Călătorie în poveste

De cate ori iau drumul unei manastiri, ma pregatesc sa intru in poveste. Dincolo de rav­na, evlavie, dragoste si nadejde - punc­tele cardinale ale pelerinului -, se afla un copil tanjind dupa povesti minunate, cu sfinti coborati din icoane si cu oameni care primesc aripi ingeresti. Stiu ca povestea ma asteapta vie, puternica si pul­sand ca inima unei fiinte nemaiin­talnite. Stiu ca vrea sa fie spusa, dar nu se da oricui. Si sper sa mi se dea mie, asa cum poetului i se da de Sus versul care il poarta spre lumi nebanuite. Cine stie de cate ori am ratat o po­ves­te extraordinara, fara s-o banu­iesc, sub straiele modeste ale unei apa­rente normalitati? Pen­tru ca intot­deauna povestea este as­cunsa, taini­ca, nevazuta decat de ochii inimii, daca ii ai deschisi. Asa­dar, cand pleci la drum spre o manastire, trebuie sa-ti deschizi bine ochii inimii, ca sa traiesti po­vestea adevarata. Putin a lipsit sa trec orb si pe langa povestea Schi­tului Cucuis, din judetul Alba. A­veam ochii legati de griji lumesti, si sufletul prea tulburat de mirosul in­ceputului de primavara. Dar cine­va de Sus a vrut altfel...

Cititi reportajul in Formula As.