O reactie la atitudinea pro-homo a unor intelectuali

Articolul de mai jos a fost dat spre publicare ziarului ZIUA, imediat dupa aparitia in Evenimentul Zilei a editorialului intitulat "Mars pentru normalitate?", de Mircea Cartarescu. Cum zilele au trecut, iar ZIUA a decis sa nu publice articolul lui Mircea Platon, o fac eu, in speranta ca vor fi dumiriti astfel si alti intelectuali sustinatori ai homosexualilor.

In plus, semnalez si punctul de vedere exprimat de IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului despre homosexualitate. Este singura atitudine luata de vreun ierarh vizavi de GayFest-ul de anul acesta.(C.T.)

Domnul Cărtărescu faţă cu reacţiunea

În numărul de vineri, 23 mai al Evenimentului Zilei, domnul Mircea Cărtărescu se arată indignat de “marşul pentru familie şi normalitate” organizat, în contrasens cu GayFest 2008, de câteva asociaţii creştine. Acceptând parada gay dar iritat de marşul ortodocşilor, domnul Cărtărescu identifică manifestanţii pentru familie şi normalitate cu “grupurile de cetăţeni indignaţi gata oricând să-i aplaude pe mineri şi pe toţi ceilalţi locuitori paşnici şi normali ai ţării”. Asocierea făcută de Cărtărescu e samavolnică, de vreme ce organizaţiile care au organizat acest marş au în rândul membrilor şi susţinătorilor lor oameni care au susţinut Piaţa Universităţii. Minerii au fost aduşi în Piaţa Universităţii nu de conservatorii creştini, care erau în Piaţa Universităţii şi în Liga Studenţilor, ci de stânga liber-cugetătoare, care susţine acum revendicările mişcării gay.
În continuare, domnul Cărtărescu ne trage de urechi în numele Europei, scriind că manifestaţia pentru normalitate ne va dăuna “ca naţiune” şi va contribui la perpetuarea “imaginii noastre de nu tocmai evoluaţi şi toleranţi cetăţeni ai Europei”. În primul rând, dacă am vrea să fim cu adevărat europeni evoluaţi şi toleranţi nu am mai vorbi de o “naţiune”. U.E. nu are ce face cu naţiunile şi cu statele naţionale, ea lucrează cu euroregiuni, cu minorităţi, cu androizi. În al doilea rând, nu am observat să-i fi luat cineva cetăţenia europeană Papei pe motiv de homofobie. Tot ceea ce am observat a fost reacţia abuziv-totalitară a birocraţilor eurosocialişti faţă de declaraţiile în acord cu morala creştină tradiţională ale catolicului Rocco Buttiglione.
Mai departe, domnul Cărtărescu ne arată că e normal să existe şi la noi homosexuali de vreme ce “după datele ştiinţifice valabile în toate celelalte regiuni ale lumii, patru la sută dintre bărbaţi şi doi la sută dintre femei sunt pretutindeni homosexuali din naştere”. Ceea ce nu a sesizat domnul Cărtărescu, indignat cu program, e că marşul nu e împotriva homosexualităţii, ci “pentru familie” şi împotriva aşa-zisei “căsătorii homosexuale”. În Ortodoxie nu se fac marşuri împotriva unui viciu, nu se fac marşuri împotriva beţiei, de exemplu, aşa cum fac puritanii abstinenţi. Demonstraţia creştinilor-ortodocşi a urmărit să atragă atenţia în privinţa pericolului legiferării “căsătoriei homosexuale”. Adică a acelei inginerii sociale prin care cei în medie trei la sută din populaţia globului ar ajunge să modifice o instituţie civilă având în spate mii de ani de istorie şi de tradiţie religioasă (creştină, mozaică, musulmană etc.). Dacă luăm în consideraţie istoria, semnificaţiile religioase şi beneficiile sociale ale familiei tradiţionale şi le comparăm cu istoria, semnificaţiile morale şi beneficiile sociale aduse de moda “căsătoriei” celor în medie trei la sută din populaţia României şi a globului, marşul pentru familie e într-adevăr un marş pentru normalitate. În altă ordine de idei, dacă ne referim la date ştiinţifice, atunci trebuie spus că statisticile arată că alcoolismul, bolile venerice, consumul de droguri, pedofilia, şi sinuciderile sunt mult mai ridicate în rândul homosexualilor decât în rândul heterosexualilor.
Mai departe, domnul Cărtărescu asociază homofobia cu antisemitismul şi misoginia şi ne povesteşte ce a văzut la Sachsenhausen, în lagărul unde au fost ucişi sute de homosexuali. Ceea ce îi scapă domnului Cărtărescu, mare admirator al “datelor ştiinţifice”, este că acei homosexuali nu au fost ucişi în numele moralei creştine apărate de organizatorii marşului pentru familie, ci în numele ştiinţei, al “ştiinţei rasei”. Şi singurul obstacol împotriva rasismului e creştinismul. Demnitatea persoanei, reclamată pentru homosexuali de domnul Cărtărescu, nu e ştiinţifică, ci religioasă. În regnul zoologic nu există demnitate. Demnitatea e de provenienţă religioasă şi e un reflex al sfinţeniei patriarhale. Paradoxul mişcărilor pentru drepturile homosexualilor e că vorbesc în numele unei demnităţi căreia fac tot posibilul să-i submineze sursa, care e religioasă. Dar dacă admitem acest lucru, atunci suntem siliţi să admitem şi că, acolo unde homosexualitatea, ca păcat, cere doar rugăciunile noastre, “normalizarea” legislativă a acestui păcat nu ne poate stârni decât proteste.
Cât despre Da Vinci şi Wittgenstein, despre care domnul Cărtărescu spune că, “deşi invertiţi, au dus o viaţă ireproşabilă şi au fost spirite de o nobleţe de neatins”, şi aici se cer a fi făcute anumite precizări. Din păcate, avocatul homosexualilor români nu e Wittgenstein, ci domnul Buhuceanu. Diferenţa de geniu şi nobleţe dintre ei poate explica şi de ce domnul Buhuceanu, şi nu Wittgenstein, se agită pentru căsătoria homosexuală şi pentru dreptul gay-lor de a defila pe străzi cu pene de struţ în dos. Wittgenstein a fost un om profund religios, care se gândea “la logică şi la păcatele” lui. De fapt, mă simt mult mai aproape de Wittgenstein decât de domnul Cărtărescu, cel entuziasmat de “atracţia turistică şi ocazia de divertisment” oferită de GayFest. Spre deosebire de Wittgenstein, domnul Cărtărescu e un om care priveşte totul prin prisma carnavalului global, a divertismentului corporat şi varietăţilor de masă. Or, pentru aşa ceva există Disney World, nu trebuie să ne “jucăm” hipiot cu instituţii serioase precum familia sau cu asemenea cărţi fundamentale precum Biblia, pe care domnul Cărtărescu o citeşte cu rafinament exegetic de preşcolar.
Pe tot cuprinsul articolului, domnul Cărtărescu scrie cu dispreţ de înapoierea, intoleranţa, violenţa primară şi vulgaritatea celor din “Estul împotmolit în prejudecăţi”. În absenţa valabilităţii a măcar unui singur raţionament din articolul domnului Cărtărescu, mă mărginesc să constat doar că, din păcate, complexele de superioritate nu dau naştere unui jurnalism bun. Mi-e teamă că, alegând să dea piept cu reacţiunea, domnul Cărtărescu a întors spatele adevăratei probleme.

Mircea Platon