Demostene Andronescu sau tinereţe fără bătrîneţe

Dl Demostene Andronescu, unul dintre marii poeţii ai temniţelor comuniste, a împlinit astăzi 86 de ani. Şi mi-a mărturisit că simte cum începe să îmbătrînească. Dar nu-l cred, mai degrabă se alintă. Dl Andronescu e mai tînăr ca mulţi dintre noi, prietenii săi născuţi cu cîteva decenii mai tîrziu decît dînsul. Este un om în care şi-a făcut culcuş o lumină de Sus, care îi dă putere, inspiraţie, zîmbet şi o nesfîrşită bunătate faţă de ceilalţi. Dl Andronescu a supravieţuit închisorilor prin poezie şi a biruit vremurile făcînd bine. În Demostene Andronescu cel de azi îl văd limpede pe cel de acum două decenii, îl simt pe cel din poemele carcerale şi îl bănuiesc pe cel din Frăţiile de Cruce. De aceea cred că nu poate îmbătrîni, iar vîrsta sa ne arată numai cît de mult a trecut timpul peste noi, cei care avem bucuria de a-l cunoaşte de un număr de ani. Întru mulţi şi binecuvîntaţi ani să ne trăiască!

ÎNDOIALA

lui V. Voiculescu

Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este

Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale?

Sau poate tot n-a fost decît poveste

Şi-am colbăit degeaba-atîta cale.

De-atîta vreme urc tîrîş, pe coate

Şi-am smuls în căţărare-atîţi luceferi

Că de-o mai ţine mult urcuşul, poate

Doar cei prea-nalţi să mai rămînă teferi.

Si-am risipit atîta suflet, Tată,

În rîvna mea neasemuit de mare

Că de-o mai fi s-ajung în cer vreodată

N-o să mai am ce-Ţi pune la picioare.

L-am dat tribut la fiecare vamă,

L-am aşternut pe fiecare treaptă,

Şi-l risipesc-ntruna, dar mi-e teamă

Că la sosire nimeni nu m-aşteaptă…

Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,

Urc muntele cu-nchipuite creste;

Din tot ce-am fost mai sînt o picătură…

Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!

Demostene Andronescu