articole publicate în reviste şi ziare atât din Basarabia şi România, cât şi peste hotare. La 10 iunie 2007 a fost ales prim–vicepreşedinte al Forumului Democrat al Românilor din Basarabia.

Biserica Mănăstirii Diaconeşti

Manifestările se vor deșfășura la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Diaconeşti, comuna Agăş, jud. Bacău  la data de 04 iunie 2011 după următorul program:             
                ora 9.00
  Plecarea spre Mănăstirea  „Diaconești” de la sediul tipografiei  „Docuprint”  (Bacău, str. Letea, nr. 30 bis);
                ora 11.00
  Oficierea slujbei de Pomenire de către Părintele Amfilohie;
                ora 11.15
  Oaspeţii sunt invitaţi să participe la masa de Pomenire oferită de obstea Mănăstirii;
                ora 11.45
  Lansarea cărții  Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice”, autor Andrei Vartic. Prezentare: Vasile Șoimaru și Nicolae Dabija. Lucrarea „Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice  va fi distribuită gratuit participanților impreuna cu alte materiale;
                ora 12.00
 Încheierea manifestărilor. Cuvântul Părintelui Amfilohie.
La manifestări și–au anunțat participarea Nina Vartic, Ion Vartic, Ilinca Vartic, artiști, ziariști, scriitori, profesori și personalități din țară din Ucraina și Republica Moldova. Cei care doresc să participe sunt rugați să ne anunțe până la data de 30.05.2010 pentru a ne oferi posibilitatea de a ajusta detaliile manifestării.
Informații la tel 0234-588930, 0723-360758 si la docuprint@clicknet.ro
Vă așteptăm cu drag,
             Presedinte
Profesor universitar doctor Vasile PUIU

Seja o primeiro a comentar