Misiunea României la ONU, sprijinitoare a homosexualilor
COMUNICAT DE PRESA
Un grup de organizatii civice promotoare ale valorilor familiei au adresat o scrisoare deschisa sefului Misiunii României la ONU, cu privire la votul pe care delegatia l-a exprimat in favoarea acordarii statutului de observator pentru o organizatie a homosexualilor din Brazilia, al carei fondator este banuit de promovarea pedofiliei.
Votul reprezentantului României, favorabil cererii de acreditare facute de Asociatia Braziliana a Homosexualilor, Lesbienelor si Travestitilor (ABGLT), a fost exprimat in sedinta Subcomitetului Consiliului Economic si Social al ONU din 11 februarie.
Propunerea de acreditare a fost insa respinsa, cu 8 voturi impotriva la 6 pentru. Motivatia celor care s-au opus a fost suspiciunea care il inconjoara pe Luiz Mott, unul din fondatorii ABGLT. Acesta a fost acuzat ca promoveaza, prin eseuri publicate pe internet, relatiile sexuale cu copii si adolescenti. „Nu dorim sa luam o decizie pripita cand e vorba de cea mai mica umbra de indoiala” in legatura cu implicarea intr-o „asemenea activitate deplorabila”, a declarat reprezentantul Egiptului in Subcomitet, tara care a votat impotriva propunerii de acreditare.
Cele 18 ONG-uri, printre care Alianta Familiilor din Romania, Federatia Organizatiilor Ortodoxe Provita si Caritas Bucuresti, au solicitat Ambasadorului Romaniei la ONU, Simona Miculescu, explicatii, referitor la acest vot.
„Suntem stupefiati de faptul ca Misiunea este favorabila admiterii ca observator la O.N.U. a unei organizatii care are un profil moral reprobabil. Nu doar ca este constituita pentru promovarea unor comportamente sexuale nefiresti, dar, mai mult, asupra unuia dintre fondatori exista serioase suspiciuni de legaturi cu o alta 'minoritate sexuala', aceea a pedofililor.”
ONG-urile au cerut Misiunii sa lamureasca daca reprezentantul Romaniei a avut cunostinta, in momentul votului, de acuzatiile aduse lui Luiz Mott si daca a existat un raspuns al organizatiei la aceste acuze.
Totodata, semnatarii acuza Misiunea de „abadonarea constienta” a valorilor celor pe care ii reprezinta, in favoarea unor interese ideologice partizane.
„Pozitia Misunii in aceasta problema ne ingrijoreaza cu atât mai mult cu cât România detine, in 2009, mandatul de vicepresedinte al Comitetului Executiv UNICEF”, se incheie scrisoarea celor 18 ONG-uri.
„Statutul consultativ” este un instrument important pentru accesul societatii civile la ONU. Organizatiile acreditate sunt invitate sa participe la intruniri, pot depune rapoarte si expertize, pot lua cuvantul si organiza evenimente in interiorul spatiilor administrate de ONU.
Voturile la propunerea de acreditare au fost exprimate astfel: 8 impotriva (Guinea, Pakistan, Qatar, Rusia, Sudan, Burundi, China, Egipt) la 6 pentru (Columbia, Israel, Peru, Romania, Marea Britanie, SUA).
Puteti consulta scrisoarea aici.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu