"Revoluţionari" prinşi în insectar de Andrei Pleşu
Parlamentul
Sunt oameni care votează
şcolăreşte ceea ce le spune d-l diriginte, oameni care, de fapt, nu iau în
serios lucrurile astea: le tratează ca pe nişte „figuri impuse“, care trebuie
executate fără prea multe comentarii. Dar nu e vorba numai de superficialitate.
E vorba şi de capacitatea de a înţelege aceste texte. Trebuie să ai o anumită
experienţă, o anumită formaţie, ca să înţelegi cum trebuie un text. Mulţi
parlamentari nu au pregătirea necesară.
[…] Ca să nu mai spun că, dacă invocăm „poporul“, trebuie să ne reamintim
şi de sondajele de opinie care ne spun că parlamentul e pe ultimele locuri în
materie de încredere „populară“.4%-6%!
Tocmai. Unde e „legitimitatea“ în cazul ăsta? De ce o instituţie care are 4% încredere publică pretinde că reprezintă poporul şi dă lecţii tuturor?
Referendumul
Ce fel de conducere de ţară e
asta, care a decis că, din 19 milioane de români, nu merită respect decât 7,5
milioane? Ce fel de conducere de ţară e asta în care un preşedinte şi un
prim-ministru îşi instigă propria populaţie la răzmeriţă? Eu n-am mai auzit
aşa ceva. E un caz unic pe lume în care preşedintele unei ţări spune
votanţilor lui: „protestaţi, ieşiţi în stradă“ împotriva celor care
au votat altfel decât voi.
Presa
Pledez pentru o lege a presei, o
lege bine gândită, care să nu suspende libertatea de exprimare, dar care să nu
îngăduie pornografia (folosesc cuvântul în sensul cel mai larg). Nu se poate
ca, în numele libertăţii de exprimare, să lăsăm orice ţăcănit şi orice ţoapă să
ne spargă geamurile. Libertatea trebuie onorată cum se cuvine, nu folosită
pentru cafturi de cartier. E nevoie şi de o recalibrare a meseriei de gazetar,
care are rigorile ei.
Zoe Petre
Îmi pare foarte rău de această
evoluţie a d-nei Zoe Petre. Eu am socotit-o întotdeauna şi continui s-o socotesc
un om cultivat şi bine orientat în plan geopolitic. În plus, e un om cu
experienţă. A fost direct implicată în politica externă a ţării sub Emil Constantinescu.
Am fost alături de ea la diverse dezbateri în Statele Unite, în Europa, cu
privire la aspiraţiile noastre (de atunci!) de integrare europeană şi
euroatlantică. Or, s-o văd acum, dintr-o dată, susţinând un discurs care seamănă
cu discursul naţional-comunist despre „agenturi“ şi despre nedreptăţile pe care
ni le face mapamondul, când de fapt, în ţărişoară, totul e în ordine (în afară
de Băsescu), să o văd în acelaşi cor cu Ion Iliescu, după ce, ca partizan al
lui Emil Constantinescu, a spălat pe jos cu el ani de zile, e mai mult decât o
surpriză. E o dramă. Am sfârşit prin a-mi spune că e vorba de umorile
maternităţii... Numai mamă să nu fii! Te trezeşti că faci tot felul de
nefăcute. Vrei ca flăcăul tău să ajungă ministru, ei bine „faci totul“: îi
scrii lui Barroso, „muşti şi rupi“ la televiziune etc.
Andrei Marga
Luaţi cazul bietului Andrei
Marga: s-a zbătut ce s-a zbătut, a apărut, cu un surâs suficient, seară de
seară, luni (ani?) de-a rândul, în emisiunile Antenei 3, combătând drastic tot
ce-i mirosea a „fascism“ în Guvernul Boc (şi totul îi mirosea a fascism, fiind
în privinţa asta foarte aproape de Iliescu, care şi el a redescoperit zelul
antifascist al tinereţii), iar acum a fost evacuat scurt, ca o anexă nesemnificativă,
de chiar „beneficiarii“ săi. Să treci de la o instalare prepotentă şi iradiind
mulţumire de sine la o poziţie de şomer politic trebuie să fi fost o mare
dezamăgire, o lecţie dură. A fost vizibil ofensat, dar se pare că promisiunea
unei alte şefii (ce-i drept, mai modeste) l-a biruit din nou. Îmi pare rău şi
de alţii. De Daniel Barbu, de pildă. Băiat deştept şi citit. Dar la cât a fost
de activ şi fioros în „tabăra cea bună“ merita şi el ceva mai mult decât două
săptămâni de consilierat prezidenţial. Mă mir că n-au căpătat câte ceva şi
alţii, care de vreo doi-trei ani trăiesc în regim de front.
Claudiu Săftoiu
Doar Claudiu
Săftoiu a prins un mic post la televiziune...
Cum mic? E mare. E
PDG.
El are talentul de a face din
orice post pe care îl obţine un post mic. A mai încercat şi la Preşedinţie, şi
la SIE. Este într-o permanentă luptă cu imaginea lui despre sine.
Victor Ponta
Domnule, în cazul lui Victor
Ponta avem de a face cu un om, care, după mine, e blocat în ultimele faze ale
pubertăţii: are un fel de euforie a poziţiei în care a ajuns mai repede decât
şi-a imaginat. E important: a dat mâna cu Barroso şi cu alţii, a apărut în poze
prin ziare, a fost luat în serios de diverse televiziuni, drept care nu se mai
poate sustrage unui copilăros zâmbet fudul şi şmecher. Abia dacă te poţi
supăra pe el.
Chestia cu plagiatul m-a indispus
grav, până am realizat că reacţia nonşalantă a d-lui Ponta vine din faptul că
el nu înţelege, de fapt, despre ce e vorba, nu e încă familiarizat cu zona
academică în care enormitatea gestului lui e evidentisimă. E inocent. Nu
pricepe că greşelile politice ale unui tânăr aspirant la carieră îi pot afecta
viitorul. Nu poţi să faci tumbe tot timpul şi toată lumea să te aplaude, chiar
dacă ţi se întâmplă cam des să cazi în cap.
[…] Eu cred că PSD, cu toate
rezervele pe care le poate avea, e un partid destul de mare şi destul de divers
ca să fi oferit variante ceva mai plauzibile. Cum să pui în braţele unui
începător veleitar o asemenea răspundere, când ai zi de zi probe că e încă
nealcătuit, că trage când hăis, când cea, că ascultă când de Y, când de X, că
ba vrea şi nu poate, ba poate dar nu vrea, ba nu e lăsat să vrea, ba nu e lăsat
să poată?
Crin Antonescu
D-l Crin Antonescu s-a comportat
mai mult decât iresponsabil.Nu e normal ca, dintr-o ambiţie personală, să vrei
să disloci o naţiune întreagă din propria ei tradiţie europeană şi să o împingi
spre furii demne de anii `50. Un om care a făcut o facultate, un om care, când
îşi ia concediu, nu se duce la Isaccea, ci pleacă în Occident, un om care
iubeşte atât de mult limba engleză încât ţine s-o vorbească chiar dacă n-o
ştie, n-ar trebui să se complacă în retorica lui Jirinovski.
[…]Vorbesc de această nulitate
volubilă care se numeşte Crin Antonescu. Dar o nulitate volubilă poate să fie
până la urmă strict decorativă. El însă este periculos. Comportamentul lui e
de o neliniştitoare inadecvare. În plus, e într-o poziţie de putere. A practica
un discurs în care reapar toate poncifele anilor `50, cu „clică băsistă“
în loc de „clică burgheză“, cu „agenturi străine“, cu
anticolonialisme băţoase, de activist „pe linie“, e a suferi de o dezordine
interioară foarte riscantă, mai ales dacă se manifestă la vârf.
D-l Antonescu şi mulţi dintre susţinătorii
săi vor să inducă ideea că, întrucât au votat contra lui Băsescu,
s-au pronunţat, fatalmente, pentru Crin Antonescu. Ca şi cum s-ar face
un referendum în care am fi întrebaţi dacă mai vrem sau nu morcovi, s-ar vota
antimorcovi, şi atunci ar apărea, vesel, un castravete şi ar spune: „am
înţeles, vreţi toţi să treceţi pe castraveţi. Mă vreţi pe mine!“. Oamenii ăia
s-au dus, au votat DA, dar nu e nicio garanţie că la toamnă vor vota pentru
cine cred actualii guvernanţi. Mai ales că mai sunt până atunci vreo
două-trei luni şi, în ritmul în care USL reuşeşte să se facă de râs, s-ar putea
să ajungă la cote de ridicol maxime.
Ioan Mircea Paşcu
Chiar ieri l-am auzit pe un fost
ministru al Armatei, Ioan Mircea Paşcu, susţinând ideea că ICR era un
cuib de agenţi de influenţă. Domnule, mi se face frică când mă gândesc că omul
ăsta a fost ministru al Armatei. Asta e o instituţie importantă, nu poţi s-o
dai pe mâna unei mătuşi care face scenarii.
3 Comentários:
Ref parerea despre I M Pascu:
La urma urmei, orice formator de opinie poate fi considerat agent de influenta...
Ref parerea despre I M Pascu:
La urma urmei, orice formator de opinie poate fi considerat agent de influenta...
Extraordinar interviu, o gura de oxigen dupa sufocanta propaganda a referendumului. Este minunat sa vezi ca mai exista inca bun simt, inteligenta, luciditate si umor.
Din pacate concluzia este grava: nu mai e nimic de facut.
Trimiteți un comentariu