PROZĂ SCURTĂ/ Într-o seară de mai...

Un scaun liber

 

10 iunie 2012
- Ştii cum miroase iarba proaspăt tăiată în oraş?, m-a întrebat ea.
- Cum?, am zis, curios să văd ce metaforă mai născoceşte.
- Ca sufletul meu, a răspuns.
Am tăcut. Şi nici ea n-a spus nimic vreme în­delungată. Mi-e atât de proaspăt în minte acest scurt dialog, de parcă l-am avut ieri, nu acum şapte ani. N-am înţeles nicio­dată ce-a vrut să spună. Cum n-am înţeles ce am trăit cu ea.

***

Masa mare, perfect rotundă, părea o roată de lemn ştirbă. Unul dintre cele zece scaune rămăsese gol. Ab­sen­ţa ce­lui care trebuia să-l ocupe îmi stârnea cu­rio­zi­tatea. Cine era invitatul siman­di­cos, că­ruia îi plăcea să se lase aştep­tat? La me­sele vecine erau scriitori cu­noscuţi, care participaseră la deschi­derea festiva­lului de poezie din acel an.
Într-un târziu, a apărut. Mi-am folosit toate resur­sele interioare ca să nu-mi răzbată pe faţă uluirea. Era o femeie răpitor de frumoasă. Ba nu, fermecător de... "asimetrică". Fru­mu­seţea ei nu stătea în trăsăturile per­fecte, ci în ce transmitea chipul său: energie, rafina­ment, senzua­litate.
În timp ce a salutat şi s-a aşezat la ma­­să, i-am făcut portretul pentru tot­deauna. Destul de înaltă, suplă, cu părul castaniu în­tunecat, acope­rin­du-i pe ju­mătate obra­zul stâng, în­tr-o tăietură studiată, ochi de cu­loa­rea mării pe fur­tună, albaştri-verzi, bărbie vo­luntară, uşor ascuţită. Avea în atitudinea ei ceva ciu­dat, con­trastant, fi­ind deopotrivă gracilă şi ele­gantă, dar şi ofensivă, spor­tivă. Râdea şi le întorcea compli­mentele, cu dezin­voltură, bărba­ţilor din jurul ei. Toate privirile lor erau ţinte pe ea. Celelalte două femei de la masă zâmbeau melancolic.
Micul nostru grup se animase dintr-o dată. Eu mi-am compus o mină absentă, silindu-mă să privesc prin frumuseţea aşezată chiar în dreptul meu, ca printr-o fereastră. Mi-era clar că se făcu­seră praf toată verva şi toată elo­cin­ţa mea. În restul serii, am fost mut ca un peşte.
De obicei, femeile nu mă inti­mi­dează, mă simt în largul meu cu ele; îmi place să le curtez abia per­cep­tibil, suficient cât să le încânte, dar nu într-atât încât să o ia în se­rios. Nu merg mai departe decât cu cele cu care rezonez lăuntric şi numai atunci când sunt singur. Succesul meu e constant, ceea ce îmi hrăneşte alura dominatoare şi, totodată, re­laxată.
Până în seara aceea de mai, nu mă mai îndrăgos­tisem la prima vedere. Şi nici de-atunci încoace. Poate pentru că sunt prea antrenat în flirt sau prea cerebral, ca să mă las subjugat de simpla apariţie a unei femei. Îmi trebuie mai mult: să o cunosc, să fiu înflăcărat de vorbele ei, să o simt... Seducţia e un joc pe care îmi place să îl con­duc. E o ţesătură de cuvinte care sur­prind, fasci­nează, in­ventează o lume... Mă îndră­gos­tesc pe măsură ce mă înfăşor în plasa de cuvinte pe care o urzesc pen­tru femeia de care sunt interesat. Cuvintele mă vrăjesc, dacă exprimă inteli­gen­ţa şi pro­fun­zimile unui su­flet. Fru­museţea fizică doar des­chi­de dru­mul cu­vintelor spre inima mea. Tot cu­vintele mă desvrăjesc, uneori, în­tr-o fracţiune de secundă... Şi-atunci, de ce, în faţa acestei necu­noscute, e­ram in­ca­pa­bil să-mi dez­leg cuvintele ca pe nişte câini de vână­toare? De ce încre­de­rea şi su­perbia mea dis­pă­ruseră subit? Ore întregi am as­cul­tat ce povesteau ceilalţi, zâm­beam dis­trat şi răs­pun­deam mo­nosilabic când voia cine­va să mă atra­gă în discuţie. Când femeia a­ceas­ta tulbu­ră­toare s-a a­pro­piat de mi­ne să se pre­zinte simplu, Iulia, cu un su­râs afabil, n-am reuşit nici să-mi pronunţ numele, ci nu­mai să înclin din cap. Pro­­babil că am făcut figură de idiot. Gândul ăsta m-a com­plexat şi mai tare.

Înspre dimineaţă, când ban­chetul s-a în­che­­iat, în drum spre ho­telul unde eram ca­zaţi, le-am mărtu­ri­sit celor câţiva amici care mă în­soţeau: "M-am îndră­gostit!". Au râs în ho­ho­te. Doar nu era să creadă aşa ceva. Am râs şi eu, ca de o glumă bună.

Poezie şi jazz

 

În zilele festivalului nu i-am vorbit Iuliei, m-am îmbibat de prezenţa ei de la distanţă. M-am întors în Bucureşti bolnav. Mă gândeam întruna numai la ea, tânjeam s-o revăd, regretam amarnic că n-am fost în stare să-mi creez o legătură cu ea. Nici nu ştiam de unde s-o iau. Intrase proaspăt în lumea literară şi, deşi obţinuse câteva premii şi era invitată la diverse eve­ni­mente, mi-a fost destul de greu să-i aflu adresa de e-mail şi numărul de telefon. Am citit tot ce scrisese, de la volumul său de debut până la cronicile literare răs­pân­dite prin reviste. Avea imagini puternice şi un stil de felină primejdioasă în poezie, dar în publi­cistică era uşor pre­ţioasă, cu gust pentru nuanţe şi pe alocuri cu umor. Însă ocazia de a o aborda n-a în­târziat. În "Ade­vărul Literar şi Artistic" apăruse un interviu cu ea. Am sunat-o cu pretextul de a o felicita şi de a-i transmite admiraţia mea pentru versurile ei. A fost foarte prie­tenoasă, ceea ce m-a încurajat. Peste o săptămână, am aflat că va recita la un maraton de poezie şi jazz. Ne-am întâlnit acolo şi am făcut în aşa fel încât să ră­mânem singuri la o masă câteva ore, după ce spec­ta­colul se încheiase. Am vorbit mult despre poezie, mu­zică şi dragoste. Am văzut atunci pentru prima dată cum ochii ei de un albastru intens, care uneori o făceau să pară atât de rece şi stăpână pe ea, capătă irizări stra­nii, reflexe ale unei mari arderi interioare. În lumina joasă a barului unde am întârziat până spre ziuă, îmi zâmbea atât de promiţător, cu capul plecat un pic spre umărul drept, încât eram gata să-mi pun viaţa în mâini­le ei. Şi mi-am pus-o. Dar ea nu ştia încă.

Dragoste fără milă

 

Au fost câteva săptămâni în care ne-am lăsat cu­prinşi de un turbion ameţitor, din care n-am fi putut scăpa teferi, decât dacă rămâneam strâns îm­bră­ţişaţi. Când nu eram împreună, discutam ore în şir pe messenger sau schimbam la ne­sfâr­şit mesaje pe telefonul mobil. Mergeam la orice lansare de carte, la orice expoziţie de pictură, la un ce­naclu săptămânal - unde asis­tam fără să participăm - şi la dez­bateri care nu ne interesau, doar ca să ne în­tâlnim privirile, să ne adul­mecăm, să alunecăm pe cu­vinte ca pe pa­tine, să legăm emo­ţie de emo­ţie, într-o punte peri­cu­loasă. (Continuare)

Din aceeaşi serie:

Dragoste virtuală

O dimineaţă aproape obişnuită 

Iubire nerostită

Aceste texte fac parte dintr-un volum de proză scurtă aflat în pregătire.