miercuri, 19 mai 2010

În goana după bani, guvernul comite ticăloşie după ticăloşie

Veniturile artiştilor, sportivilor, consultanţilor, jurnaliştilor şi ale persoanelor fizice autorizate (PFA) ar putea scădea cu aproape 30%. Propunerea de taxare a drepturilor de autor cu CAS de 31,3% vine de la sindicate şi este îmbrăţişată de Guvern. Ea poate intra în vigoare de la 1 iunie - scrie Adevărul.

Sindicatele instigă la şi guvernul e pe cale să comită o ticăloşie cel puţin în cazul artiştilor, scriitorilor şi jurnaliştilor. De ce? Pentru că: 1. Drepturile de autor nu aduc venituri constante, 2. În general, cei care au drepturi de autor au şi carte de muncă, deci deja contribuie la CAS, 3. Nu mă poţi obliga să am pensie, 4. Nu se strîng în felul ăsta prea mulţi bani la buget, dar o suţire pătură de creatori va suferi, 5. Prin impunerea CAS coroborată cu reducerea cheltuielilor deductibile, veniturile autorilor scad cu aproape o treime, 6. Măsura mai dă o lovitură sistemului privat.

În loc să controleze cîţi şoferi şi portari sînt plătiţi pe drepturi de autor, guvernul preferă să procedeze otova, ca şi în cazul salariilor bugetarilor. Ceea ce denotă rea-credinţă, lene şi prostie. Încă un argument ca să fie demis.

4 Comentários:

sceptik spunea...

E JALE fratioare, JALE! Nu mai e nimeni sa faca dreptate in tara asta? Chiar sindicatele sa sugereze asa ceva? E multa hotie!

sceptik spunea...

Se-ntampla si la altii, numai ca altii isi permit :

http://www.gandul.info/magazin/bo-cainele-familiei-obama-a-fost-trecut-in-declaratia-de-venit-pe-2009-a-presedintelui-sua-valoarea-estimata-1-600-de-dolari-6131281

Anonim spunea...

Cred ca este atat o incercare de manipulare cat si o razbunare a lui Basescu.

Mare parte a presei (acolo unde este majoritatea celor cu drept de autor)a luat apararea bugetarilor incercand astfel sa dea in Basescu si Guvern.

Iar acum ziaristilor o sa li se spuna:
- uite fratilor, sindicatele bugetarilor pe care voi i-ati aparat au propus sa va luam mai multi bani.

Unknown spunea...

Ma intreb ce se intampla daca nu platesti CAS'ul. Sper ca bazele lor de date sa nu poate fi sincronizate prea usor; decat daca s-ar platit tot la Finante. Sunt PFA de mai bine de 3 ani. In cazul meu asa e, cum spun guvernantii, PFA'ul mascheaza o relatie de munca. Dar e o situatie normala. Banii dati la CAS'ul actual sunt bani aruncati. Prefer, fara vorbe goale, daca am bani de pensie, sa-i dau parintilor mei decat CAS'ului.