Au voie ortodocşii să critice tehnologia?
de Ovidiu Hurduzeu
În cursul dezbaterilor din jurul paşapoartelor biometrice s-a ajuns în mod inevitabil la subiectul „tehnologie”. Au prevalat luări de poziţie naive în genul „tehnologia este bună dar are şi părţi negative”. Opiniile competente (Vlad Niculescu-Dincă) au fost puţine şi s-au concentrat pe detalii. Nici un comentator nu şi-a propus să folosească „afacerea paşapoartelor biometrice” pentru a stârni o discuţie mai largă despre rolul tehnologiei în societatea de astăzi. Într-o ţară răvăşită de industrializarea comunistă şi subjugată miturilor societăţii de consum, să critici tehnologia este încă „politic incorect”. Acuza de tehnofob iraţional (care nu are „expertiza” necesară pentru a se pronunţa asupra unor chestiuni de „strictă specializare”) este lipită peste mai vechile etichete „fundamentalist ortodox”, „păşunist” şi ubicuul „legionar”. Mai există şi prejudecata că expertul, el singur este capabil să evalueze problemele şi situaţiile tehnice. În discuţiile despre cipuri, „experţii” , de la inginerii de software la funcţionarii de la paşapoarte, au fost chemaţi să rostească adevăruri definitive În timp ce vorbele părintelui Iustin Pârvu erau demonetizate, publicul asculta cu reverenţă gnoza experţilor-sacerdoţi. [...]
Marea tehnologie favorizează statul supranaţional, integrarea corporatistă şi controlul comportamentelor umane. Controlul exercitat asupra individului de statul managerial şi corporaţiile transnaţionale satisface o necesitate tehnologică. Un sistem hipercomplex, de dimensiuni planetare, nu-şi permite să acorde autonomie componentelor sale întrucât independenţa lor ar creea o stare de haos. Totul trebuie să conveargă spre împlinirea obiectivului primordial: eficienţa, obţinută prin adaptarea cu rigoare matematică a maşinilor la scopurile utilitare pentru care au fost create. În Sistem, omul, considerat o maşină productivă, răspunde şi el unor necesităţi tehnice, Nevoile sale omeneşti sunt luate în consideraţie numai atâta timp cât satisfacerea lor respectă un protocol tehnic iar individul, în rolul său de sclav specializat, contribuie la sporirea eficienţei. Munceşti într-o corporaţie, ai o „poziţie”, un „venit”, eşti un sclav fericit. Ai paşaport cu cip, eşti liber să vizitezi Disneyland-ul, Las Vegas, să munceşti în UE. Te opui? Eşti un nimeni fără identitate. Orice considerente etice sau religioase, care s-ar opune satisfacerii necesităţilor tehnologiei sau ar interfera în mod „parazitar” cu logica ei, trebuie extirpat din Sistem. Sau adaptat „factorului tehnologic”. [...]
Protestăm că paşapoartele biometrice ne transformă într-un număr deşi noi înşine reducem totul la cifre şi „funcţionalitate”. Ne supără că poliţistul de la frontieră ne ia drept obiect de inventar, ne scanează după iris şi retină. Uităm însă că în societate nu contează decât fiinţa noastră măsurabilă, scanabilă, menită să fie lesne „citită”, interpretată şi pusă la treabă. Dacă ne îngrozeşte implantarea de date sub piele, de ce acceptăm să ne tot implantăm „îndemânări” lucrative, „skills”-urile pe care le updatăm în funcţie de necesităţile „economiei”? Nu cumva CV-ul „la zi” este paşaportul nostru biometric pentru a ne branşa la sistem? [...]
Apelul lui Iustin Pârvu este o mărturisire a numelui lui Dumnezeu în mijlocul noilor idoli şi un îndemn la eliberarea persoanei timpurilor noastre. Este un cuvânt viu care vrea să ne aprindă – „Am venit să aprind focul pe pământ”, spune Mântuitorul. Deocamdată, de aprins nu s-a aprins nimeni, doar s-au „energizat” ciberantropii însărcinaţi să menţină Ortodoxia în Sistem.
CITITI INTEGRAL pe site-ul lui Ovidiu Hurduzeu.
13 Comentários:
Stima.
Cu tot respectul, cine sunt fratilor "sclavii astia FERICITI". Voi chiar credeti ca sunt fericiti?!
“Dumnezeu creeaza tot ceea ce este viu intr-un sistem unitar, foarte dur. Tot universul este absolut legat, prin fiece actiune, pana in cele mai mici amanunte, de cea mai umila parte a sa, iar pentru o fiinta rationala cum este omul, chiar si printr-o actiune ce nu face parte din lumea materiala – gandul. Faptele fapturilor inferioare nu pot aduce nici o dauna universului. Ele sunt limitate la propriile instincte si acelor asemenea lor, la fel si prin proprietatile de autoreglare a naturii insasi. Altceva e omul. El este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Si oricat am polemiza despre ce este chip si ce este asemanare, despre ce se sterge si ce nu, cu ce este inzestrat omul de la nastere si ce e chemat sa agoniseasca pe parcursul intregii sale vieti, in cazul de fata important este altceva – faptele sale, atat in lumea materiala, cat si in cea nevazuta, cum se reflecta ele asupra mediului inconjurator, asupra mediului in care traieste, cat si asupra intregului univers. Nu Dumnezeu a sters de pe fata pamantului Sodoma si Gomora, ci oamenii care s-au dezis de pronia Creatorului. Spun despre aceasta pentru ca toate nenorocirile ce au sa se intample cu natura si cu omul nu sunt o urmare a maniei lui Dumnezeu, pentru ca El este Atotiubitor si Atotmilostiv, ci sunt urmare a actiunilor atotdistrugatoare a omenirii insasi. . . . Sistemul de viata creat de om este, in esenta, satanic si, pentru ca vine in contradictie absoluta cu legile lui Dumnezeu, va incepe incetul cu incetul sa se distruga. . . . Distrugerea spiritualitatii va duce la pieirea vietii pe pamant. . . . Le parea ca, pastrand forma, continutul va ramane de la sine. . . .
Noi deja am acceptat conditiile acestei lumi. Oamenii nu pur si simplu au fost de acord, ci singuri isi zidesc sistemul dependentei de lume . . . Toata aceasta carcasa de bunastare construita de omul modern se va dovedi a fi o capcana de otel pentru el insusi. . . . Mirajul bunastarii actuale se va spulbera tot atat de repede cum trece apa. . . . Cele mai grele urmari ale dezlantuirilor naturii le vor avea de suportat orasele, pentru ca ele s-au rupt cel mai mult de ea. . . . Orasele vor prezenta o priveliste groaznica, chiar si cele ce vor fi ferite de o distrugere capitala, lipsite de apa si electricitate, caldura si aprovizionarea alimentara. Vor aminti de niste imense cosciuge de piatra, atat de multi oameni vor muri. . . . Mai repet inca o data ca acest sistem de viata e nemaipomenit de fragil, monstruos de fragil. . . . Ce prezinta, in sine, banii actuali? O inselare, o fantoma, o iluzie, ca si acele “minuni” diabolice. Toata tehnica produsa devine ceva semnificativ doar in prezenta a o multime de “daca”: daca este combustibil, daca sunt piese de schimb etc. . . . Vor disparea . . . Si cu ce se va alege omul? Cu o groaza de lucruri inutile, pentru achizitionarea carora s-au cheltuit ani de viata, a caror valoare e destul de relativa chiar si intr-o lume mai reusita, iar intr-o lume a catastrofelor e praf, e nimic. . . . Acesti jinduiti dolari vor fi numarati cu metrul. Aurul va ajunge la pretul sau adevarat – zero. Ca metal, nu e bun de nimic, iar in rest, nici de foame, nici de frig nu tine. Pret vor avea doar lucrurile functionale, lucruri fara de care nu e posibila supravietuirea omului – topoare, fierastraie, orice instrument, plite simple de fier. . . .
Eh, ratiunea aceasta! . . . ratiunea e un lucru alunecos, nu exista ticalosie si marsavie pe care ratiunea sa nu le poata justifica, sa nu gaseasca cauza din care toate acestea n-ar trebui facute. Asa va gasi o scuza si pentru numerele personale si pentru pasapoarte si pentru... 666! . . . Toti, toti vor intelege, dar ratiunea va gasi justificari, numaidecat va gasi, iar omul, pregatit deja in forul sau interior sa tradeze, se va autolinisti cu argumentele ratiunii. . . .
Dar cei care il vor primi [pe antihrist] vor fi oamenii pentru care Evanghelia se sfarseste la Cina cea de Taina. Pentru Golgota, ei sunt surzi. Chinurile pe cruce sunt pentru El, Hristos, toate astea se intampla acolo, in Ierusalim, cu 2000 de ani in urma. . . .
Umilinta indurata cu smerenie in zilele bunastarii himerice, iata podetul peste cei trei ani si jumatate de putere ai lui antihrist. . . . Si iata ca devine clar cat de important este sa dobandim Duhul Sfant acum. Numai in aceasta e zalogul mantuirii. . . . Numai cel care crede in Dumnezeu, care Il crede pe Dumnezeu se va putea stapani sa nu faca pasul ireversibil. . . . nu e nevoie de discutii despre mantuire, ci de fapte pentru mantuire – atat acum, cat si atunci, ceva mai tarziu. A trecut timpul indreptatirilor, daca a mai fost vreodata. Nu numai mantuirea, toate trebuie supuse acestui scop. A lasat Domnul timp linistit pentru a ne deschide mintea si a auzi cuvantul lui Dumnezeu si, principalul, pentru dobandirea harului Dumnezeiesc inainte de anii infricosatori. Cine va folosi aceasta spre bine, iar cine spre rau. Primii vor mai primi, iar cei din urma si ce-au avut vor pierde! Cum s-a si spus: ca celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua si putinul ce-l are. Vegheaza!”
(din: “Staretii despre vremurile de pe urma”, A doua viziune a Staretului Antonie)
* * *
“Daca nu vom avea agonisit inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh, putem noi sa stim oricate despre nu stiu ce comploturi masonice, despre nu stiu ce comploturi evreiesti, despre nu stiu ce buletine, pentru ca daca nu vom avea Harul, repet, oricum ne vom lepada. Oricum ne vom lepada! Deci asta este problema noastra: cum sa agonisim cu adevarat inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh. . . . Deci asta este problema noastra si spre asta va indemn. Pentru asta va indemn sa luptati cu toata taria, ca nu are nici un rost sa va puneti asa tot felul de probleme care mai mult dezbina, ne iau timpul, ne consuma timpul in discutii nefolositoare, aduc intre noi dezbinare... numai vatamare. Nu are nici un rost. Daca Harul va fi cu noi, Harul Sfantului Duh va da fiecaruia sa simta si cand a facut cel mai mic compromis. Nu sa primeasca buletinul, dar si cand a facut cel mai mic compromis, cand s-a lepadat de Hristos prin cel mai mic compromis.”
Parintele Arsenie Muscalu
Titlu ma intriga. Pare titlul unui articol de tabloid, care in esenta nu prea spune mare lucru. Ortodocsii au voie orice. “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I Cor, 6, 12). Ai libera alegere.
Titlul nu ma intriga, mi se pare chiar inspirat avand in vedere acreditarea paguboasei idei ca ortodocsii trebuie sa taca si sa inghita.
@heraasku
Sclavii sunt fericiti pentru ca nu stiu ca sunt sclavi. Tu poate esti doar fericit.
Scrie dl. Hurduzeu:
"Dacă Iisus Hristos a desacralizat lumea, a alungat idolii păgâni, tehnologia i-a adus înapoi."
Cum adica a desacralizat lumea? Poate ne lamureste chiar dl. Hurduzeu.
Crestinismul a distrus idolii pagani ai naturii si sacralitatea puterii romane. Primii crestini nu mai identificau Dumnezeu cu natura, nici nu mai vedeau in Cezar (puterea politica) o persoana sacra.Asta inseamna desacralizare. In primul rand "a fi liber intru Hristos", vrea sa spuna a te elibera de idolii veacului acestuia. Tentatia de a aduce inapoi idolii si de a creea noi idoli a fost mereu prezenta in istoria crestinismului. Pe fondul slabirii crestinismului institutional, are loc o invazie de noi idoli si noi religii. Or fi ele goale bisericile in Occident, dar misuna sectele gnostice de tip New Age, ca sa nu mai vorbim de ofensiva islamica. Crestinismul se retrage dar in locul lui nu ramane un spatiu secular, ci revenim la un NEO-TRIBALISM. Tehnologismul creeaza un analfabetism cultural si religios, "reintoarcerea spiralata a valorilor arhaice ce insotesc dezvoltarea tehnologica" cum o denumeste Maffesoli Toata aceasta invazie de conspirationism care a invadat blogurile ortodoxe nu reflecta manifestari de Ev Mediu, ci smintirea crestinului de catre noul paganism electronic. Trebuie sa fi fost deja "formatat" de imaginarul holliwoodian ca sa crezi ca-i posibil un proiect Blue Beam.(Vad ca asta este noua gaselnita a ortodoxiei tabloide, cred ca i-am intrecut si pe evanghelisti in asemenea tampenii) Ma intreb pe cine smintesc asemenea fantasmagorii? Pe babele evlavioase? Nu cred. Ele sunt adresate nevoilor unui crestin tehnotribalizat care sta toata ziua in fata computerului. In fata noilor idoli creati de tehnologie, nu trebuie sa ne retragem pe pozitii "rationalist"-atee ci sa ascultam de Adevarul intrupat. Sa distrugem idolii! E nevoie de mai multa ortodoxie, nu mai putina. Dar de dreapta ortodoxie!
Pentru că există o diferenţă între "sacralizarea lumii" şi "sfinţirea lumii". Prima e o lume a tabuurilor, a doua a tainelor supraraţionale. Cred că un filosof ar şti să le definească mai bine.
@Marian
Lumea sacrului e o lume a tabuurilor? De unde vin dom'le ideile astea? Sacralizare si sfintirea sunt notiuni total diferite? Adica spatiul unei manastiri nu este sacru? Dupa umila mea parere poti sa sfintesti un obiect de zeci de ori, pana va intra in constiinta unei comunitati crestine ca si obiect sacru (venerabil) e cale lunga. Ca sa fiu mai clar: o Dacie sfintita la manastirea Cernica de cateva ori nu va fi nicioadata un loc sacru spre deosebire de o troita.
Ii multumesc d-lui Hurduzeu pentru precizari. Aproape ca am inteles...
Dl. Hurduzeu ne-a expus o situatie care mi se pare foarte adevarata. Sintem legati, alienati si indoctrinati de catre acest sistem tehnologic. A discuta despre pasapoarte biometrice poate nu e mai important decit a discuta despre faptul ca practic taranii nu-si mai pot vinde produsele in piata.
Ce nu inteleg exact e cum sa spargem idolii? Cum sa-i distrugem? Prin constientizare si marturisire? Prin viata duhovniceasca, prin reformare duhovniceasca, artistica, mestesugaresca, agricola? Astea practic sint f greu de realizat in situatia mea.
"Sa rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbandi lucrul acesta daca nu ne vom rezidi fiecare in parte sufletele noastre. Sa ne pocaim si sa ne punem cenusa in cap, ca sa ne dea Domnul harul si puterea de a primi mucenicia. Va trebui sa cream mici fortarete, mici cetatui de supravietuire, la sate, acolo unde mai sunt inca oameni care pricep si isi amintesc Randuiala, unde sa avem pamantul nostru, scoala noastra – in care sa ne crestem copiii in duhul acesta ortodox, sa avem spitalele si moasele noastre." Parintele Iustin Parvu
Si cum zice si Parintele Arsenie Muscalu: "Daca nu vom avea agonisit inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh, putem noi sa stim oricate despre nu stiu ce comploturi masonice, despre nu stiu ce comploturi evreiesti, despre nu stiu ce buletine, pentru ca daca nu vom avea Harul, repet, oricum ne vom lepada. Oricum ne vom lepada! Deci asta este problema noastra: cum sa agonisim cu adevarat inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh."
Iar Sfantul Varsanufie de la Optina: "Sa cereti Duh. Duhul Cel de Viata datator, caci litera ucide."
Asta ar trebui sa facem. Dar daca stam toata ziua si scriem comentarii pe bloguri, si citim pe net tot felul de povesti despre masoni, n-o sa izbutim. Vine sfarsitul lumii, iar pe noi ne prinde cu fundurile amortite, spatele vai-de-el si ochii tulburati. De starea noastra sufleteasca ce sa mai spun...
Sa spargem idolii! Cum? Printr-o renuntare totala la acestia; sa ne lepadam de idoli! Noi am putea incepe cu internetul si calculatoarele...
"Nu distrugi idolii, daca nu te desprinzi din gandirea cauzala. Daca nu incepi cu vremurile de pe urma (ca sa intelegi prezentul). Daca nu respingi logica “necesitatii”. Daca nu accepti libertatea in Hristos. Daca ti-e frica. . . . “Timpul jertfei” nu-i lista de semnaturi, vorbarie de workshop si comentariu pe blog. Nu te sacrifici interactiv, in cyberspace, printr-un act de mucenicie virtuala. Esti chemat sa mori in brate cu vrajmasul!" Ovidiu Hurduzeu
Atentie! A se face diferenta dintre un mucenic si un fanatic: in timp ce fanaticul ucide pentru credinta sa, mucenicul moare pentru credinta sa!
Articolul dlui Hurduzeu este mai mult decat lamuritor, este EDIFICATOR in ceea ce priveste modul cum ar trebui sa tratam ca adevarati ortodocsi aceasta problema a raportarii fiecaruia dintre noi fata de tehnologie.
Dle Hurduzeu, sper sa ajung sa citesc si eu cartile dlui Ellul in limba romana...daca vor fi traduse.
Oricum, vreau sa va spun ca aveti perfecta dreptate in modul cum interpretati acele pasaje din Apocalipsa. Dar cati dintre noi mai intelegem la modul plenar aceste lucruri?...
@anonim
Numai că noi, creştinii, ne închinăm şi cinstim SFINTELE moaşte nu SACRELE moaşte.
"... mici fortarete, mici cetatui de supravietuire, la sate, ..."
povesti, cuvinte frumoase; deocamdata doar atit.
De ani de zile nu reusesc sa-mi conving nici macar familia sa ne cumparam pamint la tara; iar despre prieteni (ortodocsi, practicanti) ce sa mai vorbesc...
In plus imi cistig piinea tocmai din tehnologia asta, din protocoale :). Deci despre renuntarea la calculator, e clar si cu asta. Sa nu uit, daca da Domnul, in curind voi avea de muncit pt o familie care include 4 copii mici deci nu ma pot fitii prea mult chiar dc as fi capabil.
Trimiteți un comentariu