miercuri, 10 septembrie 2008

Vinovăţie, politicianism, suspiciune

Comisia Juridică a Senatului a hotărît deunăzi ca preoţii să nu mai fie verificaţi dacă au colaborat cu Securitatea decît la cererea cultului din care fac parte. O prostie politicianistă care are efecte perverse. Căci, în loc ca asta să-i scape pe popi (şi aici mă refer strict la ăi de-au făcut pact cu diavolul, findcă ei nu merită a fi numiţi preoţi), Comisia Juricică face să continue suspiciunea la adresa tuturor preoţilor. În plus, eu n-aş miza prea mult pe ajutorul de care se vor bucura politicienii în campania eletorală din partea clerului ortodox (cine era sa facă propagandă, făcea oricum, di alte interese, iar cine nu, nu o să se dedea la asta pentru decizia de marţi).
Din 1990 încoace tot felul de nevolnici antihrişti, cu firmă de "societate civilă", acuză Biserica Ortodoxă Română de colaboraţionism cu regimul comunist, de trădarea tainei spovedaniei şi de prigonirea bieţilor greco-catolici în complicitate cu aparatul de partid şi de stat. Tot de atunci, diverşi politicieni şi prea mulţi ierarhi fac presiuni pentru a ţine adevărata istorie a Bisericii sub obroc. Ceva, ceva însă a început să iasă la lumină. Unii dintre ierarhi au fost deconspiraţi drept colaboratori, alţii, văzuţi ca mari comunişti s-au dovedit, prin prisma documentelor istorice, adevăraţi apărători ai Bisericii şi ai clericilor prigoniţi (aşa cum a fost patriarhul Justinian Marina). Din 60 de ierarhi ortodocşi doar cîţiva au fost acuzaţi de colaborare cu Securitatea. Se apropia, deci, momentul să se limpezească o dată pentru totdeauna povestea asta. Şi taman acum s-au trezit senatorii să pună iarăşi la secret dosarele preoţimii. Nu ştiu cît au făcut-o din interes politic, cît din prostie şi cît dintr-un tainic îndemn dat de Michiduţă însuşi, ca să mai bage la apă credibilitatea BOR.

6 Comentários:

Anonim spunea...

Mi se pare ca cea mai temeinica solutie in tarasenia asta cu dosarele e CANONIZAREA sfintilor din inchisorile comuniste: Valeriu Gafencu, Arsenie Boca, Ioan Ianolide, Constantin Oprisan, Gheorghe Jimboiu, Gheorghe Calciu si multi, multi altii. As vrea sa-l vad pe mitropolitul Corneanu citind acatistul Sfantului mucenic Valeriu (Gafencu) spre exemplu.

Anonim spunea...

http://parohiadancumare.blogspot.com

Un site al unei parohii crestine autentice, cu slujire adinca, care este in nevoie de renovare. Flacara credintei are nevoie de Biserici unde sa arda. Va rog sa postati pe site-ul Dvs. un link catre acest site al nostru si,daca puteti, sa ajutati in orice chip posibil. Cu multumiri, Marian Stamate

Anonim spunea...

SIMPLE COINCIDENŢE

Pe pagina de internet „Lumea credinţei” Razvan Bucuroiu este foarte agitat de atitudinea profesionala a KSL Catalin lacasuri ortodoxe care a preluat niste articole din revista fara sa precizeze sursa. Pai sa vedem acum atitudinea profesionala a lui George Crasnean (alias Razvan Bucuroiu) in numarul pe septembrie al revistei.

In „Gazeta de Transilvania” din 28 iunie 2008 Razvan Ionescu publica articolul intitulat „Dobrovaţ ultimul chivot” în care scrie: (...) vedem şi din cuvintele alese de ierodiaconul Gherasim Putneanul în „Cuvântul de îngropare vechiului Ştefan Voievod, Domnul Ţării Moldovii, cel ce s-a numit Mare”: „Dar cu atâta mărirea lui mai vecinică este şi mai luminată, cu cât nu dintru a lumii, ci din plinirea poruncilor lui Hristos, Împăratul veacurilor, au agonisit-o”. (...) Au existat câteva voci care au încercat să acrediteze faptul că în ultimele luni de viaţă Ştefan cel Mare s-ar fi călugărit, primind ca monah numele de Simion. Tradiţia monastică a Putnei, memoria ei, ca şi dovezile istorice nu confirmă în nici un fel această presupunere. Ştefan cel Mare nu a îmbrăcat pe patul de moarte haina monahală, dar a înţeles adevărata dimensiune a raportului duhovnicesc dat de binomul monarh – monah. Între Împărăţia care „nu este din lumea aceasta”, şi lumea aceasta în care poţi dobândi Împărăţia. (...)Ultimele gesturi ştiute ale lui Ştefan cel Mare se leagă de Dobrovăţul pe care nu a mai apucat să-l vadă împlinit, deşi i se va fi vestit cu siguranţă sfârşitul zidirii la 12 aprilie 1504, în cel de-al 48-lea an curgător al domniei sale. Ultimele sale daruri sunt îndreptate spre Dobrovăţ: un „Minei” scris la Putna (februarie), un epitrahil brodat şi în sfârşit încă un „Minei”(18 mai). Este ultima informaţie despre voievod. Apoi „în luna iulie, 2 zile, în zi de marţi, la al patrulea ceas din zi, şi pe Ştefan voievod l-a ajuns moartea”. Asemeni unui Prospero ce se retrage la Milan „ca din trei gânduri unul să-l îndrepte înspre mormânt”, în ultimele sale zile Ştefan cel Mare îşi îndreaptă fiecarea al treilea gând spre Dobrovăţ, ultimul chivot.

In „Lumea credinţei” pe luna septembrie 2008, George Crasnean (alias Razvan Bucuroiu) scrie articolul intitulat „Dobrovaţ ultimul chivot al lui Stefan” în care scrie: Stiut este ca Stefan cel Mare a cautat o Imparatie „care nu este din lumea aceasta”, dar care poate fi dobandita in timpul trecerii prin aceasta lume (...) I se va fi vestit totusi sfarsitul zidirii Dobrovatului, ultimul sau vis implinit, la 12 aprilie 1504, „in cel de-al 48-lea an curgator al domniei sale”. Chiar si ultimele sale daruri au fost indreptate catre Dobrovat: un „Minei” scris la Putna in februarie 1504, un epitrahil brodat si un alt „Minei” din 18 mai. Aceste daruri sunt de fapt ultimele informatii despre voievod, pentru ca, „in luna iulie, 2 zile, in zi de marti, la al patrulea ceas din zi, si pe Stefan voievod l-au ajuns moartea”... (...) Nu cred ca Stefan s-a calugarit in ultimele in ultimele de viata (cum sustin unii, pretinzand ca ar fi luat numele de Simeon), dar demn este de crezare ca, din toate gandurile sale, unul si-l indrepta zilnic spre mormant, viata agonisindu-si in felul acesta. Poate ca si Dobrovatul s-a ivit in urma unui astfel de gand, ca ultimul chivot al domnului Moldovei, Stefan „cel ce s-anumit Mare”, facand astfel „cu atata marirea lui mai vecinica si mai luminata, cu cat nu dintru a lumii, ci din plinirea poruncilor lui Hristos, Imparatul veacurilor, au agonisit-o” (ierodiaconul Gherasim Putneanul).

Asta da deontologie profesionala la presedintele AZEC (alias Crasnean)! Nu ca la mizerabilul KSL Catalin lacasuri ortodoxe! La mai mare, la mai mult, la mai gros!

Anonim spunea...

Sunt doua chestiuni in comentariul "simple coincidente":
-nu semnez sub pseudonimul George Crasnean. Acesta este o persoana reala, vie. Mai mult, G. Crasnean a putut fi urmarit la TVR 1, duminica trecuta, in direct la "Universul Credintei" (emisiunea este postata pe pagina de internet a TVR). Are si un e-mail la care ii puteti scrie: avvageorge@yahoo.com
-evident, nu pot citi toate materialele care apar in presa, despre toate subiectele posibile, pe care sa le compar apoi cu cele aparute in revistele pe care le conduc. Din acest motiv, fiecare redactor de la "Lumea Credintei" si "Lumea Monahilor" isi asuma cele scrise. E foarte simplu!

In plus, fiindca tot s-a invocat calitatea de presedinte AZEC, nu este normal ca un articol sa fie preluat litera cu litera, fara a indica sursa, asa cum a facut-o site-ul respectiv. Ulterior, am postat precizarea dlui Marius Vasileanu, care lamureste chestiunea.

Razvan Bucuroiu

PS In ceea ce priveste plagiatul de care e acuzat George Crasnean, am rezerve asupra faptului ca acesta este cuvantul corect...

Anonim spunea...

KSL Catalin... Am avut un schimb de emailuri cu fratele care administreaza site-ul lacasuriortodoxe. Il suparasem cu solicitarea de a fi mai atent cum redacteaza stirile, ca lasa senzatia ca face propaganda la pagani, la ecumenisti. Sper ca nu fratele e cel care a scris sub anonimat (simple coincidente spunea...). Apoi, nu vad legatura dintre textul scris de Claudiu pe blog si comentariul respectiv. Crestineste ar fi ca fratele "KSL Catalin" sa ne spuna cine este, cum il cheama, pe unde isi poarta crucea... Primesc stiri de la grupul de yahoo pe care il are, insa uneori ma intreb cine e acest om... Anonimatul nu este conform cu atitudinea marturisirii crestine. Poate ma insel si poate ca undeva, pe Internet exista precizate datele personale ale fratelui "KSL Catalin"... Sper... Cat despre subiect: subscriu la cele scrise de Claudiu. Situatia este trista... foarte trista! Nu facem decat sa ne afundam in bezna. Fugim de Lumina, ne ascundem in bezna pt ca acolo e "caldicel"... Pacat...

Unknown spunea...

Razvan e blind si intelegator, ca de obicei, si in cazul KSL Catalin... Si ma opresc aici (deocamdata), ca sa nu stric eu frumusete de dojana inteleapta cu vreun accent taliban. Inca mai astept sa vad pina unde merge anonimul KSL Catalin.