Scara

Editura Predania scoate a doua ediţie a Scării în tălmăcirea Mitropolitului Veniamin, la aproape două veacuri de la apariţia primei ediţii.
Între numeroasele traduceri româneşti ale vestitei scrieri ascetice a Sfântului Ioan Sinaitul, ediţia Mitropolitului Veniamin din 1814 (prima ediţie tipărită a Scării în limba română) este o realizare de vârf, reprezentând „prima versiune cu un evident caracter ştiinţific” (Oana Panaite, Leastviţa sau Scara Raiului, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007). Părintele Dumitru Stăniloae socotea că „un merit deosebit al versiunii tipărite de Veniamin Costache este că, pe de-o parte, ea caută să redea textul neparafrazat şi cât mai pur al Scării, pe de alta, că adaugă la sfârşitul fiecărui «Cuvânt» un număr mare de «scolii» care-l explică, şi anume un număr cu mult mai mare decât cele din P. G. După toată probabilitatea, Veniamin Costache a luat aceste scolii din manuscrisele greceşti folosite” (D. Stăniloae, „Introducere”, în Filocalia, vol. 9).
Traducerea aceasta, aşa cum precizează Veniamin Costache în Prefaţa cărţii, a luat ca text de bază o ediţie greco-latină a textului Scării, probabil cea a iezuitului german Matthäus Raderus (Paris, 1633; text inclus ulterior în P. G., vol. LXXXVIII, col. 634-1210), confruntat însă cu două manuscrise greceşti athonite, ca şi cu unele versiuni neogreceşti.
Deşi citată şi folosită de mulţi autori (e de-ajuns să menţionăm că, în ediţia sa, Pr. D. Stăniloae a preluat masiv din scoliile Scării lui Veniamin Costache), această traducere nu a fost reeditată niciodată, rămânând practic necunoscută cititorului obişnuit, necunoscător de slovă chirilică. Este o traducere deosebit de valoroasă, atât prin exactitatea ei, cât şi prin frumuseţea şi bogăţia limbii româneşti folosite de traducător, prezentând pe alocuri variante ale textului ce nu se află în ediţiile moderne ale Scării.