Prostia stă să fete alţi pui
Îmi pare rău că vă întrerup tihna de week-end, pe care v-am indus-o prin postarea de mai jos, dar aflu că o prostie e pe cale să fete alţi pui vii.
Un lider sindical a propus, încă de anul trecut, să se achite CAS şi pentru convenţiile civile şi drepturile de autor. Acum, pentru astfel de contracte nu plateşti decît impozitul pe venit.
Sindicalistul susţine că este îngrijorat că persoanele care lucrează numai pe convenţii sau drepturi de autor vor rămîne fără pensie şi că nu e normal. Aşa că vrea să ne facă "binele" cu anasîna.
Guvernul a spus mai an că se gîndeşte să pună în aplicare propunerea sindicatelor. Dar a amînat o decizie pînă după alegeri, că n-avea de gînd să-şi ridice şi mai mult presa în cap. Pentru că jurnaliştii vor fi cei mai afectaţi de această măsură. E cunoscut faptul că majoritatea jurnaliştilor au cel puţin jumătate din venituri (în dese cazuri chiar 90% din bani) pe drepturi de autor. Or, dacă angajatorii vor fi obligaţi să achite CAS şi pe drepturi de autor fie reduc personalul (pînă unde?), fie dau o parte din salarii la negru, fie taie din lefuri (cît?). Eu cred că mai degrabă vaor aplica una din primele două măsuri.
Concluzia: dacă prin asta vrea să-şi mărească veniturile la buget, guvernul nu cîştigă mai nimic dar contribuie la creşterea şomajului şi a economiei subterane. În plus, cred că va fi de acum sub un tir neîntrerupt din partea presei, pînă cînd şi dacă va reuşi să o lichideze.
Citiţi şi opiniile unor şefi de ziare, la cald, aici.

1 Comentário:
Ei, astia pun taxe pe orice... Au luat-o razna, da-i incolo. Pe fast food, pe drepturi, pe aer, pe fericire, pe tot soiu'. O lume nebuna, dar mai nebun e cel care sta sa o inteleaga. prostia e generalizata... Am pierdut, fratilor, am pierdut! Din pacate...
Trimiteți un comentariu