IPS Nicolae recunoaste!
Am fost citeva zile prin muntii patriei in documentare si n-am apucat sa postez aici o stire importanta. O fac acum, caci e important sa fie cunoscuta.
Miercuri, 4 iunie a.c., la Centrul de Presa al Radiodifuziunii Romane a avut loc o dezbatere pe marginea cazului IPS Nicolae Corneanu, organizata de Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini.
IPS Nicolae a avut un dialog destul de lung cu cei prezenti, prin intermediul sistemului de teleconferinta. Ierahul a recunoscut ca s-a impartasit cu greco-catolicii, crede ca a facut-o cu Trupul si Singele Domnului, nu regreta si isi asuma consecintele.
Au mai avut interventii foarte utile si frumoase Pr. Stefan Buchiu, decanul Facultatii de Teologie Bucuresti, Razvan Bucuroiu, presedintele AZEC, Razvan Codrescu, vicepresedinte AZEC, si Radu Preda, profesor la Universitatea din Cluj. Intreaga dezbatere o puteti audia pe site-ul AZEC.
UPDATE
Parintii romani care vietuiesc la Athos isi spun cuvintul. Cititi aici: /memoriu De asemenea, parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda din Neamt, a facut un apel la credinciosi, pe care il puteti citi aici:/Apel
16 Comentários:
Am urmărit dezbaterea organizată de AZEC şi declaraţia lui Corneanu. Două lucruri atrag atenţia: faptul că un mitropolit ortodox consideră că împărtăşirea unui ortodox la catolici este ceva normal şi faptul că, în ciuda acestui gest (sau datorită lui?), Corneanu se consideră „ortodox pînă la moarte.”
Dacă una din sarcinile episcopului constă în păstrarea credinţei şi dacă mărturisirea lui filioque (fără de care împărtăşania catolică nu este posibilă) este normală, înseamnă că normală i se pare lui Corneanu (după cum a şi declarat-o de altfel) şi împărtăşirea credincioşilor ortodocşi la catolici şi, prin urmare, normală deci ortodoxă şi mărturisirea lui filioque de către ortodocşi (dacă ortodocşii din ţară se manifestă aşa, ce va fi oare cu cei din străinătate?) În aceste condiţii, ce înseamnă pentru Corneanu „a rămîne ortodox”?
Dar poate că nu întîmplător a precizat „pînă la moarte.” Dacă acordarea botezului este considerată validă între ortodocşi şi catolici în cazul unei primejdii de moarte, poate fi extinsă această condiţie şi asupra Euharistiei? Este adevărat, Corneanu nu era în primejdie de moarte, iar faptul că „împărtăşirea” sa cu prilejul sfinţirii unui locaş de cult catolic de rit bizantin cu hramul „Reginei păcii şi a unităţii” precum şi prezenţa nunţiului papal dovedesc că nu avem de-a face în nici un caz cu un gest spontan, emoţional, ci cu o acţiune pregătită dinainte (oare nunţiul papal participă la toate sfinţirile de locaşuri catolice şi greco-catolice din România?) Aşa cum a subliniat Radu Preda, aici nu avem de-a face cu gestul particular al unui credincios ortodox, ci cu gestul unui mitropolit ortodox. Nu întîmplător a vorbit Corneanu de aspectul simbolic al gestului său: dacă „unde este episcopul, acolo este Biserica”, după cum afirma Sf. Ignatie, înseamnă că, simbolic vorbind, Corneanu vrea să spună că Biserica ortodoxă se poate împărtăşi (de) la catolici. Tocmai de aceea, aşa cum arăta unul din vorbitori în cadrul conferinţei, sinodul BOR trebuie să ne spună dacă, potrivit teologiei ortodoxe, în euharistia catolică Domnul este prezent în mod real cu Trupul şi Sîngele Său, şi dacă este prezent, de ce, noi, ortodocşii, nu avem (sau avem) voie să ne împărtăşim la catolici. Sinodul BOR trebuie să ne ajute să ajungem măcar în această privinţă la aceeaşi conştiinţă clară pe care o au catolicii care ştiu că nu e bine să se împărtăşească la noi de vreme ce doar ei au „plinătatea harului”.
Să sperăm că sinodul BOR va folosi acest eveniment pentru a defini mai precis, mai riguros şi mai limpede natura şi misiunea Bisericii. Această reafirmare a credinţei va trebui să aibă în vedere o definire a Bisericii în ea însăşi, cît şi în raport cu ecumenismul în general şi cu Vaticanul în special. „Cazul” Corneanu nu este decît un simptom al unui fenomen care, deşi nu este nou, se face resimţit cu o forţă fără precedent.
Gh. Fedorovici
Cand o s-o puneti voi, ortodoxistii securisti, de-o schisma, si o sa lasati lumea-n pace cu mofturile voastre ?!
Taticul vostru Putin va asteapta cu bratele deschise.
În mesajul anterior am vrut să spun că Sinodul BOR se confruntă cu două întrebări pe care nu le poate evita:
1. Poate fi acordată Împărtăşania după modelul Botezului, care, în cazuri extreme poate fi acordat în mod valid de către un catolic unui ortodox şi invers?
2. Ce înseamnă caracterul „simbolic” al gestului mitrop. Corneanu? Vrea oare să spună acesta că, de vreme ce mitrop. Corneanu reprezintă Biserica în calitate de episcop (cea de mitropolit fiind, după cum se ştie, administrativă şi nu sacramentală), urmează că Biserica Ortodoxă Română este sub ameninţarea unei morţi iminente care ar justifica primirea viaticului?
Să nădăjduim că Sinodul va răspunde într-un mod cît se poate de viu.
pt. "scardanelli":
In fata aberatiei pe care o scrii, am o singura intrebare: esti sigur ca nu ai vrut sa te semnezi "scrintenelli"?
Am lasat mesajul doar pt a vedea cititorii acestui blog ca internetul e bintuit si de astfel de... oameni ca matale. Dar n-o sa se mai repete.
Cu cata relaxare vorbiti despre schisma, domnule Mihail Neamtu. Pentru mofturi s-au au sfintit mucenicii, tot un moft si filioque, athonitii astia alti moftangii, nu-i asa?
Ascultandu-l pe IPS Nicolae am inteles ca gestul sau a izvorat din dragoste frateasca.O clipa a iesit din timp , mutandu-se candva inainte de marea schisma si s-a bucurat de apropierea cu toti crestinii de Cristos.
Mare greseala in veacul acesta! Cum sa vedem asta cand ne tot masuram care suntem mai in frunte in respectarea unor reguli , cel mai adesea stabilite de oameni.?!
Un sfant al altor vremi ne invata ca dragostea e cel mai bun sfatuitor.
Apostolul Pavel ne aminteste ca ea e mai mare chiar decat credinta.
Sa fie dragoste in judecata Sinodului!
Sa fie dragoste si ingaduinta intre noi!
Si mai ales sa nu fie Dumnezeu asa de riguros cu noi cand vom fi inaintea lui, asa cum ne prgatim sa fim noi cu altii!
Sincer, zgardanelli ar trebui trecut la blestem! Pentru că e sifilitic, nu de altceva...
Scardanelli, frate! Din partea mea esti de pus la Sfantul Maslu, sa te vindeci. Ai doua solutii: incepi sa citesti niscavai teologie dogmatica in duh de rugaciune si poate te vei lamuri sau te duci pe alte forumuri online, unde e de tine si acolo poti sa aberezi cat vrei. Sper sa alegi prima cale. Frate sau sora Gabi (nu stiu cum sa-ti zic!), esti inocent(a) in ceea ce spui. Inocenta nu-ti scuza insa eroarea. Uiti ca in crestinism Iubirea este insotita de Dreptate, iar Dreptatea musai este insotita de Iubire. Tu ne ceri o Iubire fara Dreptate, adica fara Randuiala, un fel de "flower-power". Nu merge, nu tine, nu are viitor! Iubirea fara randuiala degenereaza in desfranare, tot asa si dreptatea fara iubire ajunge sa fie tiranie. Pastreaza-ti inocenta, dar cauta sa te insotesti si cu stiinta celor duhovnicesti...
E incredibil de cîtă cecitate dau dovadă naivii seduşi de demagogia sentimentală a lui Nicolae Corneanu, uitînd că "gestul" eretic al acestuia nu e decît capătul unui lung traseu al trădării, început cu delaţiunile de la Securitate (unde a turnat pe bani, vreme de peste 40 de ani!), continuînd cu caterisirile de preoţi la porunca Partidului(mai ales după momentul Calciu, de la sfirsitul anilor 70), apoi, după 90, cu retrocedarea necondiţionată a bisericilor greco-catolice din eparhia sa, cu nesimţirea păstoasă de a se complace, prin demagogie "împăciuitoristă", ca model de ierarh "luminat" (cînd el era, prin trecutul său, cel mai pătat membru al Sfîntului Sinod!), prin declaraţia mai recentă (a se vedea "Formula AS", nr. 611, din 2004) că ortodocşii vor sfîrşi mai devreme sau mai tîrziu prin a recunoaşte primatul papal, ca o consecinţă firească a unirii Bisericilor, prin aprobarea profanării spaţiului sacru al catedralei mitropolitane din Timişoara punîndu-l la dispoziţia ritualurilor de tip masonic ale Cavalerilor de Malta, iar acum nu doar prin împărtăşirea cu greco-catolicii, dar şi prin tot şirul de minciuni succesive, mergînd pînă la abjecţia de a încerca să-şi facă paravan din propria turmă rătăcită!
Aici nu e vorba, nici cît negru sub unghie, de vreo revelaţie, de vreo evaziune emoţională sau de vreun puseu de senilitate: e vorba de încoronarea (era să zic: încornorarea) unei vieţi de permanentă şi regulată josnicie, de impardonabilă trădare naţională şi confesională, de sfidare şmecheră a tot ce a avut şi are mai sfînt neamul acesta, pe care n-a făcut decît să-l ducă sistematic de nas, după vremuri, ca o întruchipare fals bonomă a ceea ce Scriptura numeşte "urîciunea pustiirii"!
Dar se vede încă o dată că o parte însemnată dintre noi, românii, am avut şi avem vocaţia de a ne lăsa duşi de nas, furaţi de aparenţe şi conjuncturi sentimentale, de principii abstracte şi lozinci manipulatoare. Şi pe urmă ne oţărîm cînd ni se spune, de la obraz, că ne merităm soarta...
Eu v-am spus de "Scarnavelli" asta ca e dubios. Umbla si pateaza, ca musca, toate blogurile cu mesajele lui, da' el sterge toate mesajele postate pe blogul lui de 2 lei. E mancat de invidie, copie ideile altora, si se autoglorifica in debaraua anonima a blogului sau. Ultimul mesaj al lui scarnavelli e pe aceeasi linie cu pozitia lui Badilita.
P.S. Scardanelli era numele pe care-l folosea Holderlin dupa ce innebunise. Asa isi semna poeziile. Asa ca, vedeti dumneavoastra, erezia, nebunia...
Observatie cu ochiul liber:
Care preoti, nu zic episcopi, catolici sau uniti se impartasesc la ortodocsi? O fi dragostea o virtute cu un singur sens ... de la noi la voi. Ce s-ar intampla intr-un asemenea caz, ar fi acela indepartat din biserica catolica?
@ Corina N. si Anonim:
Eu unul nu cred ca Scardanelli e pseudonimul lui Mihail Neamtu. Nici stilul, nici mentalitatea, nici dusmaniile/ prieteniile nu le sint comune. Scardanelli si-a facut bloguri cu nume asemanatoare cu cele facute de Mihail Neamtu tocmai pentru a compromite demersul acestuia. De altfel, puteti citi pe blogul lui Mihail Neamtu cel putin citeva atitudini contra ecumenismului prost si pro-traditie, ca aici http://grupareaaproape.wordpress.com/2007/12/19/birocratie-ecumenism-si-socialismul-eclezial/.
Dar, daca viziteaza blogul acesta, poate ca ne va lamuri Mihail insusi, care nu se poate sa nu fi remarcat ca are o umbra otravita.
Daca nu este Neamtu imi cer iertare , dar informatia din ,,Ortodoxismul dandy" unde se face trecetea prin ,,moi-meme" spre un interviu cu prof. Sorin Antohi, il indica pe el autor de material.
M-as bucura sa aveti dreptate pentru ca si eu il stiam echilibrat, mai patristic in gandire.
Corina N.
Terminaţi cu supoziţiile astea absurde! Nu ştiu care e părerea lui Mihail Neamţu în privinţa respectivă, dar nici pomeneală să fie el în spatele "sifiliticului".
E o enormitate sa credeti ca Scardanelli este M.Neamtu. respectivul il ataca saptamanal. Apropos, voi ce aveti cu el? Este loc sub soare pentru toti. Lasati impresia ca sunteti rosi de invidie.
Trimiteți un comentariu