Parintele Iustin cel Tinar
In doar cativa ani a parcurs drumul de la chitara la psalmi si de la excursii pe munte, la staretie. Nu e vreun "drum al Damascului", ci distanta pana la intelegerea profunda a rostului sau omenesc. Barbat falnic, cultivat si inteligent, bucovineanul Iustin Petre promitea sa devina cineva "in lume". Cand, intr-o zi, s-a calugarit. S-a hotarat sa devina monah, dupa o intalnire cu Parintele Iustin Parvu, staretul de la Petru Voda (Neamt). Spune ca marele duhovnic al Moldovei i-a deschis ochii inimii. A primit numele de monah, tot Iustin, dupa nasul sau de calugarie. Intre timp, numele i-a devenit renume: i se spune parintele Iustin cel Tanar.
Cititi un interviu altfel cu un calugar din generatia mea aici.
Postări
"Pana sa ajung la facultate, am fost un haiduc, un om extrem de liber, nimeni nu-mi facea program, nimeni nu-mi punea conditii." Un om liber care si-a asumat calugaria ca libertate.
(In unele manastiri se munceste pe branci, chiar si atunci cand nu mai sunt la inceput si nu mai trebuie construit ceva.
- Este adevarat, pentru ca unii stareti transforma manastirile in cooperative agricole de productie...
- O manastire poate supravietui si fara gospodarie mare, care sa ceara efort fizic major?
- Sigur ca da. Noi nu avem gospodarie cu animale si pamanturi cultivate, dar nu murim de foame. N-am dus lipsa de hrana niciodata, pentru ca are Dumnezeu grija. Noi trebuie sa ne dedicam fiecare zi celor ce conteaza: rugaciune, studiu, mangaierea celor nevoiasi...)
PARINTE DRAGA CITESTE CU MAI MULTA ATENTIE FILOCALIA SI INVATA CA PRIMA TREAPTA IN DRUMUL SPRE DUMNEZEU ESTE DEZPATIMIREA -O LUPTA INFERNALA CU TINE INSUTI CU PATIMILE CARE TE CHINUIESC . ACEASTA LUPTA NU SE DUCE IN BIBLIOTECA PTR CA MAGARUL PE CARE IL PURTAM IN NOI TREBUIE SA-L IMBLANZIM PRIN OSTENELI FIZICE NU SA-L FACEM STUDENT . ACELE MANASTIRI DE CARE VORBESTI DUMNEATA -PROBABIL OSTENITORII DE ACOLO N-AU AJUNS LA ACEASTA STARE SI DE ACEEA LUCREAZA MAI ABITIR CA LA C.A.P. .ASA CA ,PARINTE, DACA DRUMUL DE LA "CHITARA" LA STARETIE A FOST SCURT ,ASA REPEDE AI AJUNS LA NEPATIMIRE DISPRETUIND MUNCA FIZICA???(vorba unuia de pe blog ce se intreba de ce Hristos n-a ales sa fie academician in locul MESERIEI de tamplar .(good point))
SI...APROPO DE SUPRAVIETUIRE... FARA MUNCA UNDE AI DUMNEATA MANASTIREA? APROAPE DE CONSTANTA?? PARINTE INTR-UN LIMBAJ ECONOMIC ASTA INSEAMNA SA "AI VAD BUN" .IA DU-TE DUMNEATA IN VIRFUL MUNTELUI SI VEZI DE NU TI-I CUMPARA NISTE OI SI CATEVA VACUTE.. MANASTIRILE DE CARE VORBESTI MATA NU LUCREAZA PTR ELE INSELE CI EFECTIV HRANESC SI MILUIESC PE MULTI( UN EX:MAN FRASINEI,VILCEA). OARE CE NE INTREABA HRISTOS LA JUDECATA? CATE SFATURI SI POVETE AM DAT SAU CATE PAHARE CU APA SAU BLIDE DE ZAMA SI BANI SI HAINE SI ADAPOST AM OFERIT SEMENILOR,DIN TRUDA NOASTRA.
PARINTE SA MA IERTI CA SUNT PACATOS SI PATIMAS INDRAZNIND SA TE CONTRAZIC DAR EU SUNT DINTRE CEI PROSTI SI INNAPOIATI CARE NU VAD CU OCHI BUNI DAMFUL DE FILOCATOLICISM CE PORNESTE DIN "VARF" SI PUTE PE ALOCURI.
IERTARE
Un frate l-a întrebat pe parintele Iustin Parvu: “Parinte, Avva Varsanufie vorbeste ca în vremea sa mai ramasesera doar trei purtatori de Dumnezeu. Si daca asta era la 550 de ani dupa Hristos, astazi citi mai sint?” A raspuns batrînul: "Trei sute. Caci la sfirsitul vremii sfintii nu vor mai face semne si minuni, ci vor petrece nestiuti si necunoscuti, in smerenie.”
Sa-i multumim dlui Claudiu Tarziu pentru ca a indraznit sa ni-l arate pe unul din acesti 300, pe parintele Iustin cel Tanar.
Din pacate, cu tot efortul si dragostea dlui Claudiu Tarziu, oamenii induhovniciti pe care ni-i prezinta continua sa ramina „nestiuti si necunoscuti” pentru cei care nu vor sa vada, sa auda si sa simta – si care, de aceea, ramin nevindecati. Pentru acestia, precum Anonimul care a postat mesajul anterior, as vrea totusi sa incerc sa arat citeva aspecte pe care nu le-au vazut pentru ca nu au vrut sa le vada.
In primul rind, nu este nimic cripto-catolic in dorinta Parintelui Iustin de a se dedica rugaciunii si studiului, ci un autentic duh ortodox. Dupa cum o spune chiar Parintele staret, „Noi nu avem gospodarie cu animale si pamanturi cultivate, dar nu murim de foame. N-am dus lipsa de hrana niciodata, pentru ca are Dumnezeu grija. Noi trebuie sa ne dedicam fiecare zi celor ce conteaza: rugaciune, studiu, mangaierea celor nevoiasi...” S-a vazut de altfel ca Parintele Iustin nu respinge munca si efortul, ci ideea de prosperitate („Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru” Ps. 19, 8). De altfel, inca de la inceputul venirii lui acolo, Parintele s-a inhamat serios la treaba:
„Cum ati inceput manastirea?
- Am adus trei containere mari, in care am organizat un paraclis si camere de dormit. N-aveam foc si era o iarna cumplita. Pana la urma, am spart un container, pentru a scoate hornul unui godin si a face cald, ca ne ingheta vinul de impartasanie in potir. Nici nu ne puteam spala omeneste, ci doar pe maini. Aduceam apa cu bidoanele din vale, de la un izvor.”
In schimb, parintele Iustin vede care este urgenta lucrarii calugarului in Romania de astazi: ea consta in „recatehizarea oamenilor. Romanul este astazi instrainat de Dumnezeu, din pricina solicitarilor stresante la care il supune societatea. Nu mai are nici educatia crestina de acasa, dupa 50 de ani de comunism si 18 ani de deriva post-comunista. Nu are nici timp sa studieze teologia, sa inteleaga ortodoxia. Noi, preotii, trebuie sa-l ajutam sa si-L apropie pe Dumnezeu. Aici, la Sf. Ioan Casian, vinerea, dupa Sfantul Maslu, tinem cate un cuvant pe un anumit subiect. Iata, vinerea trecuta am vorbit despre tradare, data viitoare voi vorbi despre sinceritate. Evident, in duh ortodox. Sa stiti ca vin multi oameni, multi intelectuali sa asculte, iar la masa care urmeaza se nasc adevarate dezbateri, din care toti avem de castigat. Cred ca asta trebuie sa fie manastirea, un loc in care sa ne regasim cu totii, monahi si mireni, in rostul nostru firesc: mergand pe calea mantuirii.”
Si cu toate ca este tinar trupeste, nu este deloc tinar duhovniceste; aflam astfel ca a „crescut cu rugaciune, post, pelerinaje la manastiri” si ca era inca din adolescenta „foarte entuziast si dornic de a se implica social”. Aflam ca facea exercitiul ascultarii inca de pe vreme cind era in lume: „daca asa spunea fratele meu, care m-a educat, m-a sustinut si m-a si carpit cand a fost nevoie, l-am ascultat.” Aflam si ca Parintele Iustin Petre nu pune studiul inaintea rugaciunii si ca stie foarte bine care este locul fiecarui lucru, primind cu bucurie povetele Parintelui Iustin Parvu: „studiile sunt bune, dar nu masteratul sau doctoratul or sa ma mantuiasca, ci viata curata si rugaciunea. Eram miscat de ce auzeam, ca si cum imi doream demult sa vina cineva si sa-mi spuna acestea. Dar nu eram lamurit ce inseamna viata monahala cu adevarat. Am gasit in manastire un mediu cu totul diferit fata de cel la care ma asteptam, am aflat multe lucruri noi, am cunoscut oameni interesanti, am trait mai adanc rugaciunea, privegherile... Toate lucrurile astea ma hraneau, ma entuziasmau. Era mai mult decat o universitate. Din voia lui Dumnezeu, mi-au fost date doua saptamani foarte frumoase, in care m-am simtit acasa, nu am mai avut acel sentiment de instrainare care ma urmarea oriunde, si la Cluj, si la Suceava. Am inteles ca tot ce traisem pana atunci nu fusese decat o bucla in viata mea, necesara, formativa, dar doar o bucla, ca la manastire e viata mea adevarata.”
Personal, cel mai mult m-a bucurat sa vad ca Parintele Iustin este un om care, spre deosebire de indirjitul corespondent Anonim, vede oameni. Si ii vede pentru ca el insusi este viu. Doar in masura in care ii vezi pe oameni, ai sansa de a-l vedea pe Dumnezeu, si doar in masura in care il vezi pe Dumnezeu, ii poti vedea pe oameni. Este minunta grija dinsului de a nu rani sufletele celorlalti, chiar si atunci cind lucrul acesta s-ar produce mai degraba din vina lor decit din a dinsului: „Ci numai o fata, cu care iesisem in oras de cateva ori la Suceava, a venit la manastire sa ma ceara in casatorie. Credea ca in felul asta o sa ma opreasca sa ma calugaresc. Nu stiam cum sa o refuz mai delicat.” Cred ca aceasta delicatete, impreuna cu competenta teologica, trebuie sa fie principalele inzestrari ale unui duhovnic, in acord cu imnul paulin al iubirii de la 1 Corinteni 13.
Aluzia inveninata a dlui Anonim la „vadul comercial” in care s-ar afla manastirea este contrazisa in cel putin doua locuri. In primul rind, Parintele Iustin plecase deja de la o manastire tocmai pentru ca era vorba de locasul ctitorit de un baron local. Daca tot ce l-ar fi interesat pe Parintele staret Iustin Petre era sa o duca o existenta lipsita de grijile materiale, ar fi ramas in locul respectiv. In al doilea rind, motivul pentru care s-a asezat la aceasta manastire a fost descris de parintele insusi: „Mi-a placut de cum am vazut locul asta, am simtit ca are o forta speciala. Simt ca toti sfintii stiuti si nestiuti care au vietuit pe aici lucreaza cu rugaciunea pentru mantuirea celor care se inchina in acest loc.” De altfel, din tot interviul se vede ca Parintele Iustin este un om duhovnicesc, calauzit si ascultator de un duh pe care anonimul care a postat mesajul anterior „nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte” (Ioan 14, 17)
Daca ar fi fost dupa dl. Anonim, calugarii ar fi fost niste ciobani destoinici, cu pretul disparitiei crestinilor ortodocsi. Intr-o lume populata de indivizi precum corespondentul anonim, astazi in manastiri ar exista multi ciobani, iar inafara manastirilor arieni, nestorieni si monofiziti. Pai vedeti, daca Sf. Maxim Marturisitorul s-ar fi ingrijit de capre, ar fi murit si el linistit, de batrinete. Ce-i trebuia lui sa-l citeasca pe Aristotel, sa zica despre firi si vointe? Nu putea sa cinte si el, precum i-ar fi placut dlui Anonim: “Fluieraş de fag, Mult zice cu drag! Fluieraş de os, Mult zice duios! Fluieraş de soc, Mult zice cu foc!”?
Gheorghe Fedorovici
Ca bine ziceti d-nule Gheorghe Fedorovici! Dumnezeu sa va binecuvanteze.
Trimiteți un comentariu