Un gînd despre naționalism

Oricine se declară naționalist și creștin este automat etichetat drept legionar. Este un risc pe care ți-l asumi sau nu. Căci orice concesie vei face în discurs pentru a demonstra că ai o viziune diferită de cea pe care ți-o presupun adversarii nu va fi pînă la urmă decît o îndepărtare de adevăr (și cu ”A” mare și cu ”a” mic) și o dovadă de slăbiciune. Apoi, fiecare concesie cheamă o alta, sub presiunea unor adversari fără nici un Dumnezeu, care nu se vor opri pînă cînd nu te vei declara ”reeducat”.

Ce uită adversarii și s-ar cuveni să țină minte naționaliștii care se vor prizați și de gardienii ”corectitudinii politice” este că naționalismul este ontologic. Prin urmare, el există vrînd-nevrînd, că-l recunoști sau nu. Iar dacă îl reprimi cu brutalitate sau îl provoci, poate reacționa în forme exagerate și maligne, scăpate de sub orice control moral. De aceea, naționalismul temperat de credința creștină ar trebui încurajat, nu blamat sau expediat sub o etichetă care se vrea infamantă.