Să legalizăm prostituţia politică!
Unul dintre nenumăratele comitete şi comiţii de pe lîngă preşedintele tuturor românilor a cerut legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare. Taman în campanie electorală neoficială.
Pare-se că aşa cum românii sînt urmăriţi de ghinionul de a alege mereu numai între doi foşti comunişti (apud Băsescu) sau între răul mai mic şi răul mai mare, aşa şi dl. Traian Băsescu se trezeşte vorbind, în campaniile electorale pentru prezidenţiale, în apărarea păcatelor tinereţii. Dacă la precedentele alegeri prezidenţiale, dl. Băsescu a scandalizat opinia publică afirmând că 20% dintre români sînt homosexuali, în pregătirea acestor alegeri, domnia sa încearcă să-şi rotunjească zestrea electorală cu voturile prostituatelor de toată mîna, ale puberilor care vor să-şi înceapă viaţa sexuală fără emoţii şi ale frustraţilor de toate vîrstele care îşi fac viaţa mai roz la lumina unui joint.
Dl. Băsescu va fi înţeles primul că au rămas tot mai puţini cei care se mai lasă păcăliţi să vină la vot şi încă şi mai puţini cei care sînt dispuşi să-l mai crediteze pentru un mandat (nu-i bai mare, de vreme ce nici în dreptul celorlalţi candidaţi nu se înghesuie alegătorii). Căci ce motive de entuziasm electoral ar avea românii în plină criză, în general, şi bugetarii sau pensionarii – dimpreună covîrşitor majoritari în ţara asta –, în special?
Şi-atunci, dl. Băsescu mizează pe tinerii prostiţi într-un sistem de învăţămînt ca vai de el şi, eventual, pe nefericiţii mai trecuţi.
Şi-atunci, dl. Băsescu mizează pe tinerii prostiţi într-un sistem de învăţămînt ca vai de el şi, eventual, pe nefericiţii mai trecuţi.
Pentru ca propunerea de legiferare a marijuanei şi a sexului pe bani să nu sune a ofertă electorală, a fost făcută de o comisie prezidenţială, deci, vezi bine, de experţi. Experţi care au ambalat-o, desigur, într-o poleială academică, cu intenţia vădită de a inhiba orice replică. Contra-argumentele medicale, morale şi de bun-simţ nu fac nici cît o ceapă degerată în faţa opiniei cu ştaif a înaltei Comisii! Nu e cazul să insist asupra argumentelor împotriva propunerii clocite la Cotroceni – au făcut-o destui specialişti în cărţi, conferinţe şi declaraţii publice –, dar vă reamintesc concluziile: legiferarea prostituţiei agravează problemele pe care această "meserie" le naşte, iar legiferarea „ierbii” va îngroşa rîndurile celor care îşi vor distruge viaţa cu droguri, trecînd, în căutare de senzaţii mai tari, de la cele care “nu dau dependenţă” la cele care dau moarte în chinuri.
Mai bine, decît să legifereze tot felul de vicii (puţin a lipsit să nu treacă un Cod al Familiei în care erau legalizate casătoria între homosexuali şi adopţiile de copii de către cuplurile homo), politicienii ar legaliza prostituţia politică.
Cocotele scenei politice ar putea avea condicuţă - să ştim şi noi cînd şi cu cine s-au mai tăvălit -, carnet de sănătate - ca să păstrăm distanţa faţă de cele cu boli ruşinoase - şi de plătit un impozit forfetar – pentru că sigur n-ar declara sumele reale încasate. Avantajul lor ar fi că nimeni nu s-ar mai putea declara înşelat cu promisiuni mincinoase, suferind de o dragoste neîmpărtăşită sau trădat cu cel care dă mai mult. Astfel, ar căpăta şi politicienii onorabilitatea pe care ţi-o conferă o ocupaţie legală.
Cred că legiferarea prostituţiei politice este o necesitate incontestabilă, după 20 de ani de practicare a ei fără ca politicienii să fi fost supuşi vreunui control asupra veniturilor sau măcar unui consult medical periodic, fără să le fi stăvilit cineva voluptatea bolnăvicioasă a traseismului partinic şi doctrinar şi fără ca nouă să ne fie “reperată” onoarea.
Fără îndoială însă, o astfel de iniţiativă legislativă n-ar fi însuşită nici de dl. Băsescu, nici de vreun partid politic parlamentar.
Poate că merită să încercăm s-o impunem noi, simpli cetăţeni...., pardon, clienţi. Ce ziceţi de un referendum pentru modificarea Constituţiei, în sensul ca aceasta să reglementeze şi regimul meseriei de politician?
PS:
Citiţi şi poziţia Bisericii Ortodoxe Române şi un documentar.
16 Comentários:
Interesant cum Basescu a absorit nise dintre cele mai opuse: de la liberali de stanga, la legionarizi, de la la un alde Gabriel Andreescu la fostii detinuti politici. Trebuie sa recunoastem ca la populism nu-l intrece nimeni pe marinar.
"basescumpesctoate" :)
Subscriu desi initiativa d-lui Tarziu nu va avea sorti de izbanda la nivelul actual al constiintei neamului ,speram ca Dumnezeu va schimba vremurile pentru trezirea poporului roman
cu stima
claudiu d
@ claudiu d.
Sper ca mergeti in prelungirea pamfletului meu, deci nu o luati la propriu :)
Legionarizii sunt incrucisarea dintre bacteria legionella si garizi, pestisorii de pe langa diguri?
@ albina dacica:
Oricit ar fi de... inadecvati, nu legionaroizii sint problema Romaniei de azi, macar pt ca sint insignifianti sub raportul impactului in societate.
Hai sa raminem, in comentarii, la subiectul pamfletului, subiect care nu e o gluma, chiar daca zmbim amar.
Spre exemplu, în Braşov, într-o statistică a anului trecut, doar două prostituate au prestat, drept pedeapsă că au fost prinse, muncă în folosul comunităţii. Restul s-au băgat în politică să muncească în folosul lor:)
Tot aştept să se spună lămurit că derbedeul trebuie înlăturat, ceilalţi candidaţi fiind faţă de el ca şi Adonis pe lângă Quoasimodo! Desigur, pentru cei care doresc să mai aibă ţară...
Firesc ar fi să avem o participare la vot de 90%, iar derbedeul să obţină cel mult 0,02%...
@ Marius Ola, Prin alte oraşe prostituţia e "pâinea" unui număr mare de cucoane!
Romania are toate problemele din lume plus una: Traian Basescu. Ce e prea mult strica! Sa speram ca se va termina, indiferent cum, dar sa se incheie circul asta de prost gust!
dle Tarziu, nu prea ati inteles mare lucru din raport
pacat, va credeam mai inteligent...
Lasand la o parte toate merge vorba ca fiecare tara are conducatorul pe care-l merita. Noi incercam sa inlaturam oameni si sa punem altii care consideram oarecum a fi mai buni. Necazul este ca indiferent cat ne-am stradui sa facem aceasta trebuie sa fim constienti ca inainte de toate, acestui neam ii atarna greu de ceafa pacate foarte grele. Fara sa fiu lipsit de optimism cred ca aceasta avalansa a raului se va napusti din ce in ce mai tare. Cred cu sinceritate ca acestui neam ii trebuie un dus rece puternic ptr a se trezi din cosmarul in care traieste. In toate directiile raul isi face mendrele si parca tindem sa deznadajduim privind cu realism cum cele mai scumpe valori si cele mai curate lucruri sunt inlocuite cu margaritarele de zgura. Cred la momentul acesta ca rugaciunile dreptilor acestui neam nu mai fac fata izvorului de rautati. Departarea de Dumnezeu, gresita intelegere a credintei, gresita intelegere a vietii si multe altele ne fac sa ratacim pe drumurile vietii. Pe cat pare de greu pe atat este de usor in a schimba lucrurile prin Dumnezeu. O pocainta sincera ne-ar aduce izbavirea. Dar cum sa vorbim despre pocainta cand ea nu mai este inteleasa nici de oamenii bisericii.
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
O rugaciune pentru toata lumea:
http://cristianstavriu.wordpress.com/2009/09/24/rugaciune-pentru-intreaga-lume-sf-siluan-athonitul/
Legalizarea prostitutiei, din punctul meu de vedere, e utila si necesara, fiindca in acest mod sume imense din impozitele datorate nemijlocit statului de practicantele acestei meserii ar umfla bugetul de stat. Totodata s-ar elimina un flux imens de bani murdari din circuitul si asa suprasolicitat al economiei subterane, si s-ar crea noi locuri de munca, indiferent daca pentru unii aceste locuri de munca sunt, desigur, "imorale". Nu trebuie uitat ca nu toate prostituatele fac sex contra cost de frica - dimpotriva, sunt perfect constiente de ceea ce fac, iar unele se mandresc tare mult cu asta. Asadar argumentul bisericesc al respingerii proiectului de legalizare a prostitutiei din motive morale, de injosire a corpului femeii cade, macar partial. Fiecare e liber sa faca orice are chef cu viata lui. Pe urma, distinsul autor a uitat sa precizeze ca, daca unele tari din UE interzic prostitutia pe teritoriul lor, altele, ca Franta sau Germania, o tolereaza, si scot bani frumosi din asta. Putina echidistanta editoriala nu strica. Iar legalizarea prostitutiei ar reduce semnificativ criminalitatea legata de practicarea ilegala a ei, precum si numarul imbolnavirilor de boli lumesti - fiindca ar fi controlat fenomenul din punct de vedere dermato-veneric. Barbatii nu pot fi opriti sa mearga la femei - macar s-o faca intr-un mod civilizat, si sa plateasca pentru asta.
Drogurile usoare e normal sa fie legalizate, fiindca astfel s-ar deturna un flux de bani murdari din intuneric la lumina. Nu se va putea niciodata elimina traficul de droguri - si n-o sa mai insir motivele, banuiesc ca le banuiti si dvs. - dar macar va putea fi oarecum tinut sub control.
Argumentele de ordin moral si religios contra legalizarii prostitutiei nu stau in picioare. Si asta dintr-un motiv foarte simplu - inaltele autoritati bisericesti s-au priceput mereu sa dea sfaturi morale altora, uitand sa arunce o ocheada in ograda proprie. Astfel, scandalurile de homosexualism din biserica, scandalurile legate de lipsa de transparenta a bisericii in legatura cu acuzele aduse unor inalti ierarhi de a fi colaborat cu Securitatea - si nu-s putini cei carora li se aduc astfel de acuze - precum si numeroasele acuze de coruptie la nivel inalt in administratia bisericeasca - de pilda cazul lui Teodosie Snagoveanul e cel mai la indemana -fata de care Sfantul Sinod manifesta o atitudine de ambiguitate complice ar trebui sa-i dea inaltului for de gandit cand vine vorba de a da lectii de morala.
Domnule Claudiu Tarziu, diferenta intre legionaroizi si legionarizi este, pana la urma, de un o. Nu trebuie sa va supere o gluma nevinovata in prelungirea unui pamflet. Ca politica e o curva, asta o stim de mult. Ca, uneori, curva este promovata, asta se mai intampla; unele ajung in pozitii mari in stat, de la imparateasa in Bizant sau, astazi, la nevasta de presedinte in Hexagon ori ministru pe la nord de Dunare. Nu se stie exact, inca se fac cercetari: mediul secreta individele sau ele numai il complinesc?
Dar uitam ca Basescu este acela care spunea ca romanii sunt in proportie de 20% homosexuali. Eu banuiesc ca a vrut sa spuna securisti, dar nu i-a iesit cuvantul din gura. Acu', vin sa va intreb doar atat: eu pe cine sa mai bazai? Pe tov. Basescu, mi-e lehamite, pe tov. Geoana nu pot, ca e bleg si-mi pierd timpul. Mai ramane Crin, nu e din sistem, dar... dar nu-mi vine sa bazai vioi o floare atat de palida. De 20 de ani tot bazaim degeaba, ca naucii. Nu o fi neamul asta atat de blestemat incat sa nu ne mai regasim normalitatea. Cred ca a venit vremea sa mai si intepam!
As vrea sa fac o precizare ptr anonim care pledeaza ptr legalizarea prostituitie.
Draga anonimule, fiecare face ce vrea pe lumea asta legal sau ilegal. Nu prea putem opri pe cineva sa faca ceea ce vrea si sa se incadreze intr-o normalitate fireasca . Problema este insa mult mai complexa decat o intelegi sau o vezi tu deoarece atunci cand anumite pacate se legalizeaza presupe si acceptarea lor de societatea publica ceea ce aduce asupra noastra o responsabilitate enorma. E adevarat si faptul ca foarte multi oameni nu vad si nu intelg impactul unor fapte pacatoase asupra unei natii. Mi-e greu sa-ti explic incateva cuvinte ceea ce implica din punct de vedere spiritual aceste blestematii care se petrec si pentru care vrem sa creem un cadru legal. Astazi fiecare isi asuma responsabilitatea faptelor comise deci eu unul nu vreau sa incuuvintez ceva ce imbolnaveste firea poporului din care fac parte. Eu iti recomand sa cugeti un pic la sufletul tau si sa incerci sa intelegi de unde vii si incotro te duci si ce influenta au ideile tale, faptele tale in contextul acestei lumi. Tragedia acestei lumi trebuie plansa ca propriile noastre pacate si ca atare sa nu crezi ca te judec in vreun fel si nu te inteleg. Cred sincer ca-ti lipseste o legatura cu Creatorul tau ca sa poti gandi atat de superficial dar ma rog la Bunul Dumnezeu prin conjuncturile vietii sa-ti descopere ca ratacesti si nu e usor sa dai cu piciorul in tzepusha.
Apropo de aceasta iti recomand urmatoarele articole:
http://cristianstavriu.wordpress.com/2009/09/02/poetul-%c8%99i-talharul/
http://cristianstavriu.wordpress.com/2009/09/25/perversitatea-ateismului-pilda/
Sper ca am fost inteles!
Doamne miluieste-ma!
Cristian
un raspuns pentru anonimul care crede in fericirea legalizarii prostitutiei si a drogurilor "usoare", din presa de astazi:
http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-09-25&id=39601
Anonimul este un votant de-al lui Cernea, agnostic, "iluminist", picat ca musca in lapte pe un blog crestin? Sau un fan EBa? Niciun argument nu sta in picioare. Toate statele care au legalizat prostitutia bat in retragere. In loc sa faca un bine societatii, rezultatul a fost catastrofal! Traficul de carne vie a inflorit, prost sa fii sa crezi ca pestii o sa mearga la ghisee sa plateasca impozite la stat, curvele nu au capatat un alt statut, bolile nu au scazut, etc. Un fiasco total! Pai cum sa nu fie un esec atunci cand pe Dumnezeu il scoti complet din joc, il nesocotesti si calci peste poruncile Lui, intru "binele umanitatii", si in numele emanciparii. Asta e un bla-bla pe care l-am auzit si de la comunisti. Si ei doreau binele umanitatii, dar in lipsa Proniei. Crestinismul inlocuit de "morala" este un cancer al sufletului.
Trimiteți un comentariu