În ce țară (vrem să) trăim?
În
ce țară trăim? În una în care premierul, Victor Ponta, este inculpat penal,
șeful celui mai mare partid de la Putere, Liviu Dragnea, este condamnat penal,
o pleiadă de foști miniștri au încăput pe mîna magistraților și a gardienilor, un fost președinte al
statului, Ion Iliescu, este cercetat penal, un alt fost șef al statului, Traian
Băsescu, este anchetat și el; într-una în care un vicepremier, așteptat viitor
premier, Gabriel Oprea, este acuzat de abuz în funcție, de plagiat și de
coordonare a unor plagiate, o treime dintre parlamentari, între care unii cu
nume rezonante, ca Elena Udrea, Viorel Hrebenciuc sau Varujan Vosganian, au
probleme grave în Justiție; într-o țară în care o seamă de ”baroni” locali, de
la șturlubaticul Radu Mazăre al Constanței la doctorul-numai-pe-arginți al
Capitalei, Sorin Oprescu, sînt anchetați, condamnați sau abia ieșiți din
pușcărie, majoritatea oamenilor de afaceri din ”Top 300” Capital sînt închiși,
în curs de judecată, cercetați penal sau recent eliberați condiționat... O țară
de infractori? O țară fără elite politice, economice și administrative? O țară
fără cap (poate și fără coadă)?
Cum
se poate numi o astfel de țară? Unii îi spun colonie. Alții îi spun sat fără
cîini. Unii o numesc neguvernată, alții neguvernabilă. Unii o vor și au făcut-o
sursă de șpăgi și piață de desfacere. Alții cred că poate fi un avanpost
într-un război care nu e al nostru.
Dar
Țara însăși, Țara ce crede despre ea? Că
e coruptă, săracă, urîtă și, prin urmare, ieftină.
De
aia patru milioane de români slugăresc prin Europa pentru un trai mai bun. De
aia votul unui român costă o pungă de mălai, o sticlă de ulei și o
brichetă inscripționată cu sigla partidului care trebuie votat. De aia nimeni
nu se mai revoltă în stradă și, cel mult, românul își varsă năduful în fața
televizorului sau pe forumurile de internet. De aia la noi speranța de viață e
mică. De aia adevărul e un moft, ca și proprietatea. Ce să mai vorbim despre
dreptate? De aia am votat președinte un neamț, cu gîndul la o ultimă soluție:
una venită dinafară, cum a mai fost. Iar neamțul se dovedește român sadea, și-ncă
unul nătîng, mut și de orice inițiativă. De aia ne agățăm de
ruși sau de americani, ori, înghesuiți foarte, de Bruxelles, cu crisparea de pe
urmă a înecatului. De aia stînga știe ce face dreapta, dar nu mai e nici o
deosebire între Dreapta și Stînga. De aia bisericile sînt tot mai pline, în
raport direct cu spitalele și cimitirile. De aia nu mai punem preț pe eroi, pe
martiri și pe sfinți. Nici măcar nu le cunoaștem numele.
Ei
bine, cred că sîntem într-o mare eroare de percepție. Stăpînul nu e vinovat dacă sluga e
hoață. Iar ”liderii” noștri sînt doar angajații noștri, noi sîntem stăpînii și
trebuie să ne manifestăm ca atare. Prin urmare, cînd greșesc, trebuie să-și primească pedeapsa, prin
biciuire la scară, după pravilă.
Nu
sîntem deloc săraci atîta vreme cît am reușit să construim atîta cît am construit
după 1990, deși am fost sabotați constant din interior și am achitat sume
colosale pentru orice lucrare – care au inclus mită de miliarde de
euro.
România
e una dintre cele mai frumoase țări, dar ale cărei frumuseți (nu numai
geografice, ci și cultural-spirituale) sînt slab exploatate turistic, deci
economic. O minimă strategie în domeniu ne-ar ridica nu numai moralul, ci și
nivelul de trai.
Nu
sîntem ieftini, ci, dimpotrivă, sîntem inestimabili, ca persoane, însă trebuie
să conștientizăm asta.
Soluția pentru a nu ne mai devaloriza ca națiune și ca stat și, prin urmare, pentru a nu mai suferi din această pricina, precum și pentru a progresa, e una singură: să ne luăm, de data asta, cu adevărat Țara înapoi. Să-i măturăm de la putere pe moștenitorii sistemului securisto-comunist și pe comiltonii lor, iar pe urmă să dăm rang oamenilor care merită să ne reprezinte și să gestioneze cumsecade lumea noastră, românească.
Soluția pentru a nu ne mai devaloriza ca națiune și ca stat și, prin urmare, pentru a nu mai suferi din această pricina, precum și pentru a progresa, e una singură: să ne luăm, de data asta, cu adevărat Țara înapoi. Să-i măturăm de la putere pe moștenitorii sistemului securisto-comunist și pe comiltonii lor, iar pe urmă să dăm rang oamenilor care merită să ne reprezinte și să gestioneze cumsecade lumea noastră, românească.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu