La moartea lui Poe

În seara asta mi-a murit un fost coleg şi amic de odinioară, Claudiu Poenaru (42 ani). A descoperit că are cancer la colon în urmă cu puţin timp, iar acum două luni a fost operat la Spitalul Colţea. Medicii au descoperit atunci că are metastaze la ficat şi rinichi. Un munte de om s-a stins ca o lumînare, în doar cîteva săptămîni.

Ştiam că e bolnav, dar tot am sperat într-o minune. Era prea tînăr să ne părăsească, încă ar mai fi avut multe de spus. Aşa încît, la aflarea veştii, m-am simţit golit. Numai în faţa morţii îţi dai seama că viaţa pămîntească e ca un fum pe care îl împrăştie vîntul. Dacă am trăi conştientizînd acest adevăr, orgoliile şi zbaterile noastre pentru a avea, a ne îndreptăţi, a "ajunge" le-am vedea aşa cum sînt, deşertăciuni. Sfinţii părinţi ne învaţă să ne trăim viaţa ca şi cum ar fi ultima, dar cîţi ne gîndim la asta zilnic?

Deşi n-am fost foarte apropiat de Claudiu Poenaru, iar în ultimii ani ne-am văzut rar, mă doare moartea lui, pentru că era un om tînăr, talentat şi pentru că ne legau cîteva bune amintiri.

L-am cunoscut pe la sfîrşitul anilor '90, pe cînd eram amîndoi la cotidianul "Monitorul de Bacău". Prietenul nostru comun, Remus Radu, l-a iniţiat în ale gazetăriei, iar Poe, cum îi spuneam noi, s-a dovedit repede un bun reporter. Prin Remus am şi legat o amiciţie. Pe atunci ne-au apropiat şi unele idei politice comune. Mai tîrziu, Poe a luat alt drum, a ieşit din presă, a devenit  funcţionar public şi consilier judeţean. Dar a abandonat cariera politică destul de scîrbit. A revenit în presa locală şi un timp a deţinut funcţia de redactor şef adjunct la "Ziarul de Bacău".

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!