Legea pensiilor în dezbatere publică
Pe site-ul Ministerului Muncii a fost postat, spre dezbatere publică, proiectul noii legi a pensiilor. La articolul 6 sînt prevăzute categoriile de persoane care sînt asigurate obligat-forţat, prin efectul legii. Evident, artiştii şi ziariştii sînt bărbieriţi. Dacă în cazul presei, patronatele şi sindicatele din branşă acceptă CAS obligatoriu pentru cei care au doar contracte de drepturi de autor (dar cer la schimb ajutor de stat pentru presă), de artişti nu se mai sinchiseşte nimeni.
La o primă lectură a documentului am mai observat că vor fi obligaţi să plătească CAS şi asociaţii unici ai firmelor, asociaţii, comanditarii saua acţionarii. Cu alte cuvinte, guvernul mai dă o lovitură micilor întreprinzători - după ce le-a impus impozit mai mare pe venit şi impozit forfetar în caz că nu fac profit.
Vă invit să cercetaţi proiectul de lege şi să-l comentaţi. Cu siguranţă mi-au scăpat şi alte năzbîtii. Pe site-ul ministerului aveţi posibilitatea să faceţi sugestii şi observaţii.

Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu